Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A OPERATOR 2928

CURTEA DE A P E L T I M I Ş O A R A

SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

-11.06.2009

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1042

Şedinţa publică din 29 T. 2009

PREŞEDINTE : (...) (...)

JUDECĂTOR: (...) (...)

JUDECĂTOR : (...) (...) E.

GREFIER :N. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul P e n i t e n c i a r u l A r a d împotriva sentinţei civile nr.436/10.III. 2009 pronunţată în dosar nr(...) al T r i b u n a l u l u i A r a d în contradictoriu cu reclamantul intimat E. J. E. având ca obiect litigiu privind funcţionarii publici.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă în reprezentarea reclamantului intimat avocat N. S. în substituirea avocatului E. E. E., lipsă fiind pârâtul recurent.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă după care, se constată depusă la dosar prin serviciul de registratură al instanţei întâmpinare din partea reclamantului intimat, aceasta având caracter de concluzii scrise, astfel că instanţa consideră că nu se mai impune comunicarea acestora.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii primei instanţe, pentru motivele arătate în concluziile scrise, fără cheltuieli de judecată.

C U R T E A

Asupra recursului de faţă constată:

Prin sentinţa civilă nr.436/10.III.2009 pronunţată în dosarul nr(...) T r i b u n a l u l A r a d a admis acţiunea reclamantului E. J. E. împotriva pârâtului P e n i t e n c i a r u l A r a d şi a constatat nulitatea Referatului Comisiei de Disciplină nr. B 22 7416/CA/E. din data de 14.11.2008 emis de Comisia de disciplină din cadrul P e n i t e n c i a r u l u i A r a d.

A anulat Decizia de sancţionare nr. S/B/6437/E. din 22.10.2008 emisă de Directorul P e n i t e n c i a r u l u i A r a d.

A obligat pârâtul la repunerea reclamantului în situaţia anterioară emiterii actului administrativ atacat.

În motivare s-a reţinut că potrivit art.66 din Legea nr.293/2004, privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, „sancţiunea disciplinară se aplică prin decizie scrisă care se comunică cu funcţionarul public cu statut special sancţionat în termen de 5 zile de la data emiterii deciziei”.

Decizia de sancţionare nr. S/B 6437 E. din 22.10.2008 nu a fost comunicată reclamantului aşa cum dispune articolul de lege mai sus precitat.

Reclamantul a luat cunoştinţă despre sancţiunea aplicată prin intermediul Biroului Resurse - Umane.

Reclamantul a înţeles să conteste actul administrativ de sancţionare în conformitate cu dispoziţiile art.17 lit. b) din Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2856/2004 şi a formulat contestaţie la Comisia de Disciplină.

Prin Referatul nr. B (...)/CD/E./14.11.2008, Comisia de disciplină a respins contestaţia formulată de către petent.

Instanţa a constatat că, la data de 07.11.2008 şi 12.11.2008 Comisia de disciplină sesizată a solicitat Biroului Resurse Umane comunicarea deciziei de sancţionare a funcţionarului public cu statut special E. J. E..

La data de 13.11.2008, Comisia de disciplină a constatat că aplicarea sancţiunii disciplinare s-a făcut cu respectarea prevederilor art.62 şi 64 din Legea nr.293/2004 şi că nu se justifică analizarea fondului deciziei de sancţionare.

Potrivit art.17 din Ordinul Ministrului Justiţiei nr.2856/2004 „activitatea comisiilor de disciplină are la bază următoarele principii:

a) prezumţia de nevinovăţie, conform căreia se prezumă că funcţionarul public este nevinovat atâta timp cât vinovăţia sa nu a fost dovedită;

b) garantarea dreptului la apărare, conform căruia se recunoaşte dreptul funcţionarului public de a fi audiat, de a prezenta dovezi în apărarea sa şi de a fi asistat de un apărător ori de a fi reprezentat”.

Conform art.18 din Ordinul Ministrului Justiţiei menţionat, Comisia de disciplină cercetează abaterile disciplinare pentru care a fost sesizată şi propune menţinerea sau anularea sancţiunii disciplinare.

