Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L P I T E Ş T I

SECŢIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE

DOSAR NR(...) DECIZIE NR. 432/R-CM

Şedinţa publică din 27 Mai 2008

Curtea compusă din:

Preşedinte: (...) (...), judecător

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...) E.

Grefier N. T.

S-a luat în examinare, pentru soluţionare, recursul declarat de pârâta S.C. F. S.A. CURTEA DE A, împotriva sentinţei civile nr.121/CM din 12 februarie 2008,pronunţată de T r i b u n a l u l A r g e ş, în dosarul nr(...).

La apelul nominal, făcut în şedinţa publică, au răspuns consilier juridic E. N. pentru recurenta-pârâtă, în baza delegaţiei nr.2795/2008 depusă la dosar şi intimatul-reclamant Sindicatul Salariaţilor F. prin lider de sindicat N. G., lipsind intimata-intervenientă în nume propriu H. N..

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care :

   Consilier juridic M. E. pentru recurenta-pârâtă, depune la dosar borderou cu acte.

Reprezentantul intimatului-reclamant depune la dosar întâmpi-nare.

Reprezentanţii părţilor pe rând având cuvântul, arăt că nu mai au cereri de formulat.

Curtea constată recursul în stare de judecată şi acordă cuvântul asupra acestuia.

Consilier juridic M. E., având cuvântul pentru recurenta-pârâtă, solicită admiterea recursului şi modificarea în parte a sentinţei recurate, pentru motivele invocate în scris şi susţinute oral în şedinţă.

Reprezentantul intimatului-reclamant având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei pronunţată de T r i b u n a l u l A r g e ş ca fiind legală şi temeinică, pentru motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosar.

Arată că recurenta susţine că acordarea concediului fără plată în perioada 14-28 august 2006 s-a făcut în temeiul art.42(5) din Contractul colectiv de muncă pe anul 2006 şi că pentru aceasta trebuia acordul sindicatului. Cum acest acord nu s-a obţinut, unitatea a acordat concediul fără plată în mod unilateral, în baza Hotărârii Consiliului de Administraţie din data de 1.08.2006, iar în această situaţie este obligată să plătească salariaţilor 75% din saraiul de bază.

Toţi aproximativ 1100 salariaţi ai firmei din anul 2006 erau îndreptăţiţi să primească aceşti bani, pentru că toţi au fost pontaţi în concediul fără plată.

Solicită a se lua în considerare numai salariaţii care vin personal să renunţe în faţa instanţei.

Reprezentantul recurentei-pârâte susţine că societatea a luat acordul individual şi nu s-a făcut nici un fel de presiune asupra acestor angajaţi şi că există tabele la dosar cu privire la persoanele care au renunţat.

C U R T E A

Asupra recursului civil de faţă, constată că prin acţiunea înregistrată sub nr(...), pe rolul T r i b u n a l u l u i A r g e ş, Sindicatul Salariaţilor F. a chemat în judecată, în numele şi pentru membrii de sindicat nominalizaţi în listele anexate, pe pârâta S.C.„F.” pentru nerespectarea dispoziţiilor art.56 din contractul colectiv de muncă înregistrat la D.M.S.S.F. A sub nr.16422/198-28.12.2005, precum şi ale art.53 din Codul muncii, solicitând obligarea acesteia la plata părţii de 75% din salariile negociate pentru 10 zile lucrătoare din luna august în care au fost pontaţi în concediu fără plată.

În motivare s-a arătat că prin hotărârea din data de 01.08.2006, Consiliul de Administraţie al S.C.„F.”S.A. a decis ca tuturor salariaţilor să li se suspende contractele individuale de muncă pe o perioadă de 10 zile lucrătoare începând cu data de 14.08.2006. Hotărârea a fost pusă în aplicare, însă drepturile băneşti prevăzute de contractul colectiv de muncă la art. 56 şi de Codul muncii - art. 53- nu au fost acordate.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, arătând că suspendarea contractelor individuale de muncă ale salariaţilor în perioada 14-25.08.2006, ca urmare a acordării de concediu fără plată, s-a făcut în concordanţă cu prevederile art.42 alin.5 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2005-2006, prevederi care se aplică în mod implicit tuturor persoanelor angajate cu contracte individuale de muncă, fără ca prin aceasta să fie încălcate prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de societate.

