Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

SENTINŢA Nr. 118

Şedinţa publică de la 27 Martie 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) (...)

Grefier (...) (...)

Pe rol, rezultatul dezbaterilor din şedinţa publică de la 20 martie 2009, privind acţiunea formulată de reclamanta U. D. în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI B, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal au lipsit părţile.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de faţă au avut loc în şedinţa publică de la 20 martie 2009, când cei prezenţi au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de şedinţă din aceeaşi zi şi care face parte integrantă din prezenta, iar instanţa în vederea deliberării şi pentru a se depune concluzii scrise de părţi a amânat pronunţarea pentru data de 27 martie 2009.

C U R T E A

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin cererea adresată acestei instanţe la data de 20.05.2008 reclamanta U. D., a chemat în judecată în calitate pârâtă AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI solicitând anularea deciziei nr. 333 din 31.03.2008 emisă de această autoritate, obligarea Preşedintelui intimatei, AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI, de a emite actul administrativ prin care să o renumească pe reclamantă în funcţia publică de director executiv al B. D, din care a fost suspendată, suspendarea executării deciziei nr. 333 din 31.03.2008 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii s-a arătat că în urma emiterii deciziei nr. 333 din 31.03.2008 comunicată la 01.04.2008 raportul de serviciu al reclamantei, director executiv al B. D, a fost suspendat provizoriu pe perioada cercetării administrative.

S-a arătat că actul administrativ contestat este emis în urma unui raport al comisiei de disciplină de la nivelul AGENŢIEI NAŢIONALE PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI întocmit în condiţiile existenţei unei sesizări tardive în raport cu existenţa unei plângeri penale anterioare, cu privire la săvârşirea de către reclamanta U. D. a unei abateri disciplinare în exercitarea atribuţiilor sale în funcţia de director executiv al AGENŢIEI PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI D dar şi în condiţiile încălcării drepturilor reclamantei de a fi informată cu privire la existenţa şi obiectul sesizării potrivit art. 37 din HG 1344/2007 şi de a ti audiată obligatoriu la cea de-a doua şedinţă a comisiei de disciplină care se impunea în prealabil adoptării măsurii suspendării raportului de serviciu pe perioada cercetării administrative pe care se presupune că ar putea-o influenţa;

Caracterul nefondat al acestei măsuri administrative rezidă din aceea că de către compartimentul de control s-a verificat la finele lunii ianuarie 2008 doar activitatea comisiei de evaluare constituită prin actul emis de către AGENŢIA REGIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI C iar din partea reclamantei a beneficiat de toate documentele aflate în posesia instituţiei ce sunt de altfel enumerate în decizia contestată.

Decizia a cărei anulare se solicită a fost emisă după sesizarea organelor de cercetare penală cu fapta ce face şi obiectul cercetării administrative prealabile iar pe de altă parte la dat emiterii Deciziei nr. 333 intimata AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI administrase toate probele ce se aflau în deţinerea B. C astfel încât interzicerea accesului reclamantei la documentele instituţiei nu mai prezentau interes mai ales că singurele probă pertinentă în cauză o reprezintă o constatare tehnică realizată de către un organism naţional de certificare şi evaluare şi

Cu privire la suspendarea executării deciziei nr. 333 din 31.03.200 s-a arătat că, confirmarea unui act lovit de nulitate absolută, în condiţiile încălcării de către autoritatea administrativă emitentă a reglementărilor legale în materia efectuării cercetării disciplinare dar şi în condiţiile în care actul prin care s-a dispus suspendarea raportului de serviciu al reclamantei nu este nici motivat în fapt şi nici fondat ar genera un prejudiciu de imagine şi pecuniar reclamantei ce ar reprezenta o pagubă iminentă pe care aceasta ar suferi-o ca urmare a încălcării legii de către intimată.

Referitor la raportul nr. 85/CD/28.03.2008 al comisiei de disciplină ce a stat la baza emiterii de către Preşedintele intimatei AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECIA MEDIULUI a DECIZIEI Nr. 333 la 31.03.2008 nu este fondat dar nici legal deoarece trebuia emis după audierea reclamantei în cadrul celei de-a doua şedinţe a comisiei de disciplină însă numai în situaţia în care presupusa faptă a reclamantei nu a făcut obiectul unei sesizări a organelor de cercetare penală cum este cazul de faţă.

Compartimentul de control din cadrul AGENŢIEI NAŢIONALE PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI a iniţiat la sfârşitul lunii ianuarie 2008 verificări cu privirea la aspectele procedurale ale achiziţiei imobilului din C,(...) procedură realizată exclusiv de către AGENŢIA REGIONALĂ E. PROTECIA MEDIULUI C şi în cadrul căreia atribuţiile AGENŢIEI PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI D au fost inexistente.

În acest context reclamanta în calitate de director executiv al B. D instituţie care nu se află direct în subordonarea achizitorului imobilului, AGENŢIA REGIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI C, a pus la dispoziţia compartimentului de control toate informaţiile şi documentele cerute de către acesta, documente şi informaţii ce au provenit exclusiv din activitatea agenţiei regionale din moment ce activitatea agenţiei judeţene nu a avut ca obiect derularea proceduri de achiziţie.

J. procedurii de achiziţie publică a imobilului situat în C,(...) a fost dispusă de către Preşedintele AGENŢIEI NAŢIONALE PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI prin aprobarea Notei de fundamentare nr. 1657 din 19.10.2007 urmată de emiterea Mandatului de negociere pentru achiziţia publică de imobil Nr. 2600 din 22.10.2007 prin care a investit AGENŢIA REGIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI C cu emiterea Dispoziţiei nr. 222 din 30.10.2007 prin care a fost numită Comisia de negociere formată din 5 persoane dintre care 2 persoane din cadrul AGENŢIEI NAŢIONALE PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI iar în raport de această procedură AGENŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI D nu a avut niciun fel de atribuţii legale fiind străină de derularea acesteia.

Comisia de negociere constituită prin dispoziţia emisă de către Directorul Executiv al AGENŢIEI REGIONALE PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI C ca urmare a delegării acestei atribuţii de însăşi autoritatea ierarhic superioară, AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI, a derulat în deplină legalitate procedura negocierii directe pentru achiziţia unui imobil în care să îşi desfăşoare activitatea atât agenţia regională dar şi AGENŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI D instituţie publică aflată de asemenea în subordinea autorităţii naţionale, finalizând procedura prin Procesul verbal de negociere nr. 7919 din 07.12.2008.

