- recalculare pensie - R O M Â N I A CURTEA DE A P E L S U C E A V A SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE D E C I Z I A NR. 460 Şedinţa publică din 21 aprilie 2009 Preşedinte : (...) (...) Judecător : (...) (...) Judecător : (...) (...) Grefier : (...) (...) Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de contestatorul E. E., domiciliat în municipiul B,(...), . E, . 4, judeţul B şi Casa Judeţeană de Pensii B, cu sediul în municipiul B,(...), judeţul B, prin reprezentanţii săi legali, împotriva sentinţei nr. 13 din 7 ianuarie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l B o t o ş a n i – secţia civilă, în dosarul nr(...). La apelul nominal s-a prezentat contestatorul recurent E. E., lipsă fiind reprezentanţii recurentei Casa Judeţeană de Pensii B. Procedura este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care, instanţa constatând că în cauză nu sunt chestiuni prealabile, recursul fiind în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri. Contestatorul E. E., a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat, în sensul menţinerii deciziei nr. (...)/23.10.2008 emisă de Casa Judeţeană de Pensii B şi obligarea acesteia să-i plătească diferenţa de pensie rezultată pentru perioada 1.07.2006 – 1.08.2008. Cu privire la recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii B, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat. Declarând dezbaterile închise, după deliberare, C U R T E A, Asupra recursurilor de faţă, constată : Prin acţiunea adresată T r i b u n a l u l u i B o t o ş a n i – Secţia civilă şi înregistrată la data de 11.09.2008, contestatorul E. E., în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii B, a solicitat obligarea intimatei la calcularea drepturilor de pensie în baza Legii nr. 226/2006. În motivarea acţiunii, a arătat, în esenţă că a efectuat serviciul în funcţia de mecanic ajutor şi mecanic de locomotivă timp de 25 ani, 6 luni şi 14 zile, activitate ce se încadrează în activitatea prevăzută de anexa I punctul 7 din Legea nr. 226/2006. La 19 iulie 2008 a cerut Casei Judeţene de Pensii B să procedeze la recalcularea drepturilor de pensie în baza acestui act normativ depunând şi adeverinţa nr(...) eliberată de E. CF S Nord. Pârâta a refuzat acest lucru deşi din evidenţe rezultă că beneficia de pensii pentru limită de vârstă, ultima activitate prestată fiind cea de mecanic locomotivă. Ulterior a contestat decizia nr. (...) din 9.12.2005 iar prin sentinţa dată în dosarul nr. 303/2006 T r i b u n a l u l B o t o ş a n i a obligat pârâta la refacerea calculelor în vederea stabilirii drepturilor de pensie corecte. Pe parcursul soluţionării dosarului a fost publicată Legea nr. 226/2006 care conţine condiţii de pensionare mai favorabile pentru cei ce au desfăşurat activitatea în condiţii speciale. Nu a aflat de acest act normativ decât mult mai târziu deşi pârâta, ca persoană juridică ce primea Monitorul Oficial, trebuia să-i aducă la cunoştinţă de apariţia actului normativ imediat după publicare. A considerat că în acest mod a fost prejudiciat, drepturile de pensie fiind greşit calculate. În dovedirea susţinerilor a depus înscrisuri. La data de 21.10.2008 contestatorul şi-a întregit acţiunea în sensul că a contestat decizia nr. (...) emisă la 25.09.2008 de intimată. A precizat că punctajul corect ar trebui să fie 53,23106 şi nu 53,19001, la care ar trebui să se adauge încă 1,77920 puncte, punctajul mediu anual ar trebui să fie 2,12924 puncte şi nu 2,12760, iar pensia totală corectă este de 1238 lei şi nu 1237 lei. Pe de altă parte drepturile trebuiau să-i fie acordate de la data apariţiei Legii nr.226/2006 şi nu de la 1.08.2008. Ca urmare a solicitat ca intimata să-i plătească diferenţe drepturi pensie pentru intervalul 1.07.2006 – 31.10.2008 în sumă de 4997 lei. Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea acţiunii, deoarece recalcularea drepturilor de pensie se face la cerere, iar, potrivit art. 95 alin. 3 din Legea nr. 19/2000, pensia recalculată se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare. Prima decizie a fost emisă în baza cererii contestatorului din 11.07.2009 la care a anexat adeverinţele (...), 6/P/44/2008 şi 9.R/340/2008 iar prin actul din 25.09.2008 punctajul mediu anual a fost stabilit la 2,12760. Ulterior, la 24.09.2009 contestatorul E. E. formulat o nouă cerere de recalculare ataşând adeverinţa (...) dar care conţinea alt stagiu de cotizare realizat potrivit Legii nr. 226/2006, motiv pentru care a fost emisă decizia din 23.10.29008 prin care punctajul a crescut la 2,13204. Prin sentinţa nr. 13 din 7.01.2009 a T r i b u n a l u l u i B o t o ş a n i – Secţia civilă, s-a admis, în parte, acţiunea formulată de contestatorul E. E., în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii B. S-a anulat decizia nr. (...) din 25.09.2008 emisă de intimată. A fost obligată intimata să emită o nouă decizie de recalculare a pensiei potrivit Legii nr. 226/2006, prin care să acorde contestatorului drepturile de pensie pentru perioada 1.08.2008 – 30.09.2008, aşa cum a fost stabilită prin decizia nr. (...) din 23.10.2008. S-a respins capătul de cerere având ca obiect plata diferenţelor de pensie pentru perioada 1.07.2006 – 31.07.2008 şi 1.10.2008 – 31.10.2008. Împotriva sus-menţionatei sentinţe civile a declarat recursuri atât intimata Casa Judeţeană de Pensii B, cât şi contestatorul E. E.. În motivarea acestei căi de atac, întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 9 din C o d u l d e procedură civilă, intimata Casa Judeţeană de Pensii B, a susţinut că cererea de recalculare urmează aceleaşi reguli procedurale privind soluţionarea şi contestarea deciziilor de pensie, aşa cum prevede Legea nr. 19/2000, care, la art. 95 alin. 3 prevede că pensia recalculată se acordă începând cu luna următoare celei pentru care s-a depus cererea de recalculare. Aceeaşi recurentă arată că reclamantul depune o primă cerere pe data de 11.07.2008 anexând adeverinţe eliberate de E. S şi Casele de Pensii I şi B, cu un stagiu de cotizare realizat în condiţii speciale în perioada 4.12.1978 – 29.12.1986, 25.12.1987 – 14.07.1999 şi 01.03.2000 – 31.12.2005, solicitând recalcularea pensiei conform Legii nr. 226/2006. Urmare acestui demers Casa Judeţeană de Pensii B a emis decizia nr. (...)/25.09.2008 stabilind un punctaj mediu anual conform Legii nr. 226/2006 de 2,12760 puncte, cu plata drepturilor începând cu data de 1.08.2008, aşa cum dispune Ordinul nr. 572/2006 şi Legea nr. 19/2000 iar a doua cerere, pe data de 24.09.2008, anexând o adeverinţă eliberată de E. S cu un alt stagiu de cotizare realizat conform Legii nr. 226/2006, respectiv pentru perioada 4.12.1978 – 29.12.21986, 25.10.1987 – 15.07.1999 şi 1.03.2000 – 31.12.2005, solicitând recalcularea pensiei prin adăugarea stagiului de cotizare realizat în condiţii speciale în perioada 25.10.1987 – 25.12.1987. Casa Judeţeană de Pensii B a recalculat drepturile de pensie conform noului stagiu de cotizare, stabilind un punctaj mediu anual de 2,13204 puncte cu plata drepturilor începând cu 1.10.2008, aşa cum prevede Ordinul nr. 572/2006 şi Legea nr. 19/2000. A mai arătat că răspunderea pentru corectitudinea datelor înscrise în adeverinţă o poartă angajatorul iar data plăţii drepturilor de pensie recalculată se stabileşte doar în funcţie de data depunerii cererii de recalculare o pensie. Pe cale de consecinţă susţine recurenta – atâta timp cât există o cerere de recalculare în baza Legii nr. 226/2006 înregistrată în luna iulie 2008 şi o cerere de recalculare prin adăugarea unui stagiu de cotizare în septembrie 2008, este firesc ca