Decizia în cauză a fost motivată de dificultăţile economico-financiare din luna septembrie 2006 şi onorarea comenzilor la beneficiarii externi.

Prin sentinţa civilă nr.122/CM din 26 februarie 2007, pronunţată de T r i b u n a l u l A r g e ş, a fost admisă în parte acţiunea şi a fost obligată pârâta să plătească reclamanţilor, membrii de sindicat, drepturile salariale negociate şi cuvenite acestora pentru perioada 14-25.08.2006, aşa cum au fost menţionate în dispozitivul sentinţei. A fost respinsă acţiunea faţă de reclamanţii care au solicitat în această perioadă concediu fără plată sau care au avut contractul de muncă suspendat din alte motive şi obligaţi reclamanţii pentru care s-a respins acţiunea să plătească pârâtului suma de 500 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut următoarele:

În fapt, prin Hotărârea din data de 1.08.2006, Consiliul de Administraţie al S.C.„F.” S.A. a hotărât suspendarea contractelor individuale de muncă ale salariaţilor pe o perioadă de 10 zile lucrătoare, începând cu data de 14.08.2006. Măsura în cauză a fost determinată, conform susţinerilor unităţii, de dificultăţile economico-financiare şi de volumul foarte mare al plăţilor către bugetul consolidat al statului.

Conform tabelelor depuse la dosar, o parte dintre salariaţi au fost de acord cu măsura propusă de către consiliul de administraţie, semnând pentru aceasta.

În schimb, un număr de 45 de membri de sindicat nu au fost de acord cu această măsură şi nu au semnat tabelele. Alţii aveau contractele individuale de muncă suspendate din alte motive.

Prin răspunsurile la interogatoriu au fost confirmate în parte atât susţinerile reclamanţilor cât şi cele ale pârâtei.

Ţinându-se seama de faptul că o parte dintre salariaţi au solicitat expres acordarea concediului fără plată, iar alţii au avut contractele individuale de muncă suspendate din alte motive, în baza dispoziţiilor art. 53 (1) din Codul muncii s-a admis în parte acţiunea şi a fost obligată pârâta să plătească reclamanţilor membri de sindicat, drepturile salariale majorate şi cuvenite pentru perioada 14-25.08.2006, după cum urmează: B. N. suma de 160 lei, E. N. suma de 168 lei, E. E. suma de 161 lei, E. J. suma de 158 lei, E. O. suma de 161 lei, D. B. suma de 168 lei, D. O. suma de 161 lei, D. T. B. suma de 161 lei, D. G. suma de 230 lei, D. N. suma de 160 lei, D. H. suma de 209 lei, E. B. suma de 161 lei, H. N. suma de 158 lei, G N. suma de 161 lei, J. J. suma de 158 lei, J. E. suma de 158 lei, J. D. suma de 281 lei, J. E. suma de 230 lei, M. E. suma de 168 lei, N. J. suma de 153 lei, N. S. H. suma de 158 lei, N. M. suma de 161 lei, N. D. suma de 158 lei, O. J., suma de 161 lei, P. N. suma de 172 lei, E. J. suma de 161 lei, E. O. suma de 158 lei, E. F. suma de 161 lei, E. E. suma de 172 lei, S. G. suma de 172 lei, S. B. suma de 168 lei, S. G suma de 256 lei, S. N. suma de 161 lei, T. G. suma de 195 lei, T. D. suma de 279 lei, T. J. suma de 158 lei, T. J. suma de 160 lei, T. E. suma de 158 lei, U. B. suma de 172 lei, U. G. suma de 253 lei, V. N. suma de 172 lei, E. H.a suma de 153 lei şi E. E. suma de 161 lei. A fost respinsă acţiunea faţă de reclamanţii membri de sindicat care au solicitat în această perioadă concediu fără plată sau care au avut contractul individual de muncă suspendat din alte motive.

