Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C O N S T A N Ţ A

SECŢIA CIVILĂ, MINORI ŞI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 860/CM

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2008

Completul compus din:

PREŞEDINTE – (...) (...)

JUDECĂTORI – (...) (...)

(...) (...)

Grefier – (...) (...)

Pe rol, judecarea recursului civil declarat de recurenţii pârâţi SPITALUL ORĂŞENESC H, cu sediul în(...), judeţul C şi N. B., domiciliat în Hârşova,(...), judeţul C, împotriva sentinţei civile nr. 792/19.06.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a, în dosarul civil nr(...), în contradictoriu cu intimata reclamantă G B., domiciliată în C,(...), judeţul C, având ca obiect obligaţie de a face.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, se prezintă pentru recurentul pârât Spitalul Orăşenesc Hârşova, avocat G. E., în baza împuternicirii avocaţiale nr. (...)/5.12.2008, depusă la dosar, pentru intimata reclamantă, avocat J. B., în baza împuternicirii avocaţiale nr. 10339/9.12.2008, depusă la dosar, lipsind recurentul pârât N. B..

Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispoziţiilor art. 87 şi următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei că recursul formulat de Spitalul Orăşenesc Hârşova este declarat în termen şi motivat, iar recursul formulat de N. B. este unul declarativ şi nu este motivat.

Apărătorul intimatei reclamante depune la dosar întâmpinare, din care un exemplar îl comunică apărătorului recurentului Spitalul Orăşenesc Hârşova.

Apărătorul recurentului pârât Spitalul Orăşenesc Hârşova solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a lua cunoştinţă de întâmpinare.

La reapelarea cauzei, se prezintă pentru recurentul pârât Spitalul Orăşenesc Hârşova, avocat G. E., în baza împuternicirii avocaţiale nr. (...)/5.12.2008, depusă la dosar, pentru intimata reclamantă, avocat J. B., în baza împuternicirii avocaţiale nr. 10339/9.12.2008, depusă la dosar, lipsind recurentul pârât N. B..

Instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul părţilor pentru dezbateri.

Apărătorul recurentului pârât Spitalul Orăşenesc Hârşova, având cuvântul, solicită admiterea recursului şi rejudecând să se dispună modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii, cu cheltuieli de judecată. Arată că instanţa de fond a dispus suspendarea contractului individual de muncă pentru continuarea studiilor, cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv a prevederilor art. 148 Codul muncii. Mai arată că potrivit art. 42 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară pe perioada 2005–2007, contractul individual de muncă poate fi suspendat, prin acordul părţilor, în cazul concedierilor fără plată, pentru studii sau pentru interese personale, până la 90 de zile calendaristice pe an sau până la 6 luni pe an, cumulat sau fracţionat în maxim 3 tranşe. Apreciază că dreptul intimatei la concediul pentru continuarea studiilor este limitat la 90 zile pentru anul 2007 şi la cel mult 6 luni pentru anul 2008 şi nu cum a dispus instanţa de fond pe durata de 3–5 ani cât durează T. de doctorat.

Apărătorul intimatei reclamante, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de Spitalul Orăşenesc Hârşova, arătând că la data de 16.03.2006, la solicitarea intimatei, recurentul pârât a suspendat contractul individual de muncă în temeiul art. 51 alin. 1 lit. „a” Codul muncii, respectiv pe perioada concediului maternal şi în continuare pe durata concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani. Mai arată că în această perioadă a susţinut un examen de admitere la cursurile de doctorat, unde a fost admisă şi când a încheiat cu instituţia de învăţământ superior un contract pentru perioada 1.10.2007–30.09.2008, perioadă ce urma a fi prelungită pentru fiecare an de studii contractat. Totodată, arată că a solicitat recurentului pârât să opereze modificări în carnetul de muncă şi să-i comunice o copie a carnetului de muncă conţinând aceste modificări, pentru a putea face dovada suspendării contractului de muncă în faţa instituţiei de învăţământ. Precizează că angajatorul poate respinge solicitarea salariatului numai cu acordul sindicatului sau după caz, cu acordul reprezentanţilor salariaţilor şi numai dacă absenţa salariatului ar prejudicia grav desfăşurarea activităţii. Consideră că prezentul recurs a rămas fără obiect, întrucât prin decizia recurentei pârâte s-a acceptat ulterior suspendarea contractului în anul 2007 şi 2008.