Casa Judeţeană de Pensii B să stabilească că plata drepturilor recalculate se face începând cu 1.08.2008 pentru prima cerere, şi cu 1.10.2008 pentru cea de a doua cerere. Din aceste considerente recurenta Casa Judeţeană de Pensii B a solicitat modificarea în parte a sentinţei recurate în sensul obligării Casei Judeţene de Pensii B la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei în baza Legii nr. 226/006, prin care să acorde contestatorului drepturile de pensie pentru perioada 1.08.2008 – 30.09.2008, aşa cum a fost stabilită prin decizia din 23.10.2008 şi să se menţină celelalte dispoziţii ale sentinţei. Prin recursul declarat, contestatorul, în esenţă, a reiterat şi dezvoltat susţinerile din acţiunea introductivă de instanţă şi în cererile ulterioare. Examinând recursurile de faţă, curtea le constată neîntemeiate. Astfel, lăsând la o parte consideraţiile de ordin teoretic, corect de altfel, dar care nu interesează în soluţionarea recursurilor de faţă, referitoare la caracterul special al Legii nr. 226/2006 faţă de cel general al Legii nr. 19/2000, precum şi cele referitoare la faptul că E. E. a invocat că nu a cunoscut despre publicarea Legii nr. 226/2006, ceea ce evident intră în coliziune cu prevederile art. 1 alin. 5 din Constituţie, curtea reţine ca fiind corectă perceperea situaţiei de fapt dedusă judecăţii de către instanţa de fond. În acest sens, instanţa de fond a reţinut că contestatorul E. E. nu putea să beneficieze de dispoziţiile Legii nr. 226/2006 în iunie 2006 deoarece nu îndeplinea cerinţelor privind vârsta standard de pensionare, aceasta având la momentul publicării acestui act normativ vârsta de 52 de ani 6 luni, iar conform anexei 4 bărbaţi la Legea nr. 19/2000, vârsta standard de pensionare este de 62 de ani şi 10 luni pentru intervalul aprilie 2006 – iulie 2006. Instanţa de fond a constatat, analizând reducerea de 10 ani, conform anexei 4 la Legea nr. 19/2000, că E. E. ar fi trebuit să aibă, în iunie 2006, 52 de ani şi 10 luni pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 226/2006, vârsta pe care acesta nu o împlinise. Referitor la fondul cauzei, s-a reţinut că contestatorul a depus la Casa Judeţeană de Pensii B adeverinţa nr(...), din care rezultă că a lucrat în funcţia de mecanic ajutor şi mecanic de locomotivă o perioadă de 25 de ani, 5 luni şi 14 zile. Corect s-a reţinut că, întrucât contestatorul a depus cererea de recalculare la 11.07.2008, acesta trebuia să beneficieze de drepturile stabilite în acord cu prevederile Legii nr. 226/2006 începând cu 1.08.2008, în acelaşi cuantum cu cele stabilite prin decizia din 23.10.2008. În aceste condiţii, instanţa de fond a anulat decizia nr. (...) din 25.09.2008. Corect, de asemenea, a fost respinsă soluţionarea contestatorului privind acordarea diferenţelor privind perioada 1.07.2006 – 31.07.2008, dat fiind că acesta putea să beneficieze de recalcularea pensiei doar începând cu 1.08.2008. Faţă de cele de mai sus şi cum sentinţa recurată este legală, curtea, având în vedere prevederile art. 312 alin. 2 din C o d u l d e procedură civilă, va respinge, ca nefondate, recursurile declarate în cauză. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E : Respinge, ce nefondate, recursurile declarate de contestatorul E. E. şi Casa Judeţeană de Pensii B, prin reprezentanţii săi legali, împotriva sentinţei nr. 13 din 7 ianuarie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l B o t o ş a n i – secţia civilă. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 aprilie 2009. Preşedinte, Judecători, Grefier, Pt. jud. (...) V.,pensionat, semnează preşedintele instanţei Red. G.N. Judec. fond: D. M., E. I. Tehnored. N.L., 2 ex., 20 mai 2009
Asigurari sociale. Recalculare pensie. Recurs
Hotararea nr. 460 din data 2009-04-21
Pronuntata de Curtea de Apel Suceava