Cabinet avocat Dreptul muncii

(6442/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

SECŢIA A VII-A CIVILĂ Şl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE

MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia civilă nr.793/R

Şedinţa publică din data de 11 februarie 2010

Curtea constituită din:

PREŞEDINTE - (...) (...)

JUDECĂTOR - (...) (...) (...)

JUDECĂTOR - (...) D. (...)

GREFIER - G. E.

Pe rol soluţionarea cererii de revizuire formulată de revizuentul E. J., împotriva deciziei civile nr. 5082 din 09 iulie 2009, pronunţată de Curtea de A p e l B u c u r e ş t i Secţia a E.-a Civilă şi pentru cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr(...)(1113/2009), în contradictoriu cu intimata (...) B. I. (...) ( fosta (...) B. E. H. (...)), având ca obiect -contestaţie decizie suspendare contract de muncă.

Dezbaterile în cauză au avut loc în şedinţa publică din data de 04.02.2010, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunţării soluţiei la data de 11.02.2010, când a decis următoarele:

CURTEA,

Constatată că prin încheierea de şedinţă din data de 17.11.2009 completul C2 al Curţii de A p e l B u c u r e ş t i – Secţia a VII a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus disjungerea cererii de revizuire din dosarul nr(...), cerere care a fost trimisă compartimentului „registratură”, unde a fost înregistrată sub numărul 10961/(...).

Sub numărul menţionat mai sus a fost înregistrată cererea de revizuire formulată de revizuentul E. J. împotriva deciziei civile nr.5082 din 09 iulie 2009 pronunţată de Curtea de A p e l B u c u r e ş t i – Secţia a VII a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr(...) în contradictoriu cu intimata (...) B. I. (...) prin care s-a dispus „admiterea recursului formulat de recurenta (...) B. I. (...) împotriva sentinţei civile nr.7934 din 19.12.2008 pronunţată în dosarul nr(...) de către T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VIII a conflicte de muncă şi asigurări sociale în contradictoriu cu intimatul – contestator E. J.; Modifică sentinţa atacată; Respinge contestaţia formulată de contestatorul E. J. împotriva deciziei nr.208/11.06.2008 emisă de intimata (...) B. I. (...) ca neîntemeiată.”

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul menţionează ca temei de drept dispoziţiile art. 322 pct. 2 din C o d u l d e procedură civilă, respectiv, „instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut”.

În fapt arată revizuentul că instanţa de judecată a analizat în cadrul recursului întreg fondul pricinii, dar fără nici un motiv a omis să analizeze aspectele deduse judecăţii în faţa instanţei de fond, care justificau soluţia instanţei de fond., şi anume: 1) decizia nr.280/2008 este nulă, deoarece au fost încălcate prevederile art. 268 alin. (2); 2) decizia a fost emisă înaintea efectuării cercetării prealabile prevăzută de art.267 alin. (1) şi (2) sub sancţiunea nulităţii absolute; 3) instanţa de recurs a refuzat nejustificat proba cu înscrisuri deşi acestea erau depuse, iar preşedintele completului a respins aceste probe fără a se consulta cu întreg completul de judecată, ajungându-se astfel, la a nu se analiza abuzul de drept la care a fost supus din partea conducerii intimatei.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de A p e l B u c u r e ş t i a stabilit în esenţă următoarele:

În recurs nu au fost administrate probe noi.

În baza art. 312 alin. (1) teza I şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ., făcând aplicaţiunea corespunzătoare şi a dispoziţiile. art. 304¹ C. proc. civ. (care permit examinarea pricinii sub toate aspectele), Curtea va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată în sensul că va respinge contestaţia ca neîntemeiată pentru considerentele de fapt şi de drept ce vor fi prezentate în continuare.

În fapt prima instanţă a stabilit în mod corect starea de fapt, dar a făcut o interpretare greşită a legii la aceasta.

În acest sens, Tribunalul a reţinut că contestatorului-intimat i-a fost suspendat contractul individual de muncă pe timpul cercetării disciplinare în temeiul art. 52 alin. (1) lit. a), din Codul muncii.

S-a reţinut de către prima instanţă că la data de 11.06.2008 în urma unui raport întocmit de către managerul de resurse umane al societăţii s-a adus la cunoştinţa conducerii anumite fapte ale angajatului săvârşite cu ocazia participării la o emisiune de televiziune, motiv pentru care s-a constituit o comisie de cercetare disciplinară, iar prin decizia 280 din 11.06.2008 contractul individual de muncă al contestatorului-intimat a fost suspendat pentru perioada cercetării disciplinare.

