-recalculare pensie- R O M Â N I A CURTEA DE A P E L C R A I O V A SECŢIA A II-A CIVILĂ ŞI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE DECIZIE Nr. 5995 Şedinţa publică de la 04 O. 2009 Completul compus din: PREŞEDINTE (...) (...) Judecător (...) (...) Judecător (...) (...) Grefier (...) (...) ************ Pe rol, judecarea recursului declarat de contestatorul D. E. D., împotriva sentinţei civile nr. 2428 din 05.05.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j, în dosar nr(...), în contradictoriu cu intimata CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII G, având ca obiect contestaţie decizie de pensionare. La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns: recurentul contestator D. E. D., lipsind: intimata CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII G. S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat şi motivat în termenul legal, după care, nemaifiind cererii de formulat excepţii de ridicat şi constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părţii prezente pentru a pune concluzii asupra recursului. Recurent contestator D. E. D., solicită admiterea recursului modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii. C U R T E A Asupra recursului de faţă. T r i b u n a l u l G o r j prin sentinţa nr. 2428 de la 05 mai 2009 a respins acţiunea formulată de contestatorul D. E. D., în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii G. Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut următoarele: Contestatorul a fost înscris la pensie pentru limită de vârstă începând cu 02.09.2005, prin decizia nr.(...)/23.09.2005, având 36 ani şi 6 luni vechime în muncă, din care 24 de ani, 11 luni şi 1 zi în condiţii speciale. Prin decizia nr.(...)/11.05.2007, intimata Casa Judeţeană de Pensii G a recalculat pensia contestatorului ca urmare a cererii depusă de către contestator la Casa Judeţeană de Pensii G. Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, dar şi din precizările contestatorului pe parcursul cercetării judecătoreşti, reiese că acesta nu a contestat nici una dintre deciziile de pensionare, considerându-le ca fiind temeinice şi legale, solicitând însă recalcularea pensiei conform Legii nr.218/2008 şi Legii nr.250/2007. Cu privire la acest aspect, respectiv recalcularea pensiei, raportat la actele normative mai sus menţionate, instanţa a reţinut că Legea nr.218/2008 privind majorarea punctajelor realizate cu 50% pentru activitate în grupa I-a de muncă a fost abrogată prin art. IV din O.U.G. nr.209/2008, sens în care contestatorul urmând să beneficieze de recalcularea pensiei pentru vechimea realizată în grupa I-a de muncă începând cu octombrie 2009 (O.U.G. nr.100/2008 – art. III (1) D). Au fost înlăturate, de asemenea, susţinerile contestatorului cu privire la faptul că punctul de pensie începând cu 01.01.2009 este de 45% din salariul mediu brut de 2.023 lei, reţinându-se că potrivit art. 16 alin.1 din Legea bugetului de asigurări sociale de stat, valoarea punctului de pensie stabilită potrivit prevederilor art. 80 din Legea nr.19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, este de 718,4 lei de la 01.04.2009 şi de 732,8 lei de la 01.10.2009. Pentru considerentele mai sus expuse, s-a respins acţiunea formulată de contestator, în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii G. Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs contestatorul D. E. D., criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică , în sensul că a fost pronunţată cu neobservarea caracterului neconstituţional al O.U.G. 100/2008 şi O.U.G.209/2008 care încalcă dispoziţiile art. 115 alin. 1,3,5, din Constituţia României, care precizează că Guvernul poate adopta hotărâri numai în cazuri extraordinare, care însă nu fac obiectul unor legi organice. Intimata nu a depus întâmpinare. Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente: Din cuprinsul interogatoriului din oficiu, luat de instanţa de fond reclamantului, la data de 5 mai 2009, rezultă faptul că acesta nu a înţeles să conteste o decizie de pensionare a Casei de Pensii D emisă în urma unei cereri de recalculare a pensiei sale în temeiul actelor normative precizate în acţiune - 218/2008, respectiv 250/2007. Acesta a precizat acelaşi lucru şi în data de 07. 