Cabinet avocat Dreptul muncii

ROMÂNIA OPERATOR 2928

CURTEA DE A P E L T I M I Ş O A R A

SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

DOSAR NR(...)-11.09.2008

DECIZIA CIVILĂ NR.74

Şedinţa Publică din 22 Ianuarie 2009

PREŞEDINTE : (...) (...) (...)

JUDECĂTOR : LIBER (...)

JUDECĂTOR : (...) (...) - D.

GREFIER : H. S. J.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta E. B. împotriva sentinţei civile nr. 314 din 2 iulie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l A r a d în dosarul nr(...), în contradictoriu cu pârâţi Autoritatea de Sănătate Publică a Judeţului A şi Directorul Executiv al Autorităţii de Sănătate Publică a Judeţului A, având ca obiect litigiu privind funcţionarii publici.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, se prezintă pentru reclamanta recurentă avocat E. E., pentru pârâţi intimaţi se prezintă avocat H. B..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care reprezentanţii părţilor arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri şi nici excepţii, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Avocatul reclamantei recurente solicită admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată şi depune la dosar xerocopie de pe chitanţa privind plata de către reclamanta recurentă a onorariului avocaţial şi concluzii scrise.

Avocatul pârâţilor intimaţi solicită respingerea recursului, menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii primei instanţe, fără cheltuieli de judecată.

C U R T E A

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 314 din 21 iulie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l A r a d, în dosarul nr(...), s-a respins acţiunea formulată de reclamanta E. B. în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea de Sănătate Publică A şi Directorul executiv al Autorităţii de Sănătate Publică A, pentru anularea deciziei nr. 13 / 7 02 2008, s-a menţinut în vigoare Decizia nr. 13/ 7 02 2007 şi a fost respinsă cererea privind plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele:

Din actele şi lucrările depuse la dosar instanţa de fond a reţinut că reclamanta a fost sancţionată prin Dispoziţia nr.13 /7 02 2007 prin diminuarea drepturilor salariale cu 10 % pe o perioadă de 3 luni pentru săvârşirea abaterii disciplinare sancţionată de art.77 alin.3 lit. b din Legea nr. 188 /1999 republicată, privind statutul funcţionarilor publici.

Dispoziţia nr. 13/7.02.2007 a fost emisă după cercetarea administrativă efectuată de comisia de disciplină, în urma sesizării formulată de doamna M. B., iar în urma audierii de către comisie a mai multor funcţionari publici, angajaţi ai Autorităţii de Sănătate Publică A, s-a făcut propunerea de clasare a sesizării deoarece fapta descrisă nu poate fi considerată o abatere disciplinară.

Raportul comisiei de disciplină a fost înaintat directorului executori al Autorităţii de Sănătate Publică A – dr. Ţ. H. pentru a dispune conform celor legale, iar acesta în virtutea atribuţiilor conferite de lege, a emis Dispoziţia nr. 13/7.02.2007 aplicând sancţiunea prevăzută de art.77 alin.3 lit.b din Legea nr. 188/1999 republicată, respectiv diminuarea drepturilor salariale cu 10 % , pe o perioadă de 3 luni.

Instanţa consideră că Dispoziţia de sancţionare nr.13/7.02.2007 emisă de directorul executiv al Autorităţii de Sănătate Publică A, cuprinde toate condiţiile de formă a căror lipsă este sancţionată prin nulitatea absolută a acesteia, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 268 alin.2 C o d u l m u n c i i şi anume, descrierea faptei, precizarea prevederilor ce au fost încălcate (în cauză fiind vorba despre art.77 alin.2 lit. g din Legea nr. 188/1999), motivele înlăturării apărărilor salariatei, temeiul de drept, termenul de contestare şi instanţa competentă a soluţiona contestaţia.

De asemenea, dispoziţia este conformă cu art. 268 alin.1 C o d u l m u n c i i care prevede că angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare prin decizie scrisă şi cu art.78 alin.3 în care se arată că persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică are şi dreptul de a dispune aplicarea sancţiunii disciplinare la propunerea comisiei de disciplină, dar această propunere trebuie considerată ca un aviz consultativ care nu este obligatoriu a fi respectat de angajator, decât dacă acesta consideră că prin fapta săvârşită pot fi lezate interesul şi prestigiul unităţii.

În speţă, Decizia nr. 3/15.01.2007 prin care reclamanta a fost numită în funcţia publică, este semnată de directorul executiv şi vizată de consilierul juridic.

Referitor la capătul de cerere privind suspendarea executării deciziei de sancţionare, instanţa de fond a constatat că reprezentantul reclamantei nu a depus înscrisuri conform art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Instanţa de fond a respins acţiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Sănătate Publică A pentru anularea Deciziei de sancţionare nr. 13/7 02 2008 şi a respins capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată, acestea nefiind dovedite.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta E. B. şi a solicitat modificarea sentinţei şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului reclamanta recurentă arată urmărtoarele:

Prima instanţă a motivat că dispoziţia administrativă atacată de ea este legală, întrucât cuprinde toate elementele de formă prevăzute de lege, deşi ea a invocat ca motiv de nelegalitate un viciu de fond şi anume lipsa abaterii disciplinare pentru care i-a fosta aplicată, prin această dispoziţie, sancţiunea de diminuare a drepturilor sale salariale cu 10% pe o perioadă de 3 luni.

