(Număr în format vechi 5003/2009) R O M Â N I A CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE DECIZIA CIVILĂ Nr. 6984 R Şedinţa publică din 30 noiembrie 2009 Completul compus din: PREŞEDINTE (...) A (...) JUDECĂTOR (...) (...) JUDECĂTOR (...) D. (...) GREFIER J. S. N. Pe rol se află soluţionarea recursului formulat de recurenta intimată CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B împotriva sentinţei civile nr.4991 din data de 09.06.2009 pronunţate de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimatul contestator N. O., având ca obiect contestaţie decizie de pensionare. La apelul nominal făcut în şedinţă publică nu au răspuns părţile. Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează instanţei că, prin cererea de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă. De asemenea, prin serviciul registratură, intimatul N. O. a depus la dosar întâmpinare, la data de 28.10.2009, în dublu exemplar. Curtea, având în vedere solicitarea părţilor de a se judeca pricina în lipsa părţilor, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată şi o reţine în pronunţare. C U R T E A, Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 11.08.2008 pe rolul T r i b u n a l u l u i B u c u r e ş t i - Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale sub nr(...), N. O. a contestat decizia nr.(...)/ 26.06.2008 emisă de intimata Casa de Pensii a Municipiului B, solicitând obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii de pensionare în care să se determine cuantumul pensiei pe baza tuturor sporurilor salariale şi a contribuţiei la pensia suplimentară. Prin sentinţa civilă nr.4991/09.06.2009, T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i a admis în parte acţiunea formulată de contestatorul N. O., a anulat decizia nr.(...)/26.06.2008 emisă de intimata Casa de Pensii a Municipiului B, a obligat intimata să emită o nouă decizie prin care să recalculeze pensia contestatorului retroactiv, de la data de 01.10.2005, cu luarea în considerare şi a sporului de vechime pentru permanentizare menţionat în adeverinţa nr.14/1996/29.08.2005 emisă de SC I. SA, distinct de sporul de vechime propriu-zis, precum şi a veniturilor realizate în perioadele 01.05.1990-31.07.1990 şi 15.01.1991-01.04.1992 potrivit carnetului de muncă; a respins ca neîntemeiată cererea de luare în calcul a unei contribuţii de 3% la pensia suplimentară pe perioada 07.03.1986-01.07.1986. Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că intimata a recalculat pensia pentru limită de vârstă cuvenită contestatorului începând cu data de 01.10.2005 prin decizia nr.(...)/26.06.2008. Instanţa de fond a constatat că în perioada mai 1965-aprilie 1972 contestatorul a beneficiat de un spor de vechime pentru permanentizare, menţionat în adeverinţa nr.14/1996/29.08.2005 emisă de SC I. SA. Sporul a fost acordat în baza I. nr.815/1964 care,însă, îl reglementa distinct de sporul de vechime în muncă, fiind în realitate un spor de vechime în funcţie sau de fidelitate în cadrul Şantierului Porţile de G.. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs la data de 09.07.2009 intimata Casa de Pensii a Municipiului B, înregistrat pe rolul Curţii de A p e l B u c u r e ş t i - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 03.08.2009 sub (...). Prin motivele de recurs întemeiate în drept pe dispoziţiile art.304 pct.8 şi 9 şi art.3041 Cod pr.civilă, recurenta-intimată solicită admiterea recursului, desfiinţarea sentinţei atacate, analizarea cauzei sub toate aspectele şi respingerea cererii ca neîntemeiată. Precizează recurenta-intimată că în mod nelegal s-a dispus recalcularea pensiei cu valorificarea unui spor de vechime pentru permanentizare, câtă vreme acest spor nu era prevăzut cu caracter permanent şi, prin urmare, nu este menţionat în art.4 al.2 din OUG nr.4/2005. Conform acestui text de lege, sporurile, indemnizaţiile şi majorările de retribuţii tarifare, care potrivit legislaţiei anterioare datei de 01.04.2001 au făcut parte din baza de calcul a pensiei şi se utilizează la determinarea punctajului mediu anual sunt prevăzute în anexa ordonanţei. În această anexă a ordonanţei sunt prevăzute în mod expres şi sporurile care nu se iau în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, fiind menţionate sporurile care nu au avut caracter permanent. Cât priveşte valorificarea stagiilor de cotizare după 1990, menţionează recurenta-intimată că N. O. este pensionat începând cu 01.04.1990, conform deciziei nr.(...)/6.04.1990 în temeiul Legii nr.3/1977. Conform art.511 şi art.621 din Legea nr.3/1977, pensionarii pentru limită de vârstă care şi-au continuat activitatea pot cere recalcularea pensiei prin adăugarea timpului lucrat după pensionare, urmând a se avea în vedere baza de calcul folosită la stabilirea iniţială a pensiei. Prin urmare, contestatorul trebuia să solicite casei locale de pensii valorificarea stagiilor de cotizare din 1990-1992, pentru că, în caz contrar, nu poate fi vorba de vreun refuz de recalculare a pensiei, ci doar de o prematuritate a acţiunii. La data de 28.10.2009, intimatul contestator a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Examinând motivele de recurs faţă de hotărârea atacată şi probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele invocate, după cum dispune art.3041 Cod pr.civilă, Curtea constată recursul nefondat pentru următoarele considerente: Invocând dispoziţiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, Curtea are a cerceta dacă hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu interpretarea sau aplicarea greşită a normelor de drept incidente în materia stabilirii, calculării sau recalculării drepturilor de asigurări sociale. Pornind de la situaţia de fapt potrivit căreia contestatorul este pensionat de la data de 01.04.1990, urmare deciziei de pensionare nr.