Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L I A Ş I

SECŢIA LITIGII DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 826

Şedinţa publică de la 07 Iulie 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) (...)

Judecător (...) (...) (...)

Judecător (...) E.

Grefier (...) E.

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect contestaţie decizie de sancţionare privind recursul declarat de recurentul E. E. împotriva sentinţei civile nr. 539/01.04.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l I a ş i în dosarul nr(...), intimate fiind SC D. SA B, SC D. SA I.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă avocat D. B. pentru recurenta E. E. şi avocat T. E. pentru intimate.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la primul termen, s-a comunicat recurentului duplicatul motivelor de recurs, nu s-a depus întâmpinare, nu s-a solicitat judecata în lipsă.

Instanţa constată recursul formulat în termen şi motivat.

Nemaifiind alte cereri de formulat şi verificând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată terminată cercetarea judecătorească şi acordă cuvântul al dezbateri.

Avocat D. B. pentru recurenta E. E., având cuvântul, solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei T r i b u n a l u l u i I a ş i, întrucât prima instanţă a apreciat în mod greşit că s-a făcut dovada existenţei plângerii prealabile. Instanţa de fond a considerat că dovada existenţei plângerii a fost făcută doar prin plângerea prealabilă depusă la dosar, pe care sunt trecute un număr de înregistrare şi un presupus număr de dosar şi retragerea unei plângeri. De altfel, se poate observa că nu există la dosar nici un înscris care să emane de la Judecătoria sectorului 1 sau de la Poliţia Sectorului 1 – Serviciul Investigaţii Fraude din care să rezulte existenţa plângerii. De altfel, prima instanţă a pus în vedere societăţii să facă dovada existenţei plângerii, printr-un certificat din care să rezulte numele părţilor, obiectul, data la care a fost depusă plângerea şi stadiul, însă un astfel de înscris nu a fost depus. De altfel din recipisa depusă la dosar nu rezultă decât că s-a depus o plângere împotriva farmaciştilor din I.

În concluzie solicită, admiterea recursului şi, în consecinţă, admiterea acţiunii. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Avocat T. având cuvântul, susţine că prima instanţă a considerat necesară doar dovada existenţei plângerii care a fost formulată şi expediată, astfel cum rezultă din recipisa aflată la fila 22 din dosarul de fond. De asemenea, consideră că la momentul suspendării activităţii prin întreruperea contractului de muncă, prin suspendarea recurentei din funcţie, s-a dovedit cu prisosinţă că împotriva acesteia s-a formulat plângere penală. De altfel, nu s-a negat niciodată existenţa acestei plângeri şi nici faptul că împotriva farmacistelor a existat o cercetare prealabilă şi că s-ar fi luat anumite măsuri. De altfel, nu se ştie dacă mai este eficient acest recurs în condiţiile în care s-a desfăcut contractul de muncă motivat de aceste abateri deosebit de grave, farmacistele nemaiputând fi ţinute în funcţiile de conducere pe care le aveau.

Solicită respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea soluţiei primei instanţe ca fiind legală şi temeinică. Solicită cheltuieli de judecată urmând a face dovada acestora până la sfârşitul şedinţei de judecată.

În replică, avocat D. B. susţine că aceste abateri grave la care face referire intimata nu au fost dovedite decât prin faptul că există o retragere a plângerii, în condiţiile în care aceasta a existat.

Apreciază că această plângere a fost depusă mult mai târziu, şi există şi dovada unei premeditări a deciziei de suspendare, acesta fiind motivul pentru care nu se depune acel certificat din care să rezulte data la care a fost depusă plângerea.

Declarând închise dezbaterile, cauza rămâne în pronunţare.

CURTEA DE APEL

Deliberând asupra recursului de faţă, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul T r i b u n a l u l u i I a ş i sub nr. 320/99/14.01.2009 E. E. a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 4905/19.12.2008 prin care i-a fost suspendat contractul individual de muncă în baza art. 52 alin.1 lit. c) din Codul muncii de către intimata S.C. „D.” S.A. B.

În motivarea contestaţiei, E. E. a arătat că este angajată cu contract individual de muncă nr. 840/19.05.2008 în funcţia de farmacist în cadrul Farmaciei „D.” I din municipiul I, B-dul (...) cel M şi T. nr. 3, (...) 1-1, .A, parter, judeţul I.

