Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A OPERATOR 2928

CURTEA DE A P E L T I M I Ş O A R A

SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

-30.11.2007

SENTINŢA CIVILĂ NR.63

Şedinţa publică din data de 19 Martie 2008

PREŞEDINTE (...) (...)

JUDECĂTOR (...) (...)

GREFIER (...) (...)

Pe rol se află soluţionarea acţiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta D. D. H. împotriva pârâţilor Ministrul N., Familiei şi Egalităţii de Şanse, şi M i n i s t e r u l M u n c i i, Familiei şi Egalităţii de Şanse B, având ca obiect anularea Ordinului nr.810/20.IX.2007 emis de Ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse, şi reintegrarea reclamantei D. D. H. pe funcţia de inspector şef la Inspectoratul T e r i t o r i a l d e Muncă T.

Procedura de citare este legal îndeplinită, părţile având termen în cunoştinţă.

După efectuarea referatului cauzei de către grefierul de şedinţă, se constată că prin serviciul de registratură al instanţei s-au depus concluzii scrise de către reclamanta D. D. şi de către intervenientului Sindicatul Liber din cadrul Inspectoratului T e r i t o r i a l d e Muncă T.

N. dezbaterilor şi susţinerile părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 12 martie.2007, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunţarea fiind amânată pentru data de 19 martie 2008, când,

C U R T E A

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată

I. Prin cererea înregistrată la Curtea de A P E L T I M I Ş O A R A – Secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr(...), reclamanta D. D. H. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministrul N., Familiei şi Egalităţii de Şanse şi M i n i s t e r u l M u n c i i, Familiei şi Egalităţii de Şanse B:

1.anularea Ordinuluinr.810, din 20 septembrie 2007, emis de Ministrul N., Familiei şi Egalităţii de Şanse pentru sancţionarea disciplinară a reclamantei D. D. cu:

- destituirea din funcţia publică în baza art. 77alin.(3) lit. e) din legea nr. 188/1999

- încetarea raportului de serviciu în baza art.97 lit. d) şi art.101 alin (1) lit. a)din legea nr. 188/1999;

2. reintegrarea reclamantei în funcţia publică din care am fost destituită

3. obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor pe care le voi efectua cu judecarea acestei cauze.

În fapt, reclamanta a arătat că prin Ordinul nr. 810 din 20 septembrie 2007 emis de ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse E. E. s-a dispus, in mod nelegal şi netemeinic, in baza prevederilor art. 77 alin. 3 lit. e) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completă.rile ulterioare, aplicarea sancţiunii disciplinare a destituirii subsemnatei din funcţia publică începând cu data de 24 septembrie 2007, cu aceeaşi dată, in temeiul prevederilor art. 97 lit. d) şi art. 101 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 188/1999 raportul meu de serviciu încetând prin destituire din funcţia publică.

Astfel, reclamanta a arătat că acest ordin a fost emis, aşa cum rezultă din lectura sa, ţinându-se seama de: 1. descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; 2. precizarea prevederilor din procesul-verbal al Comisiei de disciplină; 3. motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de funcţionarul public in timpul cercetării disciplinare prealabile; 4. propunerea Comisiei de disciplină de sancţionare disciplinară a dnei. D. D. cu destituirea din fiucţia publică.

În ceea ce priveşte descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, ministrul reţine: „declaraţii şocante, afirmaţii denigratoare formulate în presa locală atât împotriva unor funcţionari ai LT.M. T, cât şi împotriva M i n i s t e r u l u i M u n c i i, Familiei şi Egalităţii de Şanse, respectiv acuzaţii privind săvârşirea unor fapte penale, furt din avutul public şi primirea de foloase necuvenite formulate in presa locală împotriva domnului G. G, şef birou in cadrul Serviciului Control Relaţii de Muncă din cadrul Inspectoratului T e r i t o r i a l d e Muncă T".

Ordinul nr. 810/2007 este vădit nelegal şi netemeinic, fundamentându-se pe o situaţie de fapt care nu a făcut obiectul cercetării Comisiei de disciplină a N..

Prin adresa nr. 82/19.07.2007 a Comisiei de disciplină a O. s-a comunicat că este cercetată în trei dosare, respectiv 5, 9 şi 10/2007, iar anexate i s-au comunicat cele trei sesizări in copie (ANEXA 2).

Conform reclamantei, după cum se observă „sesizarea" din dosarul nr. 9/2007 este înregistrată sub nr. 71/18.07.2007. Această aşa-zisă „sesizare" (ANEXA 3) se referă de fapt la o sesizare anterioară din 11.06.2007, sesizare care nu mi-a fost comunicată niciodată.

Reclamanta a arătat că dintr-o simplă lectură a Adresei nr. 71/18.07.2007 din dosar nr. 9/2007, care, in opinia Comisiei de disciplină constituie sesizarea numitului G. G, se poate observa că acest script este doar o revenire la o sesizare mai veche a aceluiaşi reclama.nt şi nu o sesizare, el conţinând doar o enumerare a unor adrese, acte şi extrase din presă depuse de către reclamant:- Chitanţă,copie ziar, copia Aviz lucrări construcţii, copia Certificat urbanism.

In continuarea acestui opis, reclamantul G. concluzionează că reclamanta se face vinovată de încălcarea Legii nr. 188/1999 şi a Legii nr. 7/2004.

Aceasta este „sesizarea" despre care reclamanta bănuieşte că a stat la baza concluziei Referatului Comisiei de disciplină, concluzie reţinută şi de Ordinul nr. 810/2007 şi anume că mă fac vinovată de „manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii şi instituţiei publice" - art. 77 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 188/1999.

Reclamanta afirmă faptul că „bănuieşte", deoarece sesizările din celelalte două dosare, respectiv Dosar nr. 5 şi Dosar nr. 10 nu fac nici o referire la „acuzaţiile" reţinute in Referatul Comisiei de disciplină şi preluate apoi in Ordinul nr. 810/2007.

Conform reclamantei, începând cu mai 2007, s-au fâcut, atât pe plan local, cât şi la nivel central (minister), presiuni politice pentru înlocuirea reclamantei din funcţie, indiferent pe ce motiv.

Ştiind acest lucru, in toată corespondenţa sa cu Comisia de disciplină, reclamanta a solicitat cu insistenţă să i se comunice obiectul sesizării din Dosar, in contextul in care art. 25 alin. (5) din H.G. nr. 1210/2003 conţine o prevedere imperativă, potrivit căreia: „funcţionarului public a cărui faptă constituie obiectul sesizării i se comunică, sub sancţiunea nulităţii, o copie după sesizarea îndreptată împotriva sa" (s.n.).

In prezentarea obiecţiilor la Referatul Comisiei de disciplină reclamanta a solicitat în mod explicit să se constate că nu i s-a comunicat "descrierea faptei care constituie obiectul sesizării", conform art. 24 alin. (2) lit. c) din H.G. nr. 1210,/2003 şi să se dispună clasarea sesizării, in baza art. 25 alin. (5) şi art. 27 alin.- (2) din H.G. nr. 1210/2003.

Conform reclamantei, cu toate insistenţele sale, înainte de a fi audiată, şi chiar cu prilejul audierii, Comisia de disciplină a M.M.F.E.S. nu şi-a îndeplinit această obligaţie imperativă, încălcându-mi astfel dreptul la apărare, drept fundamental prevăzut şi de art. 24 din Constituţie.

Potrivit reclamantei, această „omisiune" a Comisiei de disciplină este esenţială, din analiza celor mai sus arătate reieşind, fără putinţă de tăgadă, faptul că sancţiunea disciplinară s-a dispus pentru fapte („învinuiri") care nu i s-au adus la cunoştinţă şi, in consecinţă, nu i s-a dat posibilitatea să mă apăr raportat la acestea, neputând, prin urmare, să-mi prezint punctul de vedere asupra lor. Având in vedere aceste aspecte, inclusiv Ordinul nr. 810/2007 este lovit de nulitate, el având la bază acte administrative şi formalităţi tehnico-materiale (referat, Raportul nr. 170/14.09.2007 al Comisiei de disciplină) lovite de nulitate absolută, or, quod nullum est nullum producit efectum.

Reclamanta a solicitat, astfel, ca instanţa să constatate că procedura de cercetare a presupusei „abateri" disciplinare a fost viciată prin necomunicarea sesizării şi prin consecinţă in temeiul prevăzut de art. 25 alin. (5) din H.G. nr. 1210/2003 să dispună anularea.

Pe fond, reclamanta a arătat că Ordinul nr. 810/2007 este nelegal şi netemeinic. Astfel, in concret, faptele care i se impută reclamantei constau în apariţia în presa locală (ziarul „Ziua de Vest") a unor articole pretins prejudiciante, aşa cum rezultă din pag 1-2 ale Ordinului nr. 810/2007 - „descrierea faptei care constituie abatere disciplinară", precum şi din pag. 2 pct. 1 al Referatului Comisiei de disciplină.