Instanţa rămâne în pronunţare asupra cauzei.

C U R T E A

Asupra recursului civil de faţă:

Prin cererea înregistrată la T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a – Secţia comercială şi de contencios administrativ sub nr(...), reclamanta G B. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Spitalul Orăşenesc Hârşova şi N. B. – manager al spitalului, obligarea acestora să emită decizia privind cererea sa de întrerupere a concediului pentru creşterea copilului, emiterea deciziei privind cererea sa de suspendare a raporturilor de muncă în conformitate cu art. 51 lit. „d” din Codul muncii, înscrierea în carnetul de muncă a acestor decizii precum şi obligarea la plata daunelor morale în cuantum de 3.000 lei în solidar. De asemenea a solicitat comunicarea unei copii a carnetului de muncă şi cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că la data de 16.03.2006, ca urmare a solicitării sale, prin decizia nr. 30, Spitalul Orăşenesc Hârşova a decis suspendarea contractului său individual de muncă în conformitate cu art. 51 lit. „a” din Codul muncii. Urmare a admiterii la cursurile de doctorat cu frecvenţă, organizate de Universitatea P. C, a solicitat întreruperea concediului de creştere a copilului şi suspendarea contractului individual de muncă în condiţiile art. 51 lit. „d” din Codul muncii pentru a putea continua pregătirea profesională.

În drept a invocat art. 1, 7, 8, 10, 12, 16 şi 18 din Legea nr. 554/2004 şi art. 1073–1975 Cod civil.

Prin întâmpinare, pârâtul N. B. a solicitat respingerea acţiunii. De asemenea a invocat necompetenţa instanţei de contencios administrativ.

Pârâtul Spitalul Orăşenesc Hârşova a invocat de asemenea, prin întâmpinare, necompetenţa instanţei de contencios administrativ. De asemenea a invocat inadmisibilitatea acţiunii prin prisma prevederilor art. 8 din Legea nr. 54/2004 şi a temeiului de drept invocat de reclamantă. În privinţa fondului cauzei, acest pârât a solicitat respingerea acţiunii. În motivare a arătat că reclamanta a solicitat întreruperea concediului fără a solicita însă şi încetarea suspendării raporturilor de muncă şi fără a solicita un alt concediu, pentru care, de altfel, nu are aprobarea conducerii instituţiei. A mai arătat că angajatorul poate respinge cererea de acordare a unui concediu pentru formare profesională. În acelaşi sens s-a arătat că reclamanta nu a formulat o cerere pentru acordarea unui concediu de formare profesională, cu sau fără plată, nu a indicat durata stagiului de pregătire, data de începere şi instituţia organizatoare. În sfârşit, s-a arătat că reclamanta are obligaţia de a activa în cadrul spitalului cel puţin 5 ani ca medic specialist însă, până în prezent, nu a prestat nici o zi de muncă în cadrul acestui spital.

Prin încheierea nr. 865/01.04.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a – Secţia comercială şi de contencios administrativ s-a constatat natura litigiului ca fiind un litigiu de muncă şi în consecinţă cauza a fost trimisă la Secţia civilă unde a primit nr(...).

La termenul din 11.06.2008 instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului N. B. faţă de prevederile art. 282 din Codul muncii, neexistând raporturi de muncă stabilite între reclamantă şi această persoană fizică.

Prin sentinţa civilă nr. 792/19.06.2008 T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta G B. în contradictoriu cu pârâţii Spitalul Orăşenesc Hârşova şi N. B..