Ulterior ca urmare a finalizării procedurii de către comisia de negociere AGENŢIA REGIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI C, a încheiat Contractul de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea nr. 2989 din 17.12.2007 de către BNP E. B. E. prin care agenţia regională a devenit proprietara imobilului situat în C,(...) unde actualmente îşi desfăşoară activitatea şi AGENŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI D.

S-a susţinut că măsura este nefondată indiferent de respectarea ori încălcarea de către autoritatea emitentă a deciziei a cărei anulare se solicită a procedurii cercetării administrative prealabile deoarece reclamanta şi-a îndeplinit cu bună credinţă toate obligaţiile faţă de compartimentul de control iar rezultatul cercetării depinde numai de probe obiective ce nu pot fi influenţate de aceasta

Datorită legalităţii şi transparenţei procedurii de achiziţie publică a imobilului amintit reclamanta în ciuda inexistenţei vreunei atribuţii în procedura de achiziţie publică a imobilului a pus la solicitarea compartimentului de control din cadrul AGENŢIEI NAŢIONALE PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI şi MINISTERULUI MEDIULUI ŞI DEZVOLTĂRII DURABILE imediat la dispoziţie toate documentele şi informaţiile deţinute de către acesta şi provenite din partea achizitorului AGENŢIA REGIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI C, pentru verificarea legalităţii derulării procedurii dar şi toate elementele şi informaţiile importante şi determinante în opinia reclamantei în această direcţie.

P. şi celeritatea reclamantei în îndeplinirea tuturor atribuţiilor sale pentru facilitarea verificării legalităţii procedurii de achiziţie publică a imobilului derulată de către altă instituţie subordonată B. şi iniţiată de către compartimentul de control este confirmată chiar de actul administrativ prin care a fost dispusă suspendarea raportului de serviciu al reclamantei, prin persoana ce are calitatea numirii şi destituirii reclamantei din funcţia publică.

În cadrul acestui act au fost enumerate toate documentele puse la dispoziţia compartimentului de control de către reclamantă ce coincid cu toate actele şi măsurile iniţiate şi emise de către B. C în cadrul procedurii de achiziţie publică.

Enumerarea documentelor ce au format convingerea compartimentului de control în privinţa legalităţii procedurii menţionate chiar în preambulul DISPOZIŢIEI Nr. 332 din 3.1.03.2008 emisă de AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDULUI, pot confirma fără echivoc faptul că reclamanta a depus cu bună credinţă toate diligentele pe care le putea depune pentru efectuarea unei verificări obiective în raport de o procedură derulată de către o altă instituţie şi nu există nici un indiciu care să poată sugera măcar intenţia acesteia de a influenţa această verificare, care nu avea natura unei cercetări disciplinare prealabile iniţiate împotriva reclamantei în urma primirii unei sesizări împotriva acesteia.

Evidenţa atitudinii pozitive şi a diligentelor depuse de către reclamantă pentru finalizarea controlului efectuat pentru verificarea legalităţii procedurii de achiziţie publică este confirmată şi de inexistenţa în raportul Nr. 85/CD/28.03.2008 al Comisiei de disciplină a unui motiv care să indice şi să contureze posibilitatea ori chiar încercarea reclamantei de a influenţa cercetarea administrativă prealabilă.

Aşadar chiar pe fondul motivelor invocate de intimată potrivit cărora reclamanta ar fi putut influenţa o cercetare disciplinară - dacă aceasta ar fi fost iniţiată ca urmare a unei sesizări împotriva sa - indicii care să ateste fapte ori acte prin care reclamanta a încercat să influenţeze rezultatul cercetării administrative prealabile nu sunt confirmate fiind invalidate de însăşi enumerarea actelor şi informaţiilor puse la dispoziţia compartimentului de control de reclamantă.

S-a opinat că pentru finalizarea unei cercetări administrative prealabile a comisiei de disciplină este necesar ca pe lângă documentele expuse în decizia de suspendare ce nu pot fi suplimentate cu alte documente provenite de la agenţia judeţeană să fie administrată numai proba cu o expertiză tehnică, care evident având în vedere posibilitatea efectuării sale numai de către o persoană juridică autorizată la nivel naţional în domeniul acreditării funcţionării spaţiilor în care îşi desfăşoară activitatea agenţiile regionale ori judeţene pentru protecţie mediului, nu poate fi influenţată de către reclamantă.

Orice alte probe cum ar fi declaraţii ale personalului agenţiei regionale nu pot fi pertinente şi concludente în identificarea posibilităţii de acreditare amintită anterior iar invocarea de către comisia de disciplină a eventualei necesităţi a administrării acestei probe are numai un caracter pro causa nefiind însă susţinută de argumente de fapt, deoarece au caracterul unor aprecieri unilaterale fie că sunt favorabile funcţionarului cercetat fie că sunt defavorabile acestuia.

Invocându-se nulitatea deciziei de suspendare a raportului de serviciu ca o consecinţă a nulităţii procedurii de angajare a răspunderii disciplinare a reclamantei după formularea unei plângerii penale ce trebuia să conducă de drept la suspendarea procedurii de către comisia de disciplină s-a arătat că pârâta a confirmat existenţa unei plângeri penale formulate la data de 06.03.2008 înregistrată sub nr. 1/734 şi adresată iniţial PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 care a transmis-o organului de cercetare penală competent, DEPARTAMENTUL NAŢIONAL ANTICORUPŢIE unde aceasta a fost înregistrată sub nr. 2010 la aceeaşi dată.

De asemenea intimata AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI a cerut DNA prin Adresa nr. 1275 din 23.04.2008 comunicarea stadiului cercetării penale din cauza penală constituită ca urmare a plângerii amintite fără însă a dispune suspendarea cercetării disciplinare efectuate împotriva reclamantei până la soluţionarea cauzei penale.

În aceste condiţii în cazul în care la data promovării plângerii penale de către intimata AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI aceasta iniţiase procedura cercetării disciplinare prealabile aplicării unei sancţiuni disciplinare, această instituţie avea obligaţia potrivit disp. art. 77 alin. 6 din legea 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici să suspende această procedură a angajării răspunderii disciplinare până la dispunerea de către organele de cercetare penală competente a neînceperii urmăririi penale, a scoaterii de sub urmărire penală ori a încetării cercetării penale sau până la data la care instanţa judecătorească va dispune achitarea sau încetarea procesului penal.

