Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B R A Ş O V

SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

DECIZIA NR. 375/R DOSAR NR(...)

Şedinţa publică de la 22 Mai 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE - (...) (...) - judecător

• (...) (...) (...) - judecător

• (...) S. - judecător

GREFIER - E. E.

Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra recursului declarat de reclamanta H. M. împotriva sentinţei civile nr. 29/CA din 13 ianuarie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l B r a ş o v - secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr(...) , având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, la pronunţare, se constată lipsa părţilor.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de faţă au avut loc în şedinţa publică din data de 19 mai 2009, când părţile prezente au pus concluzii scrise în sensul celor consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanţa pentru a da posibilitatea părţilor să depună la dosar, concluzii scrise şi în vederea deliberării în baza art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă a amânat pronunţarea cauzei la data de 22 mai 2009.

C U R T E A

Asupra recursului de faţă:

Constată că prin Sentinţa Civilă nr.29/CA/13.01.2009 a T r i b u n a l u l u i B r a ş o v – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta H. M. în contradictoriu cu pârâtul Serviciul P Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor B.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Reclamanta H. M. a contestat Decizia nr.123/18.12.2007 emisa de Serviciul P Comunitar Local de Evidenta a Persoanelor B si consecinţele acestei decizii, solicitând să-i fie acordate drepturile de care a fost lipsită urmare aplicării acestei decizii.

Prima instanţă a apreciat această acţiune nefondată, atât pe fond cât şi sub aspectul motivelor de nulitate a procedurii, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte motivele de nulitate a procedurii Comisiei de disciplină, prima instanţă a avut în vedere următoarele:

H.G. nr.1.210/2003 - actul normativ care stabileşte modul de sesizare şi procedura de lucru a comisiei de disciplină şi care era în vigoare la data comiterii faptei - instituie un regim expres al nulităţilor. In acest sens, doar încălcarea anumitor reguli sunt sancţionabile cu nulitatea, anume cele prevăzute la art.25 alin.5, art.29 alin.1, art.35 alin.2 şi art.78 alin.3, pentru nerespectarea celorlalte reguli şi cerinţe legiuitorul neprevăzând nici o sancţiune.

Din economia acestor texte de lege, rezultă că legiuitorul a definit el însuşi felul nulităţilor. In acest sens, a reglementat într-un singur text de lege cazurile de nulitate absolută - încălcarea dispoziţiilor art. 35 alin.(2) referitoare la menţiunile obligatorii din actul administrativ de sancţionare a funcţionarului public.

E. a contrario, nerespectarea cerinţelor prevăzute de art.25 alin.5, art.29 alin.1, art.35 alin.2 şi art.78 alin.3 se sancţionează cu nulitatea relativă, sancţiune pentru care trebuie să se dovedească vătămarea suferită de persoana care o invocă.

Cu privire la faptul că autorul actului de sesizare al Comisiei de Disciplină, d-na G. N. are nici una din calităţile cerute de art24 al1 se reţine că autorul actului de sesizare al Comisiei de Disciplină, d-na G. N. este încadrată în funcţia de referent de specialitate în cadrul Serviciului de stare civilă şi ţine locul conducătorului serviciului, în conformitate cu înscrierile din Fişa postului (f.73): „preia atribuţiile şefului de serviciu în cazul absenţei acestuia"; "'Delegare de atribuţii: "de suplinire a atribuţiilor de serviciu ale şefului de serviciu".

În condiţiile în care funcţia de şef Serviciu stare civilă este vacantă, iar autorul actului de sesizare al Comisiei de Disciplină d-na G. N., îndeplinea atribuţiile acestei funcţii de conducere în baza G. postului, instanţa de fond a apreciat că această calitate poate fi asimilată celei prevăzute de dispoziţiile art.24 al lit.b din H.G. nr. 1.210/2003.

În ceea ce priveşte faptul că actul de sesizare al Comisiei de Disciplină nu are conţinutul cerut de art.24 al.2, respectiv actul de sesizare nu cuprinde următoarele menţiuni: domiciliul, locul de muncă şi funcţia autorului sesizării; compartimentul în care-şi desfăşoară activitatea reclamanta; descrierea faptei care constituie obiectul sesizării, instanţa de fond a apreciat că raţiunea pentru care legiuitorul a instituit aceste cerinţe este aceea de identificare fără putinţă de tăgadă a autorului sesizării, situaţie ce nu poate fi pusă în discuţie în speţă. Este evident ca aceste omisiuni nu au avut cum să vatăme în vreun fel reclamanta ori procedura cercetării faptelor sesizate ca abateri disciplinare.