În termen legal, reclamanţii reprezentaţi de Sindicatul Salariaţilor F. au declarat recurs împotriva acestei sentinţe, arătând că în mod greşit acţiunea a fost admisă numai pentru 43 de salariaţi, instanţa de fond dând eficienţă susţinerilor formulate de pârât prin notele scrise depuse după rămânerea în pronunţare a cauzei.

Arată recurenţii că din cei 691 salariaţi care au formulat acţiunea, un număr de 262 salariaţi au solicitat concediu fără plată, situaţie în care se impunea admiterea acţiunii pentru cel puţin 429 salariaţi, iar nu pentru 43, cum greşit a procedat prima instanţă.

Recursul declarat de reclamanţii reprezentaţi de Sindicatul Salariaţilor F. împotriva sentinţei a fost admis prin decizia nr.328/R-CM/08.06.2007. Hotărârea a fost casată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la T r i b u n a l u l A r g e ş.

Faţă de criticile formulate, instanţa de recurs a reţinut următoarele:

Hotărârea consiliului de administraţie din data de 01.08.2006 conţine inadvertenţe, în sensul că, pe de o parte, rezultă că a avut loc o suspendare a contractului de muncă din iniţiativa angajatorului pentru dificultăţi economice, iar pe de altă parte, se dispune acordarea pentru salariaţi pe o perioadă de 10 zile a concediului fără plată, iar nu plata unei indemnizaţii de 75%.

Pe de altă parte, s-a constatat că din conţinutul tabelelor nominale rezultă că în jur de 600 salariaţi au solicitat suspendarea contractului individual de muncă (concediu fără plată), ca urmare a diminuării comenzilor de la partenerul extern pe perioada vacanţei acestora.

Aceste tabele conţin de asemenea elemente contradictorii, în sensul că deşi vorbesc despre o diminuare a comenzilor şi deci dificultăţi economice, totuşi au în vedere o suspendare a contractului individual de muncă la solicitarea salariaţilor. Ar rezulta din aceste tabele că ar putea fi vorba despre o suspendare a contractului individual de muncă prin acordul părţilor, suspendare reglementată de art.54 din Codul muncii, care la lit.a prevede concediu fără plată, însă pentru efectuarea studiilor, iar nu ca urmare a dificultăţilor economice.

Rezultă aşadar că prima instanţă nu a lămurit cu prioritate despre ce fel de suspendare este vorba în speţă: suspendarea din iniţiativa angajatorului ca urmare a întreruperii temporare a activităţii sau suspendarea prin acordul părţilor.

Pe de altă parte, soluţia primei instanţe s-a bazat numai pe notele scrise de la fila 188 depuse de către societatea pârâtă şi a admis acţiunea numai pentru 43 de persoane, reţinând că o parte din salariaţi au solicitat expres concedii fără plată, iar alţii au avut contractele individuale de muncă suspendate din alte motive, motivare care nu are nici un suport probator. Instanţa trebuia să facă probe pentru a verifica susţinerile făcute de societatea pârâtă în notele scrise depuse la dosar.

Rejudecând cauza tribunalul a suplimentat probele administrate cu declaraţii de martori şi cu înscrisuri.

Examinând întreg probatoriul a reţinut în fapt şi în drept următoarele:

Prin Hotărârea din 01.08.2006 Consiliul de Administraţie al pârâtei a hotărât ca întreg personalul să intre în concediu fără plată pe o perioadă de 10 zile lucrătoare, începând cu 14.08.2006. Măsura a fost luată, conform susţinerilor pârâtei, ca urmare a faptului că societatea nu mai dispunea de resurse financiare pentru plata datoriilor la bugetul de stat, la furnizori, la bănci, etc.

Potrivit dispoziţiilor art.52 alin.1 lit.d Codul muncii, contractul de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului în cazul întreruperii temporare a activităţii fără încetarea raportului de muncă, în special pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare.

