• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00


Asigurari sociale. Contestatie decizie de pensionare. Recurs

Hotararea nr. 146/R-CA din data 2008-11-25
Pronuntata de Curtea de Apel Pitesti

 

 

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L P I T E Ş T I

SECŢIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE

DOSAR NR(...) DECIZIE NR. 146/R-CA

Şedinţa publică din 25 O. 2008

Curtea compusă din:

Preşedinte: (...) (...), judecător

Judecător (...) (...) (...)

Judecător (...) H.

Grefier E. D.

 

 

S-a luat în examinare pentru soluţionare recursul declarat de contestatorul G J. împotriva sentinţei civile nr.672/CM din 16 iulie 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l A r g e ş în dosarul nr(...).

La apelul nominal, făcut în şedinţa publică, au răspuns recurentul-contestator G J. şi consilier juridic Ş. D. pentru intimata Casa Judeţeană de Pensii A, în baza delegaţiei de la dosar.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează că prin serviciul registratură al instanţei, recurentul-contestator a depus la dosar note scrise la care se află anexate copiile a patru înscrisuri.

Recurentul-contestator şi reprezentanta intimatei, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat.

Curtea constată recursul în stare de judecată şi acordă cuvântul asupra lui.

Recurentul-contestator, având cuvântul, susţine oral recursul aşa cum este motivat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea sentinţei în sensul admiterii contestaţiei şi obligarea intimatei la recalcularea pensiei începând cu luna iunie 2002.

Reprezentanta intimatei, având cuvântul, solicită respingerea recursului pentru motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosar şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei pronunţată de instanţa de fond.

Arată că nu pot fi recalculate drepturile de pensie începând cu luna iunie 2002, deoarece la momentul respectiv pensia se calcula conform înregistrărilor din carnetul de muncă şi nu se aveau în vedere sporurile cu caracter permanent.

C U R T E A

Constată că prin contestaţia înregistrată sub nr(...) pe rolul T r i b u n a l u l u i A r g e ş, contestatorul G J., în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii A, a solicitat anularea deciziei nr.(...)/2008 emisă de intimată, obligarea intimatei să îi recalculeze pensia, începând cu luna iunie 2002, prin luarea în calcul a punctajului mediu anual rezultat ca urmare a adăugării sporului de conducere de care a beneficiat în perioada contributivă şi obligarea intimatei să îi plătească diferenţa dintre pensia recalculată potrivit primului capăt de cerere şi cea efectiv încasată din luna iunie 2002 şi până în prezent, precum şi la aplicarea coeficienţilor de indexare a pensiei din această perioadă la suma obţinută în urma recalculării, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, contestatorul a arătat că este pensionat pentru limită de vârstă din anul 2002 şi că în anul 2005 a solicitat recalcularea pensiei prin adăugarea sporului de conducere, cerere care i-a fost respinsă. Ulterior a atacat această decizie în instanţă, contestaţia fiindu-i respinsă ca rămasă fără obiect .

A mai arătat contestatorul că decizia contestată este nelegală, întrucât intimata nu a făcut aplicarea art.23 din Legea nr.19/2000, aşa cum a fost modificat prin Legea nr.338/2002 (intrată în vigoare la data de 25.06.2002), în sensul că nu a avut în vedere toate sporurile de care a beneficiat în perioada 15.07.1971-16.07.1984, inclusiv indemnizaţia de conducere. În consecinţă, se impune ca intimata să îi recalculeze pensia începând cu anul 2002. Arată că dreptul său nu este prescris, faţă de dispoziţiile art.89 alin.1, art.137 alin.1 şi art.187 alin.1 din Legea nr.19/2000.

Prin întâmpinarea formulată, intimata Casa Judeţeană de Pensii A a solicitat respingerea contestaţiei, arătând că prin decizia nr.(...)/2008 intimata a recalculat drepturile de pensie ale contestatorului, în raport de sporul de conducere de care acesta beneficiase în perioada 1.08.1971-16.07.1984 şi atestat de adeverinţa nr.239/10397/2007 emisă de Romtelecom S.A. O, începând cu data de 1.03.2005, conform art.169 alin.3 din Legea nr.19/2000. Contestatorul a formulat în anul 2002 cerere de pensionare, căreia i-a ataşat adeverinţa nr(...) emisă de Direcţia de Telecomunicaţii O, ce prevedea sporul de conducere pentru intervalul de mai sus, iar cererea a fost soluţionată prin decizia nr.1-(...)/2002, prin care drepturile de pensie au fost stabilite fără a se avea în vedere sporul de conducere, întrucât art.164 alin.1 din Legea nr.19/2000 nu permitea luarea în calcul a sporurilor cu caracter permanent evidenţiate în adeverinţele emise de unităţile angajatoare ale persoanelor care solicitau înscrierea la pensie. Contestatorul nu a atacat decizia, astfel că aceasta a rămas definitivă, iar contestaţia formulată la acest moment împotriva ei este tardivă.

