DOSAR Nr(...) R O M Â N I A CURTEA DE A P E L C R A I O V A SECŢIA CONFLICTE DE MUNCA ŞI ASIGURĂRI SOCIALE DECIZIE Nr. 471 Şedinţa publică din data de 15 Februarie 2008 Completul compus din: PREŞEDINTE: (...) (...) Judecător: (...) (...) Judecător: (...) (...) Grefier (...) (...) ******* Pe rol, soluţionarea recursului declarat de pârâta SC D. Mobila SRL, împotriva sentinţei civile nr.1377/12.11.2007 pronunţată de T r i b u n a l u l M e h e d i n ţ i în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimatul contestator V. O., având ca obiect, contestaţie decizie de sancţionare. La apelul nominal făcut în şedinţa publică, părţile nu au răspuns. Procedura este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează că recursul este declarat şi motivat în termenul legal, că s-a depus întâmpinare cu exemplar pentru comunicare în termen procedural şi că, în conformitate cu prevederile art.242 alin.2 C.pr.civ. s-a solicitat şi judecata în lipsă, după care, instanţa constatând cauza în stare de judecată a trecut la soluţionare. CURTEA Asupra recursului de faţă. Reclamantul V. O. a contestat Decizia de sancţionare nr.31/29.08.2007 emisă de SC D. MOBILA SRL, prin care a fost sancţionată cu reducerea salariului de bază cu 5% pe o lună. A motivat că nu a săvârşit nici o abatere disciplinară menită să justifice sancţiunea aplicată, care de altfel este abuzivă, fiind determinată de protestul angajaţilor faţă de plata cu întârziere a salariilor. A depus la dosar E.iţia nr.31/29.08.2007, contestată. Intimata, deşi legal citată nu a depus întâmpinare şi nici documentaţia care a stat la baza emiterii deciziei. Reclamanta a fost reprezentată în cauză de liderul de sindicat, conform art.28 din Legea nr.54/20034. T r i b u n a l u l M e h e d i n ţ i prin sentinţa nr. 1377/12 nov. 2007 a admis acţiunea formulată de reclamanta V. O. împotriva pârâtei SC D. MOBILA SRL . A constatat nulitatea E.iţiei nr.31/29.08.2007 emisă de SC D. MOBILA SRL Tr.S. Pentru a se pronunţa astfel instanţa a avut în vedere următoarele: Reclamanta a fost sancţionată prin decizia contestată cu reducerea cu 5% a salariului pe o perioadă de 1 lună, conform art.264 lit.d Codul muncii. Potrivit art.268 al.2 sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizia de sancţionare se cuprind în mod obligatoriu: descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat, în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prev. de art.267 al.3, nu a fost efectuată cercetarea, temeiul de drept în baza căreia sancţiunea disciplinară se aplică, termenul în care sancţiunea poate fi contestată şi instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată. Verificând dispoziţia contestată prin prisma art.268 al.2 Codul muncii, s-a constatat că aceste prevederi legale nu au fost respectate. Astfel, nu a fost descrisă fapta care constituie abatere disciplinară, ce prevederi din regulamentul intern, Statutul de personal sau contractul colectiv au fost încălcate, motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantei în timpul cercetării disciplinare. Împotriva sentinţei T r i b u n a l u l u i M e h e d i n ţ i a declarat recurs de intimata SC "D. MOBILA" SRL criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. În motivarea recursului arată : La data de 27.07.2007, salariaţii unităţii-recurente printre care şi contestatoarea au încetat nelegal activitatea începând cu orele 7,00 aducând în acest mod grave prejudicii societăţii. Astfel, Directorul general al societăţii a emis decizia nr.87/26.07.2007 prin care a decis numirea unei Comisii de cercetare a situaţiei. Decizia a fost comunicată Sindicatului recurentei prin adresa nr.88/26.07.2007 cu precizarea că la 27.07.2006 are loc cercetarea disciplinară prealabilă şi că salariaţii pot fi asistaţi de un reprezentant al Sindicatului. Intimata a fost invitată în scris să se prezinte la Sediul administrativ pentru a răspunde în scris la întrebările conducerii şi a-şi formula punctul de vedere cu privire la participarea sa la încetarea spontană a activităţii. Intimata a dat notă explicativă în prezenţa unui reprezentant al Sindicatului ; Ulterior s-a emis dispoziţia nr.31/29.08.2007 de sancţionare a acesteia cu reducerea salariului cu 5% pe o lună, în care sunt menţionate actele de cercetare disciplinară prealabilă. În aceste condiţii, apreciază că nu mai era necesar ca dispoziţia să conţină elementele prezentate în actele la care făcea referire şi care i se aduseseră la cunoştinţă instanţei şi astfel că nu există motiv de nulitate ale dispoziţiei în litigiu. Recursul este nefondat. Examinându-se sentinţa recurată, în raport de criticile invocate în recurs şi observându-se dispoziţia nr.31 emisă de recurentă la 29.08.2007, rezultă fără echivoc că aceasta nu conţine elementele obligatorii prev. de art. 268 al.2 C.N., în sensul că textul enunţat arată , că sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie trebuie cuprinse în mod obligatoriu : descrierea faptei, care constituie abatere disciplinară ; precizarea prevederilor din Statutul d e personal, Regulamentul Intern sau CCM aplicabil, care au fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prev. la art. 267 al.3 nu a fost efectuată cercetarea, temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică, termenul în care sancţiunea poate fi contestată, instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată( art.268 lit.a-f). Or, în E.iţia nr.31/29.08.2007 emisă de recurentă se arată că avându-se în vedere concluziile cercetării disciplinare prealabile, ale ascultării intimatei E. N. şi ale verificării faptei, s-a dispus sancţionarea acesteia cu reducerea salariului cu 5% pe o perioadă de o lună conf. art.264 lit.d, C.N. ; Prezenta dispoziţie va fi comunicată în termen de 5 zile intimatei-contestatoare putând fi contestată în termenul legal la instanţa de judecată. Faţă de conţinutul dispoziţiei emisă de recurentă rezultă că au fost încălcate de către aceasta dispoziţiile imperative prev. de art.268 al.2 C.N. le emiterea deciziei anterior arătate şi astfel că în mod legal Tribunalul a admis contestaţia formulată în cauză de contestatoare constatând nulitatea absolută a E.. 31/29.08.2007 emisă de SC D. MOBILA SRL. Sentinţa fiind legală şi temeinică, în baza art. 312 al.1 C.pr.civilă se va respinge recursul declarat în cauză. PENTRU ACESTE MOTIVE, D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC D. Mobila SRL, împotriva sentinţei civile nr.1377/12.11.2007 pronunţată de T r i b u n a l u l M e h e d i n ţ i în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimatul contestator V. O., având ca obiect, contestaţie decizie de sancţionare. Decizie irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Februarie 2008. (...) (...) (...) (...) (...) (...) Grefier (...) (...) Red. Jud. Fl.D. Tehn.I.C./Ex.2 J.F./FL.E. şi A. D.
Litigiu de munca. Contestatie decizie de sanctionare. Recurs
Hotararea nr. 471 din data 2008-02-15
Pronuntata de Curtea de Apel Craiova
ÎN NUMELE LEGII