Cabinet avocat Dreptul muncii

ROMÂNIA

CURTEA DE A P E L P L O I E Ş T I SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR(...) ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 1

Şedinţa publică din data de 08 ianuarie 2008

Preşedinte – (...)-(...) (...)

Judecători – (...) (...)

(...)-E. (...)

Grefier – T. Ş.

Pe rol fiind soluţionarea recursului declarat de pârâta SC I. E. SRL, prin reprezentant legal G. G, cu sediul în Târgovişte,(...), judeţul D, împotriva sentinţei civile nr. 1009 din 31 octombrie 2007 pronunţată de T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a, în contradictoriu cu intimatul-reclamant J. G domiciliat în comuna E. E., judeţul D.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns recurenta-pârâtă SC I. E. SRL reprezentată de avocat S. S., potrivit împuternicirii avocaţiale nr. 78/2007, şi intimatul-reclamant J. G reprezentat de avocat B. S. G., conform împuternicirii avocaţiale depusă la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează instanţei că recursul este declarat şi motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru şi că s-a depus la dosar întâmpinare formulată de intimatul-reclamant J. G.

Avocat S. S., pentru recurenta-pârâtă SC I. E. SRL, având cuvântul arată că a luat cunoştinţă de întâmpinarea depusă de intimat, nu mai are cereri noi de formulat în cauză şi solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Avocat B. S. G., pentru intimatul-reclamant J. G, având cuvântul arată că nu mai are cereri de formulat şi solicită acordarea cuvântului în fond.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, faţă de actele şi lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat S. S., pentru recurenta-pârâtă SC I. E. SRL, având cuvântul solicită admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii cerererii formulată de reclamant. Astfel, arată că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este nelegală şi netemeinică întrucât la data pronunţării acesteia decizia de concediere nr. 228/2007 a cărei anulare solicitată de intimat constituia principalul capăt de cerere al dosarului în care a fost pronunţată sentinţa atacată, era anulată de către angajator conform deciziei nr. 710/27.10.2007, aflată la dosarul cauzei.

De asemenea, precizează că la 29.10.2007, conform deciziei nr. 712 emisă de angajator, s-a luat act de încetarea contractului individual de muncă al intimatului prin acordul părţilor, acord exprimat de acesta prin cererea trimisă prin poştă, motiv pentru care consideră că hotărârea este nelegală şi netemeinică, urmând a fi desfiinţată şi contestaţia intimatului să fie respinsă ca rămasă fără obiect.

Totodată, menţionează că prin sentinţă s-a dispus reintegrarea intimatului, în opoziţie chiar cu cererea acestuia de încetare a contractului individual de muncă prin acordul părţilor, cerere aflată la dosarul cauzei , dar şi cu semnarea lichidării de către acesta, lichidare care semnifică clar încetarea completă a raporturilor de muncă, iar acordarea unor despăgubiri pe perioada în care intimatul personal şi în mod expres a solicitat acordarea de concedii fără plată, aprobate de societate şi efectuate, nu este legală.

În continuare, arată că la data de 09.10.2006, intimatul a solicitat încetarea contractului individual de muncă începând cu 10.11.2006, precizând că nu mai poate continua activitatea la societate şi în acelaşi timp semnând fişa de lichiare care reprezenta încetarea totală a raporturilor de muncă cu acordul ambelor părţi.

Pentru motivele învederate solicită admiterea recursului, modificarea sentinţei şi pe cale de consecinţă respingerea cererii formulată de intimatul-reclamant J. G.

Cu cheltuieli de judecată, depunând în acest sens chitanţa nr. (...) din 17.12.2007 privind onorariul de avocat în sumă de 1000 lei.

Avocat B. S. G., pentru intimatul-reclamant J. G, având cuvântul arată că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică întrucât s-a reţinut corect că decizia de desfacere a contractului individual de muncă nu a fost comunicată intimatului, iar recurenta-angajatoare a încălcat dispoziţiile art. 268 alin.3 şi alin.4 din Codul muncii, motiv pentru care decizia a fost emisă cu nerespectarea acestor dispoziţii, ceea ce atrage nulitatea concedierii.

Precizează, de asemenea, că potrivit procesului verbal din data de 27.06.2006, motivul convocării la cercetare disciplinară a avut în vedere incidentul din data de 07.04.2006, situaţie în care la acea dată angajatorul nu putea să efectueze cercetarea disciplinară a unor absenţe nemotivate care au survenit ulterior momentului convocării.

Totodată, un alt motiv de nulitate s-a reţinut corect de instanţă, respectiv nerespectarea dispoziţiilor art. 268 alin.1 Codul muncii, în care se stipulează că angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă sub formă scrisă, în termen de 30 zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.

Aşadar, în condiţiile în care aplicarea sancţiunii disciplinare s-a făcut la aproximativ 11 luni de la momentul săvârşirii faptei şi luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, este evident că decizia atacată este lovită de nulitate pentru nerespectarea termenelor de constatare şi sancţionare a abaterilor disciplinare, termene impuse în mod imperativ de lege.

