Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C L U J

Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale

pentru Minori şi Familie

DECIZIA CIVILA NR. 2045/R/2008

Şedinţa publică din data de 23 octombrie 2008

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE : (...)-(...) (...)

JUDECĂTORI : (...) (...)

(...) S.

GREFIER : S. N.

S-au luat spre examinare, în vederea pronunţării recursurile declarate de pârâţii SC”F.”SRL şi E. D. I. împotriva sentinţei civile nr. 1091 pronunţată de T r i b u n a l u l C l u j, la data de 11 iunie 2008, în dosarul nr(...), privind şi pe reclamanta O. E. având ca obiect contestaţie decizie suspendare contract de muncă.

N. dezbaterilor şi concluziile părţilor au fost consemnate în încheierea şedinţei publice din data de 21 octombrie 2008, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.

S-au depus concluzii scrise de către reprezentanţii părţilor.

C U R T E A

Prin sentinţa civilă nr.1091 din 1 1iunie 2008, T r i b u n a l u l C l u j, a admis în parte acţiunea promovată de reclamanta O. E. împotriva pârâtei SC „F.” SRL C şi dispunând anularea deciziilor nr.188/07.02.2008 la suspendare a contractului de muncă şi decizia nr.2/08.03.2008 de concediere a reclamantei, pârâta a fost obligată să o reintegreze pe reclamantă pe postul deţinut anterior concedierii şi să-i achite drepturile salariale restante începând cu data de 7.02.2008 şi până la reintegrarea efectivă sume care vor fi indexate, majorate şi reactualizate.

A fost respins petitul acţiunii reclamantei referitor la acordarea daunelor interese şi s-a luat act de renunţarea la judecată faţă de pârâţii B. T. S. şi D. D..

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, reclamanta a fost angajata pârâtei, având încheiat contractul individual de muncă pe durată nedeterminată începând cu data de 16.08.2005, având funcţia de economist.

Prin decizia nr. 188/07.02.2008 reclamantei i s-a suspendat contractul individual de muncă în vederea cercetării disciplinare prealabile.

Instanţa a reţinut că potrivit prevederilor art.52 din Codul muncii, contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului pe durata cercetării disciplinare prealabile, în condiţiile legii.

Doctrina şi practica judiciară au stabilit că suspendarea contractului individual de muncă pentru cercetarea disciplinară prealabilă nu poate fi dispusă pe o perioadă mai mare de 10 zile.

Din analiza respectivei decizii instanţa a constatat că acesta nu menţionează durata suspendării ci doar data de începere, acesta fiind 07.02.2008.

Potrivit art. 267 din Codul muncii sub sancţiunea nulităţii absolute, nici o măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 264 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii.

Instanţa a reţinut că pentru procedura cercetării disciplinare prealabile pârâta a numit o comisie de cercetare disciplinară şi a dispus suspendarea contractului individual de muncă al reclamantei.

Din actele depuse la dosar de pârâtă reiese că s-a emis adresa către contestatoare, dar această adresă menţionează ca dată de convocare data de 17.03.2008, iar pârâta nu poate dovedi că acesta a fost comunicată legal, cu semnătură de primire şi prin scrisoare recomandată.

Referitor la cercetarea disciplinară, instanţa a mai reţinut că procesul verbal încheiat în data de 07.03.2008 se dovedeşte a fi încheiat mult mai târziu deoarece menţionează faptul că reclamanta nu s-a prezentat la data şi ora stabilită prin convocator, respectiv 17.03.2008, fiind astfel încheiat pro cauza.

Având în vedere faptul că reclamanta a fost convocată la cercetarea disciplinară prealabilă la data de 17.03.2008, procesul verbal de finalizare a cercetării fiind încheiat la data de 97.03.2008 şi decizia de concediere a fost emisă la data de 08.03.2008, instanţa a constatat că pârâta nu a respectat prevederile art. 267 şi 268 din Codul muncii.

Prin neefectuarea unei reale cercetări disciplinare prealabile, instanţa a reţinut că nici decizia de suspendare nu se dovedeşte a fi temeinică, acesta fiind în fapt o măsură de sancţionare efectivă.

Potrivit art. 267 alin. 2 din Codul muncii, dacă se constată nevinovăţia celui în cauză, sau netemeinicia măsurii luate de intimată, salariatul îşi reia activitatea anterioară, plătindu-i-se, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului.

