R O M Â N I A CURTEA DE A P E L C R A I O V A SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL DECIZIE Nr. 2088 Şedinţa publică de la 16 Octombrie 2008 Completul compus din: PREŞEDINTE: (...) (...) Judecător (...) (...) Judecător (...) (...) Judecător Grefier: N. E. ****** Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanta F. P. împotriva sentinţei nr. 789 din 12 iunie 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l M e h e d i n ţ i în dosarul nr(...) în contradictoriu cu intimatul pârât OFICIUL DE CONSULTANŢĂ AGRICOLĂ M. La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează instanţei că recursul este declarat în termenul legal; de asemenea, recurenta reclamantă F. P. a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispoziţiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă. Apreciindu-se îndeplinite dispoziţiile art. 150 Cod procedură civilă, instanţa reţine cauza spre soluţionare. C U R T E A : Asupra recursului de faţă; Prin sentinţa nr.789 din 12 iunie 2008, T r i b u n a l u l M e h e d i n ţ i a respins cererea reclamantei F. P., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă M. Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că reclamanta solicită anularea raportului nr. 22 din 20 februarie 2008 întocmit de comisia de disciplină din cadrul Oficiului de Consultanţă Agricolă M, prin care s-a dispus suspendarea mandatului său de membru al acestei comisii, pe o perioadă de 20 zile lucrătoare. Deşi acest raport nu este un act administrativ în înţelesul Legii nr. 554/2004 ( nu este emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau executării în concret a legii, nu dă naştere, nu modifică şi nu stinge raporturi juridice), instanţa, având în vedere principiul constituţional privind liberul acces la justiţie, a analizat temeinicia şi legalitatea măsurii dispuse de comisia de disciplină în ceea ce priveşte suspendarea mandatului reclamantei de membru în această comisie pe o perioadă de 20 de zile lucrătoare. Instanţa a constatat că pârâtul în mod corect a dispus suspendarea reclamantei din funcţia de membru al comisiei de disciplină pe o perioadă de 20 de zile lucrătoare, în condiţiile în care funcţionarul public cu privire la care se cercetează abaterea disciplinară, a solicitat la controlul efectuat de Direcţia Generală de Inspecţie şi Control a N. , verificarea activităţii soţului reclamantei, iar aceasta din urmă a fost audiată ca martor de comisia de disciplină la data de 23 octombrie 2006, fiind aplicabile prev. art. 13 lit. f şi art. 14 lit. e din HG nr. 1344/2007. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta F. P., invocând critici de nelegalitate şi netemeinicie. A susţinut că nu are personalitate juridică comisia de disciplină, întrucât este constituită în baza unui act administrativ al conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, acesta din urmă fiind competent să dispună suspendarea sau altă măsură împotriva vreunuia din membrii comisiei, aspect care în cazul de faţă nu a fost respectat, în condiţiile în care măsura a fost luată de comisia de disciplină. A mai arătat că deşi prin sentinţă se motivează că raportul nu este un act administrativ emis de o autoritate publică, totuşi instanţa analizează măsura suspendării în baza principiului liberului acces la justiţie. A invocat recurenta că tribunalul nu s-a pronunţat asupra unor mijloace de apărare care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, respectiv faptul că atâta timp cât nu s-a făcut dovada că s-ar fi început urmărirea penală în cauză, ori a vreunul caz de boală constatat printr-o expertiză medico-legală, măsura suspendării în temeiul art. 244 pct. 2 Cod pr. civilă şi art. 303 alin. 1 Cod pr. penală este abuzivă. A precizat recurenta că prin această măsură comisia a dat dovadă de subiectivism, în condiţiile în care soluţia pe ansamblu a comisiei se dă cu votul majorităţii , astfel că nu ar fi putut să o influenţeze în mod determinant, iar eventualele verificări care s-au efectuat asupra soţului său la cererea petentului E. E., având în vedere că asupra acestuia se fac sesizări şi verificări periodice, acest lucru nu-i poate afecta obiectivitatea şi imparţiabilitatea. În acest sens a mai arătat că petentul E. E. a mai avut probleme de disciplină, iar afirmaţiile pe care le-a făcut vis-a-vis de acesta vizau problemele de atunci, în prezent fiind cercetat pentru alte fapte cu privire la care este în stare să-şi exprime opinia şi să le judece cu profesionalism şi nu cu patimă. Recursul este nefondat. Acţiunea introductivă vizează nelegalitatea şi netemeinicia raportului nr. 22 din 20 februarie 2008 prin care comisia de disciplină din cadrul Oficiului Judeţean de Consultanţă Agricolă M a dispus suspendarea reclamantei F. P. din calitatea de membru al acestei comisii, pe o perioadă de 20 de zile