Acest caz de suspendare a contractului din iniţiativa angajatorului, intervine ca urmare a dificultăţilor economice, dar şi datorită unor alte motive, tehnologice sau structurale, fiind vorba despre un şomaj tehnic cu caracter temporar, pe parcursul căruia salariaţii sunt îndreptăţiţi să obţină o indemnizaţie plătită din fondul de salariu ce nu poate fi mai mică de 75% din salariul de bază, corespunzător locului de muncă ocupat în conformitate cu art.53 Codul muncii.

Curtea de A P E L P I T E Ş T I a constatat că hotărârea Consiliului de Administraţie din 01.08.2006 conţine inadvertenţe, în sensul că pe de o parte rezultă că a avut loc o suspendare a contractului de muncă din iniţiativa angajatorului pentru dificultăţi economice, iar pe de altă parte, acordarea pentru salariaţi pe o perioadă de 10 zile a concediului fără plată, şi deci nu plata unei indemnizaţii de 75%.

Instanţa a apreciat că în cauză este vorba de o suspendare din iniţiativa angajatorului, ca urmare a întreruperii temporare a activităţii.

Pe toată durata întreruperii temporare a activităţii, conform art.53 din Codul muncii, salariaţii beneficiază de o indemnizaţie plătită din fondul de salarii ce nu poate fi mai mică de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat.

Ei trebuie să rămână la dispoziţia angajatorului, acesta având oricând posibilitatea să dispună reînceperea activităţii.

S-a susţinut că aceste dispoziţii prin care angajatorul este obligat pe perioada întreruperii temporare a activităţii să plătească salariaţilor cel puţin 75% din salariul de bază, îngrădesc exerciţiul dreptului angajatorului de a decide în legătură cu propria afacere, contrar principiilor economiei de piaţă.

Dar Curtea Constituţională, prin decizia nr.24/2003, a reţinut că suspendarea raporturilor de muncă din iniţiativa angajatorului ca urmare a întreruperii temporare a activităţii nu este imputabilă salariaţilor. Obligaţia de plată a indemnizaţiei de 75% din fondul de salarii în beneficiul angajaţilor este o măsură legală care se regăseşte constituţional în art.3 din Legea fundamentală.

Acest text proclamă statul român ca „stat social”, valoarea constituţională care semnifică printre altele, ideea solidarităţii sociale şi a politicii de securitate socială.

Mai mult, Curtea a constatat că prevederile art.53 alin.1 din Codul muncii se armonizează şi cu cele ale Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a N. nr.168/1988 privind promovarea angajării şi protecţia contra şomajului, ratificată de România prin Legea nr.112/1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.302/25.05.1992 care, la art.10 alin.2 lit.b stabileşte că orice stat membru trebuie să se străduiască să extindă protecţia convenţiei, la următoarele eventualităţi: suspendarea sau reducerea câştigului datorată unei suspendări temporare a lucrului, fără încetarea raportului de muncă, în special pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare.

Aşa fiind, în temeiul art.53 din Codul muncii şi al art.56 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate a pronunţat sentinţa civilă nr.121/CM/12.02.2008, prin care a admis în parte acţiunea şi a obligat pe pârâtă să plătească reclamanţilor-membri de sindicat nominalizaţi în minută indemnizaţia de 75% din salariul de bază, corespunzător locului de muncă ocupat de fiecare salariat pentru 10 zile lucrătoare începând cu 14.08.2006.

A respins acţiunea formulată de H. N..

Totodată, a luat act de renunţarea la judecată a reclamanţilor membri de sindicat E. T., E. N., V. G, E. N., E. P., E. D., T. G, E. T., N. N. S., E. F., E. F., E. J., F. O., N. D., N. G.a, E. E., P. J., E. J. E., M. E. H., E. N., S. M. şi J. E. P..

Cererea de plată a cheltuielilor de judecată a fost respinsă ca nedovedită.

Împotriva sentinţei a declarat recurs, în termen legal, pârâta S.C.„F.”S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:

- Soluţia instanţei de fond este rezultatul aplicării greşite a dispoziţiilor legale.