În mod temeinic şi legal reclamantul a învederat instanţei prevederile art. 30, art. 31 alin. 3 şi ale art. 33 care se aplică în mod corespunzător şi pentru situaţia în care comisia de disciplină a fost sesizată în condiţiile art.32 alin.2 din acelaşi ordin, şi care dispun în sensul că „în situaţia prevăzută la alin. (1) conducătorul unităţii sesizează Comisia de disciplină în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării contestaţiei. În acest caz, comisia de disciplină este competentă să verifice dacă sancţiunea disciplinară a fost aplicată cu respectarea prevederilor art.62 şi 64 din Legea nr.293/2004”.

Cum comisia de disciplină a fost sesizată în condiţiile prevăzute de art.34 alin.2 din Ordinul nr.2856/2004 coroborat cu dispoziţiile art.64 alin.1 din Legea nr. 294/2004 devin pe deplin incidente şi dispoziţiile art.34 alin.3 care dispun în sensul că „în funcţie de rezultatul verificărilor prevăzute la alin.2, comisia de disciplină poate să propună prin referat, menţinerea sau anularea sancţiunii disciplinare aplicate.

Or, aşa cum corect a demonstrat reclamantul, Comisia de disciplină prin Referatul emis s-a limitat doar la verificarea condiţiilor de formă ale actului administrativ contestat, fără a da eficienţă dispoziţiilor art.17 lit. b) din Ordinul Ministrului Justiţiei nr.2856/2004, fără a audia petentul şi fără a da posibilitatea acestuia să prezinte dovezi în apărarea sa cu încălcarea vădită a dreptului la apărare garantat de lege.

Motivaţia dată de către Comisia de disciplină privitor la neanalizarea fondului deciziei de sancţionare, nu este întemeiată şi nici judicios argumentată şi nu poate constitui o justificare suficientă pentru îngrădirea unor drepturi garantate constituţional şi încorporate în art. 6 al jurisprudenţei CEDO precum dreptul la apărare, raţiune pentru care nerespectarea acestui drept, atrage nulitatea actelor efectuate în alte condiţii.

Din această perspectivă, este vădit că actul administrativ contestat a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor legale procedurale impuse de legiuitor cu titlu imperativ şi stipulate în mod expres în Ordinul Ministrului Justiţiei nr.2856/2004, că actul administrativ contestat este afectat de vicii de formă şi de fond care atrag sancţiunea nulităţii absolute prevăzută de Legea nr.293/2004 şi Ordinul Ministrului Justiţiei nr.2856/2004.

Întrucât încălcarea condiţiilor legale stipulate în textele de lege precitate au produs o vătămare astfel cum prevăd dispoziţiile art.105 Cod procedură civilă prin încălcarea dreptului constituţional la apărare, petentul fiind privat de dreptul de a prezenta dovezi în apărarea sa, acţiunea reclamantului se impune a fi admisă, instanţa constatând astfel nulitatea actului administrativ emis de Comisia de disciplină.

Cu privire la decizia de sancţionare, întrucât aceasta nu a fost comunicată reclamantului în conformitate cu dispoziţiile art.17 din Legea nr.293/2004 şi Ordinul Ministrului Justiţiei nr.2856/2004, şi întrucât reclamantul nu a avut beneficiul prevederilor legale de a indica dacă sunt incidente dispoziţiile legale privind sancţiunea nulităţii absolute a actului administrativ atacat, întrucât instanţa de judecată nu poate exercita controlul de legalitate asupra actului administrativ la care se face trimitere prin acţiune, atât din perspectiva dreptului intern cât şi al dispoziţiilor art. 5 şi 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, instanţa a reţinut că reclamantul este vătămat în dreptul său recunoscut şi garantat de lege, vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea în condiţiile art.105 Cod procedură civilă şi a actului administrativ de sancţionare atacat.

În cauză a declarat recurs pârâtul P e n i t e n c i a r u l A r a d solicitând modificarea sentinţei şi respingerea acţiunii.

În esenţă recurentul critică prima instanţă pentru că nu a constatat încălcări ale Ordinului Ministrului Justiţiei nr.2856/2004 şi ale prevederilor Legii nr.293/2004.