A fost obligat pârâtul să emită decizie privind întreruperea concediului pentru creşterea copilului, suspendarea contractului individual de muncă al reclamantei pentru continuarea studiilor conform dispoziţiilor art. 51 lit. „d” din Codul muncii şi efectuarea menţiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei.

A fost respinsă cererea de obligare la plata daunelor morale, ca nefondată şi cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată, ca nedovedită.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:

Din copia contractului de muncă nr. 5/28.02.2000 depusă de pârât se constată că reclamanta este angajată ca medic rezident în cadrul Spitalului Orăşenesc Hârşova (la data angajării rezultă că reclamanta se numea B. B.).

Potrivit actului adiţional nr. 5/28.02.2000 reclamanta este obligată să funcţioneze în cadrul acestui spital ca specialist o perioadă de minimum cinci ani de la obţinerea specializării, sub sancţiunea plăţii unei sume egale cu 36 de salarii medii pe economie la valoarea din perioada renunţării la post.

Prin dispoziţia nr. 30/16.03.2006, emisă de conducerea spitalului, s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă al reclamantei, începând cu data de 19.03.2006 în temeiul art. 51 lit. „a” din Codul muncii.

Sub nr. 4157/01.10.2007 a fost înregistrată o cerere a reclamantei adresată conducerii spitalului.

În cuprinsul acesteia, reclamanta a informat mai întâi conducerea spitalului că începând cu data de 01.10.2007 are calitatea de doctorand cu bursă, la cursuri cu frecvenţă, la Facultatea de medicină din cadrul Universităţii „P.” C. Reclamanta a arătat în continuare că, având în vedere această situaţie, solicită întreruperea concediului pentru creşterea copilului şi suspendarea contractului de muncă conform art. 51 alin. 1 lit. „d” din Codul muncii.

Din contractul de studii nr. 1026/01.10.2007 încheiat de reclamantă cu Universitatea „P.” C, rezultă că aceasta a fost admisă la studii doctorale în cadrul Facultăţii de medicină.

Prin cererea înregistrată sub nr. 4157/01.10.2007 reclamanta a solicitat în mod expres „întreruperea concediului pentru creşterea copilului”.

Cum acordarea concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani a constituit cauza care a determinat suspendarea contractului individual de muncă al reclamantei, în condiţiile în care reclamanta alege să nu mai beneficieze de acest tip de concediu, măsura suspendării contractului de muncă nu mai poate subzista întrucât nu mai are nici un fundament, suspendarea putând E. numai atât cât durează cauza care a determinat-o, respectiv efectuarea concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani.

Tribunalul a apreciat că cererea formulată de reclamantă a fost clară şi fără echivoc în privinţa intenţiei sale de a întrerupe concediul de creştere a copilului şi chiar şi în ceea ce priveşte încetarea suspendării contractului individual de muncă pentru acest motiv, de vreme ce solicită suspendarea acestuia pentru alt motiv. Faptul că reclamanta nu foloseşte un limbaj juridic nu îi poate fi imputat, esenţial fiind a rezulta cu claritate intenţia acesteia.

Ca urmare, pârâtul avea obligaţia de a dispune încetarea suspendării contractului pentru motivul prevăzut de art. 51 alin. 1 lit. „a” din Codul muncii.

În conformitate cu art. 149 (1) din Codul muncii, salariaţii au dreptul să beneficieze, la cerere, de concedii pentru formare profesională. Aşadar angajatorul nu poate refuza exercitarea acestui drept şi nici nu îl poate limita. Singura opţiune a angajatorului este fiind dacă acordă un concediu cu plată sau fără plată astfel cum rezultă din prevederile art. 152 din Codul muncii.

În cazul concediilor pentru formare profesională fără plată, art. 150 (1) din Codul muncii stabileşte că acestea se acordă la solicitarea salariatului, pe perioada formării profesionale pe care salariatul o urmează din iniţiativa sa. Aşadar, simpla solicitare a angajatului este suficientă.