Acordarea concediului fără salariu în perioada 14 – 28 august 2006 s-a făcut în temeiul art.42 alin.5 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2005 – 2006; prevederile acestui articol nu aduc niciun fel de atingere clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate sau dispoziţiilor art.53 din Codul muncii.

Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional este obligatoriu pentru toţi angajatorii din România, încălcarea uneia sau a alteia dintre prevederile sale fiind sancţionată de lege.

Art.42 alin.(5) prevede expres că în cazul în care din motive obiective este necesară reducerea sau întreruperea temporară a activităţii pentru maxim 15 zile pe an, unitatea, cu acordul sindicatelor, poate acorda concediu fără plată.

Motivele obiective care au determinat întreruperea activităţii au fost comenzile reduse faţă de capacitatea de producţie şi lipsa resurselor financiare pentru plata datoriilor la bugetul de stat.

Faptul că acordarea de concediu fără plată salariaţilor în perioada 14 – 28 august 2006 s-a făcut în temeiul art.42 alin.(5) din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe 2006, şi nu în temeiul art.52 (1) lit.d) din Codul muncii rezultă şi din durata limitată a acestui concediu, în timp ce art.52 (1) lit.d) din Codul muncii prevede posibilitatea suspendării contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului în cazul întreruperii temporare a activităţii, în special pentru motive economice, tehnologice ş.a., fără ca această suspendare să fie limitată în timp.

Pentru acordarea acestui concediu fără plată a existat acordul sindicatului, cei 603 de salariaţi care şi-au exprimat acest acord reprezentând 56,09% din angajaţii societăţii.

În subsidiar, se formulează următoarele critici:

- În mod greşit instanţa a admis acţiunea formulată de salariaţii care şi-au dat acordul pentru efectuarea celor 10 zile de concediu fără plată prin semnarea tabelelor puse la dispoziţie de şefii formaţiilor de lucru. Acordul s-a exprimat fără constrângere sau ameninţare, prin urmare este neviciat. Salariaţii care au semnat aceste tabele sunt în număr de 257.

- Pentru alţi 10 reclamanţi instanţa de fond trebuia să reţină că pretenţiile formulate nu sunt fondate deoarece în luna august 2006 aceştia s-au aflat în concediu medical.

- Pe parcursul judecăţii în primă fază procesuală un număr de 34 de persoane au renunţat cu cerere la acţiune, aspect de care nu s-a ţinut seama la pronunţarea soluţiei atacate.

În drept, recursul este întemeiat pe dispoziţiile art.304 şi art.304¹ Cod procedură civilă.

Primul motiv de recurs vizând soluţionarea cauzei cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, motiv reglementat de dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, nu este fondat.

Nu sunt incidente în cauză prevederile art.42 alin.(5) din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2005 – 2006, care prevăd posibilitatea stabilirii concediului fără plată, cu acordul sindicatului, în cazul în care din motive obiective este necesară reducerea sau întreruperea activităţii, pentru maxim 15 zile pe an pentru următoarele considerente:

O. finalizată prin acest articol depăşeşte limitele fixate prin dispoziţiile imperative ale art.238 alin.(3) Codul muncii stabilind drepturi la un nivel inferior celor consacrate salariaţilor prin dispoziţiile legale.

Angajatorul şi salariaţii pot negocia suspendarea contractului individual de muncă prin acordarea concediului fără plată numai în cazul concediilor fără plată pentru studii sau pentru interese personale. Faţă de menţionarea limitativă a unor situaţii clar determinate în care poate fi negociată suspendarea raporturilor de muncă prin întreruperea prestării N. şi a plăţii salariului, dispoziţiile art.54 din Codul muncii interzic imperativ O. concediului fără plată pentru alte motive decât cele care privesc interese personale ale salariatului.

Textul de lege este reglementat în favoarea salariatului pentru protejarea acestuia faţă de eventuale măsuri de întrerupere a raporturilor de muncă stabilite abuziv.

De aceea O. nu poate opera cu încălcarea acestor dispoziţii de protecţie, iar o astfel de clauză – art.42 alin.(5) din D./2006 este lipsită de efecte juridice.

