Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L P L O I E Ş T I SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR(...) ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

D E C I Z I A NR. 713

Şedinţa publică din data de 15 mai 2008

Preşedinte : (...) (...)

Judecători : (...) (...) (...)

: (...) E.

Grefier : B. G.

Pe rol fiind pronunţarea asupra recursului declarat de reclamantul U. S. – U. domiciliat în P,(...), .88, .2, .10 , judeţul P, împotriva sentinţei civile nr. 88 din 10 ianuarie 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l P r a h o v a, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC D.-D. I. ROMANIA SRL, cu sediul în B, B.dul (...), nr.10, sector 6 şi cu sediul ales la Cabinet de avocatură H. E. – B, B.dul (...) (...), nr.25, .5, sector 2.

Dezbaterile şi susţinerile părţilor au avut loc în şedinţa în şedinţa publică din data de 9 mai 2008, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, pentru a da posibilitate apărătorilor părţilor să depună la dosar concluzii scrise şi delegaţiile de reprezentare, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 15 mai 2008, când a pronunţat următoarea decizie.

C U R T E A :

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele :

Prin contestaţia înregistrată sub nr(...) pe rolul T r i b u n a l u l u i P r a h o v a, contestatorul U. S. U. a chemat în judecată pe intimata SC D.-D. I. ROMANIA SRL, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea deciziilor nr.18096/31.08.2007 şi nr.18326/26.09.2007 emisă de intimată, repunerea părţilor în situaţia anterioară prin constatarea dreptului salariatului de a presta muncă la societatea intimată, precum şi plata drepturilor salariale până la reluarea efectivă a activităţii de către contestator.

S-a mai solicitat obligarea intimatei la plata de daune morale în cuantum de 100.000 lei, precum şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că în baza contractului înregistrat sub nr.7956/24.07.2003, a lucrat în funcţia de supervizor stocuri în cadrul departamentului depozit , din P , iar la data de 31.08.2007 i-a fost comunicată decizia nr. 18096/31.08.2007 prin care s-a dispus, în temeiul art.52 alin.1 lit.a şi alin.2 din Codul muncii, suspendarea contractului individual de muncă începând cu data de 31.08.2007 şi în continuare , pe toată perioada derulării cercetării disciplinare prealabile dispuse de angajator .

A mai arătat contestatorul că soluţia adoptată de intimată, de a da o singură decizie privind demararea cercetării prealabile şi a doua zi, de suspendare a contractului de muncă, este nelegală, arătând premeditarea înlăturării efective a contestatorului de la locul de muncă, prin încălcarea principiilor fundamentale prevăzute de Titlul I, Capitolul II din Codul muncii.

Totodată, s-a susţinut de către contestator că la data de 26.09.2007, prin intermediul executorului judecătoresc, i-a fost comunicată decizia nr.18326/26.09.2007 privind suspendarea contractului individual de muncă începând cu data de 27.09.2007 şi până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti ce va fi pronunţată ca urmare a formulării plângerii penale împotriva salariatului, existând premisele săvârşirii de către angajat a unor fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, formulare ce este preluată de către intimată din Legea nr.1/1970, ce a fost abrogată în mod expres de art.298 din Codul muncii.

De asemenea, s-a învederat că măsurile luate , de suspendare a contractului individual de muncă prin actul unilateral de voinţă al angajatorului, încalcă dispoziţiile art.5 din Codul muncii, la care s-a făcut trimitere , precum şi ale art.58 lit.d din Codul muncii, care instituie în sarcina angajatorului obligaţia de a respecta principiul nediscriminării, abţinându-se de la orice faptă de discriminare directă sau indirectă, sensul real al măsurilor dispuse fiind acela de a-l înlătura pe contestator din schema de personal şi de a aduce alţi angajaţi, comiţându-se şi un abuz având în vedere capacitatea organizatorică şi financiară a angajatorului, precum şi durata mare în timp de rezolvare a unei plângeri penale.

