Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L A L B A I U L I A

SECŢIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE CIVILĂ Nr. 1274/2009

Şedinţa publică din 03 E. 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) (...) - judecător

(...) (...) - judecător

(...) (...) - judecător

(...) (...) - grefier

Pe rol se află soluţionarea recursului declarat de reclamantul H. N. J. împotriva sentinţei civile nr.1245/LM/2009 pronunţată de T r i b u n a l u l H u n e d o a r a în dosar nr(...).

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă consilier juridic E. Ţ. pentru intimatul pârât SC E-(...) Gaz Distribuţie SA Centru P. T, lipsă fiind reclamantul recurent H. N. J..

Procedura este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Reprezentantul intimatului pârât depune la dosar întâmpinare.

Nemaifiind alte cereri de formulat instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în recurs.

Reprezentantul intimatului pârât SC E-(...) Gaz Distribuţie SA Centru P. T pune concluzii de respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală.

Faţă de actele şi lucrările dosarului lasă cauza în pronunţare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de faţă;

Prin acţiunea în conflict de drepturi, înregistrată la T r i b u n a l u l H u n e d o a r a sub nr. 8789/97/15.12.2008 reclamantul H. N. J., a chemat în judecată pe pârâta SC„E-(...) GAZ DISTRIBUŢIE”SA–Târgu M, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată să-i plătească suma de 25.000 lei, conform programului de plecare voluntară valabil în anul 2008, precum şi suma de 3.000 lei cu titlu de daune morale.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a fost angajat la societatea de Distribuţie a H. din România, din anul 1996, până în noiembrie 2008, ca M. mecanic, apoi a lucrat la birou ca utilizator T. I – SU (un program de calculator utilizat în operaţiunile privind distribuţia gazului), deşi a rămas încadrat ca M. mecanic cu salariul aferent acestui post. A fost transferat de la Districtul H la Centrul P. D, în momentul transferului promiţându-i-se că o să fie încadrat în cele din urmă pe un post de controlor – operator date, post care ar fi presupus şi un salariu mai mare. Cu toate acestea a fost menţinută încadrarea ca M. mecanic şi după data transferului, deşi desfăşura muncă de birou, şi în aceste condiţii a solicitat încetarea contractului individual de muncă cu acordarea beneficiilor stipulate în programul de plecare voluntară aplicabilă la 01.11.2006. Deşi conducerea Centrului P. T a fost de acord cu plecarea lui, nu a fost de acord cu acordarea beneficiilor motivând că centrul duce lipsă de personal. A mai precizat reclamantul, că se impunea încadrarea lui pe o funcţie compatibilă cu nivelul de pregătire (studii superioare), şi cu starea de sănătate, iar în plus mulţi dintre colegii de birou fiind încadraţi ca şi controlori date, aveau salarii net superioare, acest fapt creând o stare de inechitate, deoarece îndeplineau aceleaşi sarcini. Reclamantul a precizat că, dacă într-adevăr angajatorul avea nevoie de personal, nu i-ar fi aprobat plecarea, sau i-ar fi satisfăcut pretenţiile, recunoscându-i meritele şi munca prestată. În concluzie, reclamantul a arătat că prin neacordarea beneficiilor, s-a săvârşit un abuz de către angajator, ceea ce atrage obligarea acestuia la plata sumelor solicitate, precum şi la plata unor daune pentru prejudiciul moral adus. S-a mai precizat în privinţa daunelor morale, că acesta sunt meritate în condiţiile în care reprezentantul pârâtei nu a avut nici o explicaţie plauzibilă, în legătură cu faptul că unora dintre angajaţi li s-a acordat posibilitatea să plece cu ajutorul programului de plecare voluntară, iar lui i s-a refuzat acest drept.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii motivat de faptul că, reclamantul şi-a încetat activitatea cu data de 24.11.2008 în baza cererii depuse prin care a solicitat lichidarea la zi conform art. 55 lit. b Codul muncii. Având în vedere că salariatul a plecat de bunăvoie, prin voinţa liber exprimată prin cererea nr. 1059/24.11.2008, nu există nici o prevedere legală, care să-l oblige pe angajator să plătească unui salariat o sumă de bani aferentă desfacerii contractului individual de muncă, iar oferirea beneficiilor prevăzute în programul de plecare voluntară se făcea doar cu aprobarea conducerii companiei conf. art. 4 din program. În cazul reclamantului, conducerea nu şi-a dat acordul, datorită insuficienţei de personal fapt menţionat pe prima cerere a reclamantului înregistrată la data de 22.10.2008. Întrucât cererea nu i-a fost aprobată cu acordarea beneficiilor stipulate în programul de plecare voluntară, reclamantul a revocat-o, însă în data de 24.11.2008 a formulat o nouă cerere în baza art. 55 lit. B Codul muncii, solicitând lichidarea la zi. În baza celei de a doua cereri, reclamantul şi-a încetat activitatea la societate prin acordul părţilor.

