Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C L U J

Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale

pentru minori şi familie

DECIZIA CIVILĂ NR. 2172/R/2009

Şedinţa publică din 26 octombrie 2009

PREŞEDINTE : (...) (...) – vicepreşedinte al instanţei

JUDECĂTORI : (...) (...) (...)

(...) N.

GREFIER : (...) E.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul N. E. N. împotriva Sentinţei civile nr. 1024 din 13.04.2009 a T r i b u n a l u l u i C l u j, pronunţată în dosar nr(...), privind şi pe intimatul pârât SC N.E R. SRL T., având ca obiect litigiu de muncă-contestaţie decizie de concediere.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, se prezintă reprezentanta reclamantului recurent N. E. N., avocat E. G. în T.a doamnei avocat N. M. N., lipsă fiind celelalte părţi.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de taxa judiciară de timbru şi de timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepţii de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătoreşti şi acordă cuvântul în susţinerea recursului.

Reprezentanta reclamantului recurent N. E. N. solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi rejudecând, să se dispună admiterea acţiunii, pentru motivele arătate în scris prin memoriul de recurs depus la dosar, cu cheltuieli de judecată.

Curtea reţine cauza în pronunţare.

C U R T E A

Prin sentinţa civilă nr. 1024 din 13 aprilie 2009 pronunţată în dosarul nr(...) al Tribunalului s-a respins contestaţia formulată de reclamantul N. E. N. în contradictoriu cu pârâta S.C. N. R. SRL.

Contestatorul a fost obligat la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată de 153,6 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că potrivit art. 74 din Codul muncii, decizia de concediere trebuie să cuprindă motive care au determinat concedierea si durata preavizului. Când concedierea este urmarea unei sancţiuni disciplinare, aceasta trebuie să conţină sub sancţiunea nulităţii absolute menţiunile din art. 278 alin.2 din Codul muncii. Raportat la aspectele invocate în contestatie de către reclamant, tribunalul a constatat că decizia întruneşte toate condiţiile de formă impuse de lege: s-a retinut ca faptă ce constituie abaterea disciplinară lipsa sa nemotivată de la locul de muncă în perioada 08-23.09.2008, 27-30.09.2008 şi 02-10.10.2008; că prin aceasta s-a încălcat art. 39 alin.2 lit.2 si b din Codul muncii si Regulamentul intern; motivele înlăturării apărărilor sale nu au fost prevăzute întrucât reclamantul nu s-a prezentat la cercetarea prealabilă; temeiul de drept al aplicării sanctiunii este art. 264 alin.l lit.f Codul muncii; termenul de contestatie este de 30 de zile; instanta competentă este tribunalul.

Deşi reclamantul a invocat în apărarea sa nereguli în legătură cu încheierea contractului de muncă în sensul că acesta nu prevede locul muncii, tribunalul a constatat că acest contract a fost încheiat în anul 2002, anterior apariţiei noului Cod al muncii, că acesta respectă prevederile din Adresa nr. 9 al Contractului Colectiv de muncă aplicabil la nivel de ramură din 11.02.2002, si că în momentul sancţionării reclamantului contractul individual era in fiinţă.

Prin actele depuse la dosar reclamantul a reusit să-şi motiveze doar absentele pentru perioada 23-26.09.2008 (necuprinse in decizia de sanctionare) si pentru perioada 02-10.10.2008. Aceasta din urmă a fost cuprinsă în decizia de sancţionare, însă diagnosticul atribuit de medic, respectiv laringotraheită, nu impune repaus la pat, fiind o afecţiune a corzilor vocale ce nu influenţează capacitatea locomotorie a bolnavului. Reclamantul nu si-a justificat absentele pentru celelalte două perioade si nici nu s-a prezentat în fata comisiei de cercetări prealabile deşi a fost convocat în acest sens odată pentru 23.09.2008 (f.101) şi ulterior pentru 10.10.2008 (f.97). Mai mult, acesta nu a beneficiat de concediu medical: desi a invocat faptul că nu i-ar fi fost emis un certificat in acest sens pe motiv că nu s-au plătit de angajator contribuţiile la asigurările de sănătate, din corespondenţa cu CAS C rezultă că în perioada iunie-octombrie 2008 acesta a avut calitatea de asigurat (f.158).

Cât priveşte solicitarea sa subsidiară de a fi înlocuită de către instanţă, sanctiunea aplicată de angajator cu una usoară, tribunalul nu a avut motive de a proceda în acest sens, dată fiind starea de fapt retinută de angajator si neinfirmată de reclamant.

Împotriva acestei hotărârii a declarat recurs reclamantul N. E. N. solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate cu consecinţa admiterii acţiunii civile, avându-se în vedere dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 Cod procedură civilă, precum şi a dispoziţiilor art. 304¹ Cod procedură civilă.

În principal solicită anularea deciziei nr. 94/31 octombrie 2008 emisă de pârâtă în calitate de angajator al recurentului, comunicată în data de 5 noiembrie 2008, prin care i s-a aplicat în mod nelegal sancţiunea disciplinară prevăzută de art. 264 alin 1 lit f din Codul muncii - desfacerea disciplinară a contractului de muncă înregistrat sub nr. 10/83975 din 2 decembrie 2002; obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate majorate şi reactualizate, precum şi obligarea tuturor drepturilor de care ar fi beneficiat recurentul; să se dispună obligarea angajatorului la plata sumei de 10.000 lei reprezentând daune morale produse de desfacerea abuzivă a contractului de muncă; să se dispună repunerea recurentului în situaţia anterioară emiterii deciziei de desfacere a contractului de muncă.