Faptele pentru care am fost sancţionată nu sunt cele cu care Comisia de disciplină a fost investită in cele trei sesizări.

Comisia de disciplină a reţinut în sarcina reclamantei şi a propus sancţionarea unor fapte a căror cercetare disciplinară nu a fost sesizată, încălcându-şi astfel propria competenţă - art. 20 lit. a) din H.G. nr. 1210/2003.

In ce priveşte „fapta" sancţionată, Comisia de disciplină a reţinut o singură faptă „ un interviu în presa locală", aşa cum rezultă din Referatul nr. 149/27.08.2007 - pag. 2 pct. 1.

Reclamanta a arătat că, faţă de unicitatea faptei reţinute ca abatere disciplinară, sancţiunea propusă nu se justifică, fiind aplicabilă doar in situaţia unor „abateri repetate" sau a unei singure abateri cu consecinţe foarte grave, aşa cum rezultă din prevederile art. 101 din Legea nr. 188/1999, republicată.

Nici „consecinţele grave" nu au fost dovedite, afirmându-se la modul general că am prejudiciat „imaginea şi prestigiul instituţiei publice" fără să se motiveze in concret pretinsul prejudiciu.

Pentru a „suplini" superficialitatea cu care s-a efectuat cercetarea prealabilă, Ordinul nr. 810/2007 adaugă la concluziile Comisiei de disciplină - „mai multe abateri disciplinare constând în acordarea mai multor interviuri in presa locală" (pag. 1 alin. ultim, pag. 2 şi pag. 3 alin. 1).^,

Intrucât există contradicţie între conţinutul Referatului Comisiei de disciplină, la care am formulat Obiecţii, şi cel al Ordinului nr. 810/2007, sub aspectul faptelor care au fost sancţionate, dispoziţia de sancţionare (Ordinul nr. 810/2047) este viciată şi, prin urmare, nelegală.

De asemenea, nici Comisia de disciplină, nici emitentul ordinului atacat nu au ţinut seama de faptul că reclamant nu are antecedente disciplinare, respectiv nu a mai avut sancţiuni disciplinare în activitatea sa de funcţionar public cu o carieră de peste 15 ani (ANEXA 8 - cazier administrativ).

În aceste condiţii, conform reclamantei, sancţiunea destituirii din funcţie, care este una extremă, de maximă gravitate, s-a dispus cu neîndeplinirea condiţiilor necesare aplicării ei, atât în ceea ce priveşte faptele reţinute, gravitatea lor, cât şi sub aspectul individualizării concrete a sancţiunii, in baza art. 77 alin. (4) din Legea nr. 188/1999 şi a art. 33 alin. (3) din H.G. nr. 1210/2003, fiind astfel nelegală.

O altă carenţă majoră a Ordinului nr. 810/2007 este, în opinia reclamantei, şi aceea că acesta încalcă în mod flagrant prevederile art. 35 alin. (2) lit. c) din H.G. 1210/2003, care prevede, sub sancţiunea nulităţii absolute, că ordinul ministrului trebuie să cuprindă „motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de funcţionarul public în timpul cercetării disciplinare prealabile".

Din lectura punctului 3 al Ordinului nr. 810/2007 nu reiese că s-ar face vreo referire la apărarea subsemnatei şi, implicit, la motivele pentru care s-a procedat la înlăturarea argumentelor uzitate în apărare, cu toate că in Răspunsurile la reclamaţii şi în „Obiecţiile" formulate la Referatul Comisiei de disciplină am atras atenţia asupra ilegalităţilor din procedura Comisiei de disciplină şi faptul că am fost acuzată de fapte care nu s-au reclamat, neavând posibilitatea să mă apăr.

Conform reclamantei, sancţiunea de „încetare a raportului de serviciu" pentru faptul că reclamanta şi-a exprimat o opinie faţă de atacurile abjecte ale unor „colegi de serviciu" în presa locală, a fost aplicată în mod tendenţios, apreciindu-se fără nici un suport probator şi logic că reclamanta a adus atingere prestigiului autorităţii publice, faptă prevăzută de art. 77 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 188/1999.

Faţă de articolul din „Evenimentul Zilei" existent la dosarul Comisiei de disciplină, atât ministrul, cât şi M.M.F.E.S. nu au avut nici o reacţie, „nu au verificat dacă are vreo susţinere cât de cât reală şi nu au luat nicio măsură împotriva celor trei funcţionari publici" de la Inspectoratul T e r i t o r i a l d e Muncă T.

În aceste articole din „Ziarul de Vest", reclamanta a susţinut că a încercat să prezint realitatea, cine sunt reclamanţii, pericolele la care este supusă familia reclamantei (ameninţări cu moartea şi răpirea fiicelor, distrugerea maşinii etc.).

Reclamanta recunoaşte că sunt declaraţii şocante, iar orice om normal, chiar şi ministru fiind, ar fi afectat dacă aceste ameninţări l-ar afecta direct pe el sau familia sa.

Ceea ce autorii articolului din „Ziarul de Vest" (M. E. şi P. N.) au inserat referitor la numitul G. G, posibile acuzaiţii privind săvâxşirea unor fapte penale, furt din avutul public şi primirea unor foloase necuvenite sunt reluate din articolul "B. amenajării sediului" apărut in „Evenimentul zilei" din 16 iulie 2004 şi la care numitul G. G nici până in prezent nu a dat vreun răspuns sau drept la replică (Anexa 10).

Reclamanta a arătat că, faţă de toate faptele "posibil" penale a acestor funcţionari publici, domnul ministru a luat singura decizie aberantă "destituirea reclamantei din funcţia publică", fapt urmărit cu obstinaţie de domnul ministru şi acoliţii domniei sale de la T.

Reclamanta a mai menţionat ca nu are nici o legătură cu articolul din „Evenimentul zilei" din 16 iulie 2004 şi nu am făcut nici o sesizare la D.N.A., M.M.F.E.S. referitor la G. G.

Faptul că au apărut în presa locală articole şi titluri scrise de ziarişti, care nu reflectau întru totul cuvintele reclamantei, trebuia analizat prin prisma libertăţii de exprimare a presei şi a dreptului garantat la opinie.

Conform reclamantei, chiar şi funcţionarii publici au garantat dreptul la opinie, potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 188/1999.

Mai mult, niciuna dintre aceste opinii exprimate de mine nu a atins sub nici un chip prestigiul autorităţii publice din care făceam parte, astfel că nu poate fi reţinută în sarcina mea vreo abatere gravă in acest sens .

Referitor la articolul "Munca la negru încurajată de la ... minister" din „S. bănăţeană" din 26 mai 2007, acesta nu este cuprins in nici o sesizare, dosar, Comisie de disciplină, fiind întrebată doar "colateral". Astfel, aşa cum rezultă din continutul acestui articol, pe care îl şi anexăm, eu am afirmat ,doar următoarele: „P. noştri îi urmăresc încă din gară pe cei care iau muncitori ca să lucreze", pasaj citat de autorul articolului (T. G.), atât titlul, cât şi celelalte afirmatii din articol aparţinând autorului acestuia şi nu mie, astfel că aceste afirmaţii (speculaţii), ca de altfel şi in cazul celorlalte az-ticole invocate, nu îmi pot fi imputate.

In primul rând, reclamanta a arătat că titlul nu-i aparţine, fiind „creaţia" ziarului.

În al doilea rând, articolul de presă a apărut in baza mai multor reclamaţii în care noii salariaţi nu puteau cumpăra "Carnetul de muncă" deoarece M.M.F.E.S. a „uitat" să comande respectivul document.

Potrivit reclamantei, în Ordinul nr. 810/2007 este acuzată că a fost „pasivă" la apariţia articolului, însă a arătat că faptul că atunci şi acum M.M.F.E.S., prin Direcţiile de Muncă, au uitat, nu s-au ocupat, să comande un necesar de sute de mii de carnete de muncă, la nivel de ţară, obligatorii pentru fiecare salariat, se poate numi dezinteres, incompetenţă. managerială etc.

Reclamanta a arătat că, chiar dacă nici până in prezent nu s-a rezolvat această „mare problemă de stat" , Comisia de disciplină şi domnul ministru o acuză că este pasivă (menţionând că Inspectoratul T e r i t o r i a l d e Muncă nu are nici o legătură cu achiziţionarea carnetelor de muncă).

Pentru această „pasivitate" reclamanta a arătat că a fost sancţionată cu destituirea, încetarea raportului de serviciu, cu consecinţa ca 7 ani să nu mai poate ocupa nici o funcţie publică.

Prin urmare, potrivit reclamantei, Ordinul nr. 810/2007 este profund nelegal, fiind în primul rând lovit de nulitate absolută, iar pe fond, netemeinic, într-un stat de drept nefiind permis ca un astfel de act, cu o gravitate excesivă, curmând cariera unui funcţionar public în mod brutal ,să poată produce efecte juridice care afectează atât subiectul direct.

