Cabinet avocat Dreptul muncii

Operator date 3918

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L P I T E Ş T I

SECŢIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE

DOSAR NR(...) DECIZIA NR. 55/R-CM

Şedinţa publică din 15 Ianuarie 2010

Curtea compusă din:

Preşedinte: (...) (...), preşedinte secţie

Judecător: (...) (...)

Judecător: (...) (...)

Grefier: (...) (...)

S-a luat în examinare, pentru soluţionare, recursul declarat de pârâta SC T. SRL - E., judeţul O împotriva sentinţei civile nr.1151/CM din 05 octombrie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l A r g e ş în dosarul nr(...).

La apelul nominal, făcut în şedinţa publică, a răspuns consilier juridic E. H. pentru recurenta-pârâtă, în baza delegaţiei nr.24/14.01.2010, lipsă fiind intimatul-reclamant E. H.-N..

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Reprezentantul recurentei-pârâte depune la dosar delegaţie de reprezentare şi arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.

Curtea constată recursul în stare de judecată şi acordă cuvântul asupra acestuia.

Reprezentantul recurentei-pârâte solicită admiterea recursului aşa cum a fost motivat în scris, întemeiat pe dispoziţiile art.304 Cod procedură civilă, casarea sentinţei atacate şi pe fond, respingerea acţiunii reclamantului. Se arată că, instanţa de fond în mod eronat a reţinut faptul că a fost depăşit termenul de emitere a deciziei de suspendarea contractului individual de muncă, neţinând cont de faptul că plângerea penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.215/1 Cod penal a fost formulată în data de 09.02.2007, astfel că în prezent dosarul se află pe rolul J u d e c ă t o r i e i P i t e ş t i.

C U R T E A:

Constată că prin acţiunea înregistrată pe rolul T r i b u n a l u l u i O l t la data de 11.02.2009 reclamantul E. H. – N. a chemat în judecată pe pârâta S.C.T. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la emiterea deciziei de încetare a contractului de muncă la data de 11.11.2005 şi la comunicarea deciziei de încetare a raporturilor de muncă Inspectoratului T e r i t o r i a l d e Muncă O, în vedere încheierii carnetului de muncă în vederea eliberării.

În motivarea acţiunii reclamantul a susţinut că a fost angajatul societăţii pârâte până la data de 5.02.2007, când a formulat acesteia cererea de demisie, însă cu toate acestea unitatea nu a luat act de aceasta în vederea emiterii deciziei de încetare a raporturilor de muncă, însă a procedat la suspendarea raporturilor de muncă în temeiul art.52 alin.1 lit.c din Codul muncii. Reclamantul a mai susţinut că această suspendare este neîntemeiată întrucât se referă la un contract care încetase deja prin demisie. Mai mult, nefiind emisă decizia de încetare a raporturilor de muncă nu i s-a închis carnetul de muncă şi nu i se poate elibera.

Prin sentinţa civilă nr.458/23.03.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l O l t s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea T r i b u n a l u l u i A r g e ş – Secţia Conflicte de Muncă.

La data de 25.06.2009 s-a depus la T r i b u n a l u l A r g e ş întâmpinare, de către pârâtă, prin care a solicitat respingerea acţiunii motivat de faptul că împotriva reclamantului s-a formulat o plângere penală la data de 9.02.2009 iar în baza acesteia contractul de muncă a fost suspendat în temeiul art.52 alin.1 lit.c din Codul muncii.

Prin sentinţa civilă nr.1151/CM/5 octombrie 2009, T r i b u n a l u l A r g e ş, Secţia civilă a admis acţiunea formulată de reclamant şi a obligat pârâta să emită reclamantului decizia de încetare a contractului individual de muncă în temeiul art.79 Codul muncii şi că comunice Inspectoratului T e r i t o r i a l d e Muncă O decizia de încetare a raporturilor de muncă.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:

Din data de 16.01.2006 reclamantul a devenit salariatul societăţii pârâte, în funcţia de agent vânzări, fiind încheiat între părţi contractul individual de muncă înregistrat în evidenţele societăţii sub nr.260 şi la I.T.M. O sub nr.(...)/1.02.2006.

La data de 5.02.2007, ora 14⁰⁷, reclamantul a transmis fax pârâtei, cererea sa de încetare a raporturilor de muncă prin demisie. Cererea a fost înregistrată de către societate sub nr.150/5.02.2007.

La data de 26.02.2007 pârâta a emis decizia nr.23, prin care a dispus suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului potrivit art.52 alin.1 lit.c din Codul muncii, începând cu data de 24.02.2007, în urma expirării preavizului nr.61/5.02.2007. Din preambulul acestei decizii a rezultat că la emiterea acesteia s-a avut în vedere tocmai cererea reclamantului, înregistrată sub nr.150/05.02.2007, prin care acesta prezenta demisia sa din funcţia de agent vânzări deţinută în cadrul societăţii. Nu s-a menţionat de către societate, cu toate că s-au invocat ca şi temei legal dispoziţiile art.52 alin.1 lit.c din Codul muncii, că suspendarea raporturilor de muncă a intervenit datorită formulării unei plângeri penale împotriva reclamantului.

Prin acţiune reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la emiterea deciziei de încetare a raporturilor de muncă, urmare a demisiei sale exprimată prin cererea înregistrată la data de 5.02.2007.

Potrivit art.79 alin.1 din Codul muncii, „prin demisie se înţelege actul unilateral de voinţă a salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz”. Din acest text legal reiese o condiţie de ordin formal şi anume, ca salariatul să înştiinţeze angajatorul despre hotărârea de a denunţa unilateral contractul de muncă.