Prin decizia nr. 4905/19.12.2008 i-a fost suspendat contractul individual de muncă în baza dispoziţiilor art. 52 alin.1, lit.c Codul muncii, motivat de faptul că s-a formulat împotriva sa plângere penală pentru săvârşirea infracţiunii de gestiune frauduloasă.

Contestatoarea a considerat că decizia de sancţionare disciplinară este lovită de nulitate absolută, întrucât nu au fost respectate dispoziţiile art. 268, lit. b), c), e), f) din Codul muncii. A mai aratat că, deşi s-a efectuat cercetarea disciplinară, în decizie nu se precizează care prevederi din statut, regulament intern, contract colectiv de muncă, fişa postului au fost încălcate de salariată, motivele cercetării disciplinare, termenul în care poate fi atacată decizia precum şi instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.

Pe fondul cauzei, contestatoarea a apreciat ca fiind nelegală şi netemeinică sancţiunea, motivat de faptul că angajatorul nu a făcut dovada existenţei plângerii penale, întrucât în decizia de sancţionare nu este specificat un număr de înregistrare a plângerii.

A solicitat admiterea acţiunii, anularea deciziei de suspendare a contractului individual de muncă, repunerea în situaţia anterioară emiterii deciziei şi obligarea pârâtei la o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsită pe perioada suspendării.

Intimata S.C. „D.” S.A. B a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca fiind rămasă fără obiect, având în vedere că la data de 19.01.2009 a fost emisă decizia nr. 261 de încetare a contractului individual de muncă al salariatei E. E., decizie transmisă prin poştă cu confirmare de primire la data de 23.01.2009.

A considerat astfel că acţiunea a rămas fără obiect, deoarece decizia atacată nu mai produce efecte, având în vedere încetarea contractului individual de muncă al salariatei.

Pe fondul contestaţiei, intimata a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.

În fapt, la data emiterii deciziei nr. 4905/19.12.2008, contestatoarea E. E. era angajata intimatei în funcţia de farmacist diriginte.

În data de 18.12.2008 s-a desfăşurat la sediul societăţii procedura de cercetare disciplinară prealabilă a contestatoarei, a farmacistelor din subordinea sa şi a asistentei de farmacie.

Obiectul cercetării disciplinare prealabile pentru contestatoare a fost utilizarea fără drept a cardurilor temporare de fidelitate pentru bonuri ale clienţilor D. (neposesori de card) şi însuşirea în mod fraudulos a discounturilor financiare aferente acestor bonuri, prin răscumpărarea punctelor acumulate pe aceste carduri, ceea ce a condus la crearea de prejudicii materiale societăţii.

Ulterior cercetării disciplinare, din declaraţiile date de către personalul farmaceutic, s-a apreciat că faptele săvârşite întrunesc elementele constitutive ale unor infracţiuni, motiv pentru care conducerea societăţii a formulat plângere penală împotriva salariatei pentru săvârşirea infracţiunii de gestiune frauduloasă prevăzută de art. 214 Cod penal sau de delapidare prevăzută de art. 215¹ Cod penal, plângere penală ce a fost înregistrată la Poliţia Sector 1 – Serviciul Investigaţii Fraude. Ca urmare, s-a decis suspendarea contractului individual de muncă al salariatei începând cu data de 20.12.2008, conform art. 52 alin.(1), lit. c) din Codul muncii, iar potrivit principiului „penalul ţine în loc disciplinarul” a fost suspendată şi procedura disciplinară privind aceste fapte până la soluţionarea definitivă a procesului penal.

Plângerea prealabilă de punere în mişcare a acţiunii penale a fost transmisă în data de 19.12.2008, prin scrisoare cu valoare declarată, aşa cum rezultă şi din procesul-verbal întocmit la oficiul poştal, pe care l-a ataşat întâmpinării.

Greşit a reţinut contestatoarea că decizia de suspendare reprezintă o sancţiune disciplinară şi că nu au fost respectate dispoziţiile art. 268 lit. b), c), e) şi f) din Codul muncii.

Această decizie de suspendare reprezintă un act unilateral al angajatorului îndeplinit cu respectarea art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul muncii ca urmare a faptului că împotriva contestatoarei societatea a formulat plângere penală în data de 19.12.2008.

Pentru a lua o astfel de decizie, legiuitorul prevede îndeplinirea unei singure condiţii, respectiv formularea în prealabil a unei plângeri penale de către angajator şi a unei singure formalităţi, respectiv comunicarea către angajat a suspendării contractului său individual de muncă.