În cauză pârâta a continuat sau iniţiat procedura angajării răspunderii disciplinare a reclamantei - fără a îi comunica faptul că face obiectul unei cercetări disciplinare prealabile - după ce la data de 06.03.2008 a sesizat organul de cercetare penală pentru antrenarea răspunderii penale a acestei persoane.

De altfel, singura măsură dispusă de către intimată împotriva reclamantei a fost decizia de suspendare a acesteia din funcţia publică deţinută, prin invocarea presupusei influenţe pe care prezenţa acesteia la locul de muncă ar putea-o avea asupra cercetării disciplinare.

O asemenea măsură nu mai putea fi luată de către pârâtă la acea dată în cadrul unei proceduri de angajare a răspunderii disciplinare deoarece orice procedură disciplinară trebuia suspendată din momentul sesizării de către B. a faptei ca fiind o faptă penală, prin Plângerea cu nr. 1/734 respectiv 2010 din data de 06.03.2008 adresată iniţial PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 şi comunicată de acest organ DNA-ului.

În consecinţă decizia de suspendare a reclamantei din funcţia publică deţinută este nelegală întrucât a fost emisă în cadrul unei cercetări disciplinare derulate în vederea angajării răspunderii disciplinare a reclamantei ce trebuia ea însăşi suspendată de către emitentul actului vătămător AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI încă din data de 06.03.2008 când această autoritatea centrală sesizat organele de cercetare penală.

Astfel, procedura angajării răspunderii disciplinare a reclamantei nu există în condiţiile în care a fost iniţiată după data de 06.03.2008 când în urma plângerii penale a Preşedintelui B. împotriva reclamantei a început cercetarea penală a acesteia din dosarul 47/P/2008 al DIRECŢIEI NAŢIONALE ANTICORUPŢIE SERVICIUL T E R I T O R I A L C R A I O V A.

După data promovării plângerii penale la 06.03.2008 procedura angajării răspunderii disciplinare trebuia suspendată de drept dacă era începută astfel cum imperativ cere art. 77 alin.6 din Legea 188/1999 - care transpune un principiu de drept potrivit căruia nu poate fi antrenantă răspunderea juridică a unei persoane pentru aceeaşi faptă în cadrul mai multor proceduri distincte care ar avea drept consecinţă antrenarea răspunderii juridice de mai multe ori pentru o singură faptă - ori amânarea iniţierii acesteia de către comisia de disciplină în situaţia în are sesizarea nu fusese transmisă, până la data pronunţării organului de certare penală ori a instanţei de judecată.

În concluzie procedura angajării răspunderii disciplinare a reclamantei nu există astfel încât Decizia nr. 333 din 31.03.2008 este un act singular nelegal întrucât este lovit de nulitatea absolută din moment ce a fost emis cu nerespecatarea formelor egale şi de către un funcţionar necompetent în acel moment.

S-a invocat şi Sesizarea Nr. CD/14.03.2008 emisă ca urmare a unui raport de control realizat în urma unei sesizări primite de către MINISTERUL MEDIULUI ŞI DEZVOLTĂRII DURABILE la data de 07.02.208 din partea E. M. E. printr-un mesaj electronic care însă este infirmată de către această persoană prin declaraţia dată la data de 05.03.2008.

Faţă de contestarea petentei în ceea ce priveşte obiectul şi existenţa sesizării ce au constituit cauza efectuării controlului în luna februarie 2008 de către corpul de control ministerial produceau efecte juridice numai dispoziţiile art. 6 din OG 27 din 2002 potrivit cărora petiţiile anonime nu se iau în considerare şi se clasează, astfel încât în această situaţie în care singura cauză a efectuării controlului a constituit-o petiţia comunicată de o persoană anonimă prin mesageria electronică, corpul de control trebuia să se desesizeze şi să propună clasarea acesteia.

S-a susţinut şi că reclamantei i-au fost încălcate drepturile ce reprezentau obligaţiile comisiei de disciplină în îndeplinirea atribuţiilor acesteia ceea ce sancţionează cu nulitatea absolută toate actele emise

Comisia de disciplină constituită la nivelul AGENŢIEI NAŢIONALE PENTRU PROTECŢIA MEDULUI competentă potrivit dispoz. art. 10 din HG 1344/2007 să cerceteze fapta reclamantei a încălcat drepturile acesteia întrucât nu a respectat niciunul dintre principiile enumerate în cadrul art. 19 alin. 1 din HG 1334 şi anume: principiul garantării dreptului la apărare conform căruia funcţionarul public are dreptul de a fi audiat şi de a prezenta dovezi sprijinul său ori de a îşi formula apărări; principiul contradictorialităţii potrivit căruia comisia de disciplină are obligaţia de a asigura persoanelor aflate pe poziţii divergente posibilitatea de a îşi expune punctul de vedere cu privire la actele ori faptele ce au legătură cu abaterea disciplinară; prezumţia de nevinovăţie potrivit căreia funcţionarul este considerat nevinovat pentru fapta precizată în sesizare din moment ce reclamantei nu i-a fost comunicată nici sesizarea şi nici nu a fost informată anterior adoptării măsurii de suspendare a raportului de serviciu despre existenţa unei astfel de sesizări; principiul legalităţii sancţiunii potrivit căruia comisia de disciplină nu poate propune decât sancţiunile prevăzute de lege dar şi măsuri numai cu respectarea dispoziţiilor legale.