04 2009 când a mai arătat şi faptul că nu s-a adresat cu o cerere către Casa Judeţeană de Pensii în acest sens. Din cuprinsul acţiunii sale introductive de instanţă, ca şi din cuprinsul motivelor de recurs rezultă că reclamantul a solicitat recalcularea pensiei sale în temeiul unor acte normative a căror aplicare a fost ulterior reglementată printr-un alt act normativ, şi anume Legea 155/ 8 mai 2009 de aprobare a O.U.G. 208/2009. Această măsură este explicată în preambulul ordonanţei de urgenţă ca fiind luată în considerarea faptului că, recalcularea pensiilor necesită o logistică specială şi presupune o procedură complexă de lucru, pentru a evita eventualele disfuncţionalităţi ce pot să apară din aplicarea simultană a două acte normative cu conţinut similar, situaţie extraordinară care vizează interesul public şi a cărei reglementare nu putea fi amânată, impunându-se promovarea acestei ordonanţe de urgenţă, pentru soluţionarea conflictului rezultat din succesiunea în timp a celor două acte normative. În absenţa unei cereri de investire a Casei judeţene de pensii de recalculare a pensiei , acţiunea reclamantului apare ca fiind prematur introdusă, dar, în raport de faptul că, recalcularea pensiilor începând cu data de 01.01.2009 era prevăzută a se realiza din oficiu prin actele normative invocate , cererea reclamantului nu îşi mai păstrează acest caracter prematur. Sentinţa instanţei de fond apare ca fiind însă legală dintr-un alt punct de vedere. Interpretând din punct de vedere juridic cererea de chemare în judecată , potrivit art. 129 C.P.civ. ,Curtea reţine că această cerere reprezintă, prin ea însăşi o excepţie de neconstituţionalitate a O.U.G. 209/2008 care aduce modificări legii 19/2001 exact în ceea ce priveşte termenul de la care se dispusese recalcularea din oficiu a pensiilor care cad sub incidenţa celor două acte normative. Se reţine că O.U.G 208/2009 , în ultimul alineat prevede faptul că, de la data intrării sale în vigoare, se abrogă art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 637 din 4 septembrie 2008, şi art. II din Legea nr. 218/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 31 octombrie 2008. întrucât, ca urmare a promulgării Legii nr. 218/2008 s-a ajuns în situaţia, fără precedent, ca aceeaşi problematică să fie dublu reglementată, sub două forme diferite. Art. 782 din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cuprinde conţinuturi diferite. Calificând astfel cererea reclamantului în raport cu precizările sale ulterioare dar şi în raport cu motivele de recurs ale reclamantului, Curtea precizează faptul că excepţia de neconstituţionalitate reprezintă o chestiune prejudicială relativă la constituţionalitatea legii aplicabilă în cauza în care a fost invocată, fiind deci un mijloc de apărare neputând însă face obiectul unei cereri propriu-zise de chemare în judecată, ca în situaţia de faţă. În raport de data prezentei decizii şi de prorogarea legală a termenului de recalculare a pensiilor, dispusă prin ordonanţa de urgenţă incriminată ca neconstituţională de recurent , prin conţinutul articolului II - potrivit căruia prevederile art. 1651 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin ordonanţa de urgenţă, se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2010, prin acordarea diferenţei dintre punctajul mediu anual rezultat în urma majorării efectuate conform prevederilor Legii nr. 218/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi cel acordat conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, reclamantul va putea uza de acest mijloc de apărare în cadrul unei cereri regulat introdusă , după depunerea, în prealabil, a unei cereri de recalculare a pensiei sale , către Casa de Pensii G. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin.1 teza II C.P.Civ. Curtea va respinge recursul ca fiind nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE, D E C I D E Respinge recursul declarat de contestatorul D. E. D., împotriva sentinţei civile nr. 2428 din 05.05.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j, în dosar nr(...), în contradictoriu cu intimata CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII G, având ca obiect contestaţie decizie de pensionare. Decizie irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 O. 2009. Preşedinte, (...) (...) Judecător, (...) (...) Judecător, (...) (...) Grefier, (...) (...) Red.C.T./2ex/jf/E.Z. şi E.M.S Red.jud.C.(...) 2ex./AS J.f.E.E. E.T.
Asigurari sociale. Contestatie decizie de pensionare. Recurs
Hotararea nr. 5995 din data 2009-11-04
Pronuntata de Curtea de Apel Craiova
ÎN NUMELE LEGII