În subsidiar, solicită să se dispună, în ipoteza în care se va aprecia legalitatea deciziei astfel contestate, în pofida tuturor argumentelor învederate, la anularea sancţiunii disciplinare aplicate şi înlocuirea acesteia cu sancţiunea prevăzută de art.264 alin 1 lit a- avertisment scris, modificând astfel în parte decizia în litigiu.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată de recurent că decizia este nemotivată în drept, deoarece nu s-a reţinut ca temei de drept decât art. 264 alin. 1 lit. f din Codul muncii care prevede sancţiunea disciplinară aleasă de către angajator, însă lipseşte temeiul de drept efectiv care a condus la antrenarea răspunderii disciplinare a salariatului- indicarea prevederilor legale care au fost încălcate de către salariat, ceea ce conduce la sancţionarea acestei decizii cu nulitatea absolută sub acest aspect, în temeiul art. 268 alin. 2 lit. d, art. 62 alin. 2 din Codul muncii.

Necesitatea precizării temeiului de drept, în baza căruia se aplică sancţiunea disciplinară este prevăzută imperativ, pentru a se verifica dacă sancţiunea a fost stabilită în mod corect dacă fapta constituită într-adevăr abatere disciplinară.

Aplicarea sancţiunilor disciplinare şi, în mod special încetarea raportului de muncă în mod unilateral sunt permise doar cu respectarea strictă a unor condiţii de fond şi formă riguros reglementate de legislaţia muncii, în scopul prevenirii eventualelor conduite abuzive ale angajatorului.

S-a mai arătat că lipsesc elementele constitutive ale răspunderii disciplinare, deoarece caracterul ilicit al faptei este exclus, întrucât fapta de nu se prezenta la serviciu este rezultatul unei acţiuni abuzive din partea conducerii societăţii, mai ales că i s-a asigurat un birou într-o hală neîncălzită fără să i se fixeze nici o atribuţie şi fără să i se deconteze cazarea şi deplasarea.

Contractul individual de muncă nu cuprinde nici o menţiune expresă asupra locului de muncă, fiind evident caracterul nelegal al contractului de muncă. În lipsa stipulării concrete a locului de muncă, faţă de foile de parcurs şi borderourile de decont depuse în probaţiune acesta era C-N.

În privinţa absenţelor, acestea au fost justificate prin adeverinţele medicale eliberate de medicul de familie.

Intimata SC N. R. SRL prin întâmpinarea depusă la data de 14 august 2009 solicită respingerea recursului ca nefondat cu consecinţa menţinerii hotărârii atacate ca fiind legală şi temeinică (f.13-17).

Analizând recursul formulat, atât prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, Curtea de apel constată că acesta este nefondat.

Cu privire la primul motiv de recurs invocat, şi anume faptul că, decizia este nemotivată în drept, Curtea constată că acest motiv nu poate fi reţinut ca unul de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii atacate.

Decizia nr. 94/31.10.2008 privind concedierea disciplinară a reclamantului (f. 8 dosar fond) a fost emisă cu respectarea prevederilor art. 268 alin. 2 lit. f din Codul muncii, în cuprinsul acesteia fiind enumerate exhaustiv toate temeiurile de drept care au condus la adoptarea acestei sancţiuni.

Astfel, au fost indicate art. 264 din Codul muncii referitor la sancţiunile disciplinare, art. 267 alin. 2-4 referitor la cercetarea disciplinară prealabilă, art. 268 cu referire la elementele care trebuie să le cuprindă decizia de sancţionare, art. 264 alin. 1 lit. f care prevede sancţiunea disciplinară aplicată reclamantului şi art. 39 alin. 2 lit. a şi b din acelaşi act normativ privitor la obligaţiile salariatului, ce au fost reţinute ca fiind încălcate.

În motivele de recurs s-a mai arătat că nu sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii disciplinare.

Curtea reţine că această susţinere este contrazisă de probele administrate la fondul cauzei din care rezultă că cele reţinute în decizia atacată sunt corecte.

Consideră recurentul că neprezentarea sa la locul de muncă din loc. T. nu are un caracter ilicit deoarece acest loc de muncă a fost stabilit printr-o dispoziţie ilegala nr. 3333/2008, fiind astfel exclusă şi vinovăţia sa ca element al răspunderii disciplinare.

Atâta timp cât reclamantul în calitate de angajat a luat la cunoştinţă de această dispoziţie a societăţii privitoare la desfăşurarea activităţii în loc. T. – care este şi sediul societăţii, şi de asemenea în condiţiile în care în contractul individual de muncă nu s-a menţionat în mod expres un alt loc de desfăşurare a raporturilor de muncă, nu se poate reţine decât culpa recurentului de a nu se prezenta la locul de muncă, nefiind vorba de o modificare unilaterală a contractului de muncă.

Corect a reţinut tribunalul că în cauză reclamantul nu şi-a motivat absenţele de la locul de muncă care au justificat şi determinat emiterea deciziei de desfacere disciplinară a contractului de muncă.

Faţă de considerentele de mai sus, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 şi art. 299 şi urm., art. 304¹ Cod procedură civilă, constatând că sentinţa este legală şi temeinică, iar motivele de recurs invocate de reclamant sunt neîntemeiate, recursul formulat urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de N. E. N. împotriva sentinţei civile nr. 1024 din 13.04.2009 a T r i b u n a l u l u i C l u j pronunţată în dosar nr(...), pe care o menţine.

Decizia este irevocabilă.

Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 26.10.2009.

PREŞEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

(...) (...) (...)-(...) (...) (...) N. (...) E.

Red.S.B./M.N.

4 ex./19.11.2009