R O M Â N I A CURTEA DE A P E L C R A I O V A SECŢIA CONFLICTE DE MUNCA DECIZIE Nr. 4587 Şedinţa publică de la 12 Iunie 2008 Completul compus din: PREŞEDINTE (...) (...) Judecător (...) (...) (...) Judecător (...) S. Grefier K. E. x.x.x Pe rol, pronunţarea soluţiei asupra rezultatului dezbaterilor, în ceea ce priveşte recursul declarat de intimatul Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologice E. E. C, împotriva sentinţei civile nr.79/22.01.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata-contestatoare O. F., având ca obiect, contestaţie decizie de concediere. La apelul nominal, au lipsit părţile. Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează instanţei depunerea de concluzii scrise de către recurentul - intimat Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologice E. E. C şi intimata-contestatoare O. F., la data de 12 iunie 2008, după care: N. dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la 05.06.2008, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru ca părţile să depună concluzii scrise a amânat pronunţarea în cauză la data 12 iunie 2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. C U R T E A Asupra recursului civil de faţă: Prin sentinţa nr. 79/22.01.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j în dosarul nr(...) s-a admis contestaţia formulată de contestator O. F. , în contradictoriu cu intimat SPITALUL CLINIC DE BOLI INFECŢIOASE ŞI PNEUMOFTIZIOLOGIE E. E. C. S-a dispus înlocuirea sancţiunii desfacerii disciplinare a contractului de muncă aplicată prin disp. 453/16.10.2007 cu sancţiunea prev. de art.264 al.1 lit. d CM respectiv reducerea salariului de bază pe o durată de 3 luni cu 10%. S-a dispus reintegrarea contestatoarei in funcţia detinută anterior. A fost obligat intimatul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea începând cu data de 16.10.2007 până la reintegrarea efectivă. Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut : Prin Dispoziţia nr. 453/16.10.2007 emisă de Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie E. E. C s-a desfăcut contractul de muncă al contestatoarei, retinându-se că pe data de 13.10.2007 a fost prinsă cu 4 cutii de conserve conservate( 2 cutii de 425 ml şi 2 cutii de 400 ml) şi 150 grame zahăr. Potrivit art. 266 C. N., constatând vinovătia salariatului, după efectuarea cercetării prealabile, angajatorul urmează să stabilească sanctiunea disciplinară, având la îndemână următoarele criterii legale: imprejurările in care fapta a fost săvârsită, gradul de vinovătie a salariatului, consecintele abaterii disciplinare, comportarea generală la serviciu, eventualele sanctiuni disciplinare suferite anterior de către acesta. Rezultă din art. 264 al. 1 C. N. că sanctiunile disciplinare se află intr-o anumită ordine, de la cea mai uşoară, constând in „avertisment scris”, până la cea mai aspră, constând in desfacerea disciplinară a contractului de muncă. Prin urmare sanctiunile se aplică in mod gradual, in functie de fapta comisă si de gradul de vinovătie al salariatului. Organul competent să aplice sanctiunea disciplinară trebuie să se preocupe cu toată atenţia de individualizarea acesteia, de dozarea ei, ţinând seama de criteriile prevăzute de lege, deoarece numai o corelare justă a sanctiunii cu gravitatea faptei este de natură să asigure realizarea rolului educativ si preventiv al răspunderii. Instanta a considerat că aplicarea sanctiunii desfacerii contractului de muncă-cea mai gravă pe care o prevede Codul muncii, nu se justifică in raport de fapta săvârsită de contestatoare, precum si de atitudinea sa prin care a recunoscut fapta si şi-a luat fermul angajament că in viitor va intra pe făgaşul unei conduite ireproşabile, respingând orice tentaţie ilicită, de orice natură ar fi. Şi în materie penală când fapta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni se aplică o măsură cu caracter administrativ. Chiar dacă prin dispozitia nr. 232/14.10.2005 contestatoarea a mai fost sanctionată cu reducerea salariului cu 10 % pe trei luni conform art. 264 al. 1 lit. d C. N. pentru părăsirea locului de muncă fără aprobarea sefului de compartiment, pregătirea necorespunzătoare a regimelor alimentare pentru bolnavi, mizerie la locul de muncă, tinuta personalului murdară si degradantă, această sanctiune anterioară se va aprecia in raport si de celelalte criterii de individualizare. Nu s-a putut retine afirmatia intimatei in sensul că in cauză este aplicabil art. 5 din Codul muncii respectiv principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii care ar impune obligaţia negativă de a nu săvârşi un act de discriminare prin aplicarea sancţiunilor disciplinare, deoarece art. 266 C. N. obligă angajatorul să dozeze sanctiunea in raport de criteriile mentionate de acest text, iar nu să aplice sanctiunea desfacerii contractului de muncă, in mod egal, fără discriminare, oricărui salariat care a săvârsit o abatere disciplinară. Împotriva sentinţei respective la data