A mai susţinut contestatorul că decizia nr.18096/31.08.2007, de suspendare a contractului de muncă pe toată perioada cercetării disciplinare prealabile, este întemeiată pe disp.art.52 alin.1 şi alin.2 din Codul muncii, situaţie care cere cel puţin existenţa plângerii penale depusă la data emiterii actului angajatorului.

În drept, au fost invocate disp.art.5 şi urm. din Codul muncii, art.998 Cod civil, art.274 Cod procedură civilă.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată arătând că deciziile atacate sunt temeinice, fiind emise cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare .

În privinţa primei decizii atacate, s-a arătat că în urma inventarierii stocului din data de 18.08.2007, la gestiune produs finit din depozitul P a rezultat o lipsă în gestiune de 16130 Euro, arătându-se cui revine responsabilitatea conform fişei postului, iar în baza referatului din data de 30.08.2007, la al cărui conţinut s-a făcut trimitere, s-a luat decizia declanşării cercetării disciplinare prealabile a persoanelor răspunzătoare, inclusiv a contestatorului.

Măsura suspendării contractului de muncă, a susţinut intimata, a fost dispusă pentru a se asigura desfăşurarea obiectivă a cercetării disciplinare şi pentru a preveni eventualele încercări de influenţare a rezultatelor anchetei, iar în privinţa celei de a doua decizii, prin care s-a dispus suspendarea contractului de muncă al contestatorului în temeiul art.52 alin.1 lit.c din Codul muncii, s-a arătat că măsura a fost luată întrucât împotriva salariatului a fost formulată plângere penală pentru săvârşirea unor fapte care pot intra sub incidenţa legii penale şi care sunt incompatibile cu funcţia deţinută.

S-a mai învederat că s-a făcut o simplă afirmaţie, fără a se prezenta dovezi în susţinerea contestatorului conform căreia unitatea ar intenţiona să-l înlăture din funcţie pentru a aduce pe această funcţie alţi salariaţi, în realitate suspendându-se doar raporturile de muncă, iar în ipoteza prevăzută de art.52 alin.1 lit.c din Codul muncii, nu trebuia îndeplinită decât condiţia ca împotriva salariatului să fi fost formulată plângere penală de către angajator, condiţie ce este întrunită în cauză, inexistenţa unor sancţiuni anterioare nefiind relevantă, aceasta prezentând relevanţă numai la aplicarea unei sancţiuni disciplinare.

În legătură cu discriminarea invocată de contestator, s-a învederat că acesta nu a arătat şi criteriile care au stat la baza măsurii şi nu a motivat de ce aceste criterii au un caracter discriminatoriu, susţinându-se de către intimată că la luarea măsurii suspendării contractului de muncă al contestatorului nu a fost avut în vedere vreun criteriu dintre cele menţionate de art.5 din Codul muncii.

Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentinţa civilă nr.88/10.01.2008 T r i b u n a l u l P r a h o v a a respins contestaţia ca neîntemeiată, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin decizia nr.18096/31.08.2007 emisă de intimată s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului începând cu data de 31.08.2007 şi în continuare, pe toată perioada derulării cercetării disciplinare prealabile dispusă de angajator, reţinându-se că faptele imputate acestuia sunt grave şi de natură a pune în pericol disciplina muncii în cadrul colectivului din care face parte, decizie care nu pune în discuţie vinovăţia sau nevinovăţia sa.

Ulterior, prin decizia nr.19326/26.09.2007 intimata a suspendat contractul individual de muncă al contestatorului începând cu 27.09.2007 şi până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti ce va fi pronunţată ca urmare a formulării plângerii penale înregistrată la I.P.J. P – S.I.F.

S-a mai arătat că prima decizie a fost emisă de către intimată în urma inventarierii stocului din data de 18.08.2007, când s-a constatat o lipsă în gestiune de 16130 Euro, gestiune de care răspundea şi contestatorul, în calitatea acestuia de supervizor stocuri şi întrucât împotriva contestatorului a fost formulată plângere penală, intimata a dispus la data de 26.09.2007, în temeiul art.52 alin.1 lit.c din Codul muncii, suspendarea contractului individual de muncă al salariatului.