Or, plângerea penală a fost formulată şi transmisă organului de cercetare penală în data de 19.12.2008, iar suspendarea contractului individual de muncă a început să producă efecte din data de 20.12.2008, aşa cum se menţionează în art. 1 al deciziei atacate de contestatoare.

Angajatorul a denumit „decizie” actul scris prin care s-a comunicat salariatei măsura suspendării contractului de muncă. Această „decizie” nu trebuie confundată cu decizia care se întocmeşte în mod obligatoriu la aplicarea unei sancţiuni disciplinare, mai ales că prin această „decizie” de suspendare nu a fost aplicată nici o sancţiune disciplinară împotriva salariatei.

Prin urmare, instituţia suspendării contractului individual de muncă conform art. 52 alin. (1) lit. c) este complet diferită de instituţia suspendării contractului individual de muncă prevăzută ca sancţiune disciplinară de art. 52 alin.(1) lit. b) şi art. 264 alin. (1) lit. b).

De asemenea, este complet diferită şi faţă de măsura suspendării contractului individual de muncă pe durata cercetării disciplinare prealabile, prevăzută de art. 52 alin.(1) lit. a).

Măsura suspendării contractului individual de muncă prevăzută de art. 52 alin.(1) lit. c) a fost instituită de legiuitor ca un mijloc de protecţie a angajatorului în cazul în care salariaţii din subordinea sa săvârşesc fapte care întrunesc elementele constitutive ale unor infracţiuni.

În dovedirea temeiniciei şi legalităţii deciziei atacate, intimata a invocat şi principiul potrivit căruia „penalul ţine în loc disciplinarul”. Astfel, atât timp cât societatea a formulat plângere penală, nici nu avea cum să dispună o sancţiune disciplinară pentru faptele care au făcut obiectul plângerii, respectiv cele pentru care s-a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă, deoarece procedura cercetării disciplinare este la rândul ei suspendată, deci nu se poate finaliza printr-o decizie de sancţionare.

Deoarece s-a constatat că faptele săvârşite de contestatoare prezintă elementele constitutive ale unor infracţiuni, societatea a formulat plângere penală şi a înţeles să se folosească de dreptul ei legal de a suspenda contractele individuale de muncă ale salariatelor împotriva cărora a formulat plângere penală, în conformitate cu art. 52 alin(1) lit. c) din Codul muncii care consacră acest drept al angajatorului.

A mai arătat intimata că angajatorul nu trebuie să motiveze decizia de suspendare dispusă în temeiul art. 52 alin.(1) lit. c) decât cu faptul că formulat plângere penală împotriva salariatului. Dacă salariatul este vinovat sau nu, aceasta trebuie stabilit de către organele de cercetare penală.

În acest sens, art. 52 alin.(1) lit. c) dispune că suspendarea durează până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, adică până la data condamnării definitive a salariatului, respectiv până la data achitării sau încetării procesului penal.

Faţă de aceste prevederi, odată formulată plângerea penală, consideră că nici o altă instituţie nu poate dispune măsura încetării suspendării înainte de finalizarea urmăririi penale.

În ce priveşte capătul de cerere referitor la obligarea de a-i achita contestatoarei o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsită pe perioada suspendării, a considerat că cererea este prematură, deoarece în cauză nu există încă o hotărâre definitivă prin care să se stabilească vinovăţia sau nevinovăţia salariatei.

Prin sentinţa civilă nr.539/01.04.2009, T r i b u n a l u l I a ş i a respins excepţia nulităţii

absolute invocată de contestatoare; a respins contestaţia formulată de contestatoarea E. E. în contradictoriu cu intimata S.C. „D.” S.A.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

E. E. a fost angajata societăţii pârâte SC D. SA I, conform contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 840/19.05.2008, în funcţia de farmacist în cadrul în cadrul Farmaciei „D.” I din municipiul I, B-dul (...) cel M şi T. nr. 3, (...) 1-1, .A, parter, judeţul I.

Prin decizia contestată nr. 4905/19.12.2008 i-a fost suspendat contractul individual de muncă în baza dispoziţiilor art. 52 alin.1 lit.c din Codul muncii, motivat de faptul că s-a formulat plângere penală împotriva sa pentru săvârşirea infracţiunii de gestiune frauduloasă.

