• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00


Asigurari sociale. Recalculare pensie. Recurs

Hotararea nr. 544/R/2009 din data 2009-03-10
Pronuntata de Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C L U J

Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale,

pentru minori şi familie

 

 

 

DECIZIA CIVILĂ Nr. 544/R/2009

Şedinţa publică din data de 10 martie 2009

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE : (...) (...) – Judecător

JUDECĂTOR (...) (...) (...)

JUDECĂTOR : (...) E.- vicepreşedintele instanţei

GREFIER: O. O.

 

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul recurent S. J. împotriva sentinţei civile nr. 1781 din 06.10.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l C l u j în dosarul cu nr(...), privind şi pe pârâta intimată CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII C, având ca obiect asigurări sociale – recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă reclamantul recurent personal, lipsind reprezentantul pârâtei intimate.

Procedura de citare este realizată.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată depusă întâmpinare, înregistrată la dosar de către pârâtă la data de 9 martie 2009.

I se comunică reclamantului un exemplar al întâmpinării şi pentru a putea lectura cuprinsul acesteia este lăsată cauza la o strigare ulterioară.

La reluarea cauzei arată reclamantul intimat că nu are cereri de formulat în probaţiune.

Nefiind cereri prealabile sau de altă natură, instanţa declară închisă cercetarea judecătorească şi acordă cuvântul asupra recursului.

Reclamantul declară că îşi menţine solicitările formulate în scris în recurs, solicitând şi cheltuieli de judecată, sens în care depune la dosar înscrisuri.

Curtea reţine cauza în pronunţare.

 

C U R T E A

Prin sentinţa civilă nr. 1781 din 6.10.2008 a T r i b u n a l u l u i C l u j, s-a respins acţiunea înaintată de reclamantul S. J., împotriva pârâtei Casa Judeteană de Pensii C, având ca obiect asigurări sociale.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că, reclamantul a fost pensionat pentru munca depusă si limită de vârstă, fiind emisă Decizia de pensionare (...)/31.10.2007, drepturile fiind stabilite începând cu 01.10.2007. In cursul lunii martie 2008 s-a emis decizia de recalculare a pensiei în care s-a avut in vedere si Sentinţa civilă nr.1905/2007 a T r i b u n a l u l u i C l u j.

La dosarul cauzei a fost depus dosarul de pensionare al reclamantului. Examinând actele din dosarul de pensie al reclamantului, tribunalul a constatat că, în mod corect a fost calculat stagiul de cotizare precum si cuantumul pensiei. In cazul reclamantului, până la data de 01.04.1992 sporul de vechime s-a luat în calcul potrivit precizării art. 164 din Legea 19/2000, iar după această dată s-a luat în calcul potrivit adeverinţelor care au fost depuse.

Potrivit art. 78 pct.8 din Legea 19/2000, asiguraţii care după îndeplinirea condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă reglementate contribuie o anumită perioadă la sistemul public, beneficiază de majorarea punctajului realizat în această perioadă cu 0,3% pentru fiecare lună, respectiv cu 3.6% pentru fiecare an suplimentar.

Reclamantul s-a pensionat la vârsta de 55 ani, având în vedere că a lucrat peste 26 de ani în grupa I-a de muncă, astfel că a beneficiat de reducerea vârstei de pensionare cu 15 ani, or, prevederile articolului mai sus menţionat se aplică doar pensionarilor care se pensionează la vârsta standard, la bărbaţi la 62 ani, iar la reclamant vechimea se opreşte la data de 01.06.1994, acesta neputând beneficia de prevederile articolului mai sus menţionat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal reclamantul, solicitând modificarea, în sensul anulării deciziei nr. (...)/19.03.2008 emisă de Casa Judeţeană de Pensii, obligării pârâtei la stabilirea punctajului prin luarea în considerare a unei perioade de 20 de ani de stagiu de cotizare şi la aplicarea disp. art. 78 din Legea nr. 19/2000, pentru cei 5 ani şi o lună lucraţi după pensionare.

În motivarea recursului, reclamantul a arătat că instanţa a încălcat principiul „tempus regit actum” şi a aplicat retroactiv disp. art.19/2000.

