R O M Â N I A CURTEA DE A P E L G A L A Ţ I SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE DECIZIA CIVILĂ Nr. 385/R Şedinţa publică de la 28 Mai 2008 Completul compus din: PREŞEDINTE (...) (...) JUDECĂTOR E. G. JUDECĂTOR (...) (...) GREFIER M. S. .-.-.-.-.-.-.-. Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra recursului declarat de intimata SC P. U. SRL – C, Punct de lucru G, cu sediul comuna T., sat D. nr. 516, jud. G, împotriva sentinţei civile nr. 1852/17.12.2007 pronunţată de T r i b u n a l u l G a l a ţ i în dosarul nr(...), în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu, contestatorul U. E., domiciliat în G,(...), (...) 8, . 72, având ca obiect” „CONTESTAŢIE DECIZIE CONCEDIERE” împotriva deciziei nr. 9/03.10.2007 emisă de societatea intimată. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 26.05.2008, fiind consemnate în încheierea din aceeaşi dată care face parte integrantă din prezenta când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 28.05.2008 când a pronunţat următoarea decizie: C U R T E A Asupra recursului civil de faţă; Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constatăm următoarele: Prin acţiunea civilă înregistrată sub nr. 7249/121 din 02.11.2007 la T r i b u n a l u l G a l a ţ i contestatorul U. E. a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 9 din 03.10.2007 emisă de intimata SC P. U. SRL C solicitând admiterea contestaţiei, anularea acesteia şi plata drepturilor salariale şi reintegrarea în postul deţinut. Prin decizia nr. 5 din 03.10.2007 intimata SC P. U. SRL C a dispus încetarea contractului de muncă al contestatorului U. E. în baza dispoziţiilor art. 55 lit. b din Codul muncii începând cu data de 18 iulie 2007. În motivarea deciziei s-a menţionat că s-a avut în vedere cererea contestatorului prin care solicita încetarea contractului individual de muncă începând cu data de 18.07.2007. În motivarea contestaţiei formulate contestatorul a menţionat că a fost încadrat de intimată începând cu data de 1 iunie 2007 ca şef fermă la îngrăşătoria de berbecuţi din satul D., comuna T., judeţul G. A mai arătat contestatorul că începând cu data de 19 iulie 2007 i s-a spus să nu se mai prezinte la locul de muncă, fără a i se înmâna o decizie de încetare a activităţii şi fără a se motiva această hotărâre a concedierii. La data de 08.10.2007 a primit decizia nr. 9 din 03.10.2007, decizie în care se specifica că i s-a desfăcut contractul de muncă conform art. 55 lit. b din Codul muncii, fapt care nu corespunde adevărului în sensul că nu s-a făcut cu acordul lui, nu a primit preaviz. Prin cererea din 21.11.2007 contestatorul a invocat nulitatea deciziei nr. 9 din 03.10.2007, comunicată pe data de 08.10.2007, care produce efecte retroactive datei emise. Intimata nu a formulat întâmpinare. Prin sentinţa civilă nr. 1852 din 17.12.2007 s-a admis contestaţia formulată de contestatorul U. E.. S-a dispus anularea deciziei nr. 9 din 03.10.2007 emisă de intimata SC P. U. SRL C, reintegrarea contestatorului în funcţia deţinută anterior, plata drepturilor salariale de la data de 19.07.2007 şi până la reintegrarea efectivă,actualizate în funcţie de rata inflaţiei, la data plăţii efective. Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut în motivarea hotărârii următoarele: Contestatorul U. E. a fost salariat al societăţii intimate SC P. U. SRL în funcţia de inginer zootehnist, potrivit copiei contractului individual de muncă nr. (...), înregistrat la I.T.M. C sub nr. 33/3.10.2007. Prin Decizia nr. 9/03.10.2007, intimata a dispus încetarea raporturilor de muncă cu contestatorul în temeiul disp. art. 55 lit. b. În conformitate cu disp. art. 55 lit. b Codul muncii, contractul individual de muncă poate înceta prin acordul părţilor, care consimt ca de la momentul realizării acordului lor sau de la o dată ulterioară – să nu se continue raporturile de muncă, stabilite anterior (mutuus dissensus). Acordul părţilor trebuie să îndeplinească condiţiile generale pentru valabilitatea oricărui act juridic, şi anume: consimţământul pentru încetarea contractului individual de muncă să fie al aceloraşi părţi care au încheiat respectivul contract; să rezulte indubitabil că a fost dat cu intenţia expresă şi concretă de a înceta contractul de muncă; să nu fie afectat de eroare, dol sau violenţă. În cauză, din cuprinsul cererilor depuse în copie de către intimată, instanţa a reţinut că, contestatorul a solicitat încetarea raporturilor de muncă cu intimata în data de 8.10.2007, începând cu o dată anterioară manifestării acordului de voinţă, respectiv începând cu data de 19.07.2007, fapt ce contravine dispoziţiilor legale prevăzute pentru încetarea contractului de muncă, în temeiul disp. art. 55 lit. b Codul muncii. Intimata nu a dovedit prin nici o probă ce statut a avut salariatul-contestator în