în temeiul art. 13 lit. f şi art. 14 lit. e din HG nr. 1344/2007. Comisia de disciplină din cadrul Oficiului de Consultanţă Agricolă M a fost constituită în conformitate cu art. 3 din HG nr. 1344 din 31 octombrie 2007 – privind normele de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină – prin actul administrativ al acestei instituţii publice, respectiv prin decizia nr. 1 din 28 ianuarie 2008. Prin raportul a cărui anulare se solicită, la cererea unui funcţionar din cadrul instituţiei pârâte asupra căruia se efectua cercetarea disciplinară, comisia a dispus suspendarea mandatului reclamantei din calitatea de membru al acestei comisii pe o perioadă de 20 de zile, reţinându-se că aceasta se află în conflict de interese , în sensul că integritatea, obiectivitatea şi imparţialitatea sa în cadrul procedurii disciplinare pot fi afectate. În acest sens s-au avut în vedere că reclamanta nu poate participa la procedura disciplinară privitoare la faptele funcţionarului public E. E. – consilier la P. M, întrucât se află într-un conflict de interese cu acesta, în condiţiile în care a fost martoră - pentru directorul unităţii - la comisia de disciplină a N. sesizată de acest funcţionar şi tot ca urmare a sesizării acestuia, a fost verificată de către Direcţia Generală de Inspecţie şi Control din cadrul N. activitatea soţului reclamantei – funcţionar public în cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi Siguranţa Alimentelor M. Potrivit art. 13 alin. 1 lit. e din HG nr. 1344/2007, mandatul unui membru al comisiei de disciplină se suspendă în cazul în care se află în una din situaţiile unui conflict de interese prevăzute la art. 14, pentru cercetarea administrativă în cauză, respectiv în cazul prevăzut de art. 14 lit.” e”când se apreciază că integritatea, obiectivitatea şi imparţialitatea procedurii disciplinare pot fi afectate. În speţă, Curtea constată că măsura dispusă faţă de reclamantă este legală, în raport de aspectele sesizate de funcţionarul public, cu privire la care se desfăşoară procedura disciplinară, aspecte care de altfel sunt recunoscute şi de către reclamantă prin motivele de recurs formulate. Susţinerea acesteia că totuşi aceste aspecte nu-i pot afecta obiectivitatea şi imparţialitatea în procedura cercetării disciplinare a comisiei faţă de funcţionarul respectiv nu poate fi primită , întrucât din actele depuse la dosar rezultă clar existenţa acestui conflict de interese pe de o parte, iar pe de altă parte, prin însăşi motivele de recurs formulate reclamanta aduce la cunoştinţă instanţei că funcţionarul public în cauză a mai avut probleme de disciplină, că afirmaţiile pe care le-a făcut în legătură cu acesta vizau alte probleme şi alte perioade, aspecte care conduc la concluzia că nu ar putea să judece faptele acestuia cu profesionalism şi fără patimă aşa cum susţine. Referitor la necompetenţa comisiei de disciplină de a dispune măsura suspendării reclamantei în situaţia mai sus arătată se apreciază că este nefondată, atâta timp cât legiuitorul nu arată expres că o astfel de măsură trebuie să fie luată de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, legea aplicabilă în cauză – HG nr. 1344 din 31 octombrie 2007 prevăzând o astfel de competenţă numai pentru constituirea în ansamblu a comisiei de disciplină. Chiar dacă această comisie nu are personalitate juridică, are însă capacitate de drept public, fiind o structură deliberativă, independentă în activitatea de a analiza faptele funcţionarilor publici sesizate ca abateri disciplinare, însă actul acesteia este de fapt însuşi actul a instituţiei sau autorităţii publice, în cadrul căreia funcţionează. Referitor la neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art.244 pct.2 Cod procedură civilă şi art.303 al 1 Cod procedură. penală ,se constată că aceste dispoziţii nu au aplicabilitate în speţă, deoarece reglementează măsura suspendării judecării cauzei în faţa instanţei de judecată şi nu măsura suspendării mandatului reclamantei în cadrul comisiei de disciplină, care este prevăzută de o lege specială(HG nr.1344/2007). Faţă de cele expuse Curtea apreciază că toate motivele invocate sunt nefondate, astfel că în temeiul art. 312 Cod pr. civilă va respinge recursul declarat. PENTRU ACESTE MOTIVE, DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanta F. P. împotriva sentinţei nr. 789 din 12 iunie 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l M e h e d i n ţ i în dosarul nr(...). Decizie irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Octombrie 2008. Preşedinte, (...) (...) Judecător, (...) (...) Judecător, (...) (...) Grefier, N. E. Red. Jud. T B Ex.2/J./14.10.2008 Jud. fond V O.
Contencios administrativ si fiscal. Anulare act administrativ. Recurs
Hotararea nr. 2088 din data 2008-10-16
Pronuntata de Curtea de Apel Craiova
ÎN NUMELE LEGII