R O M Â N I A CURTEA DE A P E L C R A I O V A SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL DECIZIE Nr. 1646 Şedinţa publică de la 03 aprilie 2009 Completul compus din: PREŞEDINTE (...) (...) Judecător (...) (...) Judecător (...) (...) Grefier (...) (...) x.x.x. Pe rol rezultatul dezbaterilor din data de 24 martie 2009 privind recursul declarat de reclamanta Ţ. S. împotriva sentinţei nr.2007 din data de 16 octombrie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j, în dosarul nr.6585/2008, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi PRIMARUL MUNICIPIULUI C şi PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C. La apelul nominal au lipsit părţile. Procedura legal îndeplinită. Dezbaterile din data de 24 martie 2009 au fost consemnate într-o încheiere separată care face parte integrantă din prezenta hotărâre. CURTEA Asupra recursului de faţă: Prin sentinţa nr. 2007 din 16.10.2008 T r i b u n a l u l D o l j a respins acţiunea formulată de reclamanta Ţ. S., în contradictoriu cu pârâţii PRIMARUL MUNICIPIULUI C şi PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C. În considerentele sentinţei s-a reţinut că prin dispoziţia nr. 32463/06.03.2008, reclamanta a fost sancţionată cu retrogradarea în treptele de salarizare pe o perioadă de un an, începând cu data de 10.03.2008, de la gradul profesional al postului clasa I,grad superior,treapta I, la gradul profesional clasa I grad superior treapta II a de salarizare, în baza prev. art. 77 al. 3 lit. d din legea 188/1999. În motivarea deciziei, s-a reţinut că anchetele sociale, care au făcut obiectul sesizării comisiei de disciplină nr. (...)/03.12.2007 şi care au fost contrasemnate de numita Ţ. S., au fost întocmite cu depăşirea competenţei legale a autorităţii locale în materia asistenţei şi protecţiei sociale. S-a mai reţinut, prin decizia atacată, că a încălcat normele de conduită profesională, că a repartizat direct corespondenţa către funcţionarii publici implicaţi, deşi fişelor postului şi organigramei directorul Direcţiei Asistenţă şi Protecţie Socială este subordonat Secretarului şi Primarului, astfel că această corespondenţă trebuia repartizată către Primar sau Secretarul mun. C. Prin decizie, s-a mai reţinut că reclamanta a încălcat prevederile legale, prin depăşirea competenţelor materiale, care revin autorităţii locale, prin stăruinţa în soluţionarea cererilor în afara cadrului legal şi în favoarea unor terţi, manifestări de natură a aduce atingere prestigiului şi imaginii autorităţii. Totodată, s-a mai reţinut că în cuprinsul anchetelor sociale se regăsesc elemente nereale care nu pot fi dovedite. În raport de decizia emisă, reclamanta a arătat că aceasta a fost emisă cu încălcarea dispoz. referitoare la competenţa după materie,fiind încălcate prev. art. 24 al. 5 şi art. 25 al. 1, coroborate cu art. 27 al. 3 din HG 1210/2003 şi cu art. 53 al. 1 şi 2 din HG 1344/2007, în acest sens Prefectul jud. D constatând nelegalitatea dispoziţiei nr. 79/2008 privind constituirea Comisiei de Disciplină. Cu privire la acest aspect, instanţa reţine că prin sentinţa nr. 1424 din 12 iunie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j în dosarul (...),s-a respins cererea formulată de Instituţia prefectului D în contradictoriu cu Primarul mun. C,având ca obiect constatarea nulităţii Dispoziţiei nr. 79/2008, hotărâre ce a rămas irevocabilă prin nerecurare.. Un alt aspect invocat de reclamantă este acela că termenul în care a fost sesizată Comisia de Disciplină a fost depăşit , conform prev. art. 28 al. 1 lit. a din HG 1344/2007, care au preluat prev. art. 24 al. 2 lit. a din HG 1210/2003.. Cât priveşte necomunicarea raportului de Comisia de Disciplină , cât şi termenele şedinţelor