Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L I A Ş I

SECŢIA LITIGII DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 672

Şedinţa publică de la 09 Iunie 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...) N.

Grefier J. E.

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de T. E. împotriva sentinţei civile nr. 1972 din 28.11.2008 a T r i b u n a l u l u i I a ş i (dosar nr(...)), intimată fiind S.C. " L. H. I.F.N. " S.R.L.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă recurentul T. E., lipsă fiind reprezentantul intimatei S.C. " L. H. I.F.N. " S.R.L..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al şaselea termen..

Recurentul T. E. arată că nu şi-a angajat apărător şi că nu are de formulat alte cereri.

Instanţa constată recursul în stare de judecată şi acordă cuvântul la dezbateri.

Recurentul T. E. solicită admiterea recursului recursului. Indică faptul că a precizat în răspunsul la întâmpinare şi prin actele depuse la dosar că în perioada 31.03.2008 – 30.06.2009 a fost administratorul societăţii. Arată că se judecă din postura de angajat şi nu din aceea de asociat, în consecinţă se aplică Codul muncii şi nu Legea nr. 31/1990. Toate încadrările făcute i s-au făcut în cadrul contractului de muncă. Precizează că notificarea de suspendare a contractului de muncă nu i-a fost adusă la cunoştinţă şi că aceasta nu a fost emisă de reprezentantul legal al unităţii şi nici ca urmare a deschiderii unui proces penal. Ca urmare, neştiind de notificare, a lucrat efectiv, iar ulterior şi-a cerut drepturile. Mai arată că angajatorul şi angajatul, având în vedere recomandările Inspectoratului T e r i t o r i a l d e Muncă, a anulat notificarea. Anularea unui act juridic printr-un act unilateral a fost considerată greşită de instanţa de fond, iar T r i b u n a l u l I a ş i a stabilit ca decizia de concediere nu are consecinţe juridice şi i-a admis contestaţia. Mai precizează că din foile de prezenţă întocmite la timp de el şi predate la firmă rezultă că a prestat muncă la societate, iar angajatul trebuie să primească toate drepturile salariale în baza muncii obţinute. Noul administrator arată că există notificarea suspendării contractului de muncă şi că statele de plată erau cu „0”. Dar acele state de plată sunt întocmite de o persoană care nu este reprezentantul legal al societăţii. Consideră că relaţiile de ala Inspectoratul T e r i t o r i a l d e Muncă care au fost depuse la dosar sunt doar informative. Depune concluzii scrise la dosar.

Declarând dezbaterile închise.

După deliberare,

CURTEA DE APEL

Prin cererea înregistrată la nr(...) pe rolul T r i b u n a l u l u i I a ş i reclamantul T. E. a chemat în judecată pe pârâta SC L. H. SRL, solicitând plata datoriilor către bugetul statului şi plata salariului pentru perioada 1.04.2008-22.05.2008.

In motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost administratorul societăţii până la data de 20.03.2008 şi începând cu 2.04.2008, pe baza unei hotărâri a Curţii de A P E L I A Ş I, iar în perioada 21.03.2008-1.04.2008, în baza unei încheieri ORC, administrator al societăţii a fost E. J. E.. Pe data de 1.04.2008, acesta a procedat la suspendarea contractului de muncă nr.44624/17.02.2003 prin notificarea privind desfacerea contractului de muncă nr.44/31.03.2008, notificare care nu i-a fost adusă la cunoştinţă pentru a o semna şi nici nu i-a fost trimisă prin poştă, aşa cum prevede art.268 alin. 4 din Codul muncii.

A mai susţinut reclamantul că cererea sa se justifică prin faptul că, în perioada 1.04.2008-31.05.2008, a lucrat efectiv şi notificarea privind suspendarea contractului de muncă a fost anulată prin acordul părţilor, decizia fiind înregistrată la ITM I, nr.99401/8.05.2008. Precizează că a înaintat statele de plată la ITM, a plătit sumele datorate bugetului de stat şi şi-a ridicat salariul pentru luna aprilie 2008, iar începând cu data de 30.06.2008, administratorul societăţii, E. E. a procedat la rectificări ale statelor de plată, astfel că în perioada menţionată mai sus, nu figurează cu plata datoriilor către bugetul de stat, neluând nici salariul pentru aceeaşi perioadă.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamantului ca fiind nemotivată.