Cu privire la istoricul activităţii desfăşurate de reclamant în cazul companiei, s-a arătat că descrierea prezentată în acţiune este irelevantă din punctul de vedere al pretenţiilor formulate. Sub acest aspect s-a subliniat că, reclamantul a semnat contractul individual de muncă şi actul adiţional care menţiona funcţia şi salariul, prin semnătură manifestându-şi acordul cu prevederile actului adiţional.

Prin sentinţa civilă nr.1245/2009 pronunţată de T r i b u n a l u l H u n e d o a r a în dosarul cu nr.de mai sus, acţiunea a fost respinsă.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele :

Reclamantul a fost angajat la societatea pârâtă prin contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată ca M. mecanic, contract încheiat la data de 25.09.1996, cu locul de muncă la filiala H. Prin actul adiţional la contractul individual de muncă încheiat la 05.09.2008 între părţi, reclamantului i s-a modificat locul de muncă, acesta urmând să presteze activitate la Regiunea VEST – E. Operaţiuni Tehnice – Centrul P. T – District 1 T. Actul adiţional a menţinut încadrarea în funcţia de M., fiind semnat de reclamant fără obiecţiuni.

Prin cererea înregistrată la unitate sub nr. 1037 din 22.10.2008, reclamantul solicită încetarea contractului individual de muncă în baza art. 55 lit. b Codul muncii, cu data de 31.10.2008, cu precizarea că solicită acordarea beneficiilor stipulate în programul de plecare voluntară aplicabil de la 01.11.2006 (f. 4 şi 5). Reclamantul a semnat fără obiecţiuni şi fişa postului care stabilea sarcinile de serviciu aferente postului deţinut de M..

Conform rezoluţiilor puse pe această cerere, conducerea nu a fost de acord cu cererea reclamantului „datorită insuficienţei de personal” .

În carnetul de muncă al reclamantului la nr. crt. 37 s-a operat încetarea activităţii în temeiul art. 55 lit. b Codul muncii (prin acordul părţilor), cu data de 24.11.2008, în baza deciziei nr. 369/29.11.2008, decizie necontestată de către reclamant.

În programul de plecare voluntară toamna 2006, invocat de reclamant, se stipulează că programul este valabil începând cu data de 01.11.2006 şi până la 31.12.2006, că programul nu se aplică salariaţilor care depun cereri de încetare a raporturilor de muncă cu acordul părţilor înafara datelor stabilite conform art. 5 alin. 2 (01.11.2006 – 15.12.2006), precum şi faptul că angajaţii pot pleca în cadrul acestui program numai cu acordul expres al conducerii companiei.

La art. 9 se precizează că angajaţii nu pot cerere pe cale judecătorească participarea la acest program.

Rezultă aşadar din cuprinsul programului de plecare voluntară, pe care îşi întemeiază reclamantul cererea, că pot beneficia de sumele compensatorii prevăzute în articolul 3, doar angajaţii care au obţinut acordul conducerii, precum şi faptul că aprobarea includerii în program, nu poate fi cenzurată în instanţă. De altfel, potrivit art. 40 alin. 1 lit. a, angajatorul are dreptul exclusiv să stabilească organizarea şi funcţionarea unităţii, ceea ce include şi politica de personal. În acest context aprecierea necesităţii menţinerii sau desfiinţării unor posturi existente în unitate şi în funcţie de asta, aprobarea unor cereri de lichidare formulate de angajaţi este atributul exclusiv al conducerii unităţii, motiv pentru care nu poate fi reţinută susţinerea reclamantului, în sensul că prin neaprobarea cererii formulate de el, conducerea ar fi săvârşit un abuz întrucât alţi colegi au beneficiat de măsurile compensatorii prevăzute în program cu acordul conducerii.

Întrucât reclamantul nu îndeplinea condiţiile stipulate în cuprinsul programului, pretenţia acestuia în sensul obligării unităţii pârâte la acordarea sumei de 25.000 lei cu titlu de plată compensatorie este nejustificată, şi a fost respinsă. Pe cale de consecinţă, s-a respins şi capătul de cerere având ca obiect plata daunelor morale.

Este de menţionat că, deşi contractul de muncă al reclamantului a fost desfăcut în temeiul art. 55 lit. b Codul muncii, la data de 24.11.2008, ceea ce îl exclude pe acesta de la aplicarea programului de plecare voluntară raportat la art. 3 şi 5 din cadrul acestui program, reclamantul nu a contestat decizia nr. 369 din 29.11.2008, înregistrat în carnetul de muncă în termenul legal, situaţie în care aceasta a rămas definitivă.

Susţinerile reclamantului referitoare la încadrarea lui necorespunzătoare în funcţie, în raport cu sarcinile de serviciu şi studiile pe care le avea, nu au nici o relevanţă în cauză, şi în plus reclamantul nu a contestat încadrarea din contractul individual de muncă şi actele adiţional încheiate ulterior, dimpotrivă acestea fiind semnate fără obiecţiuni.

Împotriva aceste hotărâri a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea acestuia şi modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii sale.

În expunerea de motive arată că a adresat pârâtei două cereri prin care a solicitat concedierea în baza Programului de plecare voluntară, care nu au fost acceptate, ulterior solicitând încetarea contractului individual de muncă potrivit prevederilor art.55 lit.b din Codul muncii.

