ROMÂNIA CURTEA DE A P E L T I M I Ş O A R A Operator 2928 SECŢIA LITIGII DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE DOSAR NR(...) DECIZIA CIVILĂ NR. 176 Şedinţa publică din 2 februarie 2010 PREŞEDINTE: (...) (...) JUDECĂTOR: (...) (...) JUDECĂTOR: (...) (...) GREFIER: (...) (...) Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamantul E. G, împotriva Sentinţei Civile nr. 1086/27.10.2009, pronunţată de Tribunalul C - S în Dosarul nr(...), în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii C - S, având ca obiect asigurări sociale. Dezbaterile şi concluziile părţilor sunt consemnate în încheierea de şedinţă din data de 26.01.2010, care face parte integrantă din prezenta decizie, pronunţarea în cauză fiind amânată pentru azi, 02.02.2010, când CURTEA, Deliberând constată următoarele: Prin Sentinţa Civilă nr. 1086/27.10.2009, pronunţată de Tribunalul C - S în Dosarul nr(...) a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul E. G, în contradictoriu cu pârâta Casa judeţeană de pensii C-S, ce a avut ca obiect contestaţie împotriva Deciziei nr. 1.(...)/2009 şi acordarea pensiei pentru limită de vârstă începând cu data depunerii cererii ,respectiv 28.03.2008. Pentru a pronunţa această sentinţă Tribunalul a reţinut că la data de 28.03.2008, reclamantul E. G a formulat cerere de pensionare, cererea fiind respinsă prin decizia emisă de pârâtă, cu nr.1.(...)/21.05.2008, cu motivarea că nu sunt îndeplinite condiţiile de reducere a vârstei standard de pensionare din Legea nr.19/2000,respectiv că potrivit art.48 alin.(1) pct.2 din Legea nr.19/2000, vârsta de pensionare redusă datorită stagiului realizat în condiţii deosebite şi legilor speciale nu poate fi mai mică decât vârstele prevăzute la art.42. Din documentele depuse împreună cu cererea de pensionare, rezultă că reclamantul şi-a desfăşurat activitatea în condiţii deosebite 27 ani, 10 luni şi 6 zile. La data înscrierii la pensie – data depunerii cererii de pensionare (28.03.2008), reclamantul avea vârsta de 58 ani şi 0 luni, dar conform art.41 din Legea nr.19/2000, reclamantul îndeplineşte vârsta standard de pensionare la 65 ani şi 0 luni, iar stagiul complet de cotizare prevăzut de legea pensiilor pentru reclamant este de 35 ani şi 0 luni (art.41 alin.(3) şi alin.(4) din Legea nr.19/2000). Pârâta a stabilit că vârsta standard de pensionare a reclamantului este de 65 ani, conform Anexei nr.3 din Legea nr.19/2000, anexă detaliată în funcţie de data naşterii reclamantului în Anexa nr.9 din Ordinul nr.340/2001. Reclamantul fiind născut în 16.03.1950 (conform Anexei nr.3 din Legea nr.19/2000 şi Anexa nr.9 din Ordinul nr.340/2001), i se va deschide dreptul la pensie în luna martie 2015, când va împlini vârsta de 65 ani, iar stagiul complet este de 35 ani. In concluzie ,pârâta a stabilit în mod corect vârsta standard de pensionare, respectiv de 65 ani, iar stagiul complet utilizat la determinarea punctajului mediu anual este cel de 35 ani, care este raportat la vârsta standard de pensionare de 65 ani, iar plata drepturilor de pensie s-a făcut conform art.83 alin(1) din Legea nr.19/2000, respectiv de la data de 16.03.2009, data îndeplinirii condiţiilor de pensionare (65 ani minus 6 ani egal 59 ani). In fine,Tribunalul a mai constatat că prevederile O.U.G.nr.100/2008 nu se aplică reclamantului, deoarece aceasta nu face referire la persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis după 16.03.2009. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs in termenul legal reclamantul E. G , recurs înregistrat pe rolul Curţii de A P E L T I M I Ş O A R A la data de 29.12.2009, prin care a solicitat modificarea in totalitate a sentinţei supuse reformării ,in sensul admiterii cererii de chemare in judecată ,aşa cum a fost ea formulată in primul ciclu procesual. Sintetizând motivele de recurs ale reclamantului, care ,in opinia sa se circumscriu prevederilor art.304 pct.9/C.pr.civ. ,Curtea reţine că acestea au vizat in esenţă împrejurarea că judecătorii fondului au reţinut in mod eronat că in cazul său vârsta standard de pensionare este de 65 de ani ,iar data deschiderii drepturilor la pensie este martie 2015 . Reclamantul susţine că ,de vreme ce a efectuat un stagiu de cotizare de 27 ani, 10 luni şi 6 zile in grupa a II a de muncă şi a depus cererea de