• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00


Recalculare pensie. Recurs

Hotararea nr. 921/R/2009 din data 2009-05-13
Pronuntata de Curtea de Apel Oradea

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L O R A D E A

  • - Secţia civilă mixtă –

 

 

DECIZIA CIVILĂ NR. 921/R/2009

Şedinţa publică din 13 mai 2009

PREŞEDINTE :

(...) (...)

- judecător

 

(...) (...)

- judecător

 

(...) (...)

- judecător

 

(...) (...)

- grefier

 

Pe rol fiind soluţionarea recursului civil declarat de recurenta CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,(...), judeţul B în contradictoriu cu intimatul contestator E. U., domiciliat în localitatea E. , nr.187 , judeţul B împotriva sentinţei civile nr. 71/LM din 9 ianuarie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l B i h o r ; având ca obiect: recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă intimatul contestator , lipsă recurenta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanţei că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru , după care:

Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanţa constată cauza în T. de judecată şi acordă cuvântul asupra recursului.

Intimatului solicită respingerea recursului, menţinerea hotărârii atacate ca legală şi temeinică , fără cheltuieli de judecată în recurs.

 

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

 

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 71/LM din 9 ianuarie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l B i h o r s-a admis în parte contestaţia formulată de contestatorul E. U. în contradictoriu cu intimata CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII B şi în consecinţă :

S-a dispus anularea deciziei nr.77858/01.07.2007 , emisă de intimata , pe seama contestatorului şi obligă intimata să recalculeze pensia acestuia , prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 20 ani , cu acordarea drepturilor astfel stabilite începând cu data de 01.07.2005 , sens , în care va emite o nouă decizie de pensionare , în favoarea contestatorului .

Din considerentele sentinţei se reţine că ,contestatorul a fost înscris la pensie pentru muncă depusă şi limită de vârstă în baza deciziei nr. 77858/1982. În urma recalculării drepturilor de pensie intimata a ţinut cont la stabilirea punctajului mediu anual de un stagiu complet de cotizare de 30 de ani.

Prin contestaţia formulată contestatorul solicită anularea deciziei prin care i-a fost recalculată pensia întrucât apreciază că intimata a stabilit greşit punctajul mediu anual realizat în urma evaluării deoarece a împărţit totalul punctelor obţinute la 30 de ani şi nu la 20 de ani.

Examinând contestaţia formulată prin prisma dosarului de pensie al contestatorului şi a actelor normative incidente în materie, tribunalul constată că modul de calcul care a stat la baza emiterii deciziei contestate este greşit.

Astfel, pentru a se realiza o corelare între pensiile pensionarilor indiferent de data înscrierii acestora la pensie astfel încât să fie respectat principiul „la condiţii egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieşirii la pensie„ precum şi pentru asigurarea cadrului legal necesar recalculării pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, Guvernul României a adoptat Ordonanţa de Urgenţă nr. 4 din 03.02.2005.

Conform art. 1 din OUG nr. 4/2005 pensiile din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislaţiei în vigoare anterior datei de 01.04.2001, se recalculează în condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgentă.

Conform art. 2 din acelaşi act normativ recalcularea prevăzută la art. 1 se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii cu respectarea prevederilor Legii 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.

Din coroborarea acestor texte de lege rezultă că pentru pensiile stabilite anterior datei de 1.04.2001. determinarea punctajului mediu anual se realizează în conformitate cu prevederile Legii 19/2000. Ori, contestatorul a fost înscris la pensie pentru muncă depusă şi limită de vârstă în temeiul dispoziţiilor Legii 3/1977.

Este adevărat că în conformitate cu art. 2 din Normele metodologice de aplicare a HG 1550/2004 stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechime integrală în muncă prevăzută de legislaţia în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază, însă aceste dispoziţii legale nu sunt aplicabile întrucât pe lângă faptul că acest act normativ are o forţă legislativă inferioară ordonanţei de urgenţă este şi anterior adoptării OUG nr.4/2005 care consacră principiul „la condiţii egale de pensionare, pensii egale indiferent de anul ieşirii la pensie”. Prin urmare normele metodologice de aplicare a HG 1550/2004 sunt implicit abrogate prin intrarea în vigoare a OUG 4/2005. Nu se poate vorbi despre o retroactivitate a legii civile prin aplicarea Legii 19/2000 şi pensionarilor înscrişi la pensie anterior intrării în vigoare a acestui act normativ ci, este vorba de aplicarea principiului „aplicării imediate a legii noi”, recalcularea pensiilor realizându-se cu începere de la data intrării în vigoare a OUG nr.4/2005. De altfel, pentru a se realiza o uniformizare între pensiile pensionarilor înscrişi la pensie anterior intrării în vigoare a Legii 19/2000 cu pensiile pensionarilor înscrişi la pensie după intrarea în vigoare a Legii 19/2000 era imperios necesar a se aplica o legislaţie unitară, sens în care a fost adoptată OUG 4/2005 care face trimitere pentru toţi pensionarii indiferent de data înscrierii la pensie la dispoziţiile Legii 19/2000. Dacă s-ar aplica art. 2 din normele metodologice de aplicare a HG 1550/2004 care prevede aplicabilitatea mai multor acte normative în funcţie de data înscrierii la pensie, scopul urmărit de legiuitor de a se uniformiza pensiile pensionarilor, nu va fi realizat niciodată întrucât s-ar aplica acte normative care prevăd condiţii diferite pentru pensionare şi implicit şi un cuantum diferit al pensiilor în funcţie de data înscrierii la pensie între pensionarii care îndeplinesc condiţii egale de pensionare.