Cu privire la lipsa descrierii faptei care constituie obiectul sesizării, sa constatat că în cuprinsul actului de sesizare se regăsesc aceste menţiuni, fapta fiind în amănunt descrisă (f.76).

Cu privire la faptul că nu s-a comunicat, anterior primului termen de înfăţişare, reclamantei un exemplar al sesizării îndreptate împotriva sa (art.25 al.5), fiind în discuţie un motiv de nulitate relativă, trebuie observat dacă a intervenit sau nu restabilirea subsecventă a legalităţii. Această cerinţă de validitate a fost complinită prin citirea sesizării în debutul primei şedinţe a Comisiei de disciplină la care a participat şi reclamanta (fapt consemnat în prima pagină a Procesului-verbal din 29.11.2007), act procedural echivalent cu comunicarea unei copii de pe sesizare reclamantei.

Pe de altă parte, deşi art.25 alin.(5). din HG nr.1.210/2003 nu precizează momentul până la care trebuia îndeplinită această cerinţă, totuşi, reclamanta nu poate susţine că, "anterior primului termen de înfăţişare", nu a cunoscut faptele care constituiau obiectul sesizării şi, în consecinţă, i-ar fi fost încălcat dreptul la apărare, din moment ce a formulat Note explicative în legătură cu faptele petrecute, una în chiar ziua producerii eveniment alta în ziua următoare. Din analiza celor două Note explicative rezultă fără echivoc că reclamanta cunoştea perfect faptele care constituiau obiectul sesizării, cu mult înaintea primului termen de înfăţişare.

Cu privire la faptul că nu s-a respectat termenul de trei zile calendaristice înainte de termenul de prezentare în faţa comisiei, cerut de actul normativ invocat (art.25 al.1) pentru citarea reclamantei, în sensul că aceasta a beneficiat doar de 2 zile libere şi nu de 3 zile libere, conform art.101 Cod procedură civilă, instanţa de fond a apreciat că reclamanta nu a fost vătămată prin acest fapt, deoarece reclamanta a formulat două Note explicative în legătură cu faptele petrecute, una în chiar ziua producerii evenimentelor şi alta în ziua următoare, în ambele invocând apărări de fond; reclamanta a reluat cu prilejul audierii din data de 29.11.2007 apărările de fond formulate în două Note explicative; dacă reclamanta ar fi considerat că termenul pe care-1 are la dispoziţie pentru apărare ar fi fost neîndestulător, faţă de cunoştinţele juridice pe care le poseda, în mod indubitabil ar fi solicitat Comisiei de disciplină amânarea cercetării şi acordarea unui termen pentru pregătirea apărării, ceea ce însă nu s-a întâmplat.

Referitor la motivul că în actul de citare nu este arătat obiectul sesizării, aşa cum cere art.25 al.4 din actul normativ invocat se apreciază că nici prin această lipsă reclamanta nu a fost vătămată, având în vedere atât obiectul cercetării Comisiei de disciplină cât şi audierea reclamantei, petrecute în data de 29.11.2007, s-au restrâns doar la faptele în legătură cu care reclamanta a formulat cele două Note explicative, prin urmare se cunoştea obiectul sesizării.

În ceea ce priveşte faptul că nu a fost respectat dreptul de apărare al reclamantei în sensul că la momentul prezentării nu i s-a adus la cunoştinţă că are dreptul la un apărător, este de reţinut că art.26 din H.G. nr. 1.210/2003, care face aplicaţia dreptului de apărare consacrat de art. 19 lit.b) nu stabileşte şi obligaţia comisiei de disciplină de a aduce la cunoştinţă făptuitorului acest drept.

Referitor la faptul că la lucrările comisiei din 12.12.2007, deşi s-a reaudiat un martor, reclamanta nu a fost convocată şi nici nu a participat, se reţine că a doua şedinţă pe care a ţinut-o Comisia de disciplină, cea din data de 12.12.2007, avut ca obiect analizarea obiecţiilor formulate de reclamantă în data 06.12.2007.

Potrivit art. 30 alin.3 din H.G. nr. 1.210/2003 "în cazul în care persoanele prevăzute la alin. 2 formulează obiecţii, acestea vor fi analizate de comisia de disciplina in termenul fixat de preşedinte, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la înregistrarea lor. Preşedintele comisiei de disciplina poate sa admită sau sa respingă obiecţiile, în tot ori în parte." Acest text de lege nu mai prevede necesitatea convocării părţilor, dar nici nu se opune ca în vederea analizării obiecţiunilor formulate să fie reaudiat vreun martor. Comisia de disciplină întrunită în şedinţa din data de 12.12.2007 pentru analizarea obiecţiilor reclamantei a procedat la reaudierea martorului, cu respectarea prevederilor art.29 alin.l.