S-a susţinut că în situaţia reclamantei comisia de disciplină a încălcat toate obligaţiile legale în derularea procedurii administrative deoarece:

- nu s-a întrunit într-o primă şedinţă aşa cum obligă art. 29 din HG 1344 /2007 pentru verificarea respectării termenului şi elementelor sesizării cât şi pentru identificarea obiectului sesizării;

- nu a convocat potrivit art. 29 alin.5 din acelaşi HG 1344/2007 reclamanta a cărei faptă a fost sesizată ca fiind abatere disciplinară pentru audierea sa în cadrul celei de-a doua şedinţe a comisiei;

- nu a respectat procedura prevăzută în cadrul art. 30 din HG 1344/2007 încălcând dreptul reclamantei prevăzut sub sancţiunea art. 40 din HG 1344/2007 de a propune probe deoarece din textul de lege apare ca fiind evident faptul că propunerea de probe în apărare se poate face numai în contextul citării reclamantei pentru cea de-a doua şedinţă a comisei de disciplină pentru audiere;

- a refuzat cu intenţie să îşi îndeplinească obligaţia legală stipulată în cadrul art. 43 din HG 1344/2007 dar şi în dispoziţiile cu caracter general din cadrul art. 28 din Legea 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici de a permite accesul neîngrădit al reclamantei împotriva căreia a fost formulată sesizarea, la documentele utilizate ori rezultate din activitatea comisiei de disciplină ca o proiecţie a dreptului oricărui funcţionar de a fi informat cu privire la deciziile care se iau în privinţa sa în exercitarea funcţiei publice.

Procedura cercetării administrative prealabile de către comisia de disciplină în care sunt prevăzute atât etapele procedurale obligatorii de derulare a acesteia dar şi drepturile funcţionarului public a cărui activitate a făcut obiectul sesizării, enumerate în paragraful anterior şi nerespectate în cazul reclamantei, conduc la prezumţia potrivit căreia o măsură cum este cea adoptată prin DECIZIA Nr. 333 din 31.03.2008 de către intimata AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI de suspendare a raportului de serviciu al reclamantei nu poate fi luată în lipsa comunicării existenţei unei sesizări şi a limitelor acesteia stabilite prin procesul verbal întocmit de către comisia de disciplină în cadrul primei şedinţe de desfăşurare a cercetării, astfel cum stipulează art. 28 din I./2007 chiar dacă persoana împotriva căreia a nu a fost formulată sesizarea nu a fost încă citată pentru audiere.

S-a susţinut şi că la data emiterii actului administrativ de suspendare a raportului de serviciu aferent funcţiei publice fuseseră administrate toate probele materiale posibile deţinute de către B. S. şi B. D şi fuseseră audiaţi angajaţii acestor două instituţii.

Raportul Nr. 85/CD/28.03.2008 nu conturează şi nu confirmă nicio posibilitate concretă prin care reclamanta să poată influenţa cercetarea administrativă realizată de către comisia de disciplină deoarece singura probă pertinentă în evaluarea posibilităţii adecvării spaţiului achiziţionat de către B. C pentru funcţionarea celor două instituţii precum şi a posibilităţii amenajării şi acreditării unui laborator chimic în incinta imobilului achiziţionat o reprezintă o constatare ori o expertiză tehnică ce nu poate fi realizată decât de către cele două organisme naţionale de acreditare indicate de către reclamantă la termenul din 25.04.2008 prin adresele oficiale emise de către acestea B. C.

Mai mult membrii comisiei de control care nu i-au solicitat reclamantei comunicarea nici a unui act ori informaţie legată de această procedură, toate documentele enumerate în preambulul Deciziei nr. 333 din 31.03.2008 fiind comunicate intimatei B. de către AGENŢIA REGIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI C.

Ca urmare a cererii reclamantei adresate B. C acesteia i-a fost comunicată Sesizarea înregistrată la AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI cu Nr. 3436 din 13.03.2008 care a investit comisia de disciplină iar din aceasta rezultă că la data formulării sesizării fuseseră administrate toate probele posibile care puteau proveni atât din partea a AGENŢIEI REGIONALE E. PROTECŢIA MEDIULUI S. cât şi din partea AGENŢIEI PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI D iar probe noi din partea acestor instituţii ori din partea angajaţilor acestora nu mai puteau fi propuse, singurele probe pertinente şi concludente ce mai puteau fi solicitate de către AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI constând într-o constatare tehnică.

Într-un alt motiv s-a arătat că măsura adoptată prin actul administrativ este nelegală deoarece atât DECIZIA Nr. 333 din 31.03.2008 cât şi Raportul Nr. 85/CD/28.03.2008 nu sunt motivate.

Astfel, măsura suspendării raportului de serviciu al reclamantei ca urmare a posibilităţii ori încercării acesteia de a influenţa activitatea comisiei de disciplină nu este motivată deloc de către AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI fapt care sancţionează cu nulitatea absolută acest act şi constituie o cauză legitimă pentru reclamantă de a solicita suspendarea provizorie a executării ei.

Una din condiţiile de validitate ale unui act administrativ ca modalitate a actului juridic în general îl reprezintă cauza juridică a acestuia ce constă în acordul dintre efectele juridice ale actului respectiv şi normele legale vizate de acesta ceea ce se traduce printr-o acord al normelor de drept, situaţia de fapt existentă la momentul întocmirii actului şi efectele pe care acesta le produce.

M. motivarea măsurii suspendării raportului de serviciu al reclamantei adoptată prin DECIZIA Nr. 332 din 31.03.2008 actul administrativ este nul de drept şi nu poate produce efectele juridice prevăzute de intimata emitentă AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI întrucât acestuia îi lipseşte cauza juridică, singurul element al actului juridic ce are drept efect stingerea ori modificarea unor raporturi juridice dintre reclamantă şi intimată.

În drept, cererea de chemare în judecată s-a întemeiat pe disp. art. 1, art. 2. art. 7, art. 8 şi art. 15 din Legea 554/2004, art. 28, art. 77, art. 78, art. 94 şi art. 96 din Legea 188/1999 şi disp. HG 1344/2007.

În dovedirea acţiunii s-au depus la dosarul cauzei: adresa Nr. 517 din 30.01.2008 emisă de B. C; informarea Nr. 564 din 01.02.2008 emisă de B. C; nota justificativă Nr. 382 din 22.01.2008 emisă de B. C; adresa Nr. 7931 din 07.12.2007 emisă de B. C; informarea Nr. 1146 din 27.02.2008 emisă de B. C; decizia Nr. 332 din 31.03.2008 emisă de către B.; cererea de revocare a DECIZIEI Nr. 332 din 31.03.2008; nota de fundamentare Nr. 1657 din 19.10.2007 a Preşedintelui B.; mandatul de negociere Nr. 2600 din 22.10.2007 emis de Preşedintele B.; decizia Nr. 222 din 31.10.2007 emisă de B. C; raportul Comisiei de disciplină Nr. 85/CD/28.03.2008; procesul verbal Nr. 7919 încheiat de către Comisia de negociere la 07.12.2007.