Deciziile atacate au fost emise de către intimată în baza art.52 alin.1 lit.a şi c din Codul muncii, arătându-se de către prima instanţă că nu se poate susţine că intimata nu a respectat dispoziţiile legale în materie, fiind nejustificată susţinerea contestatorului conform căreia măsura ar constitui o discriminare faţă de acesta.

În ambele decizii s-a arătat că în cazul în care în urma cercetării disciplinare se constată nevinovăţia salariatului, respectiv în cazul în care prin hotărâre judecătorească definitivă se constată nevinovăţia contestatorului, acesta îşi va relua activitatea anterioară şi i se va plăti o despăgubire egală cu drepturile salariale de care ar fi beneficiat dacă nu i s-ar fi suspendat contractul de muncă.

În raport de considerentele mai sus arătate, prima instanţă a privit contestaţia ca neîntemeiată, respingând-o în consecinţă.

Împotriva sentinţei primei instanţe contestatorul a declarat, în termen legal, recurs, criticând-o ca nelegală şi netemeinică.

Astfel, după ce se reiau o serie de susţineri din acţiunea introductivă, se arată că soluţia adoptată de intimată, de a da o singură decizie privind demararea cercetării prealabile şi , a doua zi, de suspendare a contractului de muncă , este nelegală, arătând premeditarea înlăturării efective a salariatului de la locul de muncă, prin încălcarea principiilor fundamentale prevăzute de Titlul I, Capitolul II din Codul muncii.

În legătură cu cea de a doua decizie de suspendare, se învederează că a fost preluată mecanic, din conţinutul Legii nr.1/1970, abrogată în mod expres de art.298 din Codul muncii, formularea conform căreia există premisele săvârşirii de către angajat a unor fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută.

Raportat la dispoziţiile art.52 din Codul muncii, măsurile dispuse de angajator reprezintă cazuri de suspendare a contractului individual de muncă prin actul unilateral de voinţă al acestuia, susţinându-se de către recurent că până la data emiterii actelor contestate şi-a îndeplinit corespunzător sarcinile de serviciu, fără abateri, iar în cazul de faţă sunt îndeplinite disp.art.5 alin.4 din Codul muncii, conform cărora constituie discriminare indirectă actele şi faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin.2, dar care produc efectele unei discriminări directe.

Astfel, se arată că din situaţia centralizatoare necontestată rezultă că sunt înregistrate pierderi la depozitul din P în tot cursul anului 2007, situaţie ce se prezintă şi în alte unităţi ale intimatei din ţară, expres enumerate , intimata dispunând suspendarea pe motivul plângerii penale, doar împotriva recurentului, prezenţa acestuia la locul de muncă neavând nicio influenţă asupra anchetei penale, pârâta nedovedind oportunitatea suspendării contractului de muncă, deşi avea această obligaţie conform art.287 din Codul muncii.

Se mai susţine că intimata a semnat contractul colectiv de muncă pe anul 2006/2007 care prevede , la art.58 lit.d, obligaţia de a respecta principiul nediscriminării abţinându-se de la orice faptă de discriminare directă sau indirectă, iar prin emiterea deciziilor atacate s-au încălcat dispoziţiile legale urmărindu-se înlăturarea recurentului din schema de personal şi făcându-se un abuz având în vedere capacitatea organizatorică şi financiară a angajatorului şi durata mare în timp de rezolvare a unor plângeri penale, angajatul prestând muncă pentru întreţinerea familiei şi achitarea altor obligaţii asumate la instituţiile de credit.

Se învederează în continuare că prin decizia nr.18326/26.09.2007 s-a suspendat un contract de muncă suspendat încă din data de 31.08.2007, iar în raport de dispoziţiile art.52 alin.1 şi alin.2 din Codul muncii, trebuia să existe plângerea penală depusă la data emiterii deciziei nr.18096/31.08.2007.

Se mai arată că instanţa a reţinut în mod greşit că potrivit fişei postului responsabilitatea gestiunii revenea anumitor supervizori, nerăspunzând la aspectul invocat de contestator cu privire la pierderile existente în sistemul de producţie şi lipsurile în gestiune din alte localităţi, pentru care nu s-au luat măsuri.