II. M i n i s t e r u l M u n c i i, Familiei şi Egalităţii de Şanse a depus întâmpinare (ataşată la filele 75-89 din dosar), solicitând respingerea acţiunii, ca tardivă şi, pe fond, ca neîntemeiată.

Prin întâmpinare s-a învederat instanţei că pe rolul Comisiei de disciplină s-a desfăşurat concomitent cu cercetarea disciplinară din dosarul nr. 9_.şi cercetarea în alte două sesizări ce au făcut obiectul Dosarului nr. 5/2007 şi Dosarului nr.10/2007 în care reclamata a fost tot doamna D. D., inspector şef la Inspectoratul T e r i t o r i a l d e Muncă T.

În sesizarea ce făcea obiectul Dosarului nr. 5/2007, domnul E. E. O. Inspector General de Stat Adjunct in cadrul Inspecţiei N., reclamă faptul că în cadrul Inspectoratului T e r i t o r i a l d e Stat T, doamna D. D. prin comportamentul său abuziv încalcă prevederile legale cu privire la măsurile de reglementare a drepturilor salariale ale funcţionarilor publici, dispune suspendarea abuzivă a sarcinilor de serviciu a Inspectorului sef adjunct Relaţii de Muncă, domnul U. (...), sesizează Comisia de disciplină din cadrul ITM - T împotriva domnului G. O. Sef birou Relaţii de Muncă fără a se baza pe fapte si elemente concrete precum si faptul că în cadrul şedinţei operative din 14 05.2007 pe fondul unor discuţii aprinse cu domnii (...) U. si G G. doamna D. D. a implicat organele de politie pentru evacuarea acestora din sala de şedinţă.

In susţinerea sesizării, domnul E. E. O. anexează Raportul cu privire la controlul efectuat la Inspectoratul T e r i t o r i a l d e Muncă T , în vederea verificării unor aspecte negative semnalate in activitatea Inspectorului sef, D. D., înregistrat sub nr. 60059/17.08.2007. La pagina nr. 2 din Raport, se menţionează că doamna D. D. a publicat in presa locală o serie de „articolele prin care a creat o imagine negativă art. N. cât $i ITM - T atingând prestigiul acestor instituţii„ cu referire la ziarul „ S. E. „ si ziarul „Ziua de Vest„.

În sesizarea ce face obiectul Dosarul nr. 10/2007 domnul (...) U., doamna T. I. si G G. sesizează Comisia de disciplină cu privire la comportamentul abuziv al doamnei D. D. in legătură cu activitatea sa in cadrul Inspectoratului T e r i t o r i a l d e Muncă T, încălcarea prevederilor legale referitoare la drepturile salariale a funcţionarilor publici prin acordarea preferenţială a stimulentelor, neincluderea domnului G G. in graficul de repartizare a maşinilor pentru controlul societăţilor comerciale, retragerea salariului de merit al doamnei T. I..

Pe fondul cauzei, cu privire la sesizările din Dosarul nr. 5/2007 şi Dosarul nr. 10/2007 Comisia a constatat că unele fapte ce ar fi putut constitui abateri disciplinare nu au fost sesizate cu respectarea termenului prevăzut în art. 24 alin.4 din Hotărârea Guvernului nr. 1210/2003 iar altele nu îndeplinesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare. Ca urmare, aşa cum s-a precizat in Raportul nr.170/14.09.2007 al Comisiei de disciplină , sesizările din dosarele nr.5/2007 si nr.10/2007 au fost clasate in conformitate cu prevederile art.33 alin.2 litera b) din Hotărârea Guvernului nr. 1210/2003. Comisia a reţinut faptul că acuzele din presa locală aduse atât M i n i s t e r u l u i M u n c i i, Familiei si Egalităţii de Şanse cât si domnului G. G se confirmă şi prin Raportul cu privire la controlul efectuat la Inspectoratul T e r i t o r i a l d e Muncă T al Inspecţiei N..

Reclamaţiile din dosarele nr. 5/2007, nr. (...) şi nr. (...) i-au fost transmise în copie cu adresa nr. 82119.07.2007 prin care i se aducea la cunoştinţă faptul că urmează să fie audiată de către Comisie la data de 26.07.2007. Ulterior, pe baza acestor sesizări doamna D. D. si-a formulat apărările pe care le-a transmis Comisiei anexând si copiile sesizărilor, de unde rezultă cu certitudine că a avut cunoştinţă de conţinutul acestora. Acestea au fost înregistrate la Comisia de disciplină sub nr. 121 din 10.08.2007.

Sesizarea din Dosarul nr. 9/2007 şi articolele prin care doamna D. D. H. a adus în presă situaţia conflictuală din cadrul ITM – T au fost supuse judecăţii Comisiei de disciplină. În baza art. 28 alin.1 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 1210/2003 Comisia a dat curs dispoziţiei imperative a legii cu privire la culegerea informaţiilor considerate necesare pentru rezolvarea cazului, prin mijloacele prevăzute de lege.

Cu ocazia audierii, faptele au fost recunoscute de doamna D. D. şi consemnate in Procesul verbal de audiere nr.134/27.08.2007. Precizăm că, Procesul verbal de audiere a fost semnat de aceasta. Când întrebată despre articolul denigrator la adresa instituţiei apărut în ziarul S. E. doamna D. D. a declarat: citat :

Citat : „Această declaraţie nu îmi aparţine, iar dreptul la replică nu mi-a fost acordat, cei de la ziar spunându-mi că în acest sens am calea judecăţii„.

Întrebată dacă a adus în presă aspecte conflictuale dintre dânsa şi colegii dânsei, a răspuns:

Citat: „într-adevăr eu am declarat cele scrise in ziar. Rămâne la aprecierea Comisiei dacă aceste declaraţii din presă au adus atingere imaginii publice„.

Faţă de acestea Comisia a constatat pasivitatea persoanei audiate prin lipsa de reacţie a acesteia la asocierea numelui, fotograf ei si funcţiei cu aspectele negative îndreptate împotriva M i n i s t e r u l u i M u n c i i, Egalităţii de Şanse şi Familiei la care se face – referire în articolul din presă.

Doamna D. D. avea posibilitatea să intervină prin alte publicaţii pentru a dezminţi implicarea ministerului în încurajarea muncii la negru. Susţinem aceasta întrucât din chiar declaraţiile dânsei rezultă că avea acces la alte publicaţii.

Întrebată care a fost scopul acestor declaraţii , doamna D. D. a răspuns:

Citat: „În momentul in care alianţa PNL- PD nu a mai existat, domnul G. mi-a spus în prezenţa unor colegi, că au dispoziţie de la PSD că in trei zile urmează să zbor de pe scaunul de inspector şef, iar domnul U. (...) a spus că nu voi mai sta decât o zi, întrucât a dispărut ministrul care m-a susţinut„.

Faţă de acestea susţinerea reclamantei cu privire la faptul că nu a luat cunoştinţă despre conţinutul sesizării sau de faptele reţinute de comisie că abateri disciplinare nu sunt întemeiate.

Reclamanta a luat cunoştinţă de acestea în timpul cercetării prealabile fiind audiată.

Pârâţii au învederat încă o dată că faptele au fost recunoscute la audiere, astfel că, şi-a anulat apărarea, argumentele fiind puerile. Faptele sunt în continuare recunoscute chiar în cuprinsul acţiunii formulate în instanţă.

Potrivit art. 30 din Hotărârea Guvernului nr. (...), Referatul Comisiei consemnează doar rezultatele activităţii de cercetare neexistând obligaţia descrierii faptelor.

Cu privire la faptul că emitentul actului atacat nu a ţinut seama că nu există antecedente disciplinare, precizăm că, există şi alte fapte pentru care doamna D. D. a fost reclamată la Comisia de disciplină . Faptul că aceasta nu a fost sancţionată, nu înseamnă că faptele nu au existat, acestea neputând fi sancţionate datorită neîndeplinirii unor condiţii procedurale, fiind sesizate în afara termenului prevăzut de lege.

Cele declarate de doamna D. D. nu înseamnă dreptul la opinie ci declaraţii şocante lipsite de conţinut, alarmante rămase în memoria colectivă şi asociate cu activitatea din Inspectoratul T e r i t o r i a l d e Muncă şi M i n i s t e r u l M u n c i i, Familiei şi Egalităţii de Şanse, de natură să aducă atingere atât imaginii instituţiei cât şi corpului funcţionarilor publici.

Declaraţiile au scos în presa locală aspectele conflictuale existente în cadrul instituţiei între doamna D. D. şi alţi funcţionari publici, aspecte care puteau fi soluţionate potrivit prevederilor legale în vigoare , prin intervenţia organelor judecătoreşti acolo unde era cazul.

Conform pârâţilor, dreptul la opinie este unul dintre principalele drepturi ale omului.

