R O M Â N I A CURTEA DE A P E L C L U J Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie
DECIZIA CIVILĂ NR. 2153/R/2009 Şedinţa publică din 23 octombrie 2009 Instanţa constituită din: PREŞEDINTE: (...)-(...) (...) JUDECĂTORI: (...)-(...) (...) B.-(...) (...) GREFIER : B. B. N. S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta D. E., împotriva sentinţei civile nr. 288/F din 12 iunie 2009 a T r i b u n a l u l u i B i s t r i ţ a N, pronunţată în dosar nr(...), privind şi pe pârâta intimată CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII B-N, având ca obiect asigurări sociale - pensie de urmaş. La apelul nominal făcut în şedinţă publică, la prima strigare a cauzei, nu se prezintă nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care, instanţa constată lipsa părţilor şi lasă cauza la a doua strigare, pentru a da părţilor posibilitatea de a se prezenta la dezbateri. La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în şedinţă publică, nu se prezintă nimeni. Curtea constată că, prin memoriul de recurs (f. 5), în temeiul art. 242 C.pr.civ., reclamanta recurentă a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă. Totodată, constată că recursul a fost formulat şi motivat în termen legal, şi a fost comunicat pârâtei intimate. În baza actelor de la dosar, instanţa constată cauza în stare de judecată şi o reţine în pronunţare. C U R T E A Prin sentinţa civilă nr.288 din 12 iunie 2009 a T r i b u n a l u l u i B i s t r i ţ a N, pronunţată în dosarul nr(...) s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta D. E., în contradictoriu cu intimata CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII B N. Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin decizia privind acordarea pensiei de urmaş nr. 28536 din l3.02.l985 reclamanta D. E. este beneficiara unei pensii de urmaş în cuantum de 4l9 lei. Drepturile i-au fost stabilite în procent de 50 % din drepturile titularului D. E. în calitate de soţie a titularului decedat în baza L.3/l977. Din fişa de pensie reiese faptul că susţinătorul decedat a dobândit pensie din munca prestată în domeniul CFR. Fiind o pensie dobândită anterior datei de 0l.04.200l data intrării în vigoare a L.l9/2000, aceasta a fost supusă în baza HG nr. l550/2004 şi OUG nr.4/2005 operaţiunilor de recorelare şi recalculare. Astfel, prin decizia de recalculare de pensie nr.28536/20.06.2005 s-a stabilit pentru reclamantă o pensie de urmaş calculată în procent de 50 % aplicat asupra punctajului susţinătorului decedat rezultând un punctaj mediu anual pentru urmaş de 0,27327 puncte şi un cuantum al pensiei de 507.675 lei, care este mai mic decât punctajul mediu anula existent anterior recalculării de l.276.462 lei. Astfel că s-a menţinut în plată cuantumul mai avantajos al pensiei, până când înmulţirea punctajului mediu anula recalculat cu valoarea unui punct de pensie va depăşi valoarea pensiei în plată. In data de 0l martie l990 a intrat în vigoare DL nr.98/l990 care stabilea un cuantum al pensiei de urmaş pentru personalul din unităţile CFR în procent de l00 % din pensia titularului indiferent de nr.de urmaşi. Reclamanta a criticat deciziile de recalculare a pensiei în baza OUG nr. 4/2005 considerând că pârâta trebuia din oficiu să-i stabilească la data de 0l.03.l990 o pensie de urmaş în procent de l00 % din pensia susţinătorului decedat i la această sumă să-i fie aplicate indexările recorelărilor şi recalcularea pensiei de urmaş. Critica adusă este neîntemeiată pentru următoarele motive: Intr-adevăr, DL 98/l990 prevede pentru personalul din CFR o pensie de urmaş în procent de l00 % din pensia titularului indiferent de nr.de urmaşi însă potrivit art.ll4 din Decret aceste drepturi se aplică începând cu data de 0l martie l990. Drepturile de pensie ale reclamantei au fost deschise în anul l985 în baza L.3/l977. Deci drepturile prevăzute în DL nr.98/l990 nu-i sunt aplicabile întrucât potrivit principiului de drept legea civilă nu se retroactivează ,aceasta se aplică doar pe viitor. Pârâta neavând temei legal să-i modifice din oficiu dreptul de pensie câştigat în baza unei legi şi să-i acorde drepturile prevăzute în altă lege ulterioară. In ceea ce priveşte recorelarea şi recalcularea pensiei potrivit HG nr. l550/2004 a OUG nr.4/2005 în conformitate cu principiul L.l9/2000, tribunalul a constatat că pârâta a procedat în conformitate cu disp.art. 7l rap.la art.76 din lege, recalculându-i pensia