În concluzie, tuturor pensionarilor indiferent de data înscrierii la pensie urmează să li se aplice dispoziţiile Legii 19/2000.

Conform art. 43 al. 1 din Legea 19/2000 asiguraţii care şi-au desfăşurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art.20 lit. a. şi care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 20 de ani în aceste condiţii beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, începând cu vârsta de 45 de ani.

Conform art. 20 lit. a din Legea 19/2000 locurile de muncă în condiţii speciale sunt cele din unităţile miniere, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în subteran cel puţin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă.

Din fişa de pensie a contestatorului rezultă că a desfăşurat activitate în subteran o perioadă de peste 20 de ani în funcţiile de vagonetar subteran, ajutor miner subteran, miner subteran.

Prin urmare, contestatorul îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 43 al. 1 din Legea 19/2000 şi art. 20 lit.a din Legea 19/2000.

Conf. art. 77 al.2. din L 19/2000 în situaţia asiguraţilor prevăzuţi la art.43 şi 47, la stabilirea punctajului mediu anual se iau în considerare stagiile de cotizare prevăzute la aceste articole. Ori, art. 43 al. 1 din Legea 19/2000 prevede un stagiu de cotizare de 20 de ani .

Prin urmare intimata Casa Judeţeană de Pensii a determinat greşit punctajul mediu anual al contestatorului prin împărţirea numărului de puncte obţinut de asigurat la un stagiu complet de cotizare de 30 de ani încălcând astfel dispoziţiile art.77 al. 2 coroborat cu art. 43 al. 1 şi art. 20 lit. a din Legii 19/2000.

Faţă de aceste considerente instanţa a admis contestaţia formulată de contestator şi în consecinţă a obligat intimata să anuleze decizia de pensionare nr. 77858/01.07.2007 emisă pe seama contestatorului şi a obligat intimata să recalculeze pensia acestuia prin luarea în considerare la determinarea punctajului mediu anual a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani., sens în care va emite pe seama contestatorului o nouă decizie de pensionare.

Întrucât in cuprinsul deciziei sus menţionate se arată că in situaţia in care vor fi prezentate acte doveditoare de natură a modifica elementele avute in vedere la determinarea punctajului mediu anual recalculat, noile drepturi se vor acorda de la data de 01.07.2005, instanţa a obligat intimata sa acorde drepturile stabilite conform dispozitivului prezentei hotărâri, începând cu data de 01.07.2005.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimata recurentă Casa Judeţeană de Pensii în termenul legal şi scutit de taxă de timbru , solicitând admiterea recursului , modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii cererii formulate de contestator .

Arată recurenta ,în dezvoltarea motivelor de recurs că , din moment ce drepturile la pensie ale contestatorului s-au deschis sub imperiul Legii 3/1977 recalcularea drepturilor la pensie urmează a se face în conformitate cu prevederile acestei legi ,astfel cum stabilesc prevederile HG. Nr. 1550/2004.

Prin urmare consideră recurenta că stagiul complet de cotizare utilizat la recalculare este de 30 de ani şi nu de 20 de ani cum incorect a reţinut Tribunalul .

Învederează că instanţa de fond face o evidentă confuzie în interpretarea dispoziţiilor art. 2 alin 1 din HG 1550/2004, şi că dispoziţiile Legii 19/2000 nu sunt incidente în cauză , această lege neputându-se aplica retroactiv. Invocă şi împrejurarea că instanţa de fond a dispus anularea deciziei nr. 77858/01.07.2007 emisă în temeiul OUG. 19/2007 act normativ în cuprinsul căruia legiuitorul nu a acordat beneficiul acordării retroactive a drepturilor de pensie recalculate.

Prin întâmpinare ,intimatul E. U. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii recurate , cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs. Menţionează că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală , în mod corect reţinându-se incidenţa Legii 19/2000.