Ulterior, după încheierea cercetării disciplinare la data de 9.07.2008, prin decizia 325, emisă de recurentă, contestatorul-intimat a fost sancţionat cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

Tribunalul a considerat prin interpretarea dată acestui text de lege, că deşi suspendarea a avut loc începând cu cercetarea prealabilă a acestuia, durata de timp în care a avut loc, respectiv 11.06.2008-09.07.2008, depăşeşte termenul de 10 zile pentru care în condiţiile art. 264 alin. (1) lit. b) din Codul muncii se aplică o sancţiune disciplinară şi astfel această măsură în realitatea nu este decât o mascare a unei sancţiuni disciplinare mai mare decât cea cerută de lege.

In plus pe baza unor aprecieri subiective, prima instanţă a reţinut că deşi angajatorul are posibilitatea ca pe perioada cât durează cercetarea disciplinară să suspende contractul individual de muncă, în cauza de fată suspendarea trebuia să se bazeze pe criterii obiective, să fie dispusă cu bună credinţă şi să fie necesară pentru a asigura o cercetare disciplinară corectă.

Or, Curtea reţine că nici una dintre aceste condiţii reţinute de către prima instanţă nu sunt cerute de lege şi nici nu rezultă din probatoriul administrat la judecata în primă instanţă, ele nefiind decât aprecieri pur subiective contrare legii.

Curtea retine că instituţia suspendării contractului individual de muncă se regăseşte în Capitolul IV din Codul muncii, cu titlul „Suspendarea contractului individual de muncă”, şi îmbracă mai multe modalităţi şi efecte, având de a face cu „Suspendarea de drept”, reglementată de art. 50; „Suspendarea din iniţiativa salariatului şi în cazul absenţelor nemotivate” , reglementă de art.51; „Suspendarea din iniţiativa angajatorului”, reglementată de art.52; şi „Suspendarea prin acordul părţilor”, reglementată de art. 54.

Prin urmare, se poate observa că în ceea ce priveşte suspendarea contractului individual de muncă, această instituţie este una complexă, prevăzând diferite situaţii şi împrejurări, fiind prevăzută simetric şi unilateral, adică şi angajatul poate avea iniţiativa suspendării, dar şi angajatorul are la dispoziţie acest mecanism al suspendării.

Evident, doar cauzele pentru care se poate iniţia procedura suspendării diferă, cauzele avute la dispoziţie de angajator sunt diferite fată de cele avute la dispoziţie de angajat.

În speţa de fată suspendarea contractului individual de muncă al intimatului-contestator s-a făcut de către recurentă, în calitatea sa de angajatoare în temeiul art. 52 alin.(1) lit. a), care dispune următoarele: „Contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului în următoarele, situaţii: lit. a) pe durata cercetării disciplinare prealabile, în condiţiile legii”.

Astfel, în speţă înainte de suspendarea contractului individual de muncă s-a constituit o comisie de cercetare disciplinară care urma să se ocupe cu cercetarea prealabilă disciplinară a intimatului-contestator pentru faptele pe care le-ar fi săvârşit cu ocazia participării la o emisiune televizată, fapte sesizate conducerii societăţii de către managerul de resurse umane prin raportul nr.8213 din 11.06.2008.

Prin urmare, având în vedere declanşarea mecanismului intern de cercetare disciplinară prealabilă, angajatorul având la dispoziţie dispoziţiile legale precitate a emis decizia privind suspendarea contractului individual de muncă al intimatului-contestator.

Evident că instanţa de fond a interpretat în mod diferit noţiunea de suspendare a contractului individual de munca din doua perspective, pe de o parte aşa cum am menţionat mai sus, a reţinut lipsa unor criterii obiective, buna credinţă şi o corectă cercetare disciplinară, dar fără a menţiona în cuprinsul considerentelor pe ce probatoriu îşi întemeiază afirmaţiile, iar pe de altă parte confundarea suspendării cu sancţiunea disciplinară a suspendării contractului de muncă pe o durată de cel puţin 10 zile lucrătoare.

Curtea consideră aşa cum de altfel enunţă şi textul supus interpretării şi aplicării practice că suspendarea contractului individual de muncă pe durata cercetării disciplinare prealabile nu se poate confunda sau completa cu una din sancţiunile disciplinare prevăzute de art. 264 din Codul muncii, şi anume „suspendarea contractului individual de muncă pentru o perioadă ce nu poate depăşi 10 zile lucrătoare".