In motivarea poziţiei sale procesuale, pârâta a susţinut că reclamantul are contractul individual de muncă suspendat pentru plângere penală, iar această suspendare nu a fost contestată în termen şi a rămas pe rol până la pronunţare. Astfel, începând cu data de 1.04.2008, reclamantul nu a primit drepturile salariale şi cheltuielile aferente, având contractul de muncă suspendat (sentinţa civilă nr.1223/3.09.2008 a T r i b u n a l u l u i I a ş i). Documentele depuse de reclamant sunt nule de drept în conformitate cu statutul societăţii, art.17, iar prin hotărârea AGA din 18.12.2007 i s-a retras dreptul de decizie şi semnătură administratorului T. E.. Având contractul de muncă suspendat, reclamantul nu beneficiază de salariu.

A mai susţinut pârâta că reclamantul a luat din casă, cu dispoziţia de plată nr.65/26.04.2008, suma de 5000,10 lei „avans salarii aprilie 2008” deşi nu a plătit impozit pe această sumă.

Pârâta a formulat şi cerere reconvenţională, solicitând ca reclamantul să returneze societăţii suma de 5000,10 lei, reprezentând drepturi salariale necuvenite.

Părţile au depus copii de pe înscrisuri.

Prin sentinţa civilă nr. 1972 din 28.11.2008, T r i b u n a l u l I a ş i a respins acţiunea formulată de reclamantul T. E. în contradictoriu cu pârâta SC „ L. H. I.F.N.” SRL, ca fiind prematur introdusă.

A disjuns şi suspendat judecarea cererii reconvenţionale formulate de pârâta - reclamantă SC „ L. H. I.F.N.” SRL I, în contradictoriu cu reclamantul pârât T. E., până la soluţionarea irevocabilă a prezentei hotărâri.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Reclamantul T. E. este angajatul pârâtei SC „ L. H. I.F.N.” SRL în baza contractului individual de muncă nr. 44624/17.02.2003, la care s-au încheiat o serie de acte adiţionale, aşa cum rezultă din adresa nr. 102/14.07.2007 ( fila 19 dosar).

Singurul act adiţional la contractul individual de muncă al reclamantului, depus de către pârâtă la dosarul cauzei, este actul adiţional nr. 2/04.02.2008, conform căruia reclamantul ocupă funcţia de administrator al SC „ L. H. I.F.N.” SRL.

Prin adresa nr. 44/31.03.2008 societatea pârâtă a notificat Inspectoratul T e r i t o r i a l d e Muncă I suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului începând cu 01.04.2008, în temeiul disp. art. 52 alin 1 lit. c din Codul muncii, având în vedere plângerea penală formulată împotriva acestuia.

Reclamantul nu a contestat măsura suspendării contractului individual de muncă, astfel că decizia societăţii angajatoare a rămas în vigoare.

În perioada cât a fost suspendată încheierea nr. 3179/21.03.2008 a judecătorului delegat la Registrul Comerţului de pe lângă T r i b u n a l u l I a ş i, prin care s-a dispus înlocuirea administratorului T. E., reclamantul, în calitate de reprezentant al societăţii pârâte, a emis decizia nr. 10/08.05.2008 prin care a dispus încetarea suspendării contractului său de muncă, retroactiv de la data de 01.04.2008

Ulterior, prin decizia din 01.07.2008 societatea pârâtă, prin noul administrator E. J. E., a anulat documentele şi dispoziţiilor scrise ale fostului administrator T. E., implicit şi decizia nr. 10/08.05.2008, astfel că măsura suspendării contractului individual de muncă al reclamantului a rămas în vigoare.

Potrivit disp. art. 49 alin 2 Codul muncii, suspendarea contractului individual de muncă are ca efect suspendarea prestării muncii de către salariat şi a plăţii drepturilor de natură salarială de către angajator, iar conform disp. art. 49 alin 4, în cazul suspendării contractului individual de muncă din cauza unei fapte imputabile salariatului, pe durata suspendării acesteia nu va beneficia de nici un drept care rezultă din calitatea sa de salariat.

Pe perioada suspendării contractului individual de muncă, ca şi consecinţă a faptului că salariatul nu beneficiază de drepturi salariale, nici angajatorul nu mai are obligaţia de a plăti contribuţiile şi impozitele aflate în sarcina sa, precum şi să reţină şi să vireze contribuţiile şi impozitele datorate de salariaţi.

Drept urmare, în speţă, reclamantul a solicitat prematur obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale pentru perioada 01.04.2008 – 22.05.2008 şi a contribuţiilor către bugetul de stat, aceste solicitări putând fi reiterate în cazul unei eventuale încetări suspendării contractului individual de muncă al reclamantului, cu aplicarea disp. art. 52 alin 2 Codul muncii.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul T. E..