Acest drept este înscris în Constituţia României la capitolul „Drepturile şi libertăţile fundamentale", articolul 30, alineatul 1, dar Doamna D. D. nu şi-a exprimat dreptul la opinie ci a încercat ca prin intermediul presei să aducă la cunoştinţa opiniei publice presupuse posibilităţi de a fi îndepărtată din funcţia publică, posibilităţi care nu au fost reţinute de Comisie că ar fi existat în mod real, încălcând în felul acesta ordinea necesară în cadrul executării raporturilor juridice de muncă în cadrul colectivului de salariaţi.

Deschiderea şi transparenţa în exercitarea funcţiei publice şi în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, libertatea gândirii şi a exprimării conform cărora funcţionarii publici pot să-şi fundamenteze opiniile se fac cu respectarea ordinii de drept şi a bunelor moravuri.

Informaţiile furnizate în presă şi supuse permanent monitorizării cetăţenilor trebuie să fie credibile conforme cu realitatea şi numai în legătură cu activitatea instituţiei publice în care funcţionarul public îşi desfăşoară activitatea cu politicile şi strategiile acesteia şi cu proiectele de acte cu caracter normativ sau individual. Funcţionarii publici sunt obligaţi de a apăra în mod loial prestigiul instituţiei publice şi de a se abţine de la orice act sau fapt care poate aduce prejudicii imaginii sau intereselor legale ale acesteia sau corpului funcţionarilor publici.

Faţă de obligaţiile stabilite prin lege de a veghea la integritatea imaginii corpului funcţionarilor publici din care face parte şi a instituţiei pe care o conduce raportat şi la faptul că atribuţiile instituţiei au implicaţii in economia judeţului, contribuind la respectarea de către agenţii economici a dispoziţiilor legale care reglementează relaţiile de muncă, sănătatea şi securitatea în muncă, doamna D. D. prin atitudinea sa, se face vinovată de prejudicierea gravă a imaginii instituţiei şi a corpului funcţionarilor publici, prin manifestările sale depăşind limitele mandatului de reprezentare încredinţat de conducătorul instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea.

Întrucât respectarea unor reguli şi norme de conduită fac parte din obligaţiile oricărui salariat doamna D. D. nu se poate apăra de răspunderea disciplinară, faptele dânsei răsfrângându-se negativ asupra instituţiei vătămând grav relaţiile sociale de muncă, ordinea şi disciplina în procesul muncii.

III. La termenul din 13.02.2008, Sindicatul Liber din cadrul Inspectoratului T e r i t o r i a l d e Muncă T a depus o cerere de intervenţie accesorie în favoarea pârâţilor (ataşată la filele 121-123 dosar).

Conform cererii de intervenţie, intervenţia vizează apărarea intereselor membrilor de sindicat din cadrul Inspectoratului T e r i t o r i a l d e Muncă T, chiar şi a intereselor personalului care nu este afiliat la organizaţia intervenientă.

Interesul principal vizează restabilirea unui climat propice pentru desfăşurarea în condiţii normale a raporturilor de muncă şi de serviciu ale personalului din cadrul inspectoratului şi detensionarea situaţiei generate de purtarea total abuzivă a reclamantei faţă de unele persoane şi respectiv favorizarea sub toate aspectele , inclusiv a acordării unor drepturi salariale mai mari decât cele cuvenite în cazul altor persoane .

Datorita atmosferei tensionate şi generatoare de nemulţumiri, alimentată de purtarea şi conduita total incorectă şi abuzivă a contestatoarei faţă de membrii de sindicat – în special în contextul Adunării generale a membrilor de sindicat din data de 28 .11. 2007 – s-a hotărât acţionarea sub toate formele permise de lege , inclusiv a unei cereri de intervenţie în interesul instituţiei şi a colectivului acesteia.

Conform intervenientului, reclamanta – începând din primele zile de la numirea în funcţia de inspector şef la I.T.M.T – a denigrat şi blamat în presă şi cu ocazia unor interviuri televizate colectivul inspecţiei, formulând împotriva personalului instituţiei noastre acuze de o gravitate deosebită – privind chiar fapte prevăzute de legea penală , conturând o imagine total incorectă a colectivului inspectoratului .

Principala urmare, efect resimţit de întreg colectivul , a privit ostilitatea şi neîncrederea manifestată de persoanele care veneau în contact cu instituţia noastră.

Pe de altă parte, s-a arătat în cererea de intervenţie, conduita contestatoarei în cadrul raporturilor de serviciu a împiedicat desfăşurarea normală a activităţii, generând o stare permanentă de tensiune, conflicte şi scandaluri, prejudiciind în mod efectiv imaginea inspectoratului, blamând colectivul acestuia, aducând atingere chiar imaginii M i n i s t e r u l u i M u n c i i prin diverse articole apărute in presa locală.

Pentru aceste considerente, intervenientul a solicitat admiterea cererii, oferind astfel posibilitatea de a sprijini instanţa în cunoaşterea stării de fapt şi elucidarea aspectelor legate de motivele avute în vedere la emiterea ordinului contestat şi în final, prin menţinerea celor dispuse prin ordinul în cauză , restabilirea unei situaţii normale la nivelul relaţiilor de muncă din cadrul inspectoratului şi îndeplinirea corectă a atribuţiilor ce ne revin la nivelul judeţului T .

IV. Analizând probatoriul administrat în cauză, instanţa constată următoarele:

Reclamanta D. D. H. a fost numită – la o dată anterioară nespecificată – în funcţia publică de inspector şef la Inspectoratul T e r i t o r i a l d e Muncă T.

Prin Ordinul nr.810/20.IX.2007 emis de Ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse (ataşat în copie la filele 5-9 dosar), s-a dispus sancţiunea disciplinară constând în destituirea reclamantei D. D. H. din funcţia publică de inspector şef la Inspectoratul T e r i t o r i a l d e Muncă T, începând cu data 24.09.2007, în temeiul art. 77 alin. (3) litera e) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată.

A. Conţinutul Ordinului nr.810/20.IX.2007 emis de Ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse:

Conform Ordinului nr.810/20.IX.2007 emis de Ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse, descrierea faptei care constituie abatere disciplinară a constat în:

„declaraţii şocante, afirmaţii denigratoare formulate în presa locală atât împotriva unor funcţionari ai ITM T, cât şi împotriva M i n i s t e r u l u i M u n c i i, Familiei şi Egalităţii de Şanse, respectiv acuzaţii privind săvârşirea unor fapte penale, furt din avutul public şi primirea de foloase necuvenite formulate in presa locală împotriva domr.ului G. G, şef birou in cadrul Serviciului Controi Relaţii de Muncă din cadrul Inspectoratului T e r i t o r i a l d e Muncă T.

La data de 9/10.06.2007, în publicaţia Ziarul de Vest domnul G. G, şef birou Serviciul Corp Relaţii de Muncă ITM T, este acuzat public de doamna D. D. de săvărşirea unor fapte penale; „furt din materialele ITM din care şi-a construit două case„ şi primirea de faloase materiale necuvenite prin predarea unui număr de 10 telecomenzi de la poarta ITM unui număr de 10 persoane care şi-au parcat maşinile în incinta instituţiei pentru care a beneficiat de 500 euro /lună de la fiecare. Pe parcursul cercetării s-a constatat că de fapt, au existat doar două telecornenzi una aflată in dotarea serviciului de pază iar cea de-a doua în dotarea administratorului instituţiei; iar cele două locuinţe au fost finalizate in 1972 r^-espectiv 1995, inainte de renovarea sediului ITM U. din anul 2002. Faţă de acestea cu ocazia audierii din 27.08.2007, doamna D. D. recunoaşte declaraţiile din presa locală şi lasă la aprecierea comisiei să constate dacă acestea aduc atingere imaginii instituţiei.

La data de 8 iulie 2007, D. D. in calitate de şef ITM T, declară în ziarul Ziua de Vest că a fost "ameninţată cu moartea şi răpirea "de persoane din anturajul doamnei B. E. şefa Corpului de control din cadrul ITM T imiş .

La data de 9/10 iunie 2007 declară în aceeaşi publicaţie pe fondul unei situaţii conflictuale cu domnul G. G, "Am fost ameninţată că voi fi dată afară în trei zile din lTM, pentru că aşa a hotărât PSD" iar la data de 12 iunie 2007 declară pentru acelaşi ziar "Au ajuns până acolo încât au plătit un bişniţar pentru a-mi distruge maşina". Cu privire la acestea, doamna D. D. afirmă că o parte din declaraţii nu-i aparţin, iar publicaţia nu i-a acordat dreptul la replică.

Faţă de acestea Comisia constată, că doamna D. D. se află într-o contradicţie totală cu conduita unui funcţionar public, prevăzută in contextul dispoziţiiior Legii nr. 188/1999, cu modificările şi completările ulterioare si ale Legii nr. (...) privind c o d u l d e conduită a funcţionarilor publici.