Contestatoarea a invocat excepţia nulităţii absolute a deciziei, considerând că decizia de sancţionare nu întruneşte cerinţele impuse de dispoziţiile art. 268, lit. b), c), e), f) din Codul muncii.

Dispoziţiile art. 268 din Codul muncii se referă strict la decizia prin care se aplică o sancţiune disciplinară, ori în speţă suspendarea contractului individual de muncă al contestatoarei nu reprezintă o sancţiune disciplinară, ci măsura a fost luată ca urmare a formulării unei plângeri penale pentru săvârşirea infracţiunii de gestiune frauduloasă.

Astfel, decizia contestată nu este lovită de nulitate absolută.

Plângerea prealabilă de punere în mişcare a acţiunii penale a fost înregistrată cu numărul de ieşire în registrul societăţii pârâte 4895/19.12.2008 iar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 B a fost înregistrată sub numărul 17801/P/2008.

Conform dispoziţiilor art. 52 alin. 1 litera c) din Codul muncii contractul individual de muncă poate fi suspendat la iniţiativa angajatorului, în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului, în speţă făcându-se dovada că SC D. SA B a formulat plângere penală împotriva contestatoarei E. E..

Angajatorul poate decide suspendarea contractului individual de muncă dacă angajatorul a făcut plângere penală împotriva salariatului, iar plângerea a fost formulată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută de salariatul în cauză, condiţii îndeplinite în speţă. Angajatorul este singurul în măsură să aprecieze dacă prin săvârşirea faptei penale salariatul devine incompatibil cu funcţia deţinută. În speţă, SC D. SA a formulat plângere penală pentru săvârşirea infracţiunii de gestiune frauduloasă şi delapidare, apreciind că E. E. este incompatibilă cu desfăşurarea în continuare a activităţii de farmacist şi a decis suspendarea contractului ei individual de muncă.

Faţă de aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 281-291 din Codul muncii instanţa a respins contestaţia formulată de E. E..

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatoarea E. E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Susţine recurenta că în mod greşit a reţinut prima instanţă că angajatorul a făcut dovada existenţei plângerii penale, în condiţiile în care nu există nici un înscris care să emane de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sect.1 sau Poliţia Sector 1 – Serviciul Investigaţii Fraude.

Mai mult, prima instanţă a pus în vedere societăţii să facă dovada existenţei plângerii, printr-un certificat din care să rezulte numele părţilor, obiectul, data la care a fost depusă plângerea şi stadiul, însă un astfel de înscris nu a fost depus.

Consideră recurenta că dovada existenţei plângerii nu poate fi făcută doar prin plângerea prealabilă depusă la dosar, pe care sunt trecute un număr de înregistrare şi un presupus număr de dosar şi retragerea unei plângeri.

Ca atare, solicită admiterea recursului şi a contestaţiei.

În drept, motivele de recurs se încadrează în dispoziţiile art.304 ind.1 Cod proc.civ.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

În recurs nu au fost depuse înscrisuri noi.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul este nefondat.

Conform dispoziţiilor art. 52 alin. 1 litera c) din Codul muncii contractul individual de muncă poate fi suspendat la iniţiativa angajatorului ,,în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti”.

Singura cerinţă impusă de teza I a textului citat este ca angajatorul să formuleze plângere penală împotriva salariatului.

Dovada acestei formulări se poate face, aşa cum a considerat prima instanţă, inclusiv prin copia acestei plângeri şi nota de inventar a depunerii ei la poştă, neexistând nici o restricţie impusă de lege în această privinţă.

Condiţia logică – îndeplinită în speţă – este ca formularea plângerii să fie anterioară măsurii suspendării contractului individual de muncă.

Ca urmare, in temeiul dispoziţiilor art.312 Cod proc.civ., Curtea de Apel va respinge recursul declarat de contestatoare şi va menţine sentinţa atacată, ca fiind temeinică şi legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul declarat de contestatoarea E. E. împotriva sentinţei civile nr. 539/01.04.2009 a T r i b u n a l u l u i I a ş i, sentinţă pe care o menţine.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.07.2009.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

(...) (...) (...) (...) (...) E. (...)

aflat în CO Grefier,

E. (...)

Red./ Tehnored. M.N.C.

14.07.2009 – 02 ex.

T r i b u n a l u l I a ş i – B. D.

U. E.