În ce priveşte stabilirea stagiului complet de cotizare, reclamantul a invocat decizia nr. 40/2008 pronunţată în recurs în interesul legii de către Î n a l t a C u r t e de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a statuat că în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1.07.1977 – 31.03.2001, stagiul complet de cotizare este cel reglementat de art.14 din Legea nr. 3/1977.

Întrucât reclamantul face parte din categoria asiguraţilor pensionaţi în temeiul Legii nr. 3/1977, dispoziţiile Legii nr. 19/2000, nu îi sunt aplicabile la determinarea stagiului de cotizare, în caz contrar încălcându-se principiul neretroactivităţii legii civile.

În ce priveşte aplicabilitatea art.78 alin. 8 din Legea nr. 19/2000, pentru cei 5 ani şi o lună lucraţi de reclamant după pensionare, recurentul a invocat dispoziţia similară cuprinsă în art.12 din Legea nr. (...).

Totodată, s-au invocat dispoziţiile art. II din OUG nr.100/2008, modificate prin art. III din OUG nr. 209/2008 aplicabile recurentului.

Prin întâmpinarea formulată (f.11-12), pârâta a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Contestaţia reclamantului vizează decizia nr. (...)/04.03.2008 emisă de pârâtă, sub două aspecte: reanalizarea stagiului complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual, şi aplicarea prev. art. 78 alin. 8 din Legea nr. 19/2000.

Aşa cum corect a reţinut prima instanţă, decizia de pensionare ce face obiectul contestaţiei s-a emis în vederea punerii în executare a sentinţei civile nr. 1905/24.09.2007 a T r i b u n a l u l u i C l u j, irevocabilă prin decizia civilă nr. 137/R/17.01.2008 a Curţii de A P E L C L U J.

Prin această hotărâre judecătorească irevocabilă, s-a dispus anularea deciziei de recalculare a pensiei nr. (...)/12.04.2007 emisă de pârâtă, şi obligarea pârâtei să emită o nouă decizie de recalculare, cu luarea în considerare a sporului de vechime de 25% pentru perioada 1.03.1990 – 1.04.1992.

Obiectul contestaţiei soluţionate prin această hotărâre a vizat strict luarea în considerare a sporului de vechime.

Reiese că, cele două aspecte ce fac obiectul prezentei contestaţii – stagiul complet de cotizare şi aplicarea art.78 alin. 8 din Legea nr. 19/2000 - nu au fost învederate instanţei cu ocazia contestării deciziei de pensionare anterioare, emise la data de 12.04.2007.

Aceasta a fost cenzurată, doar sub aspectul neluării în considerare a sporului de vechime, celelalte elemente ale deciziei de pensionare rămânând definitive.

Decizia emisă la 4.03.2008 în aplicarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, prin care s-a stabilit obligaţia C.J.P. de a emite o nouă decizie de pensionare, prin luarea în considerare a sporului de vechime, nu poate fi atacată în privinţa unor elemente rămase definitive prin necontestare, ci doar sub aspectul greşitei aplicări a hotărârii judecătoreşti în considerarea căreia s-a emis, ceea ce nu este cazul conform celor arătate.

Criticile reclamantului vizează elemente care au fost stabilite definitiv prin deciziile de pensionare anterioare celei din 04.03.2008, astfel încât nu mai pot fi cenzurate pe calea contestării deciziei de pensionare emise în vederea executării sentinţei civile nr. 1905/2007 a T r i b u n a l u l u i C l u j.

Pentru aceste considerente, văzând şi disp. art. 312 alin. 1 Cod proc.civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

 

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. J. împotriva sentinţei civile nr. 1781 din 6 octombrie 2008 a T r i b u n a l u l u i C l u j pronunţată în dosar nr(...), pe care o menţine.

Decizia este irevocabilă.

Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 10 martie 2009.

 

PREŞEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

(...) (...) (...) C. (...) (...) E. O. O.

 

 

 

Red. MV dact. GC

2 ex/19.03.2009

Jud.primă instanţă: P. V., E. E.

 

 

 

 

 

 

Toate spetele


Sus ↑