Recurentul apreciază că a fost discriminat în raport cu alţi colegi de muncă care au beneficiat de prevederile Programului de plecare voluntară, în timp ce lui i s-a motivat refuzul de a i se acorda acest beneficiu prin lipsa de personal, fără a se face dovada acestei susţineri.

Recurentul a solicitat instanţei să se pronunţe asupra legalităţii refuzului de a i se acorda compensaţii şi nu asupra legalităţii deciziei 369/2008.

Instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra discriminării invocate de reclamant şi nu şi-a motivat hotărârea prin prevederile legale ci prin prevederile Programului de plecare voluntară. Astfel, deşi s-a referit la prevederile art.5, 6, 39 şi 287 din Codul muncii, instanţa de fond nu face nicio referire la acestea.

Instanţa şi-a întemeiat întreaga motivaţie pe apărările scrise ale pârâtei, nu i-a solicitat acesteia dovezi în sensul lipsei de personal, afirmaţia că M.ii nu au făcut obiectul programului este O., instanţa putând constatat aceste fapt dacă solicita pârâtei o listă cu personalul concediat.

Prin întâmpinarea depusă în această fază procesuală, pârâta a solicitat respingerea recursului formulat de reclamant, apreciind că sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică.

Deliberând asupra recursului de faţă funcţie de criticile formulate şi din oficiu, potrivit prevederilor art.304¹ C.proc.civ., Curtea reţine următoarele :

Recursul este nefondat.

Reclamantul a fost angajatul societăţii pârâte în calitate de M. mecanic la filiala H. Prin actul adiţional din 05.09.2008 contractul de muncă a fost modificat în sensul schimbării locului de muncă la Centru P. T-District T, menţinându-i-se încadrarea în funcţia de M., actul adiţional fiind semnat de reclamant fără obiecţiuni. Fără obiecţiuni a fost semnată şi fişa postului care stabilea sarcinile de serviciu aferente postului de M..

În cererea nr.1037/22.10.2008 reclamantul solicita încetarea contractului individual de muncă în baza art.55 lit.b Codul muncii, începând cu data de 31.10.2008, cu precizarea că solicită acordarea beneficiilor stipulate în Programul de plecare voluntară aplicabil începând cu 01.11.2006.

Deşi conducerea pârâtei nu a fost de acord cu aprobarea cererii datorită numărului insuficient de personal, începând cu data de 24.11.2008, în baza deciziei nr.369/29.1.2008 necontestată de către reclamant, activitatea acestuia a încetat în temeiul art.55 lit.b Codul muncii cu data de 24.11.2008.

Reclamantul menţionează că a solicitat instanţei de fond să se pronunţe asupra legalităţii refuzului de i se acorda compensaţii şi nu asupra legalităţii deciziei nr.369/2009, fără însă a observa că prima instanţă a analizat corect cererea sa, care nu poate fi scoasă din contextul Programului de plecare voluntară.

În acest context, aşa cum a observat şi prima instanţă, cererea reclamantului în sensul de a-i fi acordate compensaţiile menţionate de respectivul program a fost înlăturată corect de societatea pârâtă.

Aşa cum bine ştia reclamantul, programul a fost valabil în perioada 01.11.2006 – 31.12.2006, programul nu se aplică salariaţilor care, în afara acestui interval depun cereri de încetare a raporturilor de muncă cu acordul părţilor, iar acordarea compensaţiilor se făcea numai cu acordul expres al conducerii companiei.

În cazul reclamantului nu este îndeplinită nici una din condiţiile sus arătate, chiar dacă, aşa cum susţine, acesta a mai formulat anterior două cereri neavizate favorabil de companie.

În mod corect a reţinut instanţa de fond şi faptul că, potrivit art.40 alin.1 lit.a din Codul muncii, angajatorul are dreptul exclusiv să stabilească organizarea şi funcţionarea unităţii, ceea ce include şi politica de personal.

În acest context menţinerea sau desfiinţarea unor posturi, precum şi aprobarea unor cereri privind încetarea raporturilor de muncă formulate de angajaţi, este atributul exclusiv al societăţii, fără ca aceasta să reprezinte, aşa cum susţine reclamantul, discriminarea sa faţă de alţi angajaţi care au beneficiat de compensaţiile stabilite de programul în discuţie.

Faţă de cele ce preced, constatând că refuzul unităţii pârâte de a-i acorda reclamantului compensaţiile solicitate este întemeiat, dat fiind faptul că acesta nu îndeplinea condiţiile prevăzute în Programul de plecare voluntar, astfel încât hotărârea recurată este legală şi temeinică, fiind la adăpost de criticile formulate, în conformitate cu prevederile art.312 C.proc.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul de faţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul H. N. J. împotriva sentinţei nr.1245/LM/2009 pronunţată de T r i b u n a l u l H u n e d o a r a, în dosar nr(...).

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din 3.12.2009.

Red.C.V.

Dact.M.S.4ex/19.01.2010

Jud.fond I.U.,L.F.