perioada 19.07.2007 – 08.10.2007, dacă a fost salariat, dacă a absentat nemotivat, dacă a fost remunerat, şi nu a combătut în nici un fel susţinerea contestatorului referitor la faptul că la formularea cererilor, consimţământul acestuia a fost viciat. De altfel, din Adresa I.T.M. – G, nr. 25521/04.10.2007 s-a reţinut că societatea intimată a fost sancţionată cu amendă pentru neînregistrarea contractului de muncă al contestatorului şi i s-a pus în vedere acestuia să facă dovada depunerii statelor de plată aferente perioadei lucrate la I.T.M. C. Faţă de cele arătate, instanţa de fond, constatând întemeiată contestaţia a dispus anularea Deciziei nr. 9/3.X.2007, emisă de intimată şi reintegrarea contestatorului în funcţia avută anterior. În temeiul disp. art. 78 (1) Codul muncii, a obligat pe intimată la plata drepturilor salariale de la 19.07.2007 şi până la reintegrarea efectivă către contestator, actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii efective. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimata SC P. U. SRL C considerând-o nelegală şi netemeinică. În motivarea recursului declarat intimata a susţinut că în mod eronat instanţa de fond nu a ţinut cont de cererea contestatorului care a solicitat încetarea raportului de muncă cu societatea. A mai susţinut că urmare controlului efectuat de Inspectoratul T e r i t o r i a l d e Muncă a îndeplinit toate măsurile dispuse de aceasta, printre aceste măsuri nefiind şi reintegrarea contestatorului. Contestatorul nu a dovedit că a fost supus unor presiuni în sensul încetării raporturilor de muncă sau că nu a mai fost primit la muncă. A solicitat admiterea recursului şi modificarea hotărârii instanţei de fond în sensul respingerii contestaţiei ca nefondată. Prin întâmpinarea depusă contestatorul a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de intimată. A arătat că în mod corect instanţa de fond a apreciat că nu se pot înceta retroactiv raporturile de muncă astfel că decizia este nelegală. Analizând hotărârea instanţei de fond în raport de probele dosarului, de dispoziţiile legale aplicabile, de criticile formulate de recurentă, cât şi de dispoziţiile art. 304 Cod procedură civilă, curtea constată că hotărârea este legală şi netemeinică, astfel că recursul declarat este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 55 lit. b din Codul muncii contractul individual de muncă poate înceta ca urmare a acordului părţilor, la data convenită de acestea. Deci, pentru a înceta contractul individual de muncă prin acordul părţilor, acesta trebuie să intervină între salariat şi angajator prin reprezentantul său legal. Pe de altă parte, acesta când apreciază, fie în momentul în care a intervenit, fie pentru o dată ulterioară, el nu poate interveni pentru trecut, deci o încetare retroactivă a raporturilor de muncă. Or, din actele dosarului, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, nu rezultă că între parte ar fi intervenit un acord. Cererea comunicată de recurentă este datată 08.10.2007, deci ea nici nu exista la data când, reclamanta intimată a emis decizia de încetare a contractului de muncă al contestatorului, respectiv la data de 03.10.2007, în dosar fiind depuse 2 (două) cereri ale contestatorului ambele din 08.10.2007 (fila 10 şi fila 30 dosar fond) cu conţinut de trecut şi pe nici una din ele nu există acordul conducătorului societăţii recurente că şi-a dat acordul la încetarea raporturilor de muncă. În atare condiţii, instanţa de fond a reţinut corect că în cauza nu s-a dovedit că au fost îndeplinite cerinţele dispoziţiilor art. 53 lit. b din Codul muncii. Pentru toate aceste motive, curtea consideră că, criticile formulate de recurenta intimată nu pot fi primite, ele neîncadrându-se în dispoziţiile art. 304 Cod procedură civilă. În atare condiţii, conform art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de intimată împotriva sentinţei civile nr. 1852/2007. PENTRU ACESTE MOTIVE, DECIDE: R E S P I N G E ca n e f o n d a t recursul declarat de intimata SC P. U. SRL – C, Punct de lucru G, cu sediul comuna T., sat D. nr. 516, jud. G, împotriva sentinţei civile nr. 1852/17.12.2007 pronunţată de T r i b u n a l u l G a l a ţ i în dosarul nr(...). I R E V O C A B I L Ă. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Mai 2008. Pt. Preşedinte, Judecător, pt. Judecător, judecător J. J. E. G. E. G., aflat în C.O. aflat în C.O. cf. art. 261 al.2 C.p.c. cf. art. 261 al. 2 C.p.c. PREŞEDINTE, PREŞEDINTE, Dr. N. H. Dr. N. H. Pt. grefier M. S., aflat în C.O., cf. art. 261 al.2 C.p.c., Grefier şef secţie, E.-E. M. S.: (...) (...) U.: 2 ex./V.L./04 August 2008 Fond: E.E./M.N. Asistenţi judiciari: V.O./C.N.
Litigiu de munca. Contestatie decizie de concediere. Recurs
Hotararea nr. 385/R din data 2008-05-26
Pronuntata de Curtea de Apel Galati
ÎN NUMELE LEGII