Prin urmare, pentru lipsa de citare a reclamantei la reaudierea martorului nu există nici o sancţiune şi, oricum, raportul comisiei de disciplină nu s-a bazat numai pe depoziţia martorului reaudiat în 12.12.2007, ci pe întreg materialul probatoriu administrat.

Cu privire la faptul că procesul verbal din 29.11.2007 al primei şedinţe a comisiei de disciplină nu este semnat de către persoanele audiate , în sensul că s-a semnat doar în dreptul a ceea ce priveşte prezenţa persoanelor convocate şi nu în ceea ce priveşte conţinutul depoziţiilor, se va avea în vedere că prevederile art.29 alin.1 din H.G. nr.1.210/2003 potrivit cărora ''Audierea persoanelor prevăzute la art. 28 m (2) lit. a)-c) trebuie consemnată în scris într-un proces-verbal, sancţiunea nulităţii. Procesul-verbal se semnează de preşedinte, membrii comisiei de disciplina, de secretarul acesteia, precum şi de persoana audiată. "

Din analiza acestui text de lege, rezultă că numai neconsemnarea într-un proces-verbal a audierii - teza întâi - atrage nulitatea actului de procedură, în timp ce nesemnarea procesului-verbal de către persoana audiată - teza a doua - nu este sancţionată) această lipsă putând fi oricând acoperită, fie prin semnătură ulterioară, fie prin confirmare ulterioară.

În faţa instanţei, martorii au confirmat cele susţinute în faţa Comisiei de disciplină şi consemnate ca depoziţii ale lor în Procesul-verbal din data 29.11.2007.

În ceea ce priveşte faptul că pentru lucrările Comisiei de disciplină din 12.12.2007, când s-a reaudiat un martorul E. D., nu s-a întocmit un proces verbal, ceea ce este sancţionat cu nulitatea (art.29 al.l), reclamanta susţinând că martorul a fost „reaudiat la 13.12.2007 şi nu la 12.12.2007.

Acest martor a confirmat însă în faţa instanţei de fond că a semnat Procesul-verbal din data de 12.12.2007, nu în aceeaşi zi în care a fost reaudiată şi in care procesul-verbal a fost încheiat, ci în ziua următoare. Ori, semnarea depoziţiei de către martorul reaudiat în ziua următoare celei în care a fost încheiat Procesul-verbal din data de 12.12.2007, nu a avut ca efect vreo vătămare a drepturilor reclamantei şi, de asemenea, nu încalcă nici o dispoziţie expresă a H.G. nr. 1.210/2003.

Pentru toate aceste considerente şi faţă de probele administrate prima instanţă a respins motivele de nulitate invocate de reclamantă, ca fiind neîntemeiate.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, prima instanţă a reţinut din declaraţia martorei E. D. N. (f.116) că la data incidentului -20.11.2007, reclamanta l-a făcut pe muncitorul care monta geamuri termopan ca fiind „fără carte” şi a folosit un limbaj „mai colorat”, cu caracter general, datorită enervării create de situaţie. De asemenea a vorbit urât cu cei doi tineri căsătoriţi, care doreau să depună o cerere în vederea acordării sprijinului financiar de 200 euro. „tonul era ridicat, fiind uşile deschise s-au auzit discuţiile în toate birourile, iar reclamanta era şi mai nervoasă când a auzit că cei doi vor merge să o reclame primarului”.

Martorul E. B. a declarat (f.117) că cunoaşte doar despre cel de-al doilea incident, referitor la care arată că reclamanta le-a vorbit pe un ton foarte ridicat,adresându-le chiar injurii celor două persoane care au venit pentru încasarea ajutorului financiar. Se mai arată că dialogul cu persoanele respective a devenit foarte încins, iar la menţiunea că va fi reclamată primarului, reclamanta s-a exprimat într-un mod nepotrivit.

Fără a relua în detaliu declaraţiile celor doi martori, prima instanţă a reţinut că în cauză a fost probată atitudinea necorespunzătoare a reclamantei, pentru care a fost sancţionată. Dimpotrivă, reclamanta nu a probat nevinovăţia sa în cauză, în condiţiile art.1169 Cod civil.

Această abatere se încadrează în prevederile art.66 lit.f din Regulamentul de Ordine Interioara aprobat la nivelul SPCLEP B, reţinute de comisia de disciplina în Raportul nr.33.697/14.12.2007 întocmit.