Cauza a fost suspendată la 18 septembrie 2008 potrivit certificatului nr(...) al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi art. 40 alin. 2 cod procedură civilă şi repusă pe rol ca urmare a cererii formulată de reclamantă la data de 24.11.2009.

La data de 29 ianuarie 2009 pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii formulate în cauză.

În acest sens s-a arătat că Decizia Preşedintelui A.N.P.M. nr. 333 din 31.03.2008, prin care reclamantei i-a fost suspendat raportul de serviciu pe durata cercetării administrative este un act administrativ legal si temeinic, cu caracter temporar nefiind o sancţiune disciplinară, aşa cum acestea sunt limitiativ enumerate în disp. art 77, alin 3 din Legea 188/1999.

Decizia a fost emisă în urma raportului nr. 85 din 28.03.2008 al Comisiei de Disciplină constituită la nivelul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, prin care a fost propusă Preşedintelui A.N.P.M. luarea acestei măsuri.

Existenţa unei cercetări penale nu aduce nici o atingere caracterului temporar, finit în timp, al deciziei de suspendare

Nici suspendarea procedurii cercetării administrative nu impietează asupra caracterului temporar al deciziei atacate, suspendarea procedurii cercetării administrative nu putea să poarte asupra eficacităţii deciziei atacate deoarece a fost dispusă ulterior emiterii acesteia şi de către un organ distinct care se bucură de independenţă astfel comisia de disciplină retroactiv nu ar fi avut competenţa să dispună şi suspendarea deciziei atacate aşa cum greşit se susţine

Deciziei de suspendare temporară a raportului de serviciu, nefiind o sancţiune disciplinară în sensul art. 77, alin. 3 din Legea 188/1999, nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 50 alin. 4, din HG 1344/2007 nefiind act administrativ de sancţionare.

În acest sens s-a arătat că Preşedintele A.N.P.M. a decis in mod justificat suspendarea raportului de serviciu, datorită faptului că, din analiza materialului probator ce a fost trimis Comisiei de Disciplină de la nivelul A.N.P.M, de către Corpul de Control al Ministrului Mediului şi Dezvoltării Durabile, cu ocazia celor două controale efectuate la A.P.M. D şi A.R.P.M. C, şi care a stat la baza deciziei a cărei anulare se solicită, există indicii clare că, datorită funcţiei pe care o deţine, respectiv director executiv al A.P.M. D, cercetarea administrativă poate fi influenţată.

Procedura disciplinară a fost iniţiată de Comisia de Disciplină de la nivelul A.N.P.M. în urma sesizării cu nr. (...)/LP/l3.03.2008 şi 37039/D./13.03.2008 primită de la Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile - Compartimentul Control General - Direcţia Generală Pregătire Promovare şi Urmărire Proiecte de Investiţii.

În speţă nu au fost încălcate principiile legalităţii, prezumţiei de nevinovăţie, contradictorialităţii şi garantării dreptului la apărare, deoarece dispoziţiile din HG 1.344 din 31 octombrie 2007 nu instituie obligativitatea comunicării actului de sesizare faţă de funcţionarul public împotriva căruia s-a făcut plângerea, având în vedere ca s-a depus o plângere penală pe seama aceloraşi funcţionari iar cunoaşterea conţinutului sesizării ar periclita obiectivitatea anchetei.

S-a arătat şi că art. 44 din HG 1.344 din 31 octombrie 2007 prevede posibilitatea interzicerii accesului funcţionarilor publici la documentele cercetării, funcţionarii putând astfel influenţa atât cercetarea disciplinară cât si ancheta penală ştiut fiind că ancheta penală se caracterizează prin lipsa de publicitate şi respectiv necontradictorialitate, subliniind că dispoziţiile art. 77, alin. 7 din Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999 (republicată) privind Statutul funcţionarilor publici instituie în sarcina conducătorului autorităţii obligativitatea interzicerii accesului funcţionarilor publici la documentele care pot influenţa cercetare.

De altfel, Comisia de Disciplină a întocmit raportul nr. 85/CD/28.03.2008 la prima şedinţă pe care a avut-o în urma sesizării şi care s-a desfăşurat în conformitate cu art. 29 din H.G. nr. 1344/2007 privind normele de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină.

Astfel, s-au respectat întocmai dispoziţiile prevăzute in Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999 (republicată) privind Statutul funcţionarilor publici cu privire la obligativitatea interzicerii accesului la documentele care pot influenta cercetarea iar decizia este întemeiată pe dispoziţiile art. 94, alin 1, lit. n. din aceeaşi lege.

Cu privire la motivul de nelegalitate potrivit căruia reclamanta si-ar fi îndeplinit cu bună credinţă toate obligaţiile faţă de compartimentul de control s-a arătat că:

În perioada 30 - 31 Ianuarie 2008 şi 26 - 28 Martie 2008, în urma unor sesizări si respectiv a unor articole apărute in presa centrala, Corpul de Control al Ministrului Mediului şi Dezvoltării Durabile a efectuat două controale la Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului C şi la Agenţia pentru Protecţia Mediului D.

Obiectul controlului l-a constituit verificarea bazei legale care reglementează achiziţia unui imobil cu destinaţia de sediu pentru A.R.P.M. C şi B. D, precum şi verificarea activităţii şi conduitei directorilor executivi U. D. şi N. N. în relaţiile de serviciu cu personalul A.R.P.M. C dar si faţă de atribuţiile ce ii revin potrivit regulamentelor de organizare si funcţionare.

S-a susţinut că motivul invocat nu are legătura cu fundamentul deciziei de suspendare a raportului de serviciu.

Pe fond cu privire la îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către reclamantă s-a susţinut că, cu ocazia controlului efectuat de compartimentul de control general, reclamanta personal a prezentat două adrese ale unor societăţi comerciale - agenţii imobiliare, pretinzând că prin această modalitate s-ar fi efectuat studiul de piaţă, obligatoriu potrivit normelor procedurale interne de achiziţie a imobilului din fonduri publice. Din conţinutul acestor adrese nedatate şi neînregistrate la B. rezultă că acestea au fost întocmite ulterior epuizării procedurii de achiziţie, întrucât vizează şi luna decembrie a anului 2007, fiind prezentate de către reclamantă în încercarea de a acoperi lipsurile procedurii.

