• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00


Asigurari sociale. Recalculare pensie. Recurs

Hotararea nr. 3085R din data 2009-05-07
Pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti

(1306/2009)

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

 

Decizia civilă nr.3085/R

Şedinţa publică din data de 07 mai 2009

Curtea constituită din:

PREŞEDINTE – (...) (...) (...)

JUDECĂTOR - (...) (...) (...)

JUDECĂTOR - (...) (...)

GREFIER - G. E.

 

Pe rol soluţionarea cererii de recurs formulată de recurentul contestator D. J., împotriva sentinţei civile nr.200 din 13 ianuarie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i Secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr. 21860/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, având ca obiect – recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns recurentul contestator D. J., prin avocat N. M., cu împuternicire avocaţială emisă în baza contractului de asistenţă juridică nr.60/07.04.2009 ataşată la fila 8 dosar, lipsind intimata Casa de Pensii a Municipiului B.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepţii de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Avocatul recurentului contestator D. J., susţine verbal motivele de recurs inserate pe larg în cererea scrisă şi solicită admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinţei civile atacate în sensul admiterii contestaţiei astfel cum a fost formulată.

Curtea reţine cauza în pronunţare.

C U R T E A ,

 

Constată că prin sentinţa civilă nr.200 pronunţată la data de 13.01.2009 în dosarul nr(...) de către T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale s-a dispus respingerea acţiunii formulată de contestatorul D. J. în contradictoriu cu intimata CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că contestatorului i s-a deschis dreptul la pensie la data de 01.04.2001 conform deciziei de recalculare nr.(...)/17.04.2008 emisă de Casa de pensii sector 1.

Prin decizia menţionată mai sus, drepturile de pensie ale contestatorului au fost recalculate, în conformitate cu prevederile OUG nr.4/2005, începând cu data de 01.12.2005, fiind stabilit un punctaj mediu anual recalculat în valoare de 3,16974 puncte.

Conform menţiunilor din copia deciziei de recalculare, valoarea punctajului mediu anual, aferent pensiei în plată la data recalculării de 1483 lei, era de 4,86212.

Ca urmare, în decizie s-a menţionat că, întrucât pensia aferentă punctajului mediu anual recalculat în sumă de 937 lei este mai mică decât pensia aflată în plată, în sumă de 1483 lei, aceasta din urmă se menţine până când pensia rezultată prin înmulţirea punctajului mediu anual recalculat cu valoarea unui punct de pensie va depăşi valoarea pensiei în plată.

Faptul că punctajul mediu anual aferent pensiei aflată în plată până la data recalculării a scăzut de la 7,44539 cât era la 01.04.2001, conform menţiunilor din decizia nr.(...)/05.12.2002 emisă de Casa de Pensii sector 1, depusă, în copie, la fila 7, la valoarea de 4,86212, conform menţiunilor din decizia de recalculare, nu contravine dispoziţiilor legale, deoarece conform dispoziţiilor art.180 alin. (5) din Legea nr.19/2000, punctajul mediu anual se poate corecta corespunzător recorelării prevăzute de art.168 alin.(3) – (5), fără a avea consecinţe asupra valorii drepturilor de pensie.

Această scădere a punctajului, respectiv calculat în baza art.180 din Legea nr.19/2000, s-a produs pentru că, în timp, a fost majorată valoarea punctului de pensie.

Prin urmare în cazul persoanelor pensionate anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, cum este şi cazul contestatorului, punctajul mediu anual nu se determină pe procedura prevăzută de art.77 şi următoarele din Legea nr.19/2000, ci în baza art.180 din acest act normativ.

Întrucât contestatorul a fost beneficiarul unei pensii stabilite în baza legislaţiei anterioare, pentru determinarea punctajului mediu anual la data de 01.04.2001, avea relevanţă cuantumul dreptului stabilit (cuantum care trebuie precizat se calcula după alte reguli decât cele instituite prin Legea nr.19/2000, respectiv pe baza veniturilor din 5 ani lucraţi consecutivi din ultimii 10 ani de activitate) acesta fiind cel care conducea la stabilirea punctajului. În acest sunt dispoziţiile art.180 alin.(2) din Legea nr.19/2000.

Astfel, cele două punctaje anuale (cel aferent pensiilor stabilite în baza Legii nr.19/2000 şi cel aferent pensiilor stabilite anterior datei de 01.04.2001, data intrării în vigoare a acestui act normativ), se stabilesc după criterii diferite, la fel cum şi dreptul la pensie s-a stabilit după criterii şi proceduri diferite, în funcţie de data naşterii acestuia, fie sub incidenţa Legii nr.3/1977, fie sub incidenţa Legii nr.19/2000.

A reţinut instanţa de fond că potrivit OUG nr.4/2005 în vederea stabilirii cuantumului pensiei ce urmează a fi plătită după efectuarea recalculării, punctajul mediu anual calculat potrivit art.4 se compară cu punctajul mediu anual cuvenit sau aflat în plată în luna anterioară celei în care se efectuează plata, în conformitate cu etapele prevăzute la art.3.