S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, arătându-se că în privinţa daunelor morale solicitate, cererea recurentului este admisibilă având în vedere reputaţia sa profesională, lipsa sancţiunilor, precum şi şocul psihic suferit ca urmare a abuzului intimatei asupra angajatului.

Intimata SC D.-D. I. ROMANIA SRL a formulat întâmpinare prin care a răspuns criticilor aduse în recurs, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele şi lucrările dosarului, de dispoziţiile legale ce au incidenţă în soluţionarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează :

În conformitate cu dispoziţiile art.52 alin.1 din Codul muncii contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului, printre altele, în următoarele situaţii : a) pe durata cercetării disciplinare prealabile şi c)în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută , până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.

Faptul că iniţial, prin decizia nr.18096/30.08.2007, s-a dispus , în temeiul art.267 din Codul muncii demararea cercetării disciplinare prealabile a recurentului-contestator, având funcţia de supervizor stocuri, iar prin decizia nr.18096/31.08.2007 a intimatei s-a decis, în temeiul art.52 alin.1 lit.a din Codul muncii, suspendarea contractului individual de muncă al recurentului începând cu data de 31.08.2007, nu poate conduce la concluzia că măsura suspendării este nelegală, aşa cum pretinde recurentul.

Dispoziţiile art.52 alin.1 lit.a din Codul muncii dau dreptul angajatorului de a lua, în mod unilateral, măsura suspendării contractului individual de muncă al salariatului pe durata cercetării disciplinare prealabile a acestuia, menţionându-se chiar în cuprinsul deciziei contestate care au fost argumentele pentru care s-a luat această măsură , precum şi faptul că o asemenea decizie nu pune în discuţie vinovăţia sau nevinovăţia salariatului, iar în măsura în care se va constata nevinovăţia acestuia , îşi va relua activitatea anterioară , plătindu-i-se în temeiul şi în condiţiile legii, o despăgubire egală cu drepturile salariale de care ar fi beneficiat dacă nu i s-ar fi suspendat contractul de muncă, după cum s-a prevăzut expres la art.4 din decizie.

Este neîntemeiată susţinerea recurentului conform căreia la momentul emiterii deciziei nr.18096/31.08.2007 de către intimată ar fi trebuit să existe deja o plângere penală formulată împotriva acestuia, câtă vreme textul de lege în baza căruia a fost luată măsura respectivă nu impune o asemenea obligaţie.

Prin decizia nr.18326/26.09.2007 intimata a dispus, în baza art.52 alin.1 lit.c din Codul muncii, suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului începând cu data de 27.09.2007 şi până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti ce va fi pronunţată ca urmare a formulării plângerii penale înregistrată împotriva salariatului la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului P – Serviciul de Investigare a Fraudelor , consemnându-se la art.1 alin.2 din decizie că orice proceduri legale iniţiate de angajator împotriva angajatului , inclusiv disciplinare, înainte de emiterea prezentei decizii, se suspendă până la soluţionarea plângerii penale.

Şi cea de a doua măsură dispusă , de suspendare a contractului individual de muncă al recurentului, face parte din categoria măsurilor care se iau prin actul unilateral de voinţă al angajatorului împotriva angajatului , în cauză făcându-se dovada îndeplinirii cerinţelor prev.de art.52 alin.1 lit.c din Codul muncii, societatea intimată formulând la data de 26.09.2007 plângere penală împotriva recurentului-contestator şi a altor salariaţi, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare , fals sub înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, înregistrată la data de 26.09.2007 la I.P.J. P – Serviciul de Investigare a Fraudelor, în prezent efectuându-se acte premergătoare , aşa cum rezultă din adresa nr.3203/P/06.11.2007 a I.P.J. P – S.I.F. către intimată, depusă la dosarul de fond.