Examinând sentinţa atacată sub aspectul criticilor aduse , a actelor şi lucrărilor dosarului , Curtea apreciază ca fiind nefondat recursul pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:

Prin decizia nr. 77858/1982 contestatorul a fost înscris la pensie pentru munca depusă şi limită de vârstă, stagiul de cotizare avut în vedere cu ocazia stabilirii drepturilor la pensie fiind de 30 de ani.

Prin decizia nr. 77858/01.07.2007 a fost recalculată pensia contestatorului utilizându-se acelaşi stagiu complet de cotizare de 30 de ani .

Conform actelor existente la dosarul cauzei , depuse în probaţiune , respectiv copia carnetului de muncă, contestatorul a desfăşurat o perioadă mai mare de 20 de ani în subteran , în funcţiile de vagonetar subteran, miner subteran.

În consecinţă se apreciază că prima instanţă a realizat o corectă aplicare a normelor de drept material incidente în cauză , respectiv HG.nr. 1550/2004, OUG. nr 4/2005 , Legea 19/2000 raportat la data deschiderii dreptului la pensie al contestatorului şi la stagiul complet de cotizare realizat de acesta în condiţii speciale.

Astfel , chiar dacă contestatorului i s-a aplicat , la data deschiderii dreptului la pensie dispoziţiile Legii 3/1977 , la recalcularea pensiei cuvenite acestuia, nu se poate face abstracţie de dispoziţiile legii noi în materie , respectiv art. 20 , 43,şi 77 din Legea 19/2000, modificată şi completată , aspect corect reţinut de instanţa de fond întrucât astfel s-ar încălca principiul consacrat prin actele normative de evaluare conform cărora –la condiţii egale de pensionare se impune acordarea unor pensii egale indiferent de anul ieşirii la pensie, principiu consacrat prin OUG 4/2005 . De altfel scopul acestor dispoziţii legale a fost acela de a realiza egalitatea de tratament pentru toate pensiile din sistemul public indiferent de legislaţia care a fost în vigoare la data stabilirii iniţiale a drepturilor , prin aplicarea aceloraşi principii şi formule de calcul a pensiilor.

Art. 2 din Legea 19/2000 consacră chiar principiul egalităţii tuturor participanţilor la sistemul public de pensii pentru că altfel s-ar produce un tratament discriminatoriu pentru cei care au obţinut dreptul la pensie anterior Legii 19/2000 ceea ce ar contraveni principiilor constituţionale privind egalitatea de tratament.

Pe de altă parte susţinerile recurentei în sensul că instanţa de fond a făcut o confuzie la interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. 2 din HG 1550/2004 sunt nefondate , corect reţinând prima instanţă că acest act normativ are o forţă legislativă inferioară OUG 40/2005 şi, pe de altă parte este anterior acestei ordonanţe prin care se consacră principiul mai sus enunţat , şi care , de altfel a urmărit o corelare între pensiile pensionarilor indiferent de data înscrierii acestora la pensie precum şi asigurarea cadrului legal necesar recalculării pensiilor din sistemul public , provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat. Aspectele invocate de recurentă în sensul că s-a dispus anularea unei decizii emise în baza OUG 19/2007 ,act normativ în conformitate cu care nu este posibilă recalcularea drepturilor de pensie retroactiv nu prezintă relevanţă ,în condiţiile în care recalcularea retroactivă a fost dispusă în temeiul OUG 4/2005 , raportat la dispoziţiile Legii 19/2000, fără a se aduce atingere drepturilor stabilite prin OUG 19/2007, stagiul complet de cotizare stabilit de prima instanţă urmând a fi aplicat distinct drepturilor de pensie astfel cum au fost calculate anterior emiterii deciziei în baza actului normativ mai sus enunţat , respectiv ulterior emiterii acesteia.

Având în vedere considerentele mai sus expuse instanţa apreciază că în mod temeinic şi legal s-a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 20 alin. 1lit. a şi art. 43 din Legea 19/2000 coroborat cu art. 77 din aceeaşi lege , criticile formulate de recurentă nefiind fondate , motiv pentru care , în temeiul art. 312 cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat şi va menţine în totalitate sentinţa recurată

Fără cheltuieli de judecată nefiind solicitate de intimat.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurenta CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,(...), judeţul B în contradictoriu cu intimatul contestator E. U., domiciliat în localitatea E. , nr.187 , judeţul B împotriva sentinţei civile nr. 71/LM din 9 ianuarie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l B i h o r pe care o menţine în întregime.

Fără cheltuieli de judecată

IREVOCABILĂ.

Pronunţată în şedinţa publică din 13 mai 2009.

 

Preşedinte, Judecător, Judecător, Grefier,

E. (...) E. (...) G. (...) (...) (...)

Red dcz F. U.

11.o6.2009

Jud fond D.V., D. S.

Dact CC

2ex/ 15.06.2009

 

 

 

 

 

 

 

Toate spetele


Sus ↑