În motivarea recursului, neîncadrat în drept, se susţine că invocarea excepţiei prematurităţii este greşită. Aceasta, întrucât a lucrat efectiv în perioada 1.04.2008-22.05.2008, notificarea privind suspendarea contractului individual de muncă nr. 44/31.03.2008 nu s-a emis ca urmare a unei plângeri penale şi a fost anulată prin decizia nr. 10/8.05.2008, emisă legal conform art. 57 alin. 6 Codul muncii, dar a fost anulată şi de către pârâtă prin decizia de concediere nr. 75/26.05.2008.

Prin întâmpinarea formulată, intimata SC „ L. H. I.F.N.” SRL I a solicitat respingerea recursului, menţionând, în primul rând, că toate actele privind angajarea şi salarizarea recurentului sunt false.

Cu privire la motivul de recurs invocat de recurent, intimata arată că acesta a cunoscut notificarea privind suspendarea contractului individual de muncă şi a încercat să o anuleze, iar în lunile aprilie şi mai 2008, în calitate de administrator, a depus la E. I declaraţiile 100 şi 102 pe zero, adică nu s-a prestat activitate, nu se plătesc salarii şi impozitele pe salarii devin zero.

Ambele părţi au solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi hotărârea primei instanţe, prin prisma criticilor formulate de recurent în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, Curtea constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează:

Prin acţiunea introductivă, recurentul reclamant a solicitat „plata datoriilor către bugetul statului şi plata salariului pentru perioada 1.04.2008-22.05.2008”, justificat de faptul că, în perioada 1.04.2008-31.05.2008 a lucrat efectiv, iar notificarea privind suspendarea contractului individual de muncă a fost anulată prin acordul părţilor, decizia fiind înregistrată la ITM.

Deşi a reţinut că, în perioada pentru care s-a solicitat plata drepturilor salariale, contractul individual de muncă al recurentului a fost suspendat şi că, potrivit dispoziţiilor art. 49 alin. 2 şi alin. 4 Codul muncii, această suspendare are ca efect suspendarea prestării muncii de către salariat şi a plăţii drepturilor de natură salarială de către angajator, deci salariatul nu beneficiază de nici un drept care ar rezulta din această calitate, prima instanţă a invocat excepţia prematurităţii introducerii acţiunii şi a concluzionat că recurentul a solicitat prematur obligarea intimatei la plata drepturilor salariale pentru perioada 1.04.2008-22.05.2008 şi a contribuţiilor către bugetul de stat, considerând că aceste solicitări pot fi reiterate în cazul unei eventuale încetări a suspendării contractului individual de muncă al recurentului, cu aplicarea dispoziţiilor art. 52 alin. 2 Codul muncii.

În conformitate cu dispoziţiile art. 52 alin. 2 Codul muncii, în cazul de suspendare a contractului individual de muncă prevăzut la alin. 1 lit. c, dacă se constată nevinovăţia celui în cauză, salariatul îşi reia activitatea anterioară, plătindu-i-se, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului.

Or, prin acţiunea introductivă, recurentul nu a solicitat plata unei despăgubiri, în condiţiile art. 52 alin. 2 Codul muncii, dispoziţie pe care s-a întemeiat prima instanţă pentru a reţine prematuritatea introducerii acţiunii. Aşa cum s-a arătat, recurentul a solicitat chiar plata salariului şi a contribuţiilor către bugetul de stat, ca o contraprestaţie a muncii pretins a fi depuse în baza contractului individual de muncă, în perioada 1.04.2008-22.05.2008.

Prin urmare, acţiunea formulată de recurent, având acest obiect, nu a fost prematur introdusă, dispoziţiile art. 52 alin. 2 Codul muncii nefiind aplicabile în cauză.

În consecinţă, faţă de considerentele expuse, reţinând că prima instanţa a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului, avându-se în vedere şi dispoziţiile art. 312 alin 2 şi 5 Cod proc. civilă şi dispoziţiile art. 81 din Legea nr. 168/1999 cu referire la Decizia în interesul legii nr. XXI din 12 iunie 2006 pronunţată de Î.C.C.J., se va admite recursul, se va casa sentinţa şi se va respinge excepţia prematurităţii introducerii acţiunii, cauza urmând să fie trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul T. E. împotriva sentinţei civile nr. 1972/28.11.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l I a ş i, sentinţă pe care o casează în parte, în sensul că:

Respinge excepţia prematurităţii introducerii acţiunii.

Trimite acţiunea spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 9.06.2009.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

(...) (...) (...) (...) N. (...) (...) E. J.

pt. jud. aflat în C.O.

semnează preşedintele

instanţei

Red. B.C.

Tehnored. B.C.,/m.c.

02 ex

10.07.2009

T r i b u n a l u l I a ş i

Jud. T. E.

Jud. U. E.