Nici în legătură cu această măsură nu se discută vinovăţia sau nevinovăţia salariatului indicându-se în cuprinsul acesteia că în situaţia în care prin hotărâre judecătorească definitivă se constată nevinovăţia salariatului, acesta îşi va relua activitatea anterioară , plătindu-i-se în temeiul şi în condiţiile legii, o despăgubire egală cu drepturile salariale de care ar fi beneficiat dacă nu i s-ar fi suspendat contractul de muncă.

În aceste condiţii este neîntemeiată susţinerea recurentului conform căreia ar fi fost înlăturat din funcţie, în speţă fiind vorba doar de suspendarea contractului individual de muncă al acestuia , ce s-a dispus cu respectarea prevederilor legale.

Codul muncii permite angajatorului să aibe iniţiativa suspendării contractului individual de muncă al salariatului în condiţiile prevăzute , printre altele, de dispoziţiile art.52 alin.1 lit. a şi c , iar problema vinovăţiei sau nevinovăţiei recurentului nu se discută, aşa cum s-a arătat mai sus , într-un proces ca cel de faţă, în care s-au contestat deciziile de suspendare a contractului individual de muncă luate pe acest motiv.

Nu se poate reţine că prin adoptarea măsurii respective intimata l-ar fi discriminat pe recurent , aşa cum pretinde acesta, invocând dispoziţiile art.5 alin.4 din Codul muncii, fără a indica ce anume criterii ar fi fost aplicate de societatea intimată, altele decât cele menţionate la art.5 alin.2 din Codul muncii, care să producă efectele unei discriminări directe.

Împrejurarea că până în prezent recurentul nu a mai fost sancţionat disciplinar este lipsită de relevanţă întrucât în speţă , măsura suspendării contractului individual de muncă al recurentului nu a fost luată ca sancţiune disciplinară, în temeiul art.52 alin.1 lit.b din Codul muncii, coroborat cu art.263 şi art.264 din Codul muncii.

De asemenea, faptul că ar fi înregistrate pierderi la depozitul din P pe tot parcursul anului 2007, după cum asemenea pierderi ar fi înregistrate şi la unităţile intimatei din alte localităţi, nu putea împiedica pe intimată să ia măsura suspendării contractului individual de muncă al recurentului în sensul celor dispuse de aceasta, câtă vreme au fost respectate de către intimată prevederile legale pentru a se dispune această măsură .

Intimata a arătat, de altfel, prin întâmpinarea depusă la dosar în recurs, că a formulat plângeri penale şi împotriva altor angajaţi, pe care i-a indicat, emiţând decizii de suspendare a contractelor individuale de muncă ale acestora, contestaţiile împotriva acestor decizii formând obiectul unor dosare aflate pe rolul T r i b u n a l u l u i P r a h o v a, ce au fost respinse, formularea de plângeri penale împotriva mai multor angajaţi reieşind şi din conţinutul adresei nr.3903/P/06.11.2007 a I.P.J. P – Serviciul de Investigare a Fraudelor către intimată, depusă în copie la dosarul de fond.

Câtă vreme s-a reţinut în mod corect de către prima instanţă că deciziile atacate sunt legale şi temeinice, nici cererea recurentului, privind acordarea de daune morale, nu putea fi primită.

Concluzionând, în raport de considerentele mai sus arătate, Curtea priveşte recursul contestatorului ca nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă îl va respinge ca atare, sentinţa atacată fiind legală şi temeinică, decurgând dintr-o corectă apreciere a probelor administrate şi interpretare a dispoziţiilor legale.

Pentru aceste motive

În numele legii

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul U. S. – U. domiciliat în P,(...), .88, .2, .10 , judeţul P, împotriva sentinţei civile nr. 88 din 10 ianuarie 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l P r a h o v a, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC D.-D. I. ROMANIA SRL, cu sediul în B, B.dul (...), nr.10, sector 6 şi cu sediul ales la Cabinet de avocatură H. E. – B, B.dul (...) (...), nr.25, .5, sector 2.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 15 mai 2008.

Preşedinte Judecători

(...) (...) (...)-(...) (...) (...) E.

Grefier

B. G.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120/2006

tehnored. 2 ex/30.05.2008

V.A.P./E.R.C.

dos.fond nr(...) Trib.P

jud. fond D. O.

H. N.