Potrivit art. 150 (2) din Codul muncii, angajatorul poate respinge solicitarea salariatului numai cu acordul sindicatului sau, după caz, cu acordul reprezentanţilor salariaţilor şi numai dacă absenţa salariatului ar prejudicia grav desfăşurarea activităţii.

Pârâtul nu a probat astfel de împrejurări deşi sarcina probei îi revenea în conformitate cu art. 287 din Codul muncii.

Este adevărat că în conformitate cu art. 151 (1) din Codul muncii cererea de concediu fără plată pentru formare profesională trebuie să fie înaintată angajatorului cu cel puţin o lună înainte de efectuarea acestuia şi trebuie să precizeze data de începere a stagiului de formare profesională, domeniul şi durata acestuia, precum şi denumirea instituţiei de formare profesională.

S-a constatat însă că reclamanta a indicat data de începere a stagiului de formare profesională, domeniul precum şi denumirea instituţiei de formare profesională iar durata acestuia este cunoscută, fiind vorba de studii doctorale cu frecvenţă, în sensul că durata de este prevăzută de art. 12 din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare şi art. 7 din H.G. nr. 567/2005 privind organizarea şi desfăşurarea studiilor universitare de doctorat.

Desigur, în măsura în care nu este respectat termenul de o lună pentru formularea cererii, angajatorul poate invoca faptul că, nefiind încunoştinţat în acest termen legal, nu a putut lua măsurile necesare pentru înlocuirea angajatului sau reorganizarea activităţii şi ca urmare absenţa acestuia ar prejudicia grav desfăşurarea activităţii, desigur dacă sun probate şi alte elemente concrete în acest sens.

În cauză, însă, reclamanta oricum nu se afla în activitate, aflându-se în timpul concediului de creştere a copilului, astfel încât un astfel de refuz al angajatorului nu se poate justifica.

Nu pot fi primite nici argumentele că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a activa cinci ani ca medic specialist în cadrul Spitalului Orăşenesc Hârşova întrucât contractul individual de muncă fiind suspendat, această obligaţie a reclamantei subzistă în conformitate cu art. 49 alin. 3 din Codul muncii, această obligaţie urmând a fi executată după încetarea suspendării contractului individual de muncă.

În ceea ce priveşte obligarea pârâtului Spitalul Orăşenesc Hârşova la plata de daune morale se constată că reclamanta nu a probat în niciun fel faptul că ar fi suferit astfel de daune.

Reclamanta nu a propus şi nu a produs probe în acest sens. Simplul refuz al angajatorului de a da curs cererii acesteia nu este suficient pentru a conduce la concluzia că reclamantei i s-a produs o suferinţă, prezenta hotărâre constituind oricum o satisfacţie morală suficientă.

În ceea ce priveşte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată s-a constatat că efectuarea acestora nu a fost dovedită.

Împotriva sentinţei civile nr. 792/19.06.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a au formulat recurs pârâtul N. B. şi pârâtul Spitalul Orăşenesc Hârşova.

Cu privire la recursul pârâtului N. B.:

Potrivit art. 303 alin. 1 şi 2 Cod procedură civilă, recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntru termenului de recurs.

În conformitate cu prevederile art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute în alin. 2.

Având în vedere faptul că recurentul pârât nu a depus la dosar în termen legal motivele pentru care critică hotărârea primei instanţe, Curtea a constatat nul recursul potrivit dispoziţiilor legale invocate mai sus.

Recurentul pârât Spitalul Orăşenesc Hârşova a invocat următoarele motive de recurs:

Instanţa de fond a dispus suspendarea contractului individual de muncă pentru continuarea studiilor cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii respectiv a prevederilor art. 148 Codul muncii.

Potrivit art. 148 (1) Codul muncii, pentru rezolvarea unor situaţii personale salariaţii au dreptul la concedii fără plată.

(2) Durata concediului fără plată se stabileşte prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.