Faţă de susţinerea recurentei în sensul că la data pronunţării sentinţei atacate a fost anulată de angajator decizia nr. 228/2007 potrivit deciziei nr. 710/27.10.2007, astfel contestaţia rămânând fără obiect, se arată că decizia nr. 710/2007 a fost pusă pentru prima oară în discuţie la data formulării recursului, situaţie care nu a fost valorificată de recurentă în faţa instanţei de fond.

Având în vedere susţinerile invocate, solicită să se constate faptul că instanţa de fond, pe baza probatoriului administrat, a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia dedusă judecăţii, iar pe cale de consecinţă solicită respingerea recursului ca netemeinic şi nelegal. Fără cheltuieli de judecată.

C U R T E A

Deliberând asupra recursului civil de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr(...) reclamantul J. G a chemat în judecată pârâta SC I. E. SRL Târgovişte, solicitând anularea deciziei nr.. 228 din 13.04.2007 emisă de pârâtă cu reintegrarea în postul deţinut anterior, precum şi obligarea intimatei angajator la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate cu indicele de inflaţie calculată pe întreaga perioadă de la încetarea contractului individual de muncă şi până la retragerea efectivă, iar în subsidiar obligarea intimatei la restituirea garanţiei reţinute.

În motivarea cererii arată că a lucrat la societate din 2005 pe postul de şofer şi a fost chemat de conducerea societăţii pentru a formula o cerere de concediu fără plată, iar după această perioadă nu a mai fost primit la serviciu şi numai după un an de demersuri a reuşit să intre în posesia carnetului de muncă, aflând cu această ocazie că i s-a desfăcut contractul de muncă în condiţiile art. 61 lit.a din Codul muncii pe motiv că ar fi absentat nemotivat din 12.06.2006 până la data de 13.04.2007, mai precizând că această decizie nu i-a fost comunicată.

Mai arată că nu s-a efectuat nici o cercetare prealabilă şi că procesul verbal de convocare a cercetării disciplinare a fost în data de 27.06.2006, iar decizia de concediere prevedea absenţe nemotivate după această dată până în aprilie 2007.

La data de 19.09.2007 reclamantul a formulat precizări la acţiune prin care solicită plata unor despăgubiri egale cu salariile majorate de la data de 1 iunie 2006, de când nu a mai fost primit la muncă.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea contestaţiei, motivat de faptul că în data de 7.04.2006 reclamantul a produs pe teritoriul Spaniei unde se află în cursă un prejudiciu în valoare de peste 5500 Euro, iar la data de 12.06.2006 nu s-a mai prezentat la serviciu, motiv pentru care a fost chemat la sediul pentru data de 27.06.2006 ca reclamantul să-şi arate punctul de vedere cu privire la lipsa nemotivată la locul de muncă începând cu data de 12.06.2006.

În continuare, precizează că la data de 10.11.2006 a primit din partea reclamantului o scrisoare recomandată prin care solicită ca în baza art. 55 litera b din Codul muncii să se dispună încetarea contractului individual de muncă prin acordul părţilor şi restituirea carnetului individual de muncă plus o garanţie de 1000 Euro depusă.

După administrarea probatoriilor, prin sentinţa civilă nr. 1009 din 31 octombrie 2007 T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a a admis contestaţia, a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 228/13.04.2007 emisă de pârâtă şi a dispus integrarea reclamantului în postul deţinut anterior şi plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate de la data de 1.06.2006 până la reintegrarea efectivă.

A fost obligată pârâta la plata sumei de 600 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Salariatul J. G a luat cunoştinţă în data de 3 ianuarie 2005 de obligaţiile ce îi reveneau şi fără altă precizare, deşi formularul avea rubrici cu data săvârşirii abaterii disciplinare cu încălcarea prevederilor legale cu cercetarea disciplinară prealabilă etc., s-a dispus încetarea contractului individual de muncă începând cu 13.04.2007 în temeiul art. 58 şi 61 litera a din Codul muncii cu precizarea că în perioada 12.06.2006-13.04.2007 reclamantul a absentat nemotivat, iar decizia nu a fost comunicată.

Totodată, s-a reţinut că pârâta a încălcat prevederile art. 268 alin.3 din Codul muncii, în sensul că decizia se comunică în cel mult 5 zile calendaristice şi produce efecte de la data comunicării.

S-au încălcat şi prevederile art. 267 alin.1, sub sancţiunea nulităţii absolute nici o măsură cu excepţia avertismentului scris nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.