A mai arătat intimata că începând cu data de 29.06.2002 există posibilitatea recalculării drepturilor de pensie ale contestatorului în raport de sporul de conducere, ca urmare a apariţiei Legii nr.338/2002, care a modificat art.164 din Legea nr.19/2000, însă contestatorul nu a depus cerere în acest sens, iar intimata nu putea din oficiu să dispună recalcularea.

De asemenea, intimata a solicitat respingerea capătului de cerere privind acordarea diferenţelor de pensie, deoarece contestatorului i s-au acordat cu titlu de diferenţe de pensie, în luna martie 2008 suma de 2179 lei pentru perioada 1.03.2005 - 29.02.2008, ca urmare a recalculării drepturilor de pensie prin decizia nr.(...)/2008.

În fine, intimata a invocat şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, în raport de luna iunie 2002.

Tribunalul a respins excepţia tardivităţii introducerii contestaţiei şi a unit cu fondul excepţia prescripţiei dreptului acţiunii de acordarea a sporului de conducere începând cu anul 2002, excepţie pe care intimata ulterior nu a mai susţinut-o.

Prin sentinţa civilă nr.672/AS/16.07.2008, a fost respinsă contestaţia.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că prin decizia nr.(...)/30.01.2008, Casa Judeţeană de Pensii A a recalculat drepturile de pensie ale contestatorului stabilite prin decizia cu acelaşi număr din anul 2002, din actele depuse la filele 15-18, 22-34 rezultând că aceasta a luat în calcul sporul de conducere de care a beneficiat contestatorul în perioada 1.08.1971-16.07.1984 şi atestat de adeverinţa nr.239/10397/2007 emisă de Romtelecom S.A. O. Aceste drepturi au fost însă stabilite începând cu data de 1.03.2005, contestatorul susţinând că drepturile recalculate ca urmare a adăugării sporului de conducere trebuiau acordate începând cu anul 2002, când a depus prima adeverinţă cuprinzând sporul respectiv.

A apreciat instanţa că, în condiţiile în care cererea contestatorului prin care a solicitat recalcularea pensiei în raport de sporul de conducere şi care a fost soluţionată prin decizia contestată a fost formulată la data de 14.02.2005, în mod corect intimata a stabilit ca dată a plăţii acestor drepturi 1.03.2008, faţă de dispoziţiile art.169 pct.3 din Legea nr.19/2000, potrivit cărora pensia recalculată se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare.

Pe de altă parte, contestatorul, prin cererea de pensionare formulată în anul 2002 a solicitat ca la stabilirea drepturilor de pensie intimata să aibă în vedere sporul de conducere de care a beneficiat în perioada 1.08.1971-16.07.1984, însă prin decizia nr.(...)/2002 Casa Judeţeană de Pensii A nu a luat în calcul şi acest spor. Contestatorul nu a atacat această decizie care a rămas astfel definitivă şi nici nu a formulat după apariţia Legii nr.338/2002 cerere de recalculare a pensiei în raport de sporul de conducere. Intimata a recunoscut că la dosarul de pensie se afla adeverinţa care atesta sporul, însă aceasta nu putea din oficiu să recalculeze în anul 2002 drepturile de pensie ale contestatorului, art.164 pct.8 din Legea nr.19/2000 prevăzând că aceasta se realizează la cererea persoanei interesate, sens în care s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin decizia nr.17/2006.

Pe cale de consecinţă, tribunalul a apreciat că şi capătul de cerere privind acordarea diferenţei dintre pensia recalculată începând cu anul 2002 şi cea de care a beneficiat până în prezent, este neîntemeiat.

În termen legal contestatorul a declarat recurs împotriva acestei sentinţe, pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, după cum urmează:

În mod greşit instanţa de fond a apreciat că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art.169 din Legea nr.19/2000, cu toate că textul de lege are în vedere recalcularea solicitată ca urmare a descoperirii unor noi perioade contributive care nu au fost luate în calcul la stabilirea iniţială a pensiei. În speţă însă contestatorul nu a solicitat o recalculare a pensiei prin adăugarea unor noi stagii de cotizare.

Susţine recurentul-contestator că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art.89 alin.1 din Legea nr.19/2000, potrivit cărora în situaţia în care se constată erori în stabilirea şi plata drepturilor la pensie, se vor opera revizuirile şi modificările legale.

Mai arată contestatorul că nu era în măsură să conteste decizia de pensionare din anul 2002, întrucât la momentul pensionării nu cunoştea ce anume date din conţinutul dosarului au fost valorificate de către intimată la calculul punctului de pensie. Abia după emiterea deciziei nr.(...)/30.01.2008 intimata i-a comunicat şi un centralizator privind calculul punctajului de pensie.

Analizând sentinţa recurată în raport de critica formulată, curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr.(...)/30.01.2008 emisă de Casa Judeţeană de Pensii A, au fost recalculate drepturile de pensie ale contestatorului prin luarea în calcul a sporului de conducere atestat de adeverinţa nr.239/10397/27.11.2007 emisă de Romtelecom S.A. O.

Prin această decizie, drepturile de pensie recalculate au fost acordate începând cu data de 01.03.2005, care reprezintă data de 1 a lunii următoare depunerii cererii de către contestator (cererea nr.4898/14.02.2005). Pentru a decide astfel, Casa Judeţeană de Pensii A a făcut aplicarea art.169 alin.3 din Legea nr.19/2000.

Curtea apreciază însă că acest text de lege, care stabileşte drept dată a acordării drepturilor cuvenite în urma unor recalculări a pensiei iniţiale, data de 1 a lunii următoare depunerii cererii, nu îşi găseşte aplicabilitatea în speţă.

Din conţinutul textului de lege invocat de intimată, rezultă că acesta reglementează o altă ipoteză: aceea în care se solicită recalcularea pensiei în funcţie de noi stagii de cotizare, or în speţă nu este vorba despre noi stagii de cotizare, ci de recalcularea pensiei prin luarea în considerare a sporului de conducere.

Rezultă aşadar că art.169 din Legea nr.19/2000 nu-şi găseşte aplicabilitatea în speţă şi nu poate fi extins la alte situaţii pentru care el nu a fost edictat.

Curtea apreciază însă că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art.164 din Legea nr.19/2000.

În forma sa iniţială, art.164 alin.1 din Legea nr.19/2000, prevedea că la determinarea punctajelor anuale până la intrarea în vigoare a legii se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă, astfel: a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.

Acest articol a fost modificat prin Legea nr.338/2002, în urma modificării art.164 având următorul conţinut: (1) La determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a prezentei legi, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă, astfel: a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991. (2) La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin.(1) se au în vedere şi sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înregistrate în carnetul de muncă. (3) La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin.(1) se au în vedere şi sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare. (8) Prevederile alin.(2)-(7) se aplică, la cerere, şi persoanelor ale căror drepturi de pensie au fost stabilite în perioada 1 aprilie 2001 până la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

Rezultă din cuprinsul art.164, aşa cum a fost modificat prin Legea nr.338/2002, că pentru persoanele pensionate în perioada 1.04.2001 şi până la data intrării în vigoare a acestei legi (28.06.2002), se pot recalcula drepturile de pensie prin luarea în considerare a sporului de conducere, însă nu din oficiu, ci la cererea persoanei interesate. Textul de lege are în vedere aşadar şi situaţia contestatorului, căruia i s-au deschis drepturile de pensie pentru limită de vârstă începând cu data de 1.05.2002 şi care a făcut cerere la intimată în vederea valorificării sporului de conducere.

Art.164, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.338/2002, nu prevede însă că, odată depusă cererea, drepturile recalculate ar trebui acordate de la data de 1 a lunii următoare depunerii respectivei cereri, iar textul art.169 nu poate fi extins şi la această ipoteză, aşa cum am arătat mai sus.

Aşadar, intimata Casa Judeţeană de Pensii A trebuia să acorde drepturile de pensie recalculate prin adăugarea sporului de conducere şi pentru perioada anterioară formulării cererii de recalculare, însă cu respectarea termenului de prescripţie de 3 ani instituit de Decretul nr.167/1958.

Faţă de aceste considerente, curtea, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, va admite recursul şi va modifica sentinţa, în sensul că va admite contestaţia şi va anula decizia nr.(...)/30.01.2008, obligând-o pe intimată să emită o nouă decizie prin care drepturile de pensie recalculate cu adăugarea sporului de conducere să fie acordate începând cu data de 28.06.2002, data intrării în vigoare a Legii nr.338/2002.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de contestatorul G J. împotriva sentinţei civile nr.672/CM din 16 iulie 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l A r g e ş în dosarul nr(...), intimată fiind CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII A.

Modifică sentinţa în sensul că admite contestaţia, anulează decizia nr.(...)/30.01.2008 şi obligă pe intimată să emită o nouă decizie prin care drepturile de pensie recalculate pentru sporul de conducere să fie acordate începând cu data de 28.06.2002.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 O. 2008, la Curtea de A P E L P I T E Ş T I - Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.

 

Preşedinte, Judecător, Judecător,

(...) (...) (...) (...) (...) (...) H.

 

Grefier,

E. D.

Red. L.I.

Tehnored. V.S.

Ex.4/27.11.2008.

Jud. fond: C.E..

C. E.

 

Toate spetele


Sus ↑