În situaţia în care cuantumul pensiei aferent noului punctaj determinat este mai mic decât cel cuvenit sau aflat în plată, se menţine cuantumul cuvenit sau aflat în plată până la data la care, prin aplicarea formulei de calcul prevăzute de Legea nr.19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, se va obţine un cuantum al pensiei mai mare decât acesta.

Aşadar, după intrarea în vigoare a OUG nr.4/2005, pensia avută anterior recalculării nu poate să fie decât menţinută în plată şi nicidecum să evolueze după cum s-a majorat valoarea punctului de pensie.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, recurentul-contestator care a solicitat admiterea recursului modificarea sentinţei civile recurate, iar pe fondul cauzei anularea deciziei contestate.

În motivarea recursului se invocă următoarele critici:

În fapt se susţine că a solicitat anularea deciziei din data de 17.04.2008, iar subsecvent obligarea intimatei la calcularea şi la plata drepturilor de asigurări sociale, la nivelul numărului de puncte de pensie stabilite prin decizia nr.(...)/05.12.2002, respectiv de 7,44539 puncte.

Recurentul susţine că instanţa de fond a adus drept motiv de respingere a cererii aplicarea prioritară a OUG nr.4/2005, având drept consecinţă recalcularea pensiilor provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat.

Această soluţie ar putea fi acceptată doar dacă recurentul ar fi reclamat că în mod eronat, deci anterior fără vreo comunicare prin decizia nr.(...) din 17.04.2008 Casa de Pensii a Municipiului B a determinat reducerea numărului de puncte de pensie cuvenite.

De la data de 05.12.2002 când s-a stabilit punctajul mediu anual de 7,44539 puncte nu s-a mai făcut vreo recalculare şi comunicare ca intimata să determine valoarea de 3,169 puncte, fără ca vreo dată să fi fost emisă decizie pentru calculul intermediar 4,86.

Mai susţine recurentul că Tribunalul nu a luat act de calculul eronat făcut în atribuirea pensiei de asigurări către recurent şi considerând decizia atacată corectă şi făcând apologia unui regim comunitar de pensii.

Intimata nu a formulat întâmpinare şi nici concluzii scrise.

În recurs nu s-a administrat proba cu înscrisuri noi.

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu conform art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Curtea reţine că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare şi a expus pe larg atât starea de fapt cât şi cea de drept, procedând la o motivare în extenso a cauzei dedusă judecăţii.

În ceea ce priveşte criticile invocate de către recurent, conform cărora nu a mai fost nicio comunicare oficială de la data stabilirii în anul 2002 a punctajului de 7,44539, Curtea reţine că intimata s recalculat pensia în conformitate cu prevederile OUG nr.4/2005 care este obligatorie în ceea ce priveşte recalcularea pensiilor şi că nu era necesară o comunicare specială sau o cerere din partea recurentului în acest scop, deoarece intimata are în atribuţiile sale tocmai această obligaţie de a recalcula pensiile conform actelor normative în vigoare.

Mai mult decizia nr.(...) din 17.04.2008 a fost comunicată, iar recurentul contestator a contesta-o la T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i şi ulterior nemulţumit de sentinţa pronunţată a formulat prezentul recurs.

Tribunalul a reţinut că prin OUG nr.4/2005 s-a stabilit un sistem de calcul conform principiului că pensiile din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislaţiei în vigoare anterior datei de 01 aprilie 2001, se recalculează în condiţiile prevăzute de ordonanţă de urgenţă enunţată mai sus.

Prin urmare nu este vorba despre vreo apologie pe care Tribunalul ar face-o vechiului sistem de pensii, ci este vorba despre două proceduri prevăzute de lege în raport de data pensionării.

Prin recalculare, nu este obligatoriu ca pensia să crească sau să se menţină vechiul punctaj mediu anual, ci doar ca atunci când acest punctaj scade, pensia aflată în plată să fie menţinută, ceea ce s-a întâmplat şi în cazul recurentului.

Potrivit art. 6 alin.(2) din OUG nr.4/2005 „În situaţia in care cuantumul pensiei aferent noului punctaj determinat este mai mic decât cel cuvenit sau aflat in plata, se menţine cuantumul cuvenit sau aflat in plata pana la data la care, prin aplicarea formulei de calcul prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările si completările ulterioare, se va obţine un cuantum al pensiei mai mare decât acesta”.

Prin urmare, scopul OUG nr.4/2005 este de a se respecta principiul la condiţii egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieşirii la pensie, neacceptându-se să fie creată o situaţie privilegiată celor care, deşi procedura de calcul prevăzută de Legea nr.19/2000 nu li s-ar cuveni o pensie egală cu cea aflată în plată să le fie aplicat acelaşi regim juridic.

Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 C. proc. civ., urmează să dispună respingerea recursului ca nefondat.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

Respinge recursul formulat de recurentul contestator D. J. împotriva sentinţei civile nr.200 din 13.01.2009 pronunţată în dosarul nr.21860/3/AS/2008 de către T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în contradictoriu cu intimata CASA DE PENSII A MUNICPIULUI B ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 07.05.2009.

 

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

F. M. V. M. D. E. E. B.

GREFIER,

G. E.

 

TEHNORED/A.P./2 ex./03.06.2009.

Jud.fond: C.B.,M.B..

 

Toate spetele


Sus ↑