Deschiderea şi transparenţa în exercitarea funcţiei publice şi în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, J. gândirii şi a exprimării conform cărora funcţionarii publici pot să-şi fundamenteze opiniile se fac cu respectarea ordinii de drept şi a bunelor moravuri .

lnformaţiile furnizate în presă şi supuse permanent monitorizării cetăţenilor trebuie să fie credibile conforme cu realitatea şi numai în legătură cu activitatea instituţiei publice în care funcţionarul public îşi desfăşoară activitatea cu politicile şi strategiiIe acesteia şi cu proiectele de acte cu caracter normativ sau individual.

Funcţionarii publici sunt obligaţi de a apăra în mod loial prestigiul instituţiei publice şi de a se abţine de la orice act sau fapt care poate aduce prejudicii imaginii sau intereselor legale ale acesteia sau corpului funcţionarilor publici.

Faţă de obligaţiile stabilite prin lege de a veghea la integritatea imaginii corpului funcţionarilor publici din care face parte şi a instituţiei pe care o conduce raportat şi la faptul că atribuţiile instituţiei au implicaţii în economia judeţului, contribuind la respectarea de către agenţii economici a dispoziţiilor legale care reglementează relaţiiie de muncă, sănătatea şi securitatea în muncă, doamna D. D. prin atitudinea sa, se face vinovată de prejudicierea gravă a imaginii instituţiei şi a corpului funcţionarilor publici, prin manifestările sale depăşind limiteIe mandatului de reprezentare încredinţat de conducătorul instituiiei publice în care îşi desfăşoară activitatea

Comisia constată pasivitatea persoanei audiate prin lipsa de reacţie a acesteia la asocierea numelui, fotografiei şi funcţiei cu aspectele negative îndreptate împotriva M i n i s t e r u l u i M u n c i i, Familiei şi Egalităţii de Şanse la care se face referire în articolul de presă, "Munca la negru încurajată de la...minister"- S. bănăteană, sâmbătă 26 mai 2007.

Prejudiciul grav de imagine a fost adus din vina şi in legătură cu calitatea de funcţionar public.

Având în vedere cele de mai sus, membrii Comisiei de disciplină au reţinut că sarcina doamnei D. D. fapta prevăzută la art. 77 alin.(2) litera g) din Legea nr. 188/1999_g republicată, privind Statutul funcţionarilor publici (manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii sau instituţiei publice in care îşi desfăşoară activitarea), respectiv de a acorda mai multe interviuri în presa locală, prin care fac publice unele aspecte din relaţiile de serviciu ale acesteia cu subordonaţii săi, de natură a aduce atingere imaginii şi prestigiului instituţiei publice pe care o conduce şi o reprezintă”.

În privinţa motivelor pentru care au fost înlăturate apărările formulate de reclamanta D. D. H. în timpul cercetării disciplinare prealabile, la punctul al treilea din Odinul atacat s-a reţinut că :

„Membrii Comisiei de disciplină din cadrul N. au analizat toate documentele prezente la dosar, inclusiv declaratiile şi obiecţiunile la Referat ale funcţionarului public a cărui faptă a fost cercetată; precum şi ale persoanelor care au sesizat Comisia de Disciplină.

Având în vedere cele de mai sus, precum şi dispoziţiile art. 33 alin.(3) din HG nr. 1210/2003 privind organizarea şi funcţionar^-ea comisiilor de disciplină şi a comisiilor paritare din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice referitoare la elementele de individualizare ale sanctionării disciplinare aplicabile funcţionarului public (cauzele ce au determinat săvârşirea abaterii disciplinare, împrejurările, gradul de vinovăţie, gravitatea şi consecinţele, conduita funcţionarului public, existenţa unor antecedente disciplinare), membrii Comisiei de disciplină au reţinut in sarcina doamnei D. D., fapta prevăzută la art. 77 alin.(2) litera 2) din Legea nr. 188/1999 republicată, privind Statutul funcţionarilor publici (manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea), respectiv de a acorda mai multe interviuri in presa locală prin care face public unele aspecte din relaţiile de serviciu ale -acesteia cu subordonaţii săi, de natură a aduce atingere imaginii şi prestigiului instituţiei publice pe care o conduce şi o reprezintă.

Astfel, doamna D. D., inspector-şef ITM T, a încălcat prevederile Legii nr. 188/1999 - Statutul funcţionarilor publici, republicată in 2007 şi ale Legii nr.7I2004 privind c o d u l d e conduită a funcţionarilor publici, republicată in 2007, astfel :

- art. 43 alin.(I) şi (3) din Legea nr. (...), republicată - funcţionarii publici au obligaţia să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii prestigiului corpului funcţionarilor publici, precum şi îndatorirea de a respecta normele de conduită profesională şi civică prevăzute de lege ;

- art. 77 alin.(2) litera j) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată - încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri stabilite prin lege pentru funcţionarii publici;

- art. 7 alin.(1) din Legea nr.7/2004, republicată - funcţionarii publici au obligaţia de a apăra în mod loial prestigiul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea, precum şi de a se abţine de la orice act ori fapt care poate produce prejudicii imaginii sau intereselor legale ale acesteia;

- art. 7 alin.(2) literele a) şi d) din Legea nr.7/2004, republicată -funcţionarilor publici le este interzis să exprime în public aprecieri neconforme cu realitatea în legătură cu activitatea autorităţiii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea, cu politicile şi strategiile acesteia ori cu proiectele de acte cu caracter normativ sau individual, precum şi să dezvăluie informaţiile la care au acces in exercitarea funcţiei publice, dacă această dezvăluire este de natură să atragă avantaje necuvenite ori să prejudicieze imaginea sau drepturiIe instituţiei ori ale unor funcţionari publici, precum şi ale persoanelor fizice sau juridice;

- art. 8 alin.(l) din Legea nr.7/2004, republicată - in îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, funcţionarii publici au obligaţia de a respecta demnitatea funcţiei publice deţinute, corelând libertatea dialogului cu promovarea intereselor autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfaşoară activitatea;

- art. 9 din Legea nr.7/2004, republicată - relaţiile cu mijloacele de informare in masă se asigură de către funcţionarii publici desemnaţi in acest sens de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, in condiţiile legii, funcţionarii publici desemnaţi să participe la activităţi sau dezbateri publice, in calitate oficială, trebuie să respecte limitele mandatului de reprezentare încredinţat de conducătorul autoritătii ori instituţiei publice în care işi desfaşoară activitatea. În cazul in care nu sunt desemnati în acest sens, funcţionarii publici pot participa la activităţi sau dezbateri publice, având obligaţia de a face cunoscut faptul că opinia exprimată nu reprezintă punctul de vedere oficial al autorităţiî ori instituţiei publice in cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea”.

B. Cu privire la excepţia tardivităţii acţiunii, instanţa reţine că M i n i s t e r u l M u n c i i, Familiei şi Egalităţii de Şanse a invocat această excepţia prin întâmpinarea ataşată la filele 75-89 dosar, cu motivarea că, potrivit art. 2 din Ordinul atacat, acesta poate fi contestat la instanţa de contencios administrativ competentă în termen de 30 de zile de la comunicare.

Fiind în discuţie un act administrativ individual, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, conform cărora „înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.”

De asemenea, conform art. 11 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, „cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;

b) data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii;

c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii;

d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluţionarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;

e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative”.

Având în vedere aceste dispoziţii legale, instanţa constată că reclamanta era obligată, conform art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, să solicite, anterior sesizării instanţei de contencios administrativ, revocarea actului respectiv de către autoritatea emitentă – plângere prealabilă care a fost adresată M i n i s t e r u l u i M u n c i i, Familiei şi Egalităţii de Şanse la data de 25.09.2007, astfel cum rezultă cin copia acestei cereri (ataşată la filele 50-53 dosar).

Întrucât M i n i s t e r u l M u n c i i, Familiei şi Egalităţii de Şanse B nu a răspuns reclamantei în termenul legal de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. h) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, aceasta a introdus prezenta acţiune la Curtea de A P E L T I M I Ş O A R A, la data de 30.11.2007.

În raport cu cele arătate mai sus, instanţa reţine că reclamanta avea la dispoziţie un termen de 30 de zile pentru a formula plângerea prealabilă, conform art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar formularea acţiunii în faţa instanţei de contencios administrativ se putea face în termen de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, sau de la data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii, conform ipotezelor menţionate la art. art. 11 alin. 1 lit. a) şi c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Având în vedere acest dispoziţii legale, instanţa reţine că acţiunea reclamantei a fost introdusă cu respectarea dispoziţiilor art. 7 şi 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, motiv pentru care va respinge excepţia tardivităţii acţiunii, ca nefondată.

C: Cu privire la cererea de intervenţie accesorie formulată de Sindicatul Liber din cadrul Inspectoratului T e r i t o r i a l d e Muncă T, (ataşată la filele 121-123 dosar), instanţa reţine că aceasta a fost formulată în favoarea pârâtului M i n i s t e r u l M u n c i i, Familiei şi Egalităţii de Şanse şi a fost motivată pe împrejurarea că membrii acestui sindicat, funcţionari publici în cadrul Inspectoratului T e r i t o r i a l d e Muncă T, au interesul ca reclamanta să fie înlăturată din funcţia de inspector şef, deoarece conduita acesteia a fost considerată de Sindicat ca „total incorectă şi abuzivă”, făcându-se referiri la faptul că prezenţa doamnei D. D. H. în funcţia de inspector şef determină tensiuni şi împiedică desfăşurarea normală a activităţii Inspectoratului T e r i t o r i a l d e Muncă T.

Instanţa admite că membrii Sindicatului Liber din cadrul Inspectoratului T e r i t o r i a l d e Muncă T au interesul de a participa la litigiul privind anularea ordinului de destituire a reclamantei din funcţia publică, efectele anulării acestui ordin constând în recunoaşterea dreptului reclamantei de a continua exercitarea funcţiei de inspector şef al Inspectoratului T e r i t o r i a l d e Muncă T, ceea ce presupune şi dreptul acesteia de a exercita prerogativele acestei funcţii publice de conducere, cu repercusiuni asupra membrilor sindicatului intervenient, care sunt subordonaţi ierarhici în raport cu persoana care ocupă funcţia de inspector şef.

Având în vedere aceste consideraţii, instanţa apreciază că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 49 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, conform cărora „oricine are interes poate interveni într-o pricină ce se urmează între alte persoane”, luând în considerare şi necesitatea asigurării accesului liber la justiţie, ca principiu fundamental, garantat de Constituţia României şi de art. 6 paragraf 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului.

În consecinţă, instanţa va admite în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de Sindicatul Liber din cadrul Inspectoratului T e r i t o r i a l d e Muncă T.

D. Cu privire la fondul litigiului, instanţa reţine că reclamanta a invocat mai multe motive de nulitate a Ordinului nr.810/20.IX.2007 emis de Ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse.

1. Astfel, doamna D. D. H. a arătat că nu i s-a comunicat sesizarea comisiei de disciplină din 11.06.2007, ci numai sesizarea formulată de domnul G. G la data de 12.07.2007 (ataşată la filele 14-15 dosar), fiind încălcate dispoziţiile art. 25 alin. 5 din Hotărârea de Guvern nr. 1210/2003.

Conform art. 25 alin. 5 din Hotărârea de Guvern nr. 1210 din 14 octombrie 2003, privind organizarea şi funcţionarea comisiilor de disciplină şi a comisiilor paritare din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice (hotărâre publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 757 din 29 octombrie 2003, şi modificată ulterior prin Hotărârea de Guvern nr. 833 din 25 iulie 2007, privind normele de organizare şi funcţionare a comisiilor paritare şi încheierea acordurilor colective, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 565 din 16 august 2007), „funcţionarului public a cărui faptă constituie obiectul sesizării i se comunică, sub sancţiunea nulităţii, o copie de pe sesizarea îndreptată împotriva sa. În situaţia în care comisia de disciplină consideră că funcţionarul public poate influenţa sau exercita presiuni asupra persoanei care a făcut sesizarea, va păstra confidenţialitatea numelui şi a adresei acestuia până la data începerii cercetării faptei funcţionarului public”.

În această privinţă, instanţa constată că prin adresa nr. 82/19.07.2007 emisă în dosar nr. 5/9/10/2007, (ataşată la fila 10 dosar) Comisia de disciplină a solicitat reclamantei să se prezinte în vederea audierii la sediul Ministerului, comunicându-i şi copiile de pe trei sesizări, ataşate la filele 12-18 dosar.

În privinţa sesizării formulate de domnul G. G, angajat la Inspectoratul T e r i t o r i a l d e Muncă T (ataşată la fila 14 dosar), instanţa reţine că această sesizare face referire la o altă sesizare, din 11.06.2007, la care domnul G. pretinde că nu i s-a răspuns.

Instanţa observă însă că obiectul cercetării disciplinare l-au format numai fapte menţionate în cele trei sesizări, ataşate la filele 12-18 dosar.

Doamna D. D. H. nu a invocat că acţiunea disciplinară a avut în vedere alte fapte decât cele menţionate în cele trei sesizări care i s-au comunicat cu adresa nr. 82/19.07.2007, emisă în dosar nr. 5/9/10/2007.

În raport cu această stare de fapt, instanţa apreciază că activitatea comisiei de disciplină nu a avut în vedere sesizarea iniţială formulată de domnul G. G la 11.06.2007 – sesizare care nu a fost comunicată reclamantei D. D. H., ci numai cele trei sesizări care i s-au comunicat acesteia o dată cu adresa nr. 82/19.07.2007.

În consecinţă, instanţa apreciază că în cauză au fost respectate dispoziţiile art. 25 alin. 5 din Hotărârea de Guvern nr. 1210 din 14 octombrie 2003.

2. În al doilea rând, reclamanta D. D. H. a invocat faptul că sancţiunea destituirii din funcţie nu se justifică în raport cu fapta unică reţinută în referatul final al comisiei de disciplină nr. 149/27.08.2007.

În această privinţă, instanţa precizează că potrivit art. 30 alin. 1 din Hotărârea de Guvern nr. 1210/2003, „în urma administrării probelor, membrii comisiei de disciplină vor întocmi un referat în care se consemnează rezultatele activităţii de cercetare desfăşurate de comisia de disciplină”, iar conform art. 35 alin. 1 din acelaşi act normativ, „actul administrativ de sancţionare a funcţionarului public este emis de persoana competentă, potrivit legii de aplicare a sancţiunilor disciplinare, pe baza propunerii cuprinse în raportul comisiei de disciplină”.din acest dispoziţii legale, instanţa reţine că ordinul de aplicare a sancţiunii disciplinare trebuie să fie emis „pe baza propunerii cuprinse în raportul comisiei de disciplină”, raport care trebuie să conţină, conform art. 32 alin. 2 lit. d) din Hotărârea de Guvern nr. 1210/2003, „prezentarea pe scurt a faptei sesizate şi a circumstanţelor în care a fost săvârşită”.

Examinând referatul nr. 149/27.08.2007 (ataşat la filele 40-42 dosar), instanţa constată că în acest act se face referire la fapta doamnei D. D. H. „de a acorda un interviu în presa locală, prin care face publice unele aspecte din relaţiile de serviciu ale acesteia cu subordonaţii săi, de natură a aduce atingere imaginii şi prestigiului instituţiei publice pe care o conduce şi reprezintă”.

Din această formulare instanţa constată că sesizarea comisiei se referă la o faptă unică, vag individualizată – fără indicarea publicaţiei în care este consemnat interviul şi a datei publicării respective.

Pe de altă parte, în Ordinul nr.810/20.IX.2007 – emis de Ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse „pe baza propunerii cuprinse în raportul comisiei de disciplină” – se face referire la mai multe fapte imputate reclamantei D. D. H., menţionându-se, la rubrica privind descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, „declaraţii şocante, afirmaţii denigratoare formulate în presa locală atât împotriva unor funcţionari ai ITM T, cât şi împotriva M i n i s t e r u l u i M u n c i i, Familiei şi Egalităţii de Şanse, respectiv acuzaţii privind săvârşirea unor fapte penale, furt din avutul public şi primirea de foloase necuvenite formulate in presa locală împotriva domr.ului G. G, şef birou in cadrul Serviciului Controi Relaţii de Muncă din cadrul Inspectoratului T e r i t o r i a l d e Muncă T”.

Din acest punct de vedere instanţa reţine că Ordinul nr.810/20.IX.2007 nu respectă limitele sesizării formulate de comisia de disciplină prin referatul nr. 149/27.08.2007 (ataşat la filele 40-42 dosar), făcând referire la mai multe fapte imputate reclamantei, fapte care. Deşi au făcut obiectul cercetării disciplinare, dar car nu au fost menţionate în sesizarea adresată de comisia de disciplină Ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse.

În consecinţă, instanţa apreciază că Ordinul nr.810/20.IX.2007 a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 35 alin. 1 din Hotărârea de Guvern nr. 1210/2003, nefiind respectată obligaţia emiterii ordinului de aplicare a sancţiunii disciplinare „pe baza propunerii cuprinse în raportul comisiei de disciplină”, ci cu depăşirea acestei propuneri.

În condiţiile în care în referatul 149/27.08.2007, de sesizare cu aplicarea sancţiunii disciplinare se face referire la o singură faptă imputată reclamantei, instanţa consideră ca nefiind legală aplicarea sancţiunii pentru săvârşirea mai multor fapte.

3. În al treilea rând, reclamanta a invocat faptul că Ordinul nr.810/20.IX.2007 nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de reclamantă în faţa comisiei de disciplină.