(...)/6.04.1990 emisă în temeiul Legii nr.3/1977, instanţa trebuie să stabilească dacă decizia de recalculare a drepturilor de pensie pe temeiul OUG nr.4/2005 este temeinică şi legală. Trebuie precizat mai întâi faptul că scopul declarat al OUG nr.4/2005 a fost acela de a se recalcula pensiile provenite din fostul sistem de asigurări sociale, deci pensiile stabilite anterior datei de 01.04.2001, după regulile şi principiile instituite de Legea nr.19/2000. Cu alte cuvinte, s-a urmărit ca pensiile aflate în plată să fie determinate după principiul la condiţii egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieşirii la pensie. Concret, recalcularea pensiei intimatului-contestator a presupus iniţial o evaluare a acesteia, conform HG nr.1550/2004, adică determinarea punctajului mediu anual prin raportarea punctajului total obţinut prin valorificarea tuturor veniturilor brute, inclusiv sporuri şi adaosuri, la stagiul complet de cotizare. Urmare determinării punctajului mediu anual s-a stabilit şi cuantumul pensiei prin decizia contestată. Susţinerile recurentei-intimate referitoare la nelegala valorificare a sporului de vechime pentru permanentizare vor fi înlăturate de C care consideră corectă dispoziţia tribunalului. Este de observat că recalcularea pensiilor dispusă în temeiul OUG nr.4/2005, deşi declară în preambul scopul obţinerii unei pensii după aceeaşi procedură ca şi pensiile calculate în baza Legii nr.19/2000, prin dispoziţiile cuprinse în anexa ordonanţei nu respectă întocmai scopul declarat. În acest sens, trebuie precizat că unul din principiile generale ale Legii nr.19/2000 este principiul contributivităţii, instituit în art.2 lit.e, potrivit căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe temeiul contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite. Aşadar, de principiu, toate veniturile salariale care au constituit bază de calcul pentru contribuţiile de asigurări sociale se impun a fi luate în considerare la determinarea drepturilor de pensie. În atare situaţie, apare de neînţeles opţiunea legiuitorului, exprimată în anexa OUG nr.4/2005, de a exclude în mod expres anumite sporuri sau venituri obţinute de salariaţi din baza de calcul a pensiei. Instanţa însă nu poate nesocoti principiul general al legii, astfel încât se impune concluzia că şi acest spor de vechime pentru permanentizare obţinut de asigurat şi pentru care a plătit fondului de asigurări sociale contribuţii personale trebuie valorificat la stabilirea dreptului de pensie. În caz contrar, toate acele contribuţii plătite de asigurat nu-şi găsesc justificare, ori, justificarea lor nu ar fi decât contraprestaţia statului pentru perioada îndeplinirii condiţiilor de pensie. Referitor la măsura luată de tribunal de a dispune recalcularea pensiei şi pe baza unor stagii de cotizare ulterioare deschiderii dreptului iniţial de pensie, Curtea consideră că aceasta este corectă, iar susţinerile recurentei sunt nefondate. Este de precizat că dreptul de pensie a fost deschis în 1990, iar ulterior reclamantul a mai desfăşurat activitate în muncă în anumite perioade de timp până în anul 1992. Deşi aceste perioade ulterioare constituie stagii suplimentare de cotizare, nu se verifică susţinerea recurentei că ar fi trebuit învestită cu o cerere de recalculare în acest sens, câtă vreme toate aceste date despre activitatea din muncă a asiguratului se găseau în posesia casei locale de pensii care, la recalcularea în baza OUG nr.4/2005, trebuia să le valorifice întocmai. În plus, dispoziţiile art.164 din Legea nr.19/2000 care permit recalcularea pensiei pe baza unor stagii suplimentare de cotizare pot fi aplicate numai după data emiterii acestui act normativ, iar nu pentru stagiile de cotizare realizate în temeiul legii nr.3/1977 care erau eventual suplimentare faţă de dreptul la pensie prevăzut de acea lege. Pentru aceste motive, în temeiul art.312 alin. 1 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta intimată CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B împotriva sentinţei civile nr.4991 din data de 09.06.2009 pronunţate de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimatul contestator N. O.. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30.11.2009. PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR E. A D. G. E. B. D. E. GREFIER J. S. N. Red.C.A.B. Dact.LG/2 ex./17.12.2009 Jud.fond: C.K.; Al.E.
Asigurari sociale. Contestatie decizie de pensionare. Recurs
Hotararea nr. 6984R din data 2009-11-30
Pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti