Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L P I T E Ş T I

SECŢIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE

DOSAR NR(...) DECIZIA CIVILĂ NR. 339/R-CM

Şedinţa publică din 18 Aprilie 2008

Curtea compusă din:

Preşedinte: (...) (...), judecător

Judecător: (...) (...)-(...)

Judecător: (...) O.

Grefier: N. G

Pe rol fiind pronunţarea asupra recursului civil declarat de intimata S.C. TURISM MUNTENIA S.A. P, cu sediul în Piteşti, E. Munteania, nr.1, judeţul A, împotriva sentinţei civile nr.896/CM din 21 decembrie 2007, pronunţată de T r i b u n a l u l A r g e ş, în dosarul nr(...), intimat fiind contestatorul E. H., domiciliat în Piteşti,(...)-164, judeţul A.

Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru şi timbru judiciar.

Grefierul de şedinţă învederează instanţei că, la dosarul cauzei s-au depus, prin serviciul de registratură al instanţei, un borderou cu acte, de către intimatul-contestator E. G.

Curtea, constată că dezbaterile asupra cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de 16 aprilie 2008, încheierea de şedinţă de la această dată făcând parte integrantă din prezenta decizie, iar în urma deliberării s-a pronunţat următoarea soluţie.

C U R T E A:

Constată că, la data de 19 iunie 2007, E. G a formulat contestaţie, împotriva deciziei nr.26/12 iunie 2007 prin care intimata S.C.TURISM MUNTENIA S.A. Piteşti i-a suspendat contractul individual de muncă în temeiul art.52 lit.c Codul muncii şi a solicitat anularea acesteia şi repunerea în situaţia anterioară.

În motivarea contestaţiei a susţinut că decizia de mai sus este nemotivată, deoarece nu a fost descrisă fapta pretinsă a fi fost săvârşită ce a determinat luarea măsurii, astfel că nu se poate verifica dacă există legătură de cauzalitate între aceasta şi atribuţiile sale de serviciu.

Deosebit, a susţinut că decizia este nulă pentru că nu este prevăzută funcţia în care este încadrat şi nu se menţionează efectele pe care le atrage suspendarea contractului individual de muncă, aplicarea disp.art.52 alin.1 lit.c din Codul muncii nefiind posibilă.

La data de 14 noiembrie 2007, contestatorul şi-a completat susţinerile arătând că decizia de suspendare este nelegală deoarece a fost luată de un organ necompetent, respectiv preşedintele consiliului de administraţie şi nu angajatorul cu care a încheiat contractul individual de muncă şi nu sunt întrunite cerinţele textului legal pe care s-a întemeiat, deoarece nu s-a făcut dovada că a săvârşit o faptă penală şi că este incompatibil cu exerciţiul funcţiei pe care o deţine în lipsa descrierii faptice a acesteia în conţinutul deciziei.

Deosebit, a solicitat obligarea intimatei la plata sumei de 50.000 euro daune morale pentru prejudiciul moral pe care i l-a cauzat, urmare a suspendării abuzive a contractului individual de muncă.

T r i b u n a l u l A r g e ş, prin sentinţa civilă nr.896/CM/21 decembrie 2007, a admis în parte contestaţia completată şi a anulat decizia nr.26/12 iunie 2007 emisă de intimată, dispunând repunerea părţilor în situaţia anterioară în sensul reluării activităţii de către contestator în funcţia avută anterior emiterii acesteia şi obligării la plata drepturilor salariale, actualizate, indexate şi majorate pe perioada 12 iunie 2007 până la reluarea efectivă a activităţii.

Ca să pronunţe această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în esenţă că potrivit contractului individual de muncă din data de 13 iulie 1994 contestatorul este angajatul intimatei în funcţia de administrator hotel, iar prin decizia din data de 12 iunie 2007, i-a fost suspendat contractul individual de muncă în temeiul art.52 lit.c din Codul muncii, motivat de formularea unei plângeri penale împotriva sa înregistrată la I.P.J. A sub nr.(...)/25 mai 2007.

S-a reţinut că decizia analizată a fost semnată de preşedintele consiliului de administraţie care potrivit art.21 lit.Aa din statutul intimatei are atribuţii în legătură cu angajarea şi concedierea personalului, astfel că în virtutea principiului „cine poate mai mult, poate şi mai puţin”, era abilitat să suspende contractul individual de muncă al contestatorului.

În consecinţă, s-a apreciat că susţinerea acestuia potrivit căruia decizia evocată este lovită de nulitate absolută deoarece a fost emisă de o persoană fără calitate este neîntemeiată.

S-a observat însă că pe fond decizia analizată este lipsită de suport deoarece plângerea penală înregistrată sub nr.(...)/25 mai 2007 nu există, iar din conţinutul actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că înscrisurile depuse considerate a avea acest caracter sunt simple sesizări privitoare la verificarea unor situaţii de fapt şi nu plângeri penale în înţelesul legal al termenului.

Or, potrivit art.52 alin.1 lit.c din Codul muncii, contractul individual de muncă al salariatului poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului doar în situaţia în care s-a formulat o plângere penală împotriva sa ori a fost trimis în judecată pentru fapte incompatibile pentru funcţia deţinută până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, aplicarea acestei măsuri constituind numai o facultate a angajatorului şi nu o obligaţie a sa.

Şi în fine, instanţa a mai reţinut că la societatea intimată există o stare conflictuală între membrii consiliului de administraţie actual şi o parte a angajaţilor, susţinători ai fostului preşedinte al consiliului de administraţie, însă nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de textul legal pe care s-a întemeiat măsura în lipsa unei plângeri penale.

În consecinţă, a apreciat că se impune admiterea contestaţiei şi anularea deciziei, urmând repunerea părţilor în situaţia anterioară, cu observaţia că cererea contestatorului pentru acordarea daunelor morale este neîntemeiată.

Intimata a declarat recurs împotriva sentinţei de mai sus pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie în sensul motivului prev.de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, referitor la încălcarea legii şi aplicarea greşită a acesteia, cu referire la art.52 alin.2 din Codul muncii.

În dezvoltarea criticii aduse sentinţei a susţinut că deşi s-a făcut dovada că s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune împotriva actualului preşedinte al consiliului de administraţie, instanţa greşit a reţinut că nu sunt întrunite cerinţele legale pentru suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului.

De asemenea, a susţinut că a făcut dovada că a formulat plângere penală împotriva acestuia şi că atâta timp cât nu s-a dovedit nevinovăţia de către organele de cercetare penală, măsura suspendării se impune deoarece penalul ţine în loc disciplinarul.

În acest context a susţinut că instanţa a încălcat şi prevederile art.6 pct.1 din Convenţie considerând că deşi nu au fost soluţionate cele şapte plângeri penale formulate împotriva contestatorului, se impune reluarea activităţii de către acesta .

Or, în acest caz suspendarea urma să protejeze unitatea faţă de pericolul continuării activităţii ilicite a contestatorului care a mobilizat un grup infracţional la data de 8 iunie 2007 agresând membrii consiliului de administraţie şi distrugând bunuri.

Din această perspectivă a apreciat că instanţa a încălcat rolul activ al judecătorului, prev.de art.129 alin.5 din C o d u l d e procedură civilă, deoarece nu a stăruit prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului.

În continuare, intimata a reiterat susţinerile sale din întâmpinare referitoare la invocarea excepţiei nulităţii absolute a deciziei de către contestator, făcând referire la dispoziţiile art.268 alin.2 din Codul muncii şi art.264 alin.1 din Codul muncii, precum şi la calitatea procesuală a persoanei care a emis decizia, arătând în esenţă că apărările contestatorului sunt neîntemeiate.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi prezentate în cele ce urmează.

Potrivit art.52 alin.1 din Codul muncii, angajatorul poate suspenda contractul individual de muncă în cazul în care a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte incompatibile cu funcţia deţinută până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.

Din expunerea textului reglementării suspendării contractului individual de muncă în acest caz, se desprinde că aplicarea acestei măsuri se poate lua în două situaţii anume: când s-a formulat plângere penală împotriva salariatului pentru o faptă incompatibilă cu funcţia deţinută, ori când a fost trimis în judecată pentru o astfel de faptă.

În prima situaţie incidentă în cauza analizată, suspendarea din funcţie poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite două condiţii, respectiv s-a formulat plângere penală împotriva salariatului, deosebit, faptele imputate prin această plângere îl fac incompatibil cu exerciţiul funcţiei pe care o deţine.

Altfel, în lipsa întrunirii concomitente a celor două condiţii, măsura suspendării nu poate fi dispusă pentru că reglementarea ce o conţine este de excepţie, textul fiind de strictă şi limitată aplicare numai la ceea ce legiuitorul a prevăzut în mod expres.

În cauză, prin decizia nr.26/12 iunie 2007, s-a dispus că începând cu data acesteia se suspendă contractul individual de muncă al contestatorului având în vedere plângerea penală formulată împotriva sa înregistrată la I.P.J. A sub nr.(...)/25 mai 2007.

Verificând dacă prima condiţie pentru suspendarea contractului individual de muncă în temeiul art.52 lit.c din Codul muncii este îndeplinită, rezultă că în mod corect instanţa de fond a apreciat contrariul, întrucât nu s-a făcut dovada formulării unei plângeri penale împotriva contestatorului.

Din acest punct de vedere, invocarea înregistrării plângerii sub nr.de mai sus este greşită la dosar fiind depuse mai multe plângeri purtând date ulterioare celei de 25 mai 2007 şi la care decizia de suspendare nu se referă, ceea ce înseamnă că nu s-a formulat plângerea penală la care se referă decizia de suspendare a contractului individual de muncă.

Dar, chiar dacă s-ar fi făcut această dovadă se impunea ca plângerea penală să îndeplinească cerinţele prev.de art.222 alin.2 Cod procedură penală care se referă la conţinutul plângerii ce trebuie să cuprindă numele, persoana, calitatea şi domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul ei, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut şi a mijloacelor de probă pe care se întemeiază.

Or, nici din conţinutul celorlalte plângeri depuse ulterior la dosar, pe parcursul soluţionării cauzei, înregistrate la I.P.J. A la 11 iunie 2007, 26 iunie 2007, 21 august 2007, 28 septembrie 2007 şi 7 noiembrie 2007, şi, nu rezultă că sunt întrunite cerinţele textului din C o d u l d e procedură penală menţionat.

În această situaţie nu se poate verifica cea de-a doua cerinţă impusă de art.52 lit.c din Codul muncii pentru suspendarea contractului individual de muncă, respectiv dacă salariatul contestator este incompatibil cu exerciţiul funcţiei pe care o deţine, urmare a formulării plângerii penale.

Prin urmare, în conţinutul pretinsei plângeri penale este necesar să se descrie în detaliu fapta şi să se arate tot astfel mijloacele de probă prin care se dovedeşte pentru ca instanţa de dreptul muncii raportând pretinsa faptă la atribuţiile de serviciu ale contestatorului ce rezultă din fişa postului să aprecieze dacă în continuare este ori nu incompatibil să le exercite.

Numai în astfel de situaţii suspendarea contractului individual de muncă se poate susţine, de aceea, legea nu a prevăzut-o un mod obligatoriu, imperativ, ci doar ca pe o facultate pentru angajator care nu trebuie însă să o exercite abuziv.

Faţă de considerentele expuse, rezultă că decizia în discuţie este nemotivată, ceea ce determină nulitatea absolută a acesteia, întrucât concluzionând, indică numărul unei plângeri penale care nu există, nu se face descrierea faptică, amănunţită a unor împrejurări, stări, situaţii atribuite contestatorului care-l fac incompatibil să exercite atribuţiile postului pe care este încadrat, făcând imposibilă verificarea concordanţei între pretinsa faptă şi aceste atribuţii.

În acest context, în conţinutul deciziei ar fi trebuit descrise atribuţiile de serviciu ale contestatorului şi arătat în ce mod au fost încălcate prin săvârşirea faptei imputate ce face obiectul unei eventuale plângeri penale şi cum este incompatibil să mai exercite aceste atribuţii.

Aşa fiind, este inexact că prin hotărârea pronunţată tribunalul a încălcat legea, dimpotrivă, este în armonie perfectă cu aceasta, art.52 alin.1 lit.c din Codul muncii, precum şi cu dispoziţiile art.6 pct.1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului invocate, potrivit căreia orice persoană are dreptul să-i fie examinată cauza în mod echitabil.

Susţinerile intimatei în recurs, sunt nefondate reprezentând o apreciere greşită a legii din partea sa în sensul că dacă s-a declanşat urmărirea penală a actualului consiliu de administraţie trebuie suspendat contractul de muncă al contestatorului, ori că organele de cercetare penală trebuie să dovedească nevinovăţia contestatorului deşi este ştiut că oricine beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi că organele de cercetare penală au rolul de a răsturna această prezumţie, dovedind vinovăţia.

Tot astfel, s-au invocat fără nici o legătură cu obiectul sesizării instanţei, dispoziţiile art.268 alin.2 din Codul muncii şi dispoziţiile art.264 din Codul muncii, cuprinse în capitolul Răspunderea disciplinară, iar referirile la nulitatea deciziei de suspendare prin prisma susţinerilor contestatorului exced reţinerilor instanţei care a apreciat că persoana emitentă era abilitată în acest sens.

În concluzie, faţă de toate considerentele expuse, rezultă că prin hotărârea recurată tribunalul a aplicat corect dispoziţiile legale criticate, urmând a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

CU MAJORITATE

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de intimata S.C.TURISM MUNTENIA S.A. P, împotriva sentinţei civile nr.896/CM din 21 decembrie 2007, pronunţată de T r i b u n a l u l A r g e ş, în dosarul nr(...), intimat fiind contestatorul E. G.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 aprilie 2008, la Curtea de A P E L P I T E Ş T I, Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.

G.N., P.G.,

Grefier,

GN/8 mai 2008

GM/2 ex.

Jud.fond:N.D.

A.M.E.

OPINIE SEPARATĂ

Analizând recursul declarat de SC U. N. SA – Piteşti, prin prisma criticilor formulate şi a probelor administrate consider că acesta este întemeiat, urmând a fi admis ca atare, în baza art.312 Cod pr.civilă, şi a se modifica sentinţa de la fond, în sensul respingerii contestaţiei formulate de contestatorul E. G, în totalitate.

Primul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art.304, pct.9 Cod pr.civilă este întemeiat, urmând a fi admis ca atare, constatându-se că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal, dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv art.52, alin.1, pct.2 Cod pr.civilă.

Astfel, prin decizia nr.26/18.06.2007 emisă de către recurenta-intimată (fila 3 dosar fond) a fost suspendat contractul de muncă al contestatorului, D. N., în baza art.52, alin.1, lit.c Codul muncii, având în vedere plângerea penală formulată împotriva acestuia.

Dispoziţiile art.52, alin.1 lit. „c” Codul muncii, prevăd posibilitatea suspendării contractului individual de muncă, din iniţiativa angajatorului, în cazul în care angajatorul a formulat plângerea penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.

Consider că în cauză sunt îndeplinite condiţiile cerute pentru suspendarea contractului individual de muncă, condiţii prevăzute de art.52, alin.1 lit. „c” Codul muncii.

Astfel, s-a făcut dovada formulării plângerii penale împotriva contestatorului pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută.

Din plângerea penală, aflată la filele 80-90 dosar fond care a stat la baza emiterii deciziei contestate rezultă că recurenta a formulat o astfel de plângere, cerinţă impusă de art.52, alin.1, lit. „c” Codul muncii, plângere penală care întruneşte cerinţele prevăzute de art.222, alin.2 Cod pr.penală, în sensul că aceasta indică numele contestatorului, alături de al altor salariaţi asociaţi cu acesta, infracţiunile comise, descrierea acestora, nefiind reală susţinerea privind lipsa acestor elemente.

Astfel, din conţinutul plângerii penale amintite rezultă că numitul, E. G, fost preşedinte al Consiliului de Administraţie şi director general al SC N. SA, alături de alţi salariaţi din vechea conducere, s-au asociat într-un grup infracţional agresând actuala conducere, agenţii de pază, provocând încăierare, spărgând geamurile, distrugând un telefon mobil.

Consider că nu era obligatorie menţionarea atribuţiilor de serviciu ale contestatorului, în plângerea penală, iar caracterizarea acesteia ca un act valabil de sesizare a organului de cercetare penală, revine Parchetului de pe lângă J u d e c ă t o r i a P i t e ş t i, ci nu instanţei civile.

Atribuţiile de serviciu ale contestatorului, funcţia deţinută şi faptele comise, rezultă din procesul –verbal încheiat la 11.06.2007 (filele 44-46), care a stat la baza emiterii deciziei contestate; Statutul SC N. SA (f 47-49); fişa postului(44-46), sesizarea de la filele 30-31, procesul verbal încheiat la 7.05.2007 (filele 40-43), articolul de presă (fila 113).