pensionare la data de 16.06.2008 , in conformitate cu prevederile art. 2 ind.1 din Decretul Lege nr. 68/1990, art. 42 alin.1 şi 2 şi art. 41 alin.2 , respectiv Anexa nr. 3 din Legea nr. 19/2000 , vârsta ieşirii la pensie ar fi trebuit să fie 63 ani şi 4 luni ,iar stagiul complet de cotizare de 31 de ani şi 8 luni. In concluzie ,pensia pentru limită de vârstă trebuia să-i fie acordată începând cu data de 28.03.2008. In fine ,reclamantul a mai arătat că prin acordarea drepturilor de pensie abia din luna iunie 2008 , pârâta l-a lipsit in mod nelegal de beneficiul majorării punctajului pentru munca prestată in grupa a II a conform OUG nr. 100/2008 celor pensionaţi in perioada 1 aprilie-30 septembrie 2008. Poziţia procesuală a pârâtei intimate a fost exprimată prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 19.01.2010, prin care aceasta a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat , reiterând practic raţionamentul primei instanţe de fond . Analizând recursul reclamantului ,prin prisma motivelor invocate , precum şi a actelor de procedură efectuate in primul ciclu procesual ,cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 312 alin.1 şi art. 304 ind. 1/C.pr.civ.,Curtea reţine că acesta nu este întemeiat ,cu următoarele argumente: Într-adevăr ,Anexa nr. 3 a Legii nr. 19/2000 ilustrează modalitatea de creştere eşalonată a vârstelor standard de pensionare şi a stagiilor complete de cotizare, intr-un termen de 13 ani de la data intrării in vigoare a actului normativ in discuţie ,in aşa fel încât ,la sfârşitul acestei perioade să se ajungă la valorile prevăzute de art. 41 alin.2 şi 3 din lege. Astfel, in funcţie de momentul ieşirii la pensie a asiguratului, anexa ante-menţionată stabileşte vârsta standard de pensionare şi stagiul complet de cotizare. Dispoziţiile legale de mai sus nu sunt aplicabile decât in corelaţie cu cele ale Anexei nr. 9 din Ordinul nr. 340/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 19/2000 , aşa cum prevede cap.II ,art.3 din Norme , care detaliind Anexa nr. 4 din lege ,stabileşte data ieşirii la pensie pe baza datei naşterii asiguratului. Dispoziţiile legale de mai sus îngăduie concluzia că eşalonarea din Anexa nr. 3 a Legii nr. 19/2000 nu poate fi aplicată in lipsa Normelor metodologice ,deoarece ,in caz contrar ar însemna ca asiguraţii să-şi poată alege singuri data ieşirii la pensie,soluţie ilogică dacă se are in vedere faptul că ,după criteriile art. 41 din lege ,cu cât data ieşirii la pensie este mai recentă ,cu atât vârsta standard de pensionare şi stagiu complet de cotizare sunt mai scăzute ,deci mai avantajoase. In realitate ,aşa cum corect au observat şi judecătorii fondului, data ieşirii la pensie a asiguratului se stabileşte prin raportare la Anexa nr. 9 din Ordinul nr. 340/2001, ceea ce înseamnă că reclamantul ,născut la data de 16.03.1950 s-ar fi putut pensiona abia in martie 2015 , când ar fi împlinit vârsta standard de pensionare de 65 de ani. Reclamantul a realizat insă un stagiu de cotizare in grupa a II a de muncă de 27 ani ,10 luni şi 6 zile , ce a fost asimilată potrivit susţinerilor ambelor părţi ,condiţiilor deosebite de muncă la care se referă art. 42 din Legea nr. 19/2000, ceea ce înseamnă că ,potrivit tabelului nr.1 la care dispoziţiile legale menţionate fac trimitere, el a obţinut beneficiul reducerii vârstei de pensionare cu 6 ani , aşa încât se putea pensiona din martie 2009 ,iar nu din martie 2008 ,aşa cum in mod neîntemeiat susţine in cererea de recurs. Pentru motivele de fapt şi de drept mai sus arătate ,Curtea va face aplicarea prevederilor art. 312 alin. 1 şi art. 304 ind. 1/C.pr.civ. şi va respinge recursul reclamantului ca neîntemeiat. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamantul E. G, împotriva sentinţei civile nr. 1086/27.10.2009, pronunţată de Tribunalul C - S în dosarul nr(...). Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 2 februarie 2010. PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, (...) (...) (...) (...) (...) (...) GREFIER, (...) (...) Red. R.E. / 25.02.2010 Tehnored D.I/R.P./25.02.2010/2 ex Prima instanţă: Tribunalul C - S Jud. E. S. B. , jud. D. E. E. D.
Toate spetele
Asigurari sociale. Asigurari sociale. Recurs
Hotararea nr. 176 din data 2010-02-02
Pronuntata de Curtea de Apel Timisoara