de 19.02.2003 a declarat recurs intimata Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologice E. E. C criticând-o ca fiind nelegală şi solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii contestaţiei formulată de petenta O. F.. Prin motivele de recurs depuse pe aceeaşi dată s-a susţinut că în mod greşit T r i b u n a l u l D o l j a admis contestaţia acesteia şi dispunând înlocuirea sancţiunii desfacerii disciplinare a contractului d emuncă ce i-a fost aplicată prin dispoziţia nr. 453/16.10.2007 cu sancţiunea prev. de art. 264 al. 1 lit. d C.N., respectiv reducerea salariului de bază pe o durată de 3 luni cu 10%. Astfel, s-a susţinut că intimata contestatoare a fost surprinsă în timp ce sustrăgea din blocul alimentar al Spitalului o serie de produse alimentare, respectiv 4 cutii de ciuperci conservate şi o E. de hârtie cu zahăr de aproximativ 150 gr., faptă gravă ce a impus aplicarea sancţiunii extreme, desfacerea disciplinară a contractului d e muncă, cu atât mai mult aceasta a mai fost sancţionată disciplinar anterior. S-a concluzionat că instanţa de fond a pronunţat o soluţie dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, gradul de vinovăţie şi comportarea ulterioară a intimatei, făcând imposibilă menţinerea acesteia în unitate. La data de 12 mai 2008, intimata-contestatoare O. F. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat şi depnând la dosar comunicarea înregistrată sub nr. 10451/P/2007 emisă de M i n i s t e r u l P u b l i c- parchetul d e pe lângă J u d e c ă t o r i a C r a i o v a ; ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală emisă pe data de 31.01.2007 de către aceeaşi instituţie, precum şi chitanţa din 29.02.2008 din care rezultă că s-a achitat amenda administrativă şi cheltuielile judiciare la care a fost obligată către organele de urmărire penală. Analizând recursul declarat de către intimată, în raport de actele şi lucrările dosarului cât şi de motivele de recurs formulate, se constată că este neîntemeiată calea de atac formulată şi se va respinge ca atare, avându-se în vedere următoarele considerente . Prin dispoziţia nr. 453/16 oct. 2007 emisă de intimată s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă intimatei-contestatoare O. F., reţinându-se în sarcina acesteia că pe data de 13 oct. 2007 a fost surprinsă în flagrant, sustrăgând din blocul alimentar al spitalului unde lucra, produse alimentare, respectiv 4 cutii de ciuperci conservate şi o E. de hârtie cu aprox. 150 gr. zahăr. În raport de dispoz. art. 264 al.1 şi 266C.N. aplicabile la datele speţei, se constată că în mod întemeiat T r i b u n a l u l D o l j a reţinut că, în funcţie de circumstanţe săvârşirii faptei, de gravitatea acesteia şi de atitudinea contestatoarei care a recunoscut sincer abaterea comisă, nu se impunea aplicarea sancţiunii extreme a desfacerii disciplinare a contractului de muncă. Chiar dacă intimata contestatoare a mai fost sancţionată disciplinar anterior ( decizia nr. 232/14.10.2005) se va reţine faptul că aceasta a fpst sancţionată pentru alte considerente, respectiv pregătirea necorespunzătoare a regimurilor alimentare pentru bolnavi; mizerie la locul d e muncă şi ţinută personalului murdară şi degradantă, nu se impunea aplicarea sancţiunii extreme, desfacerea disciplinară a contractului de muncă, în condiţiile în care cantitatea de alimente sustrase a fost foarte mică, iar contestatoarea şi-a recunoscut sincer fapta. Relevant este faptul că pentru infracţiunea săvârşită s-a dispus şi cercetarea penală, însă prin ordonanţa emisă pe data de 31.01.2007 de către M i n i s t e r u l P u b l i c-Parchetul de pe lângă J u d e c ă t o r i a C r a i o v a s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală constatându-se în baza art. 181 C. penal, că fapta săvârşită nu prezintă gradul d e pericol social al unei infracţiuni. În condiţiile în care organele de cercetare penală au apreciat sub acest aspect gravitatea faptei săvârşite de către contestatoare, cu atât mai mult pe plan civil nu se impunea aplicarea sancţiunii disciplinare extreme. Se constată astfel, că nu sunt întemeiate motivele de recurs formulate de intimată invocate ( art. 304 pct.9 C.pr.civilă) astfel încât în baza art. 312 aşl. 1 C:pr.civilă, recursul declarat de intimată se priveşte ca fiind nefondat şi se va respinge. PENTRU ACESTE MOTIVE, D E C I D E Respinge recursul ca nefondat declarat de intimatul Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologice E. E. C, împotriva sentinţei civile nr.79/22.01.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata - contestatoare O. F.. Decizie irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Iunie 2008. Preşedinte, (...) (...) Judecător, (...) (...) (...) Judecător, (...) S. Grefier, K. E. Red. Jud. S.P. Tehn.I.C./Ex.2/18.06.2008 J.F./M. O. şi C.V.
Litigiu de munca. Contestatie decizie de concediere. Recurs
Hotararea nr. 4587 din data 2008-06-12
Pronuntata de Curtea de Apel Craiova
ÎN NUMELE LEGII