Reclamantul a îndeplinit această condiţie, transmiţând prin fax cererea sa de demisie, cererea fiind adusă la cunoştinţa angajatorului la data de 5.02.2007, în urma înregistrării acesteia sub nr.150. De la această dată, la care salariatul a adus la cunoştinţa angajatorului intenţia sa de a denunţa unilateral contractul individual de muncă, se calculează termenul de preaviz ce nu poarte fi mai mare de 15 zile calendaristice, după cum se statuează în alin.4 al art.79 din Codul muncii.

Salariatul poate demisiona fără preaviz numai într-o singură situaţie, şi anume atunci când angajatorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin contractul individual de muncă.

Calculând cele 15 zile calendaristice începând cu data de 6.02.2007, termenul de preaviz ia sfârşit la data de 20.02.2007. Astfel, începând cu data de 21.02.2007 raporturile dintre părţi au încetat ca urmare a demisiei reclamantului.

Potrivit deciziei nr.23/26.02.2007 pârâta a decis ca din data de 24.02.2007 să suspende contractul individual de muncă al reclamantului. Ţinând seama de faptul că cel mai târziu la data de 21.02.2007 raporturile juridice de muncă ale părţilor încetaseră prin denunţarea unilaterală a convenţiei de către reclamant, nu se mai putea proceda la suspendarea unui contract care deja nu mai exista.

Astfel, potrivit art.79 alin.4 din Codul muncii, tribunalul a apreciat că acţiunea este întemeiată, obligând pârâta să emită reclamantului decizia de încetare a contractului individual de muncă în temeiul art.79 Codul muncii şi să comunice Inspectoratului T e r i t o r i a l d e Muncă O această decizie de încetare a raporturilor de muncă.

Împotriva sentinţei instanţei de fond, în termen legal, a declarat recurs pârâta S.C.T. S.R.L. E. invocând în termeni generali dispoziţiile art.304 Cod procedură civilă, însă criticile sale pot fi încadrate în dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, după cum urmează:

În mod greşit s-a pronunţat instanţa de fond atunci când a admis acţiunea formulată de intimatul-reclamant şi a obligat-o pe recurentă să emită de decizie de încetarea contractului de muncă în temeiul dispoziţiilor art.79 din Codul muncii, în realitate, instanţa trebuia să menţină suspendarea contractului de muncă în baza dispoziţiilor art.52 alin.1 lit.c din Codul muncii dispusă de recurentă, fiind îndeplinite condiţiile textului de lege, întrucât intimatul-reclamant a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.215 Cod penal, plângerea penală a fost formulată de către recurenta-pârâtă la data de 9.02.2007, situaţie faţă de care termenul legal în baza căruia se putea dispune suspendarea contractului de muncă nu a fost depăşit. În plus, cartea de muncă a reclamantului nu se găsea la societatea recurentă.

Intimatul-reclamant, deşi a fost citat în mod legal de către instanţă nu s-a prezentat şi nu a depus concluzii.

Examinând actele şi lucrările dosarului şi sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta-pârâtă, Curtea va constata că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

În mod legal prima instanţă a admis acţiunea formulată de către intimatul-reclamant, deoarece la data de 5.02.2007, acesta şi-a dat demisie, îndeplinind condiţiile prevăzute de dispoziţiile art.79 alin.1 din Codul muncii şi anume aceea ca salariatul să înştiinţeze angajatorul despre hotărârea sa de a denunţa unilateral contractul de muncă.

Este adevărat că în cauză erau îndeplinite condiţiile legale prevăzute de art.52 alin.1 lit.c din Codul muncii şi anume acelea care prevăd că în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului, se poate dispune suspendarea contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului.

Dispoziţiile art.52 alin.1 lit.c din Codul muncii trebuiesc însă corelate cu cele prevăzute la art.79 alin.4, potrivit cu care recurenta-pârâtă trebuia să suspende contractul individual de muncă al intimatului-reclamant în cadrul termenului de preaviz de 15 zile calendaristice, respectiv cel mai târziu până la data de 21.02.2007, lucru pe care nu l-a făcut deşi nu a fost împiedicată de nici o împrejurare.

Mai mult decât atât, aşa după cum de altfel recunoaşte şi în motivele de recurs, plângerea penală a fost formulată de către recurentă la data de 9.02.2007 şi de la acea dată recurenta putea să dispună suspendarea contractului de muncă având cunoştinţă de prejudiciul creat de către intimatul-reclamant, obligaţie legală pe care nu a îndeplinit-o.

Faţă de aceste împrejurări, aşa după cum de altfel a reţinut şi instanţa de fond, la data de 21.02.2007 raporturile juridice ale părţilor încetaseră prin denunţarea unilaterală a convenţiei de către intimatul-reclamant, situaţie faţă de care nu se putea proceda la suspendarea unui contract de muncă care nu mai exista.

În condiţiile precizate mai sus şi reţinând că nu au mai fost invocate alte critici de nelegalitate ale sentinţei pronunţate, Curtea în baza dispoziţiilor art.312 şi art.316 Cod procedură civilă, precum şi ale art.291 din Codul muncii, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-pârâtă S.C. T. S.R.L. E., judeţul O împotriva sentinţei civile nr.1151/CM/5 octombrie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l A r g e ş în dosarul nr(...), intimat fiind reclamantul E. H. N., domiciliat în P,(...), bloc 8, .C, .2, judeţul A.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 ianuarie 2010, la Curtea de A P E L P I T E Ş T I, Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Preşedinte, Judecător, Judecător,

(...) (...) (...) (...) (...) (...)

Grefier,

(...) (...)

Red.J.D./18.01.2010

GM/6 ex.

Jud..fond: N.D.

C.E.