• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00


Asigurari sociale. Recalculare pensie. Recurs

Hotararea nr. 1471/R/2008 din data 2008-06-24
Pronuntata de Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C L U J

Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale

pentru Minori şi Familie

 

 

 

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1471/R/2008

 

Şedinţa publică din data de 24 iunie 2008

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: (...) (...) – Vicepreşedinte Curtea de A P E L C L U J

JUDECĂTOR : (...) (...) (...)

JUDECĂTOR : (...) S.

GREFIER: O. O.

 

S-a luat în examinare recursul declarat dereclamanta D. M. împotriva sentinţei civile nr. 525 din 24 martie 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l C l u j în dosarul nr. 42/117//2008 privind şi pe pârâta intimată CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII C, având ca obiect asigurări sociale – recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, la prima şi a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părţilor de la dezbateri.

Procedura de citare este realizată.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată înregistrată întâmpinare, la data de 17 iunie 2008, formulată de pârâta intimată şi însoţită de un set de hotărâri pronunţate în speţe similare.

Instanţa văzând că părţile au soliciat judecarea recursului în lipsă reţine cauza în pronunţare îîn baza actelor existente la dosar.

 

C U R T E A

 

 

Prin sentinţa civilă nr. 525 din 24.03.2008 a T r i b u n a l u l u i C l u j s-a respins acţiunea formulată de reclamanta D. M. împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii C, având ca obiect asigurări sociale.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:

A rezultat din actele de la dosar că reclamanta a fost pensionată pentru munca depusă şi limită de vârstă în baza Legii nr. 3/1977, începând cu data de 1 octombrie 1999, conform Deciziei nr. (...)/1999, emisă de pârâtă.

În cursul anului 2005, pârâta a procedat la recalcularea pensiei din sistemul public, emiţând decizia cu acelaşi număr în data de 30.11.2005, din care rezultă că în urma recalculării punctajului mediu anual, acesta a scăzut faţă de punctajul stabilit iniţial, dar cuantumul pensiei s-a menţinut.

Contrar susţinerilor reclamantei, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 180 alin. 5 din Legea nr. 19/2000 care se referă la procesul de recorelare a pensiilor cu dispoziţiile O.U.G. nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem de asigurare socială de stat.

Conform art. 2 din O.U.G. nr. 4/2005, recalcularea prevăzută la art. l (respectiv a pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem a asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001), se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului pensiei cu respectarea Legii nr. 19/2000.

În articolul 4 din acelaşi act normativ se arată că determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor şi informaţiilor din documentaţia de pensie aflată în păstrarea Caselor Teritoriale de Pensii cu respectarea prevederilor H.G. nr. 1550/2004.

Din interpretarea art.6 din O.U.G 4/2005 rezultă că prin recalcularea pensiei punctajul mediu anual poate fi diminuat, în caz contrar acest articol care se referă la compararea punctajului mediu anual determinat după recalculare şi cel anterior şi menţinerea în plată a cuantumului anterior al pensiei, în situaţia în care cuantumul aferent noului punctaj este mai mic, fiind fără aplicabilitate.

A vând în vedere aceste considerente şi reţinând că reclamanta nu a contestat decizia de recalculare a pensiei, doar reducerea punctajului, în temeiul dispoziţiilor legale menţionate anterior, constatând că decizia a fost corect emisă, tribunalul a apreciat că în mod legal pârâta nu a indexat pensia reclamantei, aceasta urmând să beneficieze de indexări când cuantumul pensiei sale recalculate conform OUG 4/2005 va depăşi cuantumul pensiei pe care l-a avut anterior recalculării, în speţă nefiind aplicabile prevederile art. 180 alin. 5 din Legea nr. 19/2000, motiv pentru care, în baza art. 155 din aceeaşi lege acţiunea a fost respinsă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal reclamanta, solicitând modificarea sentinţei în sensul admiterii contestaţiei, constatării nelegalei modificări a punctajului stabilit conform art. 180 alin.2 din Legea nr. 19/2000, începând cu data de 30.11.2005, şi obligarea pârâtei la restituirea sumelor nelegal reţinute.

În motivarea recursului reclamanta a invocat următoarele:

S-a pensionat în baza Legii nr. 3/1977, iar la data intrării în vigoare a Legii nr. 119/2000 i s-a stabilit un punctaj de 1,14437 puncte, care a fost diminuat la data de 30.11.2005 la 0,78014 puncte.

Prin decizia nr.(...) din 6.11.2007 punctajul a fost modificat la 0,80659 puncte, iar contestaţia formulată împotriva acestei decizi a fost respinsă.

Reclamanta arată că punctajul obţinut anterior datei de 30.11.2005 este un drept câştigat, care nu poate fi diminuat, iar art.4 alin.1 din OUG 4/2005 prevede că determinarea punctajului şi a cuantumului pensiei se face în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000.

Această dispoziţie impune respectarea aceleia cuprinse în art.180 alin.51 din Legea nr. 19/2000, conform căreia diminuarea punctajului nu este posibilă.

Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea recursului, invocând hotărâri judecătoreşti irevocabile prin care s-au soluţionat acţiuni similare celei promovate de reclamantă, în sensul respingerii (f.7).