Prin urmare, pentru a înţelege mecanismul sancţionării unui angajat, trebuie ştiut faptul că în sistemul actual al C o d u l u i m u n c i i cercetarea disciplinară prealabilă reprezintă regula, astfel că potrivit art. 267 alin.(1), „Sub sancţiunea nulităţi absolute, nici o măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 264 alin. (1) J.. a) (adică avertismentul scris), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare.

Cu alte cuvinte, nu se poate aplica o sancţiune legală în lipsa cercetării prealabile, iar în cauza de faţă s-a înfiinţat o comisie de cercetare disciplinară a intimatului, iar măsura suspendării contractului individual de muncă s-a aplicat începând cu data respectivă, 11.06.2008, în conformitate cu dispoziţiile art. 52 alin.(1) lit. a), „pe durata cercetării disciplinare prealabile …”

În ceea ce priveşte perioada pe care urmează să fie suspendat contractul individual de muncă, textul de lege nu a determinat în concret acest lucru, adăugând sintagma, „în condiţiile legii”.

Ei bine această sintagmă a devenit în opinia primei instanţe echivalentul sancţiunii disciplinare prevăzută de art. 264 alin.(1) lit. b) adică să nu depăşească 10 zile întrucât în caz contrar ar echivala cu o sancţiune disciplinară mascată.

Sintagma „în condiţiile legii” nu poate fi nicidecum interpretată prin raportare la aplicarea unei sancţiuni atâta timp cât ne aflăm în cadrul cercetării disciplinare prealabile, iar pentru a aplica o sancţiune disciplinară este obligatoriu ca angajatorul să aibă cunoştinţă despre existenţa unei fapte, care n urma cercetării disciplinare să poată fi considerată abatere disciplinară. iar sub aspectul intervalului de timp în care recurentul trebuia să se încadreze, dispoziţiile art. 268 alin. (1) din Codul muncii sunt cât se poate de clare; „Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei”.

Prin urmare, în cauză, recurenta în urma cercetării disciplinare efectuată a stabilit că intimatul se face vinovat de săvârşirea unei abateri disciplinare pentru care a dispus la data de 09.07.2008, deci înainte de împlinirea termenului de 30 de zile avut la dispoziţie de la luarea la cunoştinţă pentru aplicarea unei sancţiuni, la desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

Susţinerea intimatului prin întâmpinare că decizia în cauză a fost anulată în primă instanţă nu are nici o relevanţă în prezenta speţă în care se analizează doar dacă angajatorul a dispus suspendarea în mod legal a contractului individual de muncă al intimatului.

Deci, în cauza de faţă, Curtea consideră că dispoziţiile legale privind suspendarea contractului individual de muncă al intimatului contestator au fost pe deplin respectate, în sensul că a avut loc o cercetare disciplinară prealabilă a intimatului şi recurenta a aplicat acestuia o sancţiune, alta decât suspendarea contractului individual de muncă pe o durată de cel mult 10 zile, respectiv concedierea disciplinară a intimatului, sancţiune disciplinară, ce a fost aplicată în termenul de 30 de zile de la luarea la cunoştinţă despre abaterea săvârşită.

Un alt argument împotriva interpretării potrivit căreia suspendarea contractului individual de muncă în vederea cercetării disciplinare prealabile este o sancţiune disciplinară mascată este dată de dispoziţiile art. 52 alin. (2) din Codul muncii care dispun măsuri de reparare a prejudiciului creat în cazul în care cercetarea disciplinară nu a dus la stabilirea vinovăţiei celui cercetat, astfel: „În cazurile prevăzute la alin. 1 lit. a, … , dacă se constată nevinovăţia celui în cauză, salariatul îşi reia activitatea anterioară, plătindu-i-se, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care ar fost lipsit pe perioada suspendării contractului”.

Examinând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate, Curtea în temeiul art. 326 C. proc. civ., pentru considerentele ce se vor arăta urmează să o respingă ca fiind nefondată.

Astfel, revizuentul a invocat ca temei de drept dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., dispoziţii care prevăd următoarea ipoteză: „Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri”, pct. 2) „dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut”.

Curtea reţine că sub aspectul alin. (1) al art. 322 C. proc. civ., cererea de revizuire îndeplineşte condiţiile cerute de acest text de lege, respectiv este formulată împotriva unei decizii pronunţate în recurs prin care se evocă fondul.