Un al doilea aspect care înlătura susţinerile reclamantei s-a susţinut că este cel reţinut cu prilejul celui de-al doilea control efectuat din perioada 26-28.03.2008 cu ocazia căruia s-au verificat anumite aspecte privind activitate şi conduita reclamantei în relaţiile cu personalul din cadrul A.P.M. D, constatându-se mai multe abateri, situaţii de natură a fundamenta încă odată decizia de suspendare constatându-se că, prin faptele si atitudinea reclamantei, aceasta a înţeles să se folosească de poziţia oficială pe care o deţine si relaţiile pe care le-au stabilit în exercitarea funcţiei publice, pentru a influenta anchetele interne ori acest lucru contravine dispoziţiilor art. 17 alin. 3 din Legea nr. 7/2004, privind c o d u l d e conduită a funcţionarilor publici.

Cu privire motivul de nulitate ca o consecinţă a nulităţii procedurii de angajare a răspunderii disciplinare s-a arătat că procedura administrativă a fost declanşată la iniţiativa Compartimentului de Control General al Ministerului Mediului sesizare înregistrată la Comisia de Disciplină de la nivelul B. sub. nr. 37039/D./l3.03.2008.

T. sesizării nu sunt şi semnatarii plângerii penale formulate de către MINISTERUL MEDIULUI ŞI DEZVOLTĂRII DURABILE şi respectiv AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI.

Preşedintele B. nu putea să ignore dispoziţiile art. 94, alin 1 din Legea 1188/1999 care instituie ex lege suspendarea de drept a raportului de serviciu, ori, Preşedintele B. a fost mai întâi sesizat cu propunerea comisiei de disciplină vizând suspendarea de drept a raportului de serviciu, pentru motivele prevăzute la art. 94, lit. n din Legea 188/1999, ulterior, comisia de disciplină a fost cea care, în baza atribuţiilor pe care le are, a suspendat procedura cercetării disciplinare în condiţiile art. 77 din Legea 188/1999

S-a susţinut şi că suspendarea procedurii disciplinare nu este reglementată de către legiuitor în art. 77 alin 6 din Legea 188/1999 ca fiind o suspendare de drept.

Natura juridică a acestor două tipuri de suspendări, una referitoare la suspendarea raportului de serviciu iar cealaltă referitoare la suspendarea procedurii disciplinare, este expres reglementată de legiuitor şi definită de către acesta.

Suspendarea de drept a raportului de serviciu reglementată de art. 94, lit. n din Legea 188/1999 presupune că îţi produce efectele de la momentul apariţiei motivului generator fără a mai fi necesară vreo formalitate.

Ori, în speţă avem de-a face cu o suspendare care nu este expres prevăzută ca fiind o suspendare de drept, prin urmare suspendarea îşi produce efectele de la data actului administrativ care dispune acest lucru în acest sens comisia de disciplină a luat o decizie legală şi temeinică şi care nu impietează asupra legalităţii deciziei atacate.

Cu privire la încălcare a drepturilor reclamantei s-a arătat ca toate argumentele invocate nu corespund stării de fapt reale fiind prin urmare nesusţinute de probe.

Astfel, in conformitate cu prevederile art. 14 alin. (3) din H.G. nr. 1344/2007 membrii comisiei şi secretarul acesteia au depus declaraţia pe propria răspundere privind conflictul de interese precizat la art. 14 alin. (1) H.G. nr. 1344/2007.

Membrii Comisiei de disciplină - constituită în baza Deciziei Preşedintelui B. nr. 5/12.01.2008 modificată prin Decizia nr. 166/04.02.2008 - întruniţi în şedinţă au procedat în conformitate cu prevederile art. 28 şi 29 din HG nr. 1344/2007 la: verificarea respectării termenului de depune a sesizării; identificarea obiectului sesizării şi stabilirea competenţei de soluţionare; verificarea elementelor sesizării.

Membrii comisiei au analizat documentul care reprezintă sesizarea în cauză şi toate înscrisurile ataşate acesteia, înregistrate la B. cu nr. 3436/13.03.2008 şi la Comisia de disciplină cu nr. 77/CD/14.03.2008.

În aplicarea art. 37, alin 1 din HG 1.344 din 31 octombrie 2007 comisia de disciplină a acţionat legal atâta timp cât nu se instituie obligativitatea comunicării actului de sesizare faţă de funcţionarul public împotriva căruia s-a făcut plângerea, comisia de disciplina apreciind că, având in vedere ca s-a depus o plângere penală pe seama aceluiaşi funcţionar, cunoaşterea conţinutului sesizării ar periclita obiectivitatea anchetei.

Cu privire la accesul neîngrădit al funcţionarului la documentele utilizate sau rezultate în urma activităţii comisiei de disciplină s-a susţinut că argumentele reclamantei sunt nefundamentate în drept atâta timp cât decizia îngrădirii accesului a fost luată cu stricta aplicare a art. 44 din HG 1.344 din 31 octombrie 2007 care prevede posibilitatea interzicerii accesului funcţionarilor publici la documentele cercetării, funcţionarii putând astfel influenţa atât cercetarea disciplinară cât si ancheta penală ştiut fiind ca ancheta penală se caracterizează prin lipsa de publicitate si respectiv necontradictorialitate.

Astfel, potrivit normelor imperative ale art. 77, alin 7 din Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999 (republicată) privind Statutul funcţionarilor publici se instituie în sarcina conducătorului autorităţii obligativitatea interzicerii accesului funcţionarilor publici la documentele care pot influenţa cercetarea.

Cu privire la nemotivarea deciziei atacate vă rugăm s-a arătat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 94, alin 1, lit. n din Legea 188/1999 Raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcţionarul public se află în următoarea situaţie: pe perioada cercetării administrative, în situaţia în care funcţionarul public care a săvârşit o abatere a disciplinară poate influenţa cercetarea administrativă, la propunerea motivată a comisiei de disciplină, ori sub acest aspect au fost îndeplinite condiţiile prevăzute în norma susmenţionată.

Mai mult decât atât, dacă textul de lege impune doar obligativitatea existentei propunerii motivate a comisiei de disciplina decizia atacată este plină de conţinut fiind motivată pe probele existente in dosarul cercetării administrative dar si bine argumentata in drept.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare formulată în temeiul dispoziţiilor art. 15 din legea contenciosului administrativ s-a invocat că reclamanta a formulat cerere de suspendare în temeiul art. 14 din Legea contenciosului administrativ, cerere care a fost admisă prin hotărârea judecătorească nr. 116/f a Curţii de A p e l P i t e ş t i, pronunţată în dosar nr(...).