Faţă de aceste prevederi urmează a se avea în vedere că potrivit art. 42 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară pe perioada 2005–2007 nr. 2678/2005 „(1) Contractul individual de muncă poate fi suspendat prin acordul părţilor, în cazul concediilor fără plată, pentru studii sau pentru interese personale, după cum urmează:

a) până la 90 zile calendaristice pe an pentru situaţii personale sau studiu;

b) până la 12 luni pentru angajare în străinătate;

c) pentru alte situaţii, cu avizul organizaţiilor sindicale.

(2) În toate cazurile menţionate mai sus se va solicita anterior aprobării cererii de concediu fără avizul reprezentanţilor organizaţiilor sindicale afiliate organizaţiilor semnatare ale prezentului contract colectiv de muncă”.

Pentru a beneficia de acest concediu angajatul trebuie potrivit art. 151 alin. 1 Codul muncii să înainteze „Cererea de concediu fără plată pentru formare profesională trebuie să fie înaintată angajatorului cu cel puţin o lună înainte de efectuarea acestuia şi trebuie să precizeze data de începere a stagiului de formare profesională, domeniul şi durata acestuia, precum şi denumirea instituţiei de formare profesională”. Potrivit art. 150 alin. 2 Codul muncii „Angajatorul poate respinge solicitarea salariatului numai cu acordul sindicatului sau, după caz, cu acordul reprezentanţilor salariaţilor şi numai dacă absenţa salariatului ar prejudicia grav desfăşurarea activităţii”.

Contractul colectiv de muncă la nivelul unităţilor de asistenţă socială pe perioada 2007–2009 nr. 591/2007 prevede în art. 40 (1), contractul individual de muncă poate fi suspendat, prin acordul părţilor, în cazul concediilor fără plată, pentru studii sau pentru interese personale, după cum urmează:

a) până la 6 luni pe an, cumulat sau fracţionat în maximum 3 tranşe, pentru situaţii personale sau studiu:

b) pentru alte situaţi, cu acordul organizaţiilor sindicale.

(2) În toate cazurile menţionate mai sus se va solicita anterior aprobării cererii de concediu fără plată acordul reprezentanţilor organizaţiilor sindicale afiliate organizaţiilor sindicale semnatare ale prezentului contract colectiv de muncă.

Urmează să se constate că textul de lege prevede acordul ambelor părţi şi nu obligativitatea angajatorului (este o facultate şi nu o obligaţie) la acordarea acestui concediu pe de o parte şi durata maximă pentru care poate fi acordat.

Instanţa de fond îşi motivează sentinţa pe prevederile art. 12 din Legea nr. 228/2004 privind organizarea studiilor universitare şi art. 7 din H.G. nr. 567/2005 privind organizarea şi desfăşurarea studiilor universitare de doctorat. Urmează să se constate că potrivit textelor de lege invocate durata studiilor de doctorat este de 3–5 ani, iar un angajat în sistemul sanitar potrivit contractului colectiv de muncă la nivelul unităţilor de asistenţă socială pe perioada 2007–2009 nr. 591/2007 poate beneficia de până la 6 luni pe an de concediu fără plată pentru studiu.

Articolul 12 din Legea nr. 228/2004, „T. universitare de doctorat au, de regulă, o durată de 3 ani. În situaţii speciale, când tematica abordată necesită o perioadă mai mare de studiu sau experimentare, durata poate fi prelungită cu 1–2 ani, cu aprobarea senatului universitar, la propunerea conducătorului de doctorat”.

Articolul 7 din H.G. nr. 567/2005 (1), „Durata ciclului de studii universitare de doctorat este, de regulă, de 3 ani. În situaţii speciale, durata poate fi prelungită cu 1–2 ani, în condiţiile prevăzute de lege.”.

Din coroborarea textelor de lege invocate urmează să se constate că dreptul intimatei la concediul pentru continuarea studiilor este limitat la 90 zile pentru anul 2007 şi la cel mult 6 luni pentru anul 2008 şi nu aşa cum a dispus instanţa de fond pe durata de 3–5 ani cât vor E. T. de doctorat. Legislaţia privind şi desfăşurarea studiilor universitare de doctorat nu prevede suspendarea contractului individual de muncă pe durata efectuării acestora.