Prima instanţă a apreciat că se impunea sancţionarea comportamentului reclamantei, o tolerare a acestui gen de comportament fiind de natură să scadă nivelul de exigenţă în ceea ce priveşte respectarea normelor de conduită profesională a funcţionarilor publici prevăzute de Legea nr.7/2004, privind C o d u l d e conduită a funcţionarilor publici, precum şi de la cele prevăzute de Regulamentul de Ordine Interioară, aprobat la nivelul S.P.C.L.E.P. B, în relaţia cu publicul.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta H. M., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei recurate, admiterea acţiunii aşa cum a fost precizată şi desfiinţarea Deciziei nr.123/18.12.2007 a Serviciului P Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor B. În motivele de recurs, recurenta reclamantă susţine următoarele: instanţa de fond a respins în mod greşit motivele de nelegalitate invocate cu privire la Decizia nr.123/18.12.2007, deoarece au fost încălcate mai multe dispoziţii cuprinse în HG nr.1210/2003 – art.19 lit.b, art.24 alin.1 şi 2, art.25 alin.1, art.29 alin.1 şi art.45, în sensul că actul de sesizare disciplinară nu emană de la titularii prevăzuţi de actul normativ, nu are conţinutul cerut de lege, nu a fost comunicat reclamantei recurente, nu a fost respectat termenul legal de convocare al persoanei sancţionate, în actul de convocare nu se arată obiectul sesizării, nu a fost respectat dreptul la apărare al contestatoarei, lucrările comisie de disciplină nu au fost fixate în condiţiile cerute de acelaşi act normativ, actele încheiate fără respectarea condiţiilor legale ori prin fraudă la lege fiind nule, nu anulabile. De asemenea, recurenta critică sentinţa şi în privinţa faptului că depoziţiile date de cei doi martori audiaţi sunt subiective, cei doi martori neparticipând la faptele reţinute în sarcina reclamantei, în realitate vina aparţinând conducerii unităţii pentru afectarea programului de lucru cu publicul cu alte activităţi.

În întâmpinarea depusă la dosar, intimatul pârât Serviciul P Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor B a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate, arătând că sunt nefondate criticile pe care recurenta le-a adus sentinţei instanţei de fond. Astfel, HG nr.1210/2003 instituie un regim expres al nulităţilor, pentru nulitatea absolută fiind relevantă numai încălcarea art.35 alin.2 din HG nr.1210/2003 privind menţiunile obligatorii din actul administrativ de sancţionare a funcţionarului public. Intimata a invocat în sensul afirmaţiei sale Decizia nr.XXII din 19 martie 2007 dată de ÎCCJ în recurs în interesul legii, cu privire la aplicarea, interpretarea OG nr.2/2001 privind regimul contravenţiilor. În privinţa celorlalte critici din recurs, intimatul pârât arată că autorul actului de sesizare avea funcţia asimilată celei prevăzute de art.24 alin.1 lit.b din HG nr.1210/2003, fiind coordonatoare a Serviciului de stare civilă pe perioada vacanţei postului de şef de serviciu; actul de sesizare cuprinde toate menţiunile legale necesare pentru a identifica autorul sesizării, făptuitorul, descrierea detaliată a faptei; cerinţa comunicării a fost complinită prin citirea sesizării şi înmânarea unei copii a actului de sesizare, în debutul primei şedinţe a Comisiei de disciplină la care a participat şi reclamanta recurentă; reclamanta a avut la dispoziţie 2 zile pentru pregătirea apărării, astfel că nici dreptul la apărare nu i-a fost vătămat; conţinutul sesizării era cunoscut de reclamantă, în data de 29.11.2007 reclamanta recurentă formulând două note explicative referitor la faptele imputate.

În privinţa fondului cauzei, intimatul pârât arată că depoziţiile celor doi martori nu trebuie înlăturate, deoarece unul din martori nu avea relaţie de subordonare cu titularul actului de sesizare, iar pentru ambii martori nu existau motive de incompatibilitate de a depune mărturie. Comportamentul funcţionarilor publici este reglementat în Legea nr.7/2004 privind C o d u l d e conduită al funcţionarilor publici, care stabileşte în art.12 alin.1 şi 2 regulile de conduită esenţiale ale funcţionarilor publici. În sarcina recurentei reclamante comisia de disciplină a reţinut că aceasta a folosit cuvinte jignitoare, cuvinte indecente la adresa Primarului mun. B, afectând prestigiul instituţiei, al instituţiei pârâte inclusiv. A depus înscrisuri la dosar pentru susţinerea tezelor din întâmpinare.