Or, în atare situaţie, este evident că reclamantei îi lipseşte un interes actual în a mai formula cererea de suspendare văzând şi dispoziţiile art. 15, alin 4.

Pe fondul cererii de suspendare s-a arătat că suspendarea actului administrativ ca operaţie juridică de întrerupere E. a efectului acestuia apare ca o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu şi care poate fi primită doar în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, aceasta deoarece actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, fiind el însuşi titlu executoriu, iar neexecutarea lui este contrară unei bune ordini juridice, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.

Articolul 2 alin. l lit. t) din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ defineşte cazurile bine justificate ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Referitor la acest aspect s-a arătat că nu se pune problema legalităţii emiterii acestui act administrativ, respectiv decizia Preşedintelui A.N.P.M. nr. 333/31.03.2008, deoarece acesta a fost emis respectând toate cerinţele legale aşa cum s-a dezvoltat mai sus.

Referitor la paguba iminentă s-a susţinut că reclamanta nu dovedeşte producerea unei pagube şi cuantumul acesteia, ci solicită instanţei să prezume această pagubă iminentă, în condiţiile în care din declaraţia sa de avere şi de interese rezultă că are şi alte posibilităţi de a realiza venituri.

Cu privire la legalitatea măsurii de suspendare a raportului de serviciu s-a precizat şi că măsura suspendării raportului de serviciu este în deplină concordanţă cu gravitatea faptelor care formează obiectul plângerii penale aflate în curs de cercetare la Serviciul teritorial DNA C, fapte care, de altfel au avut o puternică rezonanţă în presă şi care au stârnit aprinse dezbateri pe marginea modalităţii în care s-a achiziţionat imobilul din C str. (...) (...).

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 115 - 118 C. proc. civ.

Analizându-se actele şi lucrările dosarului prin perspectiva normelor legale incidente în speţă se reţine că acţiunea formulată de reclamantă, aşa cum a fost precizată este fondată în parte pentru următoarele considerente;

Potrivit art. 94 alin. 1 lit. n din Legea nr. 188/1999 raportul de serviciu se suspendă de drept pe perioada cercetării administrative în situaţia în care funcţionarul public care a săvârşit o abatere disciplinară poate influenţa cercetarea administrativă, la propunerea motivată a comisiei de disciplină.

În speţă, prin decizia nr. 333/31.03.2008 a Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului s-a suspendat de drept raportul de serviciu al reclamantei pe perioada cercetării administrative.

Această decizie a avut la bază raportul comisiei de disciplină nr. 85/CD/28.03.2008 prin care s-a propus luarea măsurii de suspendare a raporturilor de serviciu faţă de reclamantă în raport cu dispoziţiile art. 94 alin. 1 lit. n din Legea nr. 188/1999 coroborat cu dispoziţiile art. 44 din HG nr. 1344/2007.

Potrivit art. 44 alin. 1 din HG 1344/2007, în cazul în care sunt indicii că funcţionarul public al cărei faptă a fost sesizată ca abatere disciplinară poate influenţa cercetarea administrativă, comisia de disciplină are obligaţia de a întocmi un raport de propunere de mutare temporară a acestuia în cadrul altui compartiment sau altei structuri a instituţiei ori autorităţii publice şi/sau de interzicere a accesului acestuia la documentele care pot influenţa cercetarea sau, după caz, de suspendare a raportului de serviciu al acestuia.

În speţă, se reţine că atât raportul comisiei de disciplină cât şi decizia atacată, deşi cuprind o înşiruire de înscrisuri reprezentând probe administrate nu motivează în fapt de ce se impune măsura propusă şi apoi adoptată prin decizia atacată în condiţiile în care art. 94 alin. 1 lit. n din Legea nr. 188/1999 impune expres obligativitatea motivării propunerii comisiei de disciplină.

În acest sens se are în vedere şi că potrivit art. 44 alin. 1 din HG 1344/2007 motivarea propunerii comisiei se impune cu atât mai pregnant cu cât în situaţia existenţei unor indicii că funcţionarul public al cărei faptă a fost sesizată ca abatere disciplinară poate propune fie mutarea acestuia în cadrul altui compartiment sau altei structuri a instituţiei ori autorităţii publice corelativ cu interzicerea accesului la documentele care pot influenţa cercetarea sau suspendarea raportului de serviciu al funcţionarului.

Prin urmare, se impune motivarea raportului comisiei de disciplină atât prin prezentarea faptelor ce constituie indicii din care rezultă că funcţionarul public al cărei faptă a fost sesizată ca abatere disciplinară poate influenţa cercetarea administrativă cât şi sub aspectul măsurii propuse.

D. se impunea şi motivarea deciziei de suspendare din funcţia publică, deoarece, pentru a-şi putea exercita atribuţia de control a legalităţii actelor administrative potrivit art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanţa de judecată trebuie să cunoască raţiunile pentru care emitentul actului, în îndeplinirea puterii sale discreţionare, a ales soluţia criticată de cel vătămat, iar această motivare trebuie să fie intrinsecă actului administrativ.

Puterea discreţionară conferită unei autorităţi nu poate fi privită într-un stat de drept ca o putere absolută şi fără limite, căci exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor prevăzute de Constituţie sau de lege constituie exces de putere, conform prevederilor art. 2 lit. m din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, Curtea reţine că orice decizie de natură a produce efecte privind drepturile şi libertăţile trebuie motivată, mai ales din perspectiva posibilităţii persoanei şi a societăţii de a aprecia asupra legalităţii şi temeiniciei măsurii, respectiv asupra respectării limitelor dintre puterea discreţionară şi arbitrariu.

A accepta teza potrivit căreia autoritatea publică emitentă a actului nu trebuie să-şi motiveze decizia echivalează cu golirea de conţinuta esenţei democraţiei, a statului de drept bazat pe principiul legalităţii.

Obligaţia autorităţii emitente de a motiva actul administrativ constituie o garanţie contra arbitrariului administraţiei publice şi se impune mai ales în cazul actelor prin care se suprimă drepturi sau situaţii juridice juridice individuale.