Este necontestat aspectul că acest concediu fără plată a fost dispus de unitate pentru motive economice, financiare. De fapt, aceasta se arată şi în motivele de recurs.

Un astfel de concediu nu se regăseşte printre cazurile de concediu fără plată reglementate de dispoziţiile art.148 şi următoarele din Codul muncii.

Rezultă că prin interpretarea corectă a dispoziţiilor legale instanţa de fond a încadrat juridic măsura dispusă de unitate ca fiind o suspendare a contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului determinată de întreruperea temporară a activităţii, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice.

Acest caz de suspendare a contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului este reglementat de dispoziţiile art.52 lit.d) Codul muncii, nu este condiţionat de acordul sindicatului, iar drepturile cuvenite salariaţilor în cazul întreruperii temporare a activităţii angajatorului, constau într-o indemnizaţie de minim 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă, aşa cum rezultă din prevederile art.53 Codul muncii, aplicate în rejudecarea cauzei în primă instanţă.

Sunt fondate motivele de recurs constând în greşita apreciere a probelor administrate în cauză în privinţa încadrării tuturor reclamanţilor în cazul de suspendare a contractului individual de muncă reglementat de art.52 lit.d) Codul muncii şi în greşita aplicare a prevederilor art.246 Cod procedură civilă referitoare la renunţarea la judecată.

Astfel, a rezultat din lucrările dosarului că reclamanţii – salariaţi B. J., B. N., E. E., D. E., E. B., E. N., E. J., T. G. şi E. J. s-au aflat în concediu medical în perioada 14 – 28 august 2006, astfel încât aceştia nu pot beneficia decât de indemnizaţia de incapacitate temporară de muncă prevăzută de art.2 alin.(1) lit.a) din O.U.G. nr.158/2005, suspendarea raporturilor de muncă în cazul acestor salariaţi având o altă cauză, prin urmare pretenţiile acestora nu sunt întemeiate. Salariatul U. D. a beneficiat de concediu medical pe o durată de numai 5 zile lucrătoare din cea menţionată în acţiune.

Pornind de la premisa că potrivit art.38 Codul muncii salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, Curtea va acorda eficienţă numai acelor declaraţii sau cereri depuse la dosar în care reclamanţii renunţă la judecată.

S-au depus la dosar astfel de declaraţii, de renunţare la judecată şi de către salariaţii E. N., Ï. G şi J. G, prin urmare faţă de aceşti reclamanţi greşit instanţa de fond nu a aplicat prevederile art.246 Cod procedură civilă.

Pentru aceste din urmă considerente, în temeiul art.304 pct.9 şi art.304¹ Cod procedură civilă coroborate cu art.312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul şi va modifica în parte sentinţa în sensul că va lua act de renunţarea la judecată şi a reclamanţilor E. N., Ï. G şi J. G. (...) respinge acţiunea formulată de reclamanţii B. J., B. N., E. E., D. E., E. B., E. N., E. J., T. G., E. J. şi va reduce pentru reclamantul U. D. perioada pentru care i-a fost acordată indemnizaţia la 5 zile lucrătoare. (...) menţine în rest sentinţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C.„F.”S.A. Curtea de A, împotriva sentinţei civile nr.121/CM din 12 februarie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l A r g e ş, în dosarul nr(...).

Modifică în parte sentinţa în sensul că ia act de renunţarea la judecată şi a reclamanţilor E. N., Ï. G şi J. G.

Respinge acţiunea formulată de reclamanţii B. J., B. N., E. E., D. E., E. B., E. N., E. J., T. G., E. J..

Reduce pentru reclamantul U. D. perioada pentru care i-a fost acordată indemnizaţia la 5 zile lucrătoare.

Menţine în rest sentinţa.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 27 mai 2008, la Curtea de A P E L P I T E Ş T I - Secţia Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale şi pentru cauze cu Minori şi de Familie.

P.G., L.I., N.S.P.,

Grefier,

Red.N.S.P.

Tehnored.G.T.

4 ex./30.06.2008

Jud.fond: F.V./N.D.