Referitor la petitul privind daunele morale instanţa a reţinut că doctrina a adoptat multiple criterii de determinare şi clasificare a prejudiciului nepatrimonial. Pentru acordarea daunelor-morale este necesară administrarea unor probe corespunzătoare care să contureze dimensiunea suferinţelor, întinderea prejudiciului moral la care reclamanta a fost supusă în urma desfacerii contractului individual de muncă. Prejudiciul moral trebuie probat cu declaraţii de martori, acte medicale, etc., care să dovedească daunele –morale suferite. În funcţie de importanţa valorii lezate şi a probelor depuse, instanţa poate aprecia importanţa prejudiciului moral cauzat.

În cauză reclamanta, în primul rând, nu a probat existenţa unui prejudiciu moral cauzat de concediere, iar apoi instanţa a făcut o reparaţie morală efectivă şi suficientă prin anularea deciziilor nelegale.

Având în vedere prevederile art. 267 şi 268 din Codul muncii şi aspectele reţinute instanţa a admis în parte contestaţia formulată de reclamantă.

Împotriva sentinţei, pârâta a declarat în termen recurs, solicitând modificarea în sensul respingerii în totalitate a acţiunii reclamantei.

În esenţă se susţine că sentinţa a fost dată fără să fie motivată în fapt şi-n drept, omiţându-se cercetarea înscrisurilor depuse la dosar de pârâtă.

Se mai arată că s-a demonstrat vinovăţia reclamantei şi prin aceasta justeţea măsurilor luate prin deciziile atacate de reclamantă, tribunalul a pronunţat o sentinţă nelegală şi netemeinică.

Prin întâmpinarea de la dosar, filele 24-27, reclamanta s-a opus admiterii recursului apreciind că sentinţa atacată este legală şi temeinică.

Analizând sentinţa prin prisma motivelor de recurs invocate de pârâtă, Curtea reţine următoarele:

Aşa cum rezultă din sentinţa recurată, considerentul esenţial pentru care a fost admisă acţiunea reclamantei a fost acela, că pârâta nu a efectuat o cercetare disciplinară prealabilă reală în cazul din speţă, ceea ce contravine dispoziţiilor art.267 C.muncii, potrivit cărora nici o măsură, cu excepţia celei prevăzută de art.264 alin.1 lit.a C.muncii, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea cercetării disciplinare prealabile.

Este de observat că şi actele depuse la dosar de către pârâtă confirmă concluzia instanţei de fond.

Astfel chiar dacă există o adresă emisă de pârâtă (fila 72 dos.fond) pentru convocarea reclamantei pentru data de 17.03.2008 în vederea cercetării prealabile, nu există nici o dovadă că această convocare a fost şi comunicată reclamantei.

Mai mult, potrivit procesului verbal de finalizare a cercetării disciplinare se atestă că aceasta a avut loc la data de 7.03.2008, iar decizia de concediere a fost emisă la 8.03.2008, în condiţiile în care convocarea reclamantei pentru efectuarea cercetării disciplinare era stabilită pentru data de 17.03.2008.

Aşadar, din cele arătate mai sus rezultă fără echivoc faptul că cercetarea disciplinară a reclamantei nu a avut loc astfel că toate celelalte acte, respectiv deciziile 188/7.02.2008 şi 2/8.03.2008 în mod corect au fost anulate de către instanţa de fond.

De fapt este de observat că nici pârâta prin recursul său nu face aprecieri şi nu critică acest aspect al nulităţii deciziilor pentru neefectuarea cercetării disciplinare prealabile, solicitând doar ca o recunoaştere a nerespectării acestei proceduri, să se ţină seama de urgenţa măsurilor ce trebuiau luate împotriva reclamantei pentru abaterile săvârşite, urgenţă care de fapt nu poate înlătura în nici un caz procedura prevăzută de art.267 C.muncii.

Aşa fiind, faţă de cele mai sus reţinute, văzând şi dispoziţiile art.299 şi 312 C.proc.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtei.

În baza art.274 C.proc.civ., pârâta va fi obligată să plătească reclamantei suma de 4000 lei cheltuieli de judecată în recurs justificate prin onorariul avocaţial.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC"F. " SRL C N împotriva sentinţei civile 1091 din 11 iunie 2008 a T r i b u n a l u l u i C l u j pronunţată în dosar nr(...), pe care o menţine.

Obligă pe numitul recurent să plătească intimatei O. E. suma de 4.000 lei , cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 23 octombrie 2008.

PREŞEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

(...) (...) (...) (...) (...) (...) S. S. N.

Red.AR

Dact.T./2ex.

10.12.2008