De asemenea prima instanţă a considerat eronat că întrucât aplicarea sancţiunilor disciplinare este de competenţa conducătorului autorităţii publice, acesta poate aplica o astfel de sancţiune, fără a ţine seama de propunerea Comisiei de Disciplină, care ar avea doar natura juridică a unui aviz consultativ.

Această concluzie a primei instanţe este contrazisă chiar de textul art. 50 al. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1344/2007, care prevede că aplicarea de către conducătorul autorităţii publice a unei alte sancţiuni disciplinare decât cea propusă de către Comisia de disciplină trebuie motivată, revenindu-i instanţei de judecată competenţa să aprecieze, dacă este cazul, asupra sancţiunii aplicate, în cadrul contenciosului în reformare. Dacă propunerea Comisiei de disciplină ar avea natura juridică a unui simplu aviz consultativ, conducătorul autorităţii publice nu ar mai avea obligaţia legală de a motiva ignorarea propunerii comisiei.

În speţă nu este vorba de o propunere a Comisiei de disciplină pentru sancţionarea disciplinară a reclamantei, ci dimpotrivă această comisie a întocmit, după încheierea cercetării disciplinare, un Raport de clasare a sesizării făcute de doamna M. B. împotriva sa, întrucât fapta imputată nu constituie abatere disciplinară. Doamna M. B., titulara acestei sesizări, a recunoscut în faţa Comisiei de Disciplină că nu a spus nimic jignitor la adresa vreunei persoane şi că a făcut această sesizare la insistenţele directorului executiv, Ţ. H..

În speţă neexistând o propunere de sancţionare disciplinară, nicio modificare a acesteia de către conducătorul autorităţi publice nu poate fi de conceput pentru că „ex nihilo nihil”.

Răspunderea juridică disciplinară, asemenea oricărei forme de răspundere subiectivă nu poate fi concepută fără existenţa unei fapte ilicite. Or, în speţă s-a constatat de către Comisia de disciplină care are competenţa exclusivă în procedura cercetării disciplinare, că nu există nicio abatere disciplinară care să poată fi reţinută în sarcina sa, întrucât fapta imputată ei nu constituie abatere disciplinară în sensul art. 77 al.2 din Legea nr. 188/1999.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 18 noiembrie 2008 intimata a hotărât respingerea recursului şi menţinerea sentinţei ca fiind temeinică şi legală (fila 7 dosar).

Recursul este fondat.

Din examinarea hotărârii instanţei de fond, prin prisma criticilor formulate în recurs şi din oficiu, conform art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, rezultă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre nelegală, prin aplicarea greşită a legi, caz de modificare a sentinţei, conform art. 304 pct. 9 din C o d u l d e procedură civilă.

Prima instanţă a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 50 al.2 din Hotărârea Guvernului nr.1344/2007, conform cărora, aplicarea de către conducătorul autorităţii publice a unei alte sancţiuni disciplinare decât cea propusă de Comisia de disciplină trebuie motivată, urmând ca instanţa de judecată să aprecieze asupra legalităţii sancţiunii aplicate. Or, în speţă, Comisia de disciplină a întocmit, după încheierea cercetării disciplinare, un Raport de clasare a sesizării făcute de M. B. împotriva reclamantei, având în vedere că fapta imputată nu constituie abatere disciplinară – vezi Raportul nr. 2 din 5 februarie 2008 al Comisiei de dezlegare (fila 36-57 dosar tribunal).

Având în vedere că prin Raportul de clasare a sesizării, întocmit de Comisia de disciplină, s-a constatat că fata reclamantei nu constituie abatere disciplinară, instanţa, urmează să constate că sancţiunea aplicată este nelegală deoarece, fapta imputată reclamantei nu constituie abatere disciplinară, în sensul art. 77 al.2 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul Funcţionarilor Publici.

Pentru aceste considerente, Curtea urmează ca în temeiul prevăzut de art. 312 pct. 3 din C o d u l d e procedură civilă să admită recursul reclamantei, modifică sentinţa şi admite acţiunea reclamantei astfel cum a fost formulată .

Văzând dispoziţiile prevăzută de art. 274 Cod procedură civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta E. B. împotriva sentinţei civile nr. 314 din 2 iulie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l A r a d în dosarul nr(...).

Modifică Sentinţa şi Admite acţiunea formulată de reclamanta E. B. împotriva pârâţilor Autoritatea de Sănătate Publică a Judeţului A şi Directorul Executiv al acestei instituiţii şi dispune anularea Dispoziţiei nr. 13 din 7 februarie 2008, emisă de directorul executiv al Autorităţi de Sănătate Publică a Judeţului A şi restituirea de către pârâţi a sumelor de bani reţinute în temeiul acestei dispoziţii din drepturile salariale ale reclamantei.

Obligă pârâţii să-i plătească reclamantei suma de 2380 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din 22 ianuarie 2009.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

(...) (...) (...) LIBER (...) (...) (...) D.

GREFIER

H. S. J.

Primă instanţă: T r i b u n a l u l A r a d

Judecător : M. P.

Red.C.M.I./18.02.2009

Tehnored.G.R.I./ 20.02.2009/ 2 ex.