Curtea mai reţine că potrivit art. 326 alin. (3) C. proc. civ., „Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază”.

Însă, prin decizia civilă supusă revizuirii şi menţionată mai sus, s-a dispus admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate şi respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.

Cu privire la motivele invocate pe calea revizuirii şi indicate în cerere, Curtea constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele motive:

Curtea constată că faptele invocate în motivare nu se regăsesc în cele trei ipoteze prevăzute de pct. 2) al art. 322 C. proc. civ.:

În motivarea în fapt revizuentul se referă la chestiuni ce ţin de conţinutul deciziei prin care s-a dispus suspendarea sa din funcţie şi nu la ipotezele prevăzute de art. 322 alin. (1) pct. 2) C. proc. civ., reluând pe această cale diverse critici care ar constitui un abuz la adresa sa.

Curtea analizând prima ipoteză „instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut”, constată că această ipoteză nu rezultă din conţinutul deciziei ce se solicită a fi revizuită deoarece, instanţa de recurs, admiţând recursul a modificat sentinţa recurată şi a respins contestaţia acestuia.

Or, prin contestaţia formulată, revizuentul-contestator a solicitat anularea deciziei de suspendare, iar Curtea a respins contestaţia acestuia, prin urmare, deci, nu putem vorbi despre faptul că instanţa de recurs s-ar fi pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut.

Cu privire la cea de-a doua ipoteză, respectiv „nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut”, Curtea reţine că instanţa s-a pronunţat asupra lucrului cerut, respectiv, contestatorul-revizuent a cerut anularea deciziei, iar instanţa de recurs prin admiterea recursului şi modificarea sentinţei a respins contestaţia sa.

Cu privire la cea de-a treia ipoteză, „s-a dat mai mult decât s-a cerut”, de asemenea, din conţinutul deciziei a cărei revizuire se solicită nu rezultă existenţa acestei ipoteze, deoarece instanţa de recurs nu a dat mai mult decât s-a cerut prin respingerea contestaţiei.

Prin urmare, revizuirea nu este posibilă atunci când cererea sau capătul de cerere a fost respinsă primind astfel o rezolvare.

De altfel revizuirea este o cale de atac extraordinară ce se justifică, de regulă, prin aceea că involuntar, instanţa a săvârşit o eroare în legătură cu starea de fapt stabilită în hotărârea atacată, fie în raport cu materialul existent la data pronunţării hotărârii, fie în raport cu noile împrejurări, apărute ulterior pronunţării hotărârii.

Or, în cazul cererii de revizuire, ce vizează decizia civilă precitată şi prin care admiţându-se recursul, s-a modificat sentinţa şi s-a respins contestaţia împotriva deciziei de suspendare, Curtea a statuat asupra interpretării şi aplicării dispoziţiilor legale ce privesc suspendarea raporturilor de muncă pe durata desfăşurării cercetării prealabile disciplinare, suspendare reglementată de dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. a) din Codul muncii.

Interpretarea dispoziţiilor legale este atributul ce aparţine instanţei de judecată, învestită cu soluţionarea recursului şi care nu este ţinută sau obligată în a menţine hotărârea instanţei de fond atunci când aceasta este dată cu interpretarea greşită a legii.

De asemenea nici respingerea probei cu înscrisuri de către instanţa de recurs cu motivare că înscrisurile respective nu erau pertinente şi concludente în soluţionarea recursului nu constituie un motiv de revizuire în măsură să modifice starea de fapt reţinută şi, pe cale de consecinţă interpretarea şi aplicarea legii să devină diferită faţă de cea reţinută prin decizia a cărei revizuire se solicită.

Pentru aceste considerente, Curtea urmează să respingă cererea de revizuire ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuientul-intimat-contestator E. J. împotriva deciziei civile nr.5082/9.07.2009 pronunţată de Curtea de A p e l B u c u r e ş t i Secţia a E.-a Civilă şi pentru cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr(...)(1113/2009), în contradictoriu cu intimata-recurentă (...) B. I. (...) ( fosta (...) B. E. H. (...)).

IREVOCABILĂ.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 februarie 2010.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

E. B. F. M. V. M. D. E.

GREFIER

G. E.

Red.: P.A.

Dact.: Z.G.

2 ex./11.03.2010

Jud.D.: P.B.

E.L.V.

L.C.E.

Jud.fond: V.G.

D.D.