De altfel, şi în jurisprudenţa comunitară se reţine că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis şi trebuie să prezinte de o manieră clară şi univocă algoritmul urmat de instituţia care a adoptat măsura atacată, astfel încât să le fie permis persoanelor vizate să stabilească motivarea măsurilor şi de asemenea să permită Curţilor Comunitare competenţa să efectueze revizuirea actului (cauza C367/1995).

Aşa cum a decis Curtea Europeană de Justiţie, amploarea şi detalierea motivării depind de natura actului adoptat, iar cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanţele fiecărui caz, o motivare insuficientă sau greşită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actelor. Mai mult, insuficienţa motivării sau nemotivarea atrage nulitatea sau nevalabilitatea actelor comunitare (cauza C-41/1969).

O detaliere a motivelor este necesară şi atunci când instituţia emitentă dispune de o largă putere de apreciere, căci motivarea conferă actului transparenţă, particularii putând verifica dacă actul este corect fundamentat şi în acelaşi timp permite exercitarea de către C a controlului jurisdicţional (cauza C.509/1993).

În speţă, se impunea detalierea motivelor, întrucât deşi era în analiză o suspendare de drept a raportului de serviciu se impunea, aşa cum s-a precizat mai sus să se prezinte indiciile din care rezultă că funcţionarul public al cărei faptă a fost sesizată ca abatere disciplinară poate influenţa cercetarea administrativă cât şi cu privire la alegerea măsurii propuse.

Faţă de cele expuse, Curtea reţine că actul administrativ atacat este nemotivat, motivarea reprezentând astfel cum s-a arătat o obligaţie generală a autorităţii publice, aplicabilă oricărui act administrativ, îndeplinind un dublu rol: acela de transparenţă în profitul beneficiarului actului, care va putea să verifice dacă actul este sau nu întemeiat, precum şi acela de a conferi instanţei un instrument eficient în vederea realizării controlului judiciar, având astfel posibilitatea de a verifica elementele de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ.

Sancţiunea pentru nemotivarea actului administrativ nu poate fi decât anularea acestuia.

Pe de altă parte se reţine că, în speţă, aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, B. a sesizat DNA prin plângerea 1/734/E./06.03.2008, înregistrată la DNA cu nr. 2010/06.03.2008 cu privire la faptele reclamantei şi a altor salariaţi ai B. C în derularea achiziţiei publice a imobilului cu destinaţie de sediu, fapte care fac şi obiectul cercetării disciplinare.

În aceste condiţii la data de 28.03.2008 comisia de disciplină nu mai putea propune suspendarea raportului de serviciu al reclamantei şi ulterior nu se mai putea adopta această măsură, deoarece, fapta funcţionarului public fiind sesizată ca infracţiune, procedura angajării răspunderii disciplinare trebuia suspendată până la pronunţarea soluţiei în cauza penală, potrivit art. 77 alin. 6 din Legea 188/1999.

Din formularea acestei dispoziţii legale rezultă că suspendarea procedurii angajării răspunderii disciplinare în perioada în care se derulează procesul penal este imperativă, iar nu opţională.

În această situaţie, autoritatea administrativă nu mai era în măsură să adopte faţă de reclamantă măsura suspendării raportului de serviciu potrivit art. 94 alin. 1 lit. n din Legea nr. 188/1999, nemaifiind în perioada cercetării administrative, aşa cum impune expres dispoziţia legală mai sus menţionată, în situaţia sesizării organelor de urmărire penală suspendarea raportului de serviciu putând interveni în condiţiile art. 94 alin. 1 lit. f sau m din Legea nr. 188/1999 ian nu în condiţiile art. 94 alin. 1 lit. n din Legea nr. 188/1999.

Această soluţie îşi are raţiunea în faptul că organele de cercetare penală odată învestite dispun de măsuri procesuale şi procedurale eficiente pentru ca persoana cercetată penal să nu poată influenţa cercetarea penală şi implicit cercetarea disciplinară ce ar putea fi eventual reluată după soluţionarea cauzei penale.

În aceste condiţii dispunând suspendarea raportului de serviciu al reclamantei pe parcursul cercetării penale autoritatea administrativă a adopta o soluţie nelegală a cărei sancţiune este anularea actului administrativ prin care această soluţie a fost adoptată.

Faţă de aceste considerente nu se mai impune a se analiza temeinicia măsurii suspendării raportului de serviciu al reclamantei, analiză care de altfel este imposibil a fi făcută în condiţiile în care nici prin raportul comisiei de disciplină prin care s-a propus măsura şi nici prin decizia a cărei anulare se solicită nu s-au precizat indiciile avute în vedere şi care au condus la concluzia că reclamanta ar putea influenţa cercetarea administrativă.

Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtei să emită actul administrativ prin care să o renumească pe reclamantă în funcţie, având în vedere susţinerile ambelor părţi ale litigiului potrivit cărora reintegrarea reclamantei în funcţia publică deţinută anterior s-a produs până la soluţionarea prezentului litigiu ca urmare a suspendării deciziei a cărei anulare se solicită în prezenta cauză, potrivit sentinţei nr. 115/F-C/13 august 2008 pronunţată de Curtea de A p e l P i t e ş t i şi rămasă irevocabilă prin decizia 533/3 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se va reţine că acest capăt de cerere a rămas fără obiect.

Cu privire la suspendarea executării deciziei a cărei anulare se solicită în temeiul art. 15 din Legea contenciosului administrativ, avându-se în vedere hotărârile judecătoreşti mai sus precizate, pronunţate potrivit art. 14 din Legea contenciosului administrativ, soluţia ce se impune a fi adoptată asupra fondului cauzei, precum şi dispoziţiile art. 15 alin. 4 din Legea contenciosului administrativ, acest capăt de cerere va fi respins ca fiind lipsit de interes.

Potrivit art. 274 cod procedură civilă va fi obligată pârâta către reclamantă la cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar ;i onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta U. D. în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI B.

Anulează decizia nr. 333 din 31.03.2008 emisă de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului.

Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei să emită actul administrativ prin care să o renumească pe reclamantă în funcţie ca fiind rămasă fără obiect.

Respinge cererea privind suspendarea executării deciziei nr.333/31.03.2008 ca fiind lipsită de interes.

Obligă pârâta către reclamantă la 2004.3 lei cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Martie 2009

Red. jud. G.V.

4 ex

S.I. 01 Aprilie 2009