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Din capul locului se impune a se menţiona că practica judiciară nu constituie izvor de drept, astfel încât soluţionarea prezentului recurs se face în temeiul dispoziţiilor legale ce vor fi invocate în cele ce urmează.

Reclamanta s-a pensionat în temeiul Legii nr. 3/1977.

Legea nr. 19/2000 reaşezând modalitatea de stabilire a pensiilor pe alte criterii decât cele prevăzute de Legea nr. 3/1977, respectiv prin determinarea punctajului mediu anual a stabilit în cuprinsul art.180 modalitatea de determinare a acestui punctaj realizat de fiecare pensionar, conform B..77, 78 şi 165.

Art.77 stabileşte modalitatea de determinare a punctajului mediu anual, art.78 determinarea punctajului anual al asiguratului şi calcularea numărului de puncte realizate în fiecare lună, iar art.165 prevede procentele de creştere a punctajului în cazul asiguraţilor care au contribuit la fondul pentru pensia suplimentară.

Pe baza acestor prevederi în intervalul 1.04.2001 – 9.02.2005 – data intrării în vigoare a OUG nr.4/2005 s-au determinat pensiile din sistemul public stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat.

Din momentul adoptării HG nr.1550/2004 (în vigoare din 4.10.2004), iar ulterior a OUG nr.4/2005 (în vigoare din 9.02.2005), modalitatea de calculare a punctajului mediu anual a fost stabilită pe criterii diferite celor prevăzute de Legea nr. 19/2000, respectiv prin Normele metodologice ce constituie anexă la HG nr.1550/2004 şi art.4 şi 7 din OUG 4/2005.

Nici o dispoziţie din cuprinsul acestor două acte normative nu prevede o interdicţie a diminuării punctajului faţă de cel determinat iniţial în baza Legii nr. 19/2000.

Solicitarea reclamantei de a i se calcula pensia prin luarea în considerare a punctajului avut anterior recalculării nu are temei în legislaţie. Rostul procesului de recalculare a pensiilor a fost acela de a asigura un egal tratament persoanelor pensionate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.19/2000 şi celor care au ieşit la pensie ulterior acestui moment, prin aplicarea aceloraşi principii de stabilire a pensiei. Prin recalculare deci, pensiile deschise înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.19/2000 au fost reevaluate, în sensul că s-au recalculat prin aplicarea regulilor instituite de Legea nr.19/2000, conform prevederilor H.G. nr. 1550/2004 şi ale O.U.G. nr. 4/2005.

Nu există nici un argument pentru plata unei pensii corespunzătoare punctajului avut de pensionar anterior procesului de recalculare a pensiei, având în vedere că acel punctaj nu reflectă aplicarea regulilor de stabilire a pensiei prevăzute de Legea nr.19/2000, ci reprezintă doar un punctaj estimativ stabilit la data intrării în vigoare a Legii nr.19/2000 prin împărţirea pensiei aflată în plată la acea dată la valoarea punctului de pensie. Doar punctajul recalculat reflectă în mod exact drepturile de pensie datorate reclamantei, în funcţie de stagiul acesteia de cotizare şi de sumele cu care a cotizat efectiv la sistemul de asigurări sociale.

Pe lângă inexistenţa vreunei prevederi legale care să instituie păstrarea punctajului avut anterior recalculării şi după recalculare (art. 180 din Legea nr.19/2000 nu instituie nici o interdicţie de genul celei afirmate de reclamantă, de a nu se putea diminua punctajul stabilit la data de 01.04.2001), trebuie menţionat argumentul extras din prevederile art. 6 ale O.U.G. nr. 4/2005, unde se prevede că în vederea stabilirii cuantumului pensiei ce urmează a fi plătită după efectuarea recalculării, punctajul mediu anual calculat potrivit art. 4 se compară cu punctajul mediu anual cuvenit sau aflat în plată în luna anterioară celei în care se efectuează plata, în conformitate cu etapele prevăzute la art. 3. În situaţia în care cuantumul pensiei aferent noului punctaj determinat este mai mic decât cel cuvenit sau aflat în plată, se menţine cuantumul cuvenit sau aflat în plată până la data la care, prin aplicarea formulei de calcul prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, se va obţine un cuantum al pensiei mai mare decât acesta.

Aceste dispoziţii legale certifică faptul că punctajul rezultat în urma recalculării poate fi mai mic decât cel avut anterior recalculării, cu obligativitatea menţinerii cuantumului pensiei aflate în plată la data recalculării, în ipoteza în care ulterior acestei proceduri cuantumul pensiei s-ar diminua.

În cazul reclamantei, acest cuantum nu s-a diminuat, iar faptul că faţă de punctajul stabilit la 1.04.2001 acesta s-a modificat în urma recalculării în sensul reducerii, doar acest considerent nu afectează legalitatea deciziei de pensionare nr. (...)/6.11.2007, recursul reclamantei urmând a fi respins în baza art.312 alin.1 Cod proc.civ.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E :

 

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D. M. împotriva sentinţei civile nr. 525 din 24 martie 2008 a T r i b u n a l u l u i C l u j, pronunţată în dosar nr(...), pe care o menţine.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din 24.06.2008.

 

PREŞEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

(...) (...) (...) (...) (...) S. O. O.

 

 

 

Red. MV dact.GC

2 ex/27.06.2008

Jud.primă instanţă: E.,E., D.H.

Toate spetele


Sus ↑