În speţă, reclamantul a fost chemat pentru cercetare disciplinară în luna iunie 2006, iar absenţele trecute în decizie sunt după această dată, deci pentru perioada iunie 2006-13-04-2007 nu s-a făcut nici o cercetare disciplinară prealabilă. De altfel, a mai reţinut instanţa de fond că un alt motiv de nulitate a deciziei este şi nerespectarea prevederilor art. 268 alin.1 care stabilesc că în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare dar nu mai târziu de 6 luni de la săvârşirea faptei, se dispune aplicarea sancţiunii disciplinare.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta SC I. E. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinice.

Recurenta a invocat, în esenţă, faptul că nu se poate dispune reintegrarea contestatorului în funcţia deţinută anterior, împotriva voinţei lui, aşa cum a stabilit prima instanţă care la pronunţarea hotărârii nu a avut în vedere manifestarea de voinţă a acestuia care, prin cererile adresate angajatorului, a solicitat acordarea de concedii fără plată şi ulterior încetarea contractului individual de muncă, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar.

A mai arătat recurenta că printr-o decizie ulterior, societatea a revocat decizia contestată, sens în care a dispus desfacerea contractului de muncă al contestatorului în temeiul art.55 lit.b Codul muncii.

A solicitat admiterea recursului şi respingerea contestaţiei pentru motivele precizate anterior.

Curtea analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor aduse în recurs, a actelor şi lucrărilor dosarului şi a dispoziţiilor legale care au incidenţă în cauză, constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Este cert faptul că recurenta nu a respectat cerinţele art.268 alin.1, 3 precum şi cele ale art.268 alin.1 din C o d u l m u n c i i la emiterea deciziei de desfacere disciplinară a contractului de muncă, aşa cum în mod corect a constatat prima instanţă.

Din actele dosarului rezultă faptul că înainte de desfacerea contractului de muncă nu a fost efectuată cercetarea disciplinară, iar faptele imputate datează din perioada iunie - 13.04.2007 în condiţiile în care decizia a fost pronunţată la 13.04.2007 şi nu a fost comunicată contestatorului.

Astfel, prima instanţă în mod corect a constatat nerespectarea prevederilor C o d u l u i m u n c i i sancţionate cu nulitatea a deciziei contestate.

Nu are relevanţă, în acest sens, emiterea unei alte decizii de revocare a deciziei despre care prima instanţă a constatat că este nulă absolut.

Aşa fiind, se constată că decizia nr.710/27.10.2007 emisă de recurentă, prin care aceasta a anulat decizia nr.228/13.04.2007 întrucât s-a avut în vedere cererea contestatorului prin care s-a solicitat încetarea contractului individual de muncă începând cu data de 10.11.2003, precum şi actele ulterioare au fost emise de către angajator pro causa.

Curtea reţine întocmirea acestor înscrisuri pro causa având în vedere împrejurarea că cererea contestatorului prin care îşi manifestă dorinţa de a înceta raporturile de muncă cu angajatorul era cunoscută de către aceasta din urmă şi la data emiterii primei decizii, de desface disciplinară a contractului de muncă, şi, mai mult decât atât, a fost luată în considerare la aproape un an de la data la care a fost adusă la cunoştinţa angajatorului.

Curtea constată însă că prima instanţă, prin hotărârea pronunţată, nu a avut în vedere şi cererile salariatului prin care solicită angajatorului acordarea de concedii fără plată şi ulterior, încetarea contractului individual de muncă în baza art.55 lit.b Codul muncii, începând cu data de 10.11.2006.

Astfel, în mod greşit, prima instanţă a trecut peste manifestarea de voinţă a salariatului şi a dispus reintegrarea acestuia pe postul deţinut anterior şi plata de despăgubiri conform art.78 alin.1 şi 2 din Codul muncii.

Curtea consideră că aceste critici sunt fondate, sens în care, în temeiul art.312 alin.2, 3 Cod pr.civilă va admite recursul, va modifica în parte sentinţa atacată în sensul că se va înlătura obligarea recurentei-intimate la reintegrarea contestatorului şi la plata drepturilor băneşti aferente. Se vor menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

Conform disp.art.274 Cod pr.civilă, se va dispune obligarea intimatului-contestator la plata cheltuielilor de judecată către recurentă, în cuantum de 1000 lei.

Pentru aceste motive

În numele legii

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC I. E. SRL, prin reprezentant legal G. G, cu sediul în Târgovişte,(...), judeţul D, împotriva sentinţei civile nr. 1009 din 31 octombrie 2007 pronunţată de T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a, în contradictoriu cu intimatul-reclamant J. G domiciliat în comuna E. E., judeţul D şi în consecinţă:

Modifică în parte sus-menţionata sentinţă în sensul că înlătură obligarea intimatei la reintegrarea contestatorului şi la plata drepturilor băneşti aferente.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

Obligă intimatul-contestator la 1000 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 8 ianuarie 2008.

Preşedinte Judecători

(...)-(...) (...) (...) (...) (...)-E. (...)

Grefier

T. Ş.

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

J./FA

2008-02-01

3 ex.

d.f.Trib.D nr(...)

j.f. D. E.

M. E.