În această privinţă, instanţa observă că, potrivit art. 35 alin. 2 lit. c) din Hotărârea de Guvern nr. 1210/2003, „sub sancţiunea nulităţii absolute, în actul administrativ prevăzut la alin. (1) se cuprind în mod obligatoriu:

c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de funcţionarul public în timpul cercetării disciplinare prealabile;”.

Examinând conţinutul Ordinului nr.810/20.IX.2007, instanţa reaminteşte că la punctul al treilea din Odinul atacat s-a reţinut că:

„Membrii Comisiei de disciplină din cadrul N. au analizat toate documentele prezente la dosar, inclusiv declaratiile şi obiecţiunile la Referat ale funcţionarului public a cărui faptă a fost cercetată; precum şi ale persoanelor care au sesizat Comisia de Disciplină.

Având în vedere cele de mai sus, precum şi dispoziţiile art. 33 alin.(3) din HG nr. 1210/2003 privind organizarea şi funcţionar^-ea comisiilor de disciplină şi a comisiilor paritare din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice referitoare la elementele de individualizare ale sanctionării disciplinare aplicabile funcţionarului public (cauzele ce au determinat săvârşirea abaterii disciplinare, împrejurările, gradul de vinovăţie, gravitatea şi consecinţele, conduita funcţionarului public, existenţa unor antecedente disciplinare), membrii Comisiei de disciplină au reţinut in sarcina doamnei D. D., fapta prevăzută la art. 77 alin.(2) litera 2) din Legea nr. 188/1999 republicată, privind Statutul funcţionarilor publici (manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea), respectiv de a acorda mai multe interviuri in presa locală prin care face public unele aspecte din relaţiile de serviciu ale -acesteia cu subordonaţii săi, de natură a aduce atingere imaginii şi prestigiului instituţiei publice pe care o conduce şi o reprezintă”.

Din acest text nu rezultă motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de reclamantă, ci doar că „membrii Comisiei de disciplină din cadrul N. au analizat … obiecţiunile la Referat ale funcţionarului public a cărui faptă a fost cercetată”.

Instanţa reţine sub acest aspect, că reclamanta a contestat că a făcut o parte din afirmaţiile care i se impută şi că aceste apărări nu au fost luate în considerare. În această privinţă, din actele dosarului nu rezultă de ce au fost respinse aceste obiecţiuni şi care sunt probele pe baza cărora au fost înlăturate. Instanţa nu a identificat, sub acest aspect, modul în care comisia de disciplină a reţinut că reclamanta este autoarea afirmaţiilor publicate în articolele de presă incriminate, în condiţiile în care nu a fost audiat nici un ziarist autor al acelor articole.

Din acest punct de vedere, instanţa reţine că Ordinul nr.810/20.IX.2007 nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de reclamantă în faţa comisiei de disciplină, fiind încălcate dispoziţiile art. 35 alin. 2 lit. c) din Hotărârea de Guvern nr. 1210/2003, „sub sancţiunea nulităţii absolute, în actul administrativ prevăzut la alin. (1) se cuprind în mod obligatoriu:

c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de funcţionarul public în timpul cercetării disciplinare prealabile;”.

În afara acestei nelegalităţii formale a Ordinului atacat, instanţa constată că din materialul probator, inclusiv din referatul final al comisiei de disciplină, nu rezultă motivele înlăturării apărărilor formulate de reclamantă.

Astfel, deşi doamna D. D. H. a contestat pe parcursul întregii proceduri disciplinare faptul că este autoarea afirmaţiilor care se impută – pretinzând că a făcut alte afirmaţii decât cele apărute în presă – comisia nu a examinat niciodată aceste apărări şi nu a efectuat nici o investigaţie pentru a stabili dacă, într-adevăr, reclamanta este autoarea afirmaţiilor respective.

Sub acest aspect, instanţa nu poate reţine – astfel cum s-a susţinut în întâmpinare – că reclamanta a recunoscut săvârşirea faptelor imputate. Dimpotrivă, din adresa comunicată la data de 2.08.2007 de reclamantă (ataşată la fila 34 din dosar), rezultă că reclamanta a solicitat un drept la replică publicaţiilor în care au apărut articolele de presă incriminatoare, drept care nu i-a fost acordat. Aşadar, reclamanta a recunoscut că a acordat unele interviuri, iar nu că este autoarea afirmaţiilor cuprinse în articolele de presă respective

În consecinţă, instanţa constată nu numai că, din punct de vedere formal, Ordinul contestat nu cuprinde motivele înlăturării apărărilor reclamantei, dar şi că aceste apărări nu au fost analizate în mod efectiv de comisia de disciplină şi de autoritatea care a dispus destituirea reclamantei.

În această privinţă, instanţa apreciază că omisiunea analizării acestor apărări constituie o carenţă procedurală gravă şi o ignorare a principiului garantării dreptului la apărare, principiu prevăzut de art. 19 alin. 1 lit. b) din Hotărârea de Guvern nr. 1210/2003, conform căruia se recunoaşte dreptul funcţionarului public de a fi audiat, de a prezenta dovezi în apărarea sa şi de a fi asistat de un apărător sau de a fi reprezentat;

Dreptul de a prezenta dovezi sau de a fi audiat este lipsit de orice utilitate dacă apărările astfel formulate sunt ignorate de autorităţile care efectuează cercetarea disciplinară.

Totodată, reţinând că reclamanta este autoarea afirmaţiilor respective fără a administra probe prin care să se stabilească dacă, într-adevăr, aceasta este autoarea acelor afirmaţii, comisia de disciplină şi autoritatea care a dispus destituirea reclamantei au încălcat şi principiul respectării prezumţiei de nevinovăţie, prevăzut de art. 19 alin. 1 lit. a) din Hotărârea de Guvern nr. 1210/2003, conform căruia se prezumă că funcţionarul public este nevinovat atât timp cât vinovăţia sa nu a fost dovedită.

În raport cu cele reţinute anterior, instanţa concluzionează că Ordinul nr.810/20.IX.2007 al Ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse a fost emis în urma unei proceduri disciplinare efectuate cu încălcarea principiilor prezumţiei de nevinovăţie şi garantării dreptului la apărare.

Instanţa nu poate reţine, însă, afirmaţia reclamantei, conform căreia nu i s-a permis audierea de către comisia de disciplină.

În acest sens, instanţa reaminteşte că prin adresa nr. 82/19.07.2007 emisă în dosar nr. 5/9/10/2007, (ataşată la fila 10 dosar) Comisia de disciplină a solicitat reclamantei să se prezinte în vederea audierii la sediul Ministerului, comunicându-i şi copiile de pe trei sesizări, ataşate la filele 12-18 dosar.

Faptul că doamna D. D. H. a refuzat să se prezinte, cu motivarea că se află în concediu de odihnă, nu poate fi imputat comisiei de disciplină. Reclamanta a fost înştiinţată despre existenţa cercetării disciplinare şi nu s-a prezentat la nici la o dată anterioară în vederea audierii, depunând mai multe înscrisuri, prin care a invocat neregularităţi procedurale ale derulării cercetării.

Instanţa observă, în această privinţă, că efectuarea concediului de odihnă nu este un motiv pentru suspendarea procedurii disciplinare, cu atât mai mult cu cât se impunea derularea cu celeritate a cercetării disciplinare, astfel cum impune art. 19 alin. 1 lit. c) din Hotărârea de Guvern nr. 1210/2003.

De aceea, instanţa apreciază că doamna D. D. H. a avut posibilitatea de a se apăra şi a renunţat în mod implicit la dreptul său la o audiere din partea comisiei de disciplină.

În privinţa proporţionalităţii sancţiunii aplicate reclamantei, instanţa observă că acesteia i-a fost aplicată sancţiunea cea mai gravă – destituirea din funcţia publică, în condiţiile în care aceasta nu mai fusese sancţionată anterior şi a avut calificative superioare.

Sub acest aspect, instanţa subliniază că – în afara dispoziţiilor legale naţionale aplicabile în cauză şi menţionate în Ordinul nr.810/20.IX.2007 – libertatea de opinie, inclusiv libertatea de opinie a funcţionarilor publici, este protejată şi de articolului 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Potrivit articolului 10 paragraf 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (cunoscută sub denumirea de Convenţia europeană pentru drepturile omului), orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.

Potrivit articolului 10 paragraf 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (cunoscută sub denumirea de Convenţia europeană pentru drepturile omului), exercitarea acestor libertăţi ce comporta îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.

De asemenea, principiile exprimate în practica instanţei de contencios european se impun a fi respectate de autorităţile române ca o consecinţă a aderării României la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a recunoaşterii jurisdicţiei Curţii.

ÎÎnţelegerea conţinutului drepturilor garantate de Convenţie nu este posibilă fără a ţine seama de jurisprudenţa fostei Comisii Europene şi a Curţii.