Astfel una din atribuţiile contestatorului este aceea a realizării unei ambianţe armonioase în relaţiile de muncă dintre toţi angajaţii.

Ori, faptele penale comise sunt incompatibile cu funcţia deţinută, cerinţă cerută de art.52, alin.1, lit. „c”, fiind de notorietate, datorită presei şi televiziunii că intimatul – contestator, alături de ceilalţi colegi a distrus bunuri ale societăţii, a produs încăierare, a lovit un agent de pază, instigând la insubordonarea salariaţilor faţă de noua conducere.

Rezultă astfel, cu prisosinţă că numitul, E. G este incompatibil să mai exercite funcţia deţinută.

Fiind îndeplinite astfel cele două cerinţe prevăzute de art.52, alin.1 litera „c” Codul muncii, respectiv formularea plângerii penale şi existenţa unei fapte penale incompatibilă cu funcţia deţinută de contestator, în mod legal s-a dispus suspendarea contractului de muncă.

Consider că nu era necesară descrierea faptei penale săvârşite de contestator, în conţinutul deciziei de suspendare şi nici atribuţiile de serviciu ale acestuia, cu modul în care au fost încălcate acestea, din două considerente:

În primul rând, dispoziţiile art.52, alin.1, litera „c” prevăd doar condiţia formulării unei plângeri penale, angajatorul fiind cel care are iniţiativa şi apreciază dacă fapta penală este incompatibilă cu funcţia deţinută de salariat, condiţii ce au fost îndeplinite, aşa cum am arătat anterior.

În al doilea rând, plângerea penală, împreună cu celelalte acte descriu faptele săvârşite şi atribuţiile de serviciu ale contestatorului, la baza emiterii deciziei de suspendare stând procesul-verbal amintit anterior şi plângerea penală.

Drept urmare, nu se poate susţine că decizia emisă este nemotivată, fiind nulă.

În altă ordine de idei, consider că se impunea suspendarea judecăţii cauzei, potrivit art.244, alin.1, pct.2 Cod pr.civilă, existând dovezi că s-a început urmărirea penală pentru infracţiuni care au înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se da, o astfel de cerere de suspendare, fiind făcută de către recurenta – intimată, cerere nelegal respinsă.

Instanţa de fond a încălcat şi dispoziţiile art.52, alin.2 Codul muncii, care prevăd că în cazul arătat la art.52, alin.1, litera „c” Codul muncii, aplicabil în speţa de faţă, dacă se constată nevinovăţia salariatului, acesta îşi reia activitatea anterioară, plătitându-i-se o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului.

Ori, în speţa de faţă nu s-au terminat cercetările penale, nestabilindu-se nevinovăţia salariatului – contestator, care, în mod greşit a fost repus în situaţia anterioară emiterii deciziei de suspendare a contractului individual de muncă.

Al doilea motiv de recurs este întemeiat, constatându-se că instanţa de fond nu a avut un rol activ, potrivit art.129, alin.5 Cod pr.civilă, în aflarea adevărului, în cauză fiind utilă şi proba cu martori.

Pe de altă parte, era necesară a adresă pentru a se afla în ce stare sunt cercetările penale, dacă s-a soluţionat plângerea penală.

De asemenea, consider că se impunea repunerea cauzei pe rol deoarece, după rămânerea dosarului în pronunţare, la data de 16.04.2008 şi până pe data de 18.04.2008, intimatul-contestator, E. G, cu borderoul de acte de la fila 122, a depus, în data de 18.04.2008 o serie de acte, care aveau legătură cu speţa în cauză şi care trebuiau cunoscute de partea adversă şi puse în discuţia părţilor.

Astfel, din decizia nr.11/21.01.2008 rezultă că recurenta a executat sentinţa de la fond, respectiv sentinţa civilă nr.896/CM/21.12.2007, executorie de drept, reâncadrându-l pe contestator, însă a –II-a zi, prin decizia nr.18/22.01.2008 a dispus din nou suspendarea în baza aceluiaşi temei de drept, respectiv art.52, alin.1, litera „c” Codul muncii, invocându-se aceeaşi plângere penală formulată pentru aceleaşi infracţiuni.

În concluzie, consider că recursul declarat este întemeiat, instanţa de fond pronunţând o hotărâre vădit nelegală, dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, aşa cum am arătat, în considerentele expuse.

Judecător,

V.Ş.B.

Red.V.Ş.B.

S./19.05.2008