comisiei, s-a reţinut că cele invocate sunt neîntemeiate, intimata făcând dovada prin actul nr. 27080 /20.02.2008, iar şedinţele au fost ţinute conform convocatoarelor depuse. Referitor la fondul cauzei, s-a reţinut că cele precizate în dispoziţia de sancţionare de către emitent, sunt fondate şi reale. Astfel, din actele depuse de către intimată la dosar, a rezultat că reclamanta, în calitatea de director al Direcţiei de Asistenţă şi Protecţie Socială, şi-a depăşit competenţele în realizarea anchetelor sociale. Astfel, instituţia pe care reclamanta o conducea se află în subordinea autorităţii locale, iar orice anchetă socială se comunică numai sub antetul şi sub responsabilitatea autorităţii locale şi nu în modul în care a procedat acesta, respectiv s-a substituit primarului sau secretarului municipiului. S-a mai reţinut că, deşi reclamanta nu avea competenţa necesară, pe lângă consiliere şi reprezentare, ce constituie condiţii ale anchetei sociale dispuse, a procedat la luarea de declaraţii de martori, în cazurile tratate în cadrul cercetării administrative. În mod concret, intimata, în raport de actele depuse la dosar, respectiv a celor anexate la sesizarea nr. (...)/2007, dar şi a notelor întocmite de către persoanele care au participat la realizarea anchetelor sociale, face dovada că direcţia din subordinea reclamantei nu putea interveni într-un litigiu între anumite părţi, ca fiind o măsură de protecţie socială,ceea ce excede cadrului legal. Chiar dacă în cuprinsul Regulamentului de Organizare şi funcţionare al aparatului de specialitate al primarului este prevăzută, pentru Direcţia de Asistenţă şi Protecţie Socială – condusă de reclamantă, efectuarea de anchete sociale se reţine că reclamanta nu a verificat, pe căile legale, cele consemnate de subordonaţii proprii în cuprinsul acestora, pe care apoi le-a contrasemnat. De altfel, prin modul de lucru adoptat, reclamanta a încălcat normele de conduită profesională specifice funcţiei publice deţinute. Împotriva sentinţei a declarat recurs Ţ. S. ce a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie. Arată recurenta că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că a fost respectat termenul în care a fost sesizată Comisia de disciplină, făcând trimitere la adresa nr. 33902/03.12.2007 deşi această adresă poartă primirea din 04.01.2008, astfel încât nu au fost respectate prevederile art. 28 alin. 1 lit. a şi ale art. 24 alin.4 din HG 1210/2003 şi preluate de HG nr. 1344/2007. Mai arată recurenta că, de asemenea, în mod greşit instanţa de fond reţine că i s-ar fi comunicat raportul Comisiei de disciplină întrucât a primit doar copia dispoziţiei nr. 32463/2008 astfel ca ii sunt aplicabile prevederile art.50 alin. 4 din H.G. nr. 1344/2007. Recurenta precizează că nu s-au analizat argumentele sale referitoare la incidenţa dispoziţiilor art. 50 alin. 1 lit. a în sensul că dispoziţia emisă de Primar nu cuprinde descrierea faptei aspect ce este de natură a duce la clasare şi că în mod greşit i s-au înlăturat argumentele privitoare la competenţa Comisiei de disciplină constituită în baza H.G. 1344/2007 în a soluţiona sesizarea şi cele referitoare la calitatea persoanei care a făcut sesizarea. Se invocă faptul că instanţa de fond a dat o soluţie greşită privind fondul cauzei, în condiţiile în care anchetele sociale au fost efectuate cu respectarea competenţei stabilită prin lege, reţinând că prin efectuarea acestor anchete s-ar fi tulburat echilibrul procesual între părţile unui litigiu deşi acestea nu pot avea acest caracter. Intimata nu a depus întâmpinare, deşi a fost citată cu această menţiune. Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, dar şi potrivit art. 3041 Cod pr. civilă, Curtea reţine: Prin dispoziţia nr. 32463/06.03.2008, reclamanta a fost sancţionată cu retrogradarea în treptele de salarizare pe o perioadă de un an, începând cu data de 10.03.2008, de la gradul profesional al postului clasa I, grad superior, treapta I la gradul profesional clasa I grad superior treapta a II a de salarizare, reţinându-se în sarcina acesteia săvârşirea mai multor fapte. Această dispoziţie a fost emisă în baza raportului nr. 27080/2008 întocmit de Comisia de disciplină constituită la nivelul Primăriei Mun. C. Comisia de disciplină a fost sesizată prin referatul nr. (...) întocmit la 03.12.2007, abia la 04.01.2008. Data la care a fost sesizată comisia de disciplină, respectiv 04.01.2008, reiese din comunicarea ce poartă primirea cu această dată (fila 95 dosar fond) dar şi din raportul privind concluziile şi raportul Comisiei de disciplină în care se consemnează că la data de 04.01.2008 secretarului comisiei i s-a înmânat sesizarea înregistrată la nr. (...)/03.12.2008. Curtea constată că la data sesizării comisiei de disciplină, aplicabile erau dispoziţiile prev. de HG nr. 1210/2003. Potrivit art. 24 alin. 4 din HG 1210/2003, sesizarea se poate face în cel mult 15 zile lucrătoare de la data luării la cunoştinţă de către persoanele competente să sesizeze comisia, dar nu mai târziu de două luni de la data săvârşirii faptei care constituie abatere disciplinară. Cum faptele reţinute în referatul din 03.12.2007 vizează, ca abateri disciplinare ,efectuarea a două anchete sociale întocmite cu depăşirea competenţei legale din 28.03.2006 şi 19.10.2007, Curtea constată că sesizarea comisiei de disciplină s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor prev. de art. 24 alin. 4 din HG 1210/2003 . Legalitatea dispoziţiei de sancţionare va fi verificată prin prisma dispoziţiilor HG nr. 1344/2007 (intrată în vigoare în ianuarie 2008 şi care abrogă HG 1210/2003). Conform art. 50 alin. 4 din HG 1344/2007, la actul administrativ de sancţionare se anexează raportul comisiei de disciplină, sub sancţiunea nulităţii absolute. În speţa dedusă judecăţii nu există nici un înscris care să dovedească faptul că odată cu dispoziţia de sancţionare reclamantei i-a fost comunicat şi raportul comisiei de disciplină, împrejurare ce afectează validitatea actului administrativ. În consecinţă, constatând că decizia de sancţionare este lovită de nulitate absolută, Curtea apreciază că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală , cu încălcarea dispoziţiilor imperative prevăzute de lege, astfel că în temeiul art. 312 Cod pr. civilă va admite recursul formulat de reclamantă, va modifica sentinţa în sensul admiterii acţiunii şi va anula dispoziţia nr. 32463/6.03.3008 emisă de Primăria Mun. C. În baza art. 274 Cod pr. civilă vor fi obligaţi pârâţii la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat. PENTRU ACESTE MOTIVE, DECIDE Admite recursul declarat de reclamanta Ţ. S. împotriva sentinţei nr.2007 din data de 16 octombrie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j, în dosarul nr.6585/2008, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi PRIMARUL MUNICIPIULUI C şi PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C. Modifică sentinţa în sensul că admite acţiunea şi anulează dispoziţia nr. 32463/6.03.2008 emisă de Primăria Mun. C. Obligă intimaţii către recurentă la plata sumei de 357 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 aprilie 2009. Preşedinte, (...) (...) Judecător, (...) (...) Judecător, (...) (...) Grefier, (...) (...) Red. Jud.G C Ex.3/J./19.05.2009 Jud. fond G E.
Contencios administrativ si fiscal. Anulare act administrativ. Recurs
Hotararea nr. 1646 din data 2009-04-03
Pronuntata de Curtea de Apel Craiova
ÎN NUMELE LEGII