titularului şi aplicând procentul de 50 % acordat urmaşului asupra punctajului mediu anual realizat de asigurat. Odată cu intrarea în vigoare a L.l9/2000 a fost abrogat art. ll din DL nr. 98/l990 iar principiul OUG nr. 4/2005 vine tocmai în a elimina discrepanţele create prin acte normative diferite în vederea realizării principiului, la condiţii egale de pensionare pensii egale, indiferent de anul ieşirii la pensie. Împotriva acestei sentinţe reclamanta D. E. a declarat recurs în termen legal, solicitând instanţei admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii civile aşa cum a fost formulată. În motivarea recursului, reclamanta a arătat că instanţa a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale incidente în materie deoarece potrivit DL nr.98/1990 intimata era obligată, din oficiu, să-i revizuiască pensia de urmaş astfel încât în prezent pensia reclamantei să fie plătită în procent de 100% din pensia titularului decedat. Neprocedând în acest sens au fost grav încălcate prevederile art.14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art.2 din Pactul Internaţional P. şi art.2 paragr.1 din Declaraţia Universală, încălcându-se principiul nediscriminării. B. creat de DL nr.98/1990 trebuia aplicat din oficiu tuturor beneficiarilor pensiilor de urmaş aflate în plată la data intrării în vigoare a actului normativ astfel încât reclamanta este îndreptăţită la recalcularea din oficiu a pensiei în procent de 100% din pensia susţinătorului decedat. Dispoziţiile Legii nr.19/2000 privind calculul pensiilor nu pot fi aplicate discriminatoriu în detrimentul asiguraţilor pensionaţi anterior intrării în vigoare a legii deoarece potrivit OUG nr.4/2005 trebuie respectat principiul „la condiţii egale de pensionare, pensii egale indiferent de anul ieşirii la pensie”. Prevederile DL nr.98/1990 potrivit cărora pensia de urmaş se acordă în procent de 100% din pensia titularului decedat au creat o nepermisă distincţie între aceleaşi categorii de pensionari pentru simplul motiv că unii au avut şansa de a se pensiona în intervalul 1990 – 2001, sub imperiul acestui act normativ iar cei care s-au pensionat sub imperiul OG nr.3/1977 sunt în mod vădit discriminaţi faţă de prima categorie de pensionari. Pârâta intimată Casa Judeţeană de Pensii B N, deşi legal citată, nu şi-a delegat reprezentant în instanţă şi nu a depus întâmpinare prin care să îşi exprime poziţia procesuală. Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reţine următoarele : Reclamanta D. E. este beneficiara pensiei de urmaş, în calitate de soţie supravieţuitoare a defunctului D. E., în baza deciziei nr.26834 din 31.08.1984, în procent de 50% din pensia defunctului ei soţ începând cu 01.08.1984. Dreptul reclamantei la pensia de urmaş s-a născut sub imperiul Legii nr.3/1977 în vigoare la data formulării cererii reclamantei de acordare a pensiei de urmaş. Ulterior stabilirii dreptului la pensia de urmaş, cu plata în cuantum de 50% din pensia soţului decedat, potrivit prevederilor art.11 din D.L. nr.98/1990, cuantumul pensiei de urmaş în situaţia personalului care a prestat activitate în cadrul CFR se realiza prin aplicarea unui procent de 100% din pensia titularului, indiferent de numărul urmaşilor, dar numai pentru pensiile de urmaş stabilite începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv la data de 01.03.1990. Art.11 din D.L. nr.98/1990 a fost abrogat odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.19/2000, respectiv la data de 01.04.2001. În perioada 01.03.1990 – 01.04.2001, reclamanta nu a contestat pensia de urmaş stabilită potrivit Legii nr.3/1977 dar nici nu a solicitat acordarea pensiei de urmaş potrivit art.11 din D.L. nr.98/1990. Critica reclamantei recurente referitoare la faptul că intimata avea obligaţia de a revizui pensia de urmaş a reclamantei din oficiu conform art.11 din D.L. nr.98/1990 nu poate fi primită deoarece acest act normativ a stabilit doar cuantumul pensiei de urmaş pentru personalul din unităţile de căi ferate care să stabileşte în procentul de 100% din pensia titularului fără a dispune recalcularea sau revizuirea pensiei din oficiu astfel încât pentru a beneficia de cuantumul majorat al acestei pensii reclamanta, conform principiului disponibilităţii, avea posibilitatea de a o solicita pârâtei printr-o cerere în acest sens, însă nu a făcut-o, considerent pentru care această împrejurare nu îi este imputabilă pârâtei. Pensia de urmaş