În privinţa jurisprudenţei relevante, instanţa aminteşte că, începând cu hotărârea din 07.12.1976, pronunţată în cauza Handyside contra Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Curtea europeană a drepturilor omului a statuat, în paragraful 49 – iar această formulare a fost reluată de nenumărate ori în hotărârile ulterioare ale instanţei de contencios european – că libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esenţiale ale unei societăţi democrate, una dintre condiţiile primordiale ale E. acesteia şi ale dezvoltării fiecăruia sub rezerva paragrafului 2 al art.10, ea este valabilă nu numai pentru informaţiile sau ideile primite favorabil ori considerate inofensive sau indiferente, dar şi pentru cele care rănesc, şochează sau neliniştesc. Acesta – a arătat Curtea europeană în continuare – este rezultatul pluralismului, toleranţei şi spiritului de deschidere, fără de care nu există societate democratică.

În acelaşi paragraf, Curtea a subliniat necesitatea ca toate formalităţile, condiţiile, restricţiile sau sancţiunile impuse în materia libertăţii de exprimare să fie proporţionale scopului legitim urmărit.

În opinia Curţii europene a drepturilor omului – exprimată în hotărârea din 20 mai 1999 pronunţată în cauza Bladet Tromsø şi Stensaas contra O., paragraful 64 – aplicarea unor astfel de sancţiuni nu trebuie să intimideze ziariştii la a discuta problemele de interes general.

Curtea a subliniat, de asemenea – în par. 65 al hotărârii din 20 mai 1999 pronunţată în cauza Bladet Tromsø şi Stensaas contra O. – că relatarea unor probleme de interes general este subordonată condiţiei ca persoana interesată, autorul afirmaţiei, să acţioneze cu bună credinţă, în aşa fel încât să ofere informaţii exacte şi demne de crezare, în respectul deontologiei profesionale specifice ziariştilor.

Totodată, Curtea a admis, conform paragrafului 59 din hotărârea pronunţată în cauza Bladet Tromsø şi Stensaas contra O., că libertatea de exprimare a ziariştilor presupune posibilitatea de a recurge la o doză de exagerare sau chiar de provocare privitoare la judecăţile de valoare pe care le formulează.

Evaluând circumstanţele cauzei în raport cu aceste principii obligatorii, instanţa apreciază că statutul reclamantei de funcţionar public, chiar dacă îi impune obligaţia de a se abţine de la afirmaţii de natură să aducă atingere prestigiului instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea, nu poate constitui sursa unei interdicţii absolute de a relata presei aspecte considerate negative referitoare la instituţia respectivă.

În această privinţă, instanţa constată că reclamanta a fost destituită din funcţie exclusiv pentru afirmaţiile imputate, iar nu şi pentru celelalte fapte imputate prin sesizările care au făcut obiectul cercetării disciplinare. Reclamanta nu a fost destituită pentru că ar fi creat un climat tensionat în instituţia unde lucrează, nici pentru că a modificat sarcinile de serviciu ale unor funcţionari din subordine, nici pentru că nu a acordat salariul de merit acestor funcţionari din subordine. Dimpotrivă, reclamanta a fost destituită din funcţie exclusiv pentru afirmaţiile imputate.

Din acest punct de vedere, instanţa apreciază că sancţiunea aplicată este disproporţionată în raport cu gravitatea faptei imputate şi cu persoana reclamantei, care nu avea antecedente disciplinare.

O atare sancţiune nu corespundea unei nevoi sociale imperative şi nu s-a dispus ca urmare a constatării că aspectele pretins imputate de reclamantă sunt absolut neadevărate şi nu ar avea o bază factuală justificativă. De asemenea, afectarea prestigiului instituţiei, ca urmare a pretinselor afirmaţii ale reclamantei, nu a fost dovedit, ci numai presupus.

De aceea, instanţa apreciază că, şi în măsura în care reclamanta ar fi autoarea tuturor afirmaţiilor imputate, aplicarea sancţiunii destituirii din funcţie este disproporţionată în raport cu gravitatea faptei imputate acesteia.

În consecinţă, instanţa reţine ca fiind nelegal Ordinul nr.810/20.IX.2007 emis de Ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse, având în vedere că:

1. Ordinul nr.810/20.IX.2007 nu respectă limitele sesizării formulate de comisia de disciplină prin referatul nr. 149/27.08.2007 (ataşat la filele 40-42 dosar), făcând referire la mai multe fapte imputate reclamantei, fapte care, deşi au făcut obiectul cercetării disciplinare, dar car nu au fost menţionate în sesizarea adresată de comisia de disciplină Ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse, Ordinul nr.810/20.IX.2007 fiind emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 35 alin. 1 din Hotărârea de Guvern nr. 1210/2003, nefiind respectată obligaţia emiterii ordinului de aplicare a sancţiunii disciplinare „pe baza propunerii cuprinse în raportul comisiei de disciplină”, ci cu depăşirea acestei propuneri.

2. Ordinul nr.810/20.IX.2007 nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de reclamantă în faţa comisiei de disciplină, fiind încălcate dispoziţiile art. 35 alin. 2 lit. c) din Hotărârea de Guvern nr. 1210/2003, „sub sancţiunea nulităţii absolute, în actul administrativ prevăzut la alin. (1) se cuprind în mod obligatoriu:

c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de funcţionarul public în timpul cercetării disciplinare prealabile;”.

3. Ordinul nr.810/20.IX.2007 a fost emis în urma unei proceduri disciplinare efectuate cu încălcarea principiilor prezumţiei de nevinovăţie şi garantării dreptului la apărare, prin omisiunea analizării apărărilor formulate de reclamantă.

4. sancţiunea destituirii reclamantei din funcţia publică, aplicată prin Ordinul nr.810/20.IX.2007 este disproporţionată în raport cu gravitatea faptei imputate şi cu persoana reclamantei, care nu avea antecedente disciplinare, iar această sancţiune nu corespunde unei nevoi sociale imperative şi nu s-a dispus ca urmare a constatării că aspectele pretins imputate de reclamantă sunt absolut neadevărate şi nu ar avea o bază factuală justificativă, fiind încălcate şi dispoziţiile art. 10 paragraf 2 din Convenţia europeană pentru drepturile omului.

În consecinţă, instanţa va admite cererea formulată de reclamanta D. D. H. în contradictoriu cu pârâţii Ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse, M i n i s t e r u l M u n c i i, Familiei şi Egalităţii de Şanse B şi cu intervenientul Sindicatul Liber din cadrul Inspectoratului T e r i t o r i a l d e Muncă T, şi va anula Ordinul nr.810/20.IX.2007 emis de Ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse.

Constatând nelegalitatea destituirii reclamantei din funcţia deţinută, instanţa va dispune reintegrarea reclamantei D. D. H. pe funcţia de inspector şef la Inspectoratul T e r i t o r i a l d e Muncă T.

Reţinând nelegalitatea actului contestat de reclamantă, instanţa va respinge pe fond cererea de intervenţie accesorie formulată de Sindicatul Liber din cadrul Inspectoratului T e r i t o r i a l d e Muncă T în favoarea pârâtului emitent al actului anulat.

E. Cu privire la cheltuielile de judecată, având în vedere dispoziţiile art. 274 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, conform cărora „partea care cade în pretenţiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”, ţinând seama că s-a constatat caracterul fondat al acţiunii reclamantei, instanţa va obliga pârâţii şi intervenientul la plata cheltuielilor judiciare efectuate de reclamant D. D. H., respectiv la plata sumei de 3700 lei (RON), reprezentând contravaloarea onorariului de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge excepţia tardivităţii acţiunii.

Admite în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de Sindicatul Liber din cadrul Inspectoratului T e r i t o r i a l d e Muncă T.

Admite cererea formulată de reclamanta D. D. H. în contradictoriu cu pârâţii Ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse, M i n i s t e r u l M u n c i i, Familiei şi Egalităţii de Şanse B şi cu intervenientul Sindicatul Liber din cadrul Inspectoratului T e r i t o r i a l d e Muncă T.

Anulează Ordinul nr.810/20.IX.2007 emis de Ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse.

Dispune reintegrarea reclamantei D. D. H. pe funcţia de inspector şef la Inspectoratul T e r i t o r i a l d e Muncă T.

Respinge pe fond cererea de intervenţie accesorie formulată de Sindicatul Liber din cadrul Inspectoratului T e r i t o r i a l d e Muncă T.

Obligă pârâţii şi intervenientul la plata sumei de 3700 lei către reclamantă, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Pronunţată în şedinţă publică din 19.03.2008.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

(...) (...) (...) (...) (...) (...)

Se comunică:

Reclamantei –D. D. H.- T,(...), (...) 13, C, . 16

Intimaţilor - Ministrul N., Familiei şi Egalităţii de Şanse - B Str. (...).I (...) nr. 2-4 ,sector 1

• M i n i s t e r u l M u n c i i, Familiei şi Egalităţii de Şanse B -Str. (...).I (...) nr. 2-4 ,sector 1

Red.RP-10.04.2008

Tehnored LM 10.04.2008-5 expl

Sm – emis 3 comunicări -