Examinând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor art.304 ind.1 Cod pr.civ., Curtea constată că recursul nu este întemeiat şi urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a soluţionat corect obiecţiile reclamantei privind motivele de nulitate a procedurii de sancţionare disciplinară, reţinând în mod corect că numai art.35 alin.2 referitoare la menţiunile obligatorii din actul administrativ de sancţionare a funcţionarului public pot atrage nulitatea absolută, în timp ce alte încălcări dintre cele invocate de recurenta reclamantă în acţiune şi în motivele de recurs nu atrag decât nulitatea relativă, în măsura în care se dovedeşte vătămarea suferită de persoana ce o invocă. Critica privind calitatea persoanei care a întocmit actul de sesizare de a face sesizarea disciplinară conform prevederilor legale, instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a legii, în sensul că potrivit fişei postului, numita G. N. preia de drept atribuţiile şefului de serviciu în cazul absenţei acestuia, iar funcţia de şef de serviciu era vacantă la momentul întocmirii actului de sesizare. Aceste argumente sunt valabile şi pentru critica privind nerespectarea art.24 alin.2 din HG 1210/2003, menţiunile respective nefiind necesare din moment ce identificarea autorului sesizării, a faptei sunt deja clarificate din întregul context al dosarului de cercetare disciplinară, dar sunt suficient de relevant menţionate şi în actul de sesizare. Instanţa de recurs constată că sunt corecte susţinerile din motivarea primei instanţe cu privire la termenul de citare a reclamantei H. M. în faţa Comisiei de Disciplină, în sensul că reclamanta a formulat două note explicative cu privire la faptele petrecute în ziua faptei şi alta în ziua imediat următoare, formulând apărări de fond cu acele două ocazii. Astfel, cum corect a reţinut instanţa de fond, dreptul la apărare al persoanei cercetate disciplinar a fost respectat, aceasta putând să îşi facă apărările de fond necesare. Este corectă, de asemenea, motivarea instanţei de fond şi cu privire la faptul că reclamanta a cunoscut obiectul sesizării din prima zi, cu ocazia primei note explicative date, notă din care rezultă fără putinţă de tăgadă acest aspect. Instanţa de recurs constată, totodată, că sunt corecte şi celelalte considerente ale instanţei de fond cu privire la discutarea în şedinţele Comisiei de Disciplină a obiecţiilor formulate de reclamantă (şedinţa din 12.12.2007), procesul-verbal al şedinţei a fost semnat de persoanele convocate şi prezente, nesemnarea sa de către persoana audiată ca martor nefiind sancţionată de textul legal (HG nr.1210/2003, art.29 alin.1). Nici critica privind pretinsa nesemnare a procesului-verbal de către martor nu se susţine, deoarece din declaraţia dată de martor în faţa instanţei rezultă că a semnat acel proces-verbal în ziua imediat următoare.

Pe fondul cauzei, Curtea constată că Tribunalul a reţinut corect starea de fapt şi regimul juridic aplicabil acesteia, stabilind corect ce prevederi legale sunt incidente în cauză. Astfel, instanţa de fond a reţinut faptul că reclamanta a folosit cuvinte jignitoare la adresa mai multor persoane aflate în incinta instituţiei în data de 20.11.2007, astfel că este probată atitudinea necorespunzătoare a recurentei reclamante şi, implicit, sancţiunea disciplinară a fost corect aplicată, abaterea disciplinară fiind cea prevăzută în art.66 lit.f din Regulamentul de Ordine Interioară aprobat la nivelul SPCLEP B.

Curtea constată că abaterea disciplinară a fost probată în cauză, sancţiunea disciplinară a fost aplicată în mod legal (diminuarea drepturilor salariale cu 20% pe o perioadă de 3 luni), sentinţa instanţei de fond fiind temeinică şi legală, astfel încât recursul declarat în cauză de reclamantă nu este fondat şi urmează a fi respins.

În temeiul art.312 Cod procedură civilă, văzând şi dispoziţiile art.304 ind.1 Cod procedură civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de reclamanta H. M. împotriva sentinţei civile nr. 29/CA/13.01.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l B r a ş o v – secţia comercială şi de contencios administrativ.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.05.2009.

Preşedinte, Judecător , Judecător,

(...) (...) (...) (...) (...) (...) S.

Grefier,

Pt. E. E.

aflată în concediu de odihnă

Semnează

Grefier şef secţie

D. D.

Red. M.R. / 22.06.2009

Dact. C.C. / 14.07.2009

- 2 ex.

Jud. fond M. M.