Apreciază că instanţa de fond în mod greşit nu a ţinut cont de prevederile art.31 din Ordinul Ministrului Justiţiei nr.2856/2004, care prevăd că: „1) în cazul în care sancţiunea disciplinară a fost aplicată potrivit prevederilor art.64 alin.1 din Legea nr.293/2004, funcţionarul public poate formula contestaţie la conducătorul unităţii, în termen de 15 zile de la comunicarea sancţiunii disciplinare aplicate.

2) în situaţia prevăzută la alin.1 conducătorul unităţii sesizează comisia de disciplină în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării contestaţiei. În acest caz, comisia de disciplină este competentă să verifice dacă sancţiunea disciplinară a fost aplicată cu respectarea prevederilor art.62 şi art.64 din Legea nr.293/2004.

3) în funcţie de rezultatul verificărilor prevăzute la alin.2, comisia de disciplină poate să propună prin referat menţinerea sau anularea sancţiunii disciplinare aplicate. Comisia de disciplină nu poate să propună o sancţiune disciplinară mai gravă decât cea aplicată”.

Astfel, comisia de disciplină este competentă să verifice dacă sancţiunea disciplinară a fost aplicată cu respectarea prevederilor art.62 şi art.64 din Legea nr.293/2004.

Având în vedere că în urma verificărilor comisia a constatat că sancţiunea a fost aplicată cu respectarea prevederilor legale, a propus prin referat menţinerea sancţiunii disciplinare aplicate în conformitate cu prevederile pct.3 din art.31 din Ordinul Ministrului Justiţiei nr.2856/2004.

Tot prevederile pct.3 din art.34 din Ordinul Ministrului Justiţiei nr.2856/2004 stipulează în mod expres: „comisia de disciplină nu poate să propună o sancţiune disciplinară mai gravă decât cea aplicată”.

Examinând recursul în raport cu motivele invocate şi cu cele din oficiu prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, se constată că este nefondat şi se respinge pentru că:

Potrivit considerentelor sentinţei, T r i b u n a l u l A r a d a admis acţiunea reclamantului, reţinând că, Comisia de disciplină instituită conform Ordinului nr.2856/2004, sesizată potrivit art.34 alin.2 din ordin, s-a limitat doar la verificarea condiţiilor de formă ale actului de sancţionare disciplinară aplicat faţă de reclamant, fără respectarea prevederilor art.17 lit. b) din Ordinul Ministrului Justiţiei nr.2856/2006, adică fără audierea acestuia şi respectiv fără a-i acorda posibilitatea formulării unei probaţiunii în apărare, ceea ce constituie încălcarea dreptului acestuia la apărare, motiv de constatare a nulităţii actului administrativ, ceea ce rezultă de altfel din comportarea abuzivă a pârâtului şi în faţa instanţei de fond prin refuzul depunerii la dosar a deciziei de sancţionare, încălcând astfel prevederile art.13 alin.1 din Legea nr.554/204.

Nu poate fi primită apărarea pârâtului privind caracterul secret al deciziei de sancţionare disciplinară atacată în cauză pentru că nu există nici o dispoziţie în legislaţia muncii în acest sens, întrucât aceasta ar echivala cu îngrădirea liberă la justiţie.

Curtea mai reţine că motivele de recurs ale pârâtului sunt străine temeiurilor juridice reţinute de T r i b u n a l u l A r a d în pronunţarea soluţiei, deci recursul este neîntemeiat.

De altfel, recurentul nici nu critică considerentele sentinţei privind încălcarea dreptului constituţional la apărare, prin necomunicarea sancţiunii reclamantului, situaţie care vizează şi încălcarea art.6 din C.E.D.O.

În concluzie, pentru motivele expuse recursul pârâtului se respinge ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul P e n i t e n c i a r u l A r a d împotriva sentinţei civile nr.436/10.III. 2009 pronunţată în dosar nr(...) al T r i b u n a l u l u i A r a d.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din 29.IX.2009.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

(...) (...) (...) (...) (...) (...) E.

GREFIER

N. M.

Red.RO-30.09.2009

Tehnored-LM – 30.09.2009

2 expl/SM

Prima instanţă – T r i b u n a l u l A r a d

Judecător – F. J.