Analizând sentinţa recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:

Din copia carnetului de muncă nr. 5/28.02.2000 rezultă că reclamanta era angajată ca medic rezident în cadrul Spitalului Orăşenesc Hârşova.

Prin dispoziţia nr. 30/16.03.2006 emisă de conducerea spitalului s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă al reclamantei începând cu 19.03.2006 în temeiul art. 51 lit. „a” din Codul muncii.

Prin cererea nr. 4157/1.10.2007 reclamanta a informat conducerea spitalului că începând cu 1.10.2007 are calitatea de doctorand cu bursă, la cursuri cu frecvenţă la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii P. C şi a solicitat întreruperea concediului pentru creşterea copilului şi suspendarea contractului de muncă conform art. 51 alin. 1 lit. „d” din Codul muncii.

Din contractul de studii nr. 1026/1.10.2007 încheiat de reclamantă cu Universitatea P. C, rezultă că aceasta a fost admisă la studii doctorale în cadrul Facultăţii de Medicină.

Potrivit art. 51 alin. 1 lit. „d” din Codul muncii, contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa salariatului în situaţia concediului pentru formare profesională.

În conformitate cu art. 149 alin. 1 din Codul muncii, salariaţii au dreptul să beneficieze la cerere, de concedii pentru formare profesională.

Concediile fără plată pentru formare profesională se acordă la solicitarea salariatului pe perioada formării profesionale pe care salariatul o urmează din iniţiativa sa (art. 150 alin. 1 Codul muncii).

Angajatorul poate respinge solicitarea salariatului numai cu acordul sindicatului sau, după caz, cu acordul reprezentanţilor salariaţilor şi numai dacă absenţa salariatului ar prejudicia grav desfăşurarea activităţii.

Din dispoziţiile legale menţionate mai sus, rezultă că angajatorul poate respinge solicitarea salariatului cu acordul sindicatului şi numai în mod excepţional dacă absenţa salariatului ar prejudicia grav desfăşurarea activităţii.

Ori, angajatorul nu a făcut dovada existenţei acordului sindicatului pentru respingerea cererii şi dovada că absenţa salariatei ar prejudicia grav desfăşurarea activităţii, în condiţiile în care reclamanta oricum nu se afla în activitate, aflându-se în timpul concediului de creştere a copilului, contractul individual de muncă fiind suspendat în baza dispoziţiilor art. 51 alin. 1 lit. „a” din Codul muncii.

Este adevărat că cererea reclamantei nu îndeplinea toate condiţiile de formă în sensul că nu a solicitat concediul fără plată pentru formare profesională cu o lună înainte şi nu a indicat durata acestuia, însă reclamanta oricum se afla în concediul pentru creştere a copilului, iar în ceea ce priveşte durata concediului, angajatorul trebuia să îl aprobe cu respectarea prevederilor H.G. nr. 250/1992 republicată, a H.G. nr. 567/2005, care reglementează durata concediului fără plată, prevederi care erau cunoscute atât salariatei cât şi angajatorului.

Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat şi a menţinut sentinţa recurată, ca legală şi temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Constată nul recursul civil declarat de recurentul pârât N. B., domiciliat în Hârşova,(...), judeţul C, împotriva sentinţei civile nr. 792/19.06.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a, în dosarul civil nr(...), în contradictoriu cu recurentul pârât SPITALUL ORĂŞENESC H, cu sediul în(...), judeţul C şi intimata reclamantă G B., domiciliată în C,(...), judeţul C.

Respinge recursul civil declarat de recurentul pârât SPITALUL ORĂŞENESC H, cu sediul în(...), judeţul C, împotriva aceleaşi sentinţe civile.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2008.  

Jud.fond. S.T./ R.B.

Red.dec.jud. J.Z./ 8.01.2009

Tehnoredact.gref.M.P.

2 ex./ 9.01.2009.