de care beneficiază reclamanta, fiind dobândită anterior datei de 01.04.2001, data intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, a fost supusă operaţiunilor de recorelare şi recalculare în baza HG nr.1550/2004 şi OUG nr.4/2005. Prin decizia de recalculare nr.28536/20.06.2005 s-a stabilit în favoarea reclamantei o pensie de urmaş calculată în procent de 50% aplicat asupra punctajului susţinătorului decedat rezultând un punctaj mediu anual pentru urmaş de 0,27327 puncte şi un cuantum al pensiei de 507.675 lei care este mai mic decât punctajul mediu anual existent anterior recalculării astfel încât s-a menţinut în plată cuantumul mai avantajos al pensiei conform OUG nr.4/2005, care elimină discrepanţele create prin acte normative diferite în vederea realizării principiului, la condiţii egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieşiri la pensie. Având în vedere că prin art.198 din Legea nr.19/2000 s-a abrogat art.10 şi art.11 din D.L. nr.98/1990 în mod corect potrivit art.185 alin.2 şi alin.3 din Legea nr.19/2000 pârâta a calculat drepturile reclamantei ţinând seama de duratele şi procentele stabilite anterior intrării în vigoare a legii, mai avantajoase pentru beneficiar decât cele prevăzute de Legea nr.19/2000. Contrar susţinerilor recurentei, principiul nediscriminării nu este incident în speţă deoarece pentru a se putea discuta despre discriminare trebuie îndeplinite două condiţii cumulative şi anume: existenţa unei diferenţe de tratament şi lipsa unei justificări obiective şi rezonabile a acestei diferenţe de tratament. Practic reclamanta susţine că este o vădită inechitate între persoanele care primesc pensia de urmaş în procentul de 50% din pensia titularului sub imperiul Legii nr.3/1977 şi persoanele care primesc o pensie de urmaş în procent de 100% din pensia titularului în baza D.L. nr.98/1990. După cum a decis în mod constant Curtea Europeană a Drepturilor Omului, art.14 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată de România prin Legea nr.30/1994, oferă o protecţie împotriva oricărei discriminări în exerciţiul drepturilor şi libertăţilor pe care Convenţia le garantează, însă nu orice diferenţă de tratament semnifică în mod automat încălcarea sa. Pentru ca o asemenea încălcare să se producă trebuie stabilit ca persoane aflate în situaţii analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferenţial şi că această distincţie nu îşi găseşte nici o justificare obiectivă sau rezonabilă dar statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă şi în ce măsură diferenţele intre situaţii analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincţiile de tratament juridic aplicate (D., Fredin c/ Suedia, 18.0.1991; D., Hoffmann c/Austria, 23.06,1993). În speţă, nu este vorba de un tratament juridic diferit aplicabil unor persoane aflate în situaţii identice sau analoage deoarece Legea nr.19/2000, HG nr.1550/2004 şi OUG nr.4/2005 au înlăturat discrepanţele dintre drepturile de asigurări sociale astfel încât au consacrat principiul „la condiţii egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieşirii la pensie”. Susţinerea recurentei referitoare la revizuirea din oficiu a pensiei de urmaş de către pârâtă potrivit D.L. nr.98/1990 ca fapt generator al discriminării nu poate fi primită deoarece, aşa cum s-a arătat, D.L. nr.98/1990 a intrat în vigoare începând cu data de 01.03.1990 astfel încât nu putea fi aplicat decât la situaţiile juridice născute după intrarea actului normativ în vigoare, neputând retroactiva, în caz contrar încălcându-se art.1 C.civ. potrivit căruia, legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă. Pentru aceste considerente de fapt şi de drept Curtea, în temeiul art.312 coroborat cu art.3041 C.pr.civ., va respinge recursul reclamantei ca nefondat şi, în consecinţă, va menţine hotărârea atacată, ca fiind legală şi temeinică. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D. E. împotriva sentinţei civile nr. 288/F/ din 12.06.2009 a T r i b u n a l u l u i B i s t r i ţ a N pronunţată în dosar nr(...), pe care o menţine. Decizia este irevocabilă. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 23.10.2009. PREŞEDINTE JUDECĂTORI (...)-(...) (...) (...)-(...) (...) B.-(...) (...) GREFIER B. B. N. RED.B./MB 04.11.09/4 ex. jud.fond: E.S. C.O.
Asigurari sociale. Pensie de urmas. Recurs
Hotararea nr. 2153/R/2009 din data 2009-10-23
Pronuntata de Curtea de Apel Cluj