Cabinet avocat Dreptul muncii

ROMÂNIA

CURTEA DE A P E L C L U J

Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale

pentru minori şi familie

DOSAR NR(...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 393/R/2009

Şedinţa publică din data de 24 februarie 2009

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE : (...) (...) – preşedintele secţiei

JUDECĂTORI : (...) (...) – vicepreşedinte al Curţii de Apel

(...) (...)

GREFIER : (...) (...)

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC N. U. SRL C-N împotriva sentinţei civile nr. 1988/27.10.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l C l u j în dosar nr(...), privind şi pe reclamantul intimat N. J., având ca obiect calcul drepturi salariale.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, se prezintă reclamantul intimat personal şi asistat de av. N. E. şi reprezentanta pârâtei recurente, administrator N. S. N..

Procedura de citare este îndeplinită.

Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul reclamantului intimat depune la dosarul cauzei împuternicire avocaţială.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepţii de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie şi acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea excepţiilor de necompetenţă şi a lipsei calităţii procesuale pasive invocate prin cererea de recurs, admiterea recursului şi pe cale de consecinţă modificarea în totalitate a sentinţei atacate, cu obligarea reclamantului intimat la plata cheltuielilor de judecată.

Reprezentantul reclamantului solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.

C U R T E A

Asupra recursului declarat, reţine că:

Prin sentinţa civilă nr. 1988/27.10.2008 pronunţată în dosarul nr(...) al T r i b u n a l u l C l u j, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul N. J., împotriva pârâtei SC N. U. SRL şi, în consecinţă, s-a constatat că între părţi nu a existat un raport de muncă în perioada 08.06.2007-01.02.2008; pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 2.250 lei reprezentând drepturi salariale restante.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei faptul că reclamantul a fost angajat al pârâtei în perioada 08.06.2007-01.02.2008.

Din statele de plată depuse la dosar, pârâta nu a reuşit să facă dovada că pe perioada decembrie 2007 - ianuarie 2008 i-ar fi plătit drepturile salariale reclamantului.

Rezultă din prevederile art. 154 C. muncii că salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă şi pentru munca prestată, fiecare salariat având dreptul la un salariu exprimat în bani.

T. se plătesc înaintea oricăror altor obligaţii băneşti ale angajatorilor, aşa cum prevede art. 156 C. muncii.

Având în vedere starea de mai sus, precum şi starea de fapt rezultată din probe, Tribunalul a admis în parte acţiunea înaintată de reclamant, în baza art. 284 C. muncii, fiind obligată pârâta la plata drepturilor salariale restante pe perioada decembrie 2007-ianuarie 2008, constatând astfel că între părţi există un raport de muncă în perioada 08.06.2007-01.02.2008.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta SC N. U. SRL, solicitând admiterea excepţiei necompetenţei şi a lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia, admiterea recursului în sensul modificării în totalitatea a sentinţei atacate, precum şi obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, se arată că sentinţa a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, întrucât între reclamant şi pârâtă nu există un conflict de muncă, situaţie în care instanţa competentă a soluţiona cauza era J u d e c ă t o r i a C l u j-N.

Un alt motiv de recurs îl constituie lipsa de temei legal al obligării pârâtei la plata sumei de 2.250 lei, cu titlu de salariu raportat la faptul că între părţi nu există contract de muncă valabil încheiat.

Societatea pârâtă are ca asociat şi administrator unic pe d-na N. S., singura competentă să încheie contracte de muncă.

Recursul este fondat.

Natura litigiului este aceea a unui conflict de muncă, iar faptul că reclamantul nu a depus în susţinerea pretenţiilor sale un contract încheiat în formă scrisă, nu atrage caracterul civil al cauzei. Excepţia necompetenţei materiale a T r i b u n a l u l u i C l u j în soluţionarea procesului nu este prezentă.

Reclamantul a pretins obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale în cuantum de 2.250 lei, pentru munca prestată ca şofer în perioada decembrie 2007- ianuarie 2008. Reclamantul a susţinut că a întocmit actele premergătoare încheierii contractului individual de muncă, însă pârâta a amânat încheierea acestuia în formă scrisă.

Codul muncii defineşte contractul individual de muncă ca fiind contractul în temeiul căruia o persoană fizică denumită salariat se obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii denumite salariul.

Condiţiile de formă ale contractului individual de muncă sunt stipulate de art. 16 alin. 1 C. muncii, care prevede că acesta se va încheia în formă scrisă, în limba română, iar obligaţia de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului.

Legea nu exclude încheierea contractului individual de muncă prin simplul consimţământ al părţilor, situaţie în care, conform art. 16 alin. 2 părţile pot face dovada prevederilor contractuale şi a prestaţiilor efectuate prin orice alt mijloc de probă.

Cum reclamantul s-a prevalat de această din urmă situaţie, s-a procedat la audiere de martori pentru a dovedi încheierea contractului individual de muncă.

Din depoziţia martorei H. N. nu reiese că reclamantul ar fi avut încheiat contract individual de muncă cu societatea pârâtă şi nici clauzele acestuia (f. 66 dosar fond).

În dovedirea cererii, reclamantul a depus o serie de foi de parcurs pe care figurează într-adevăr ştampila unităţii emitente, respectiv a pârâtei, iar la numele şi prenumele şoferului figurează reclamantul. Aceste înscrisuri reprezintă început de dovezi ce ar fi trebuit întregite atât cu înscrisuri care să ateste faptul că autovehiculele conduse de reclamant sunt proprietatea pârâtei, precum şi faptul că între reclamant şi pârâtă s-a încheiat un contract de muncă ale cărui clauze privind salariul justifică pretenţia reclamantului de plată a sumei de 2.250 lei.

Cum atare dovezi nu au fost făcute, se constată că soluţionarea fondului cauzei fiind indispensabil legată de acestea, se impune admiterea recursului şi casarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC N. U. SRL C-N împotriva sentinţei civile nr. 1988 din 27 octombrie 2008 a T r i b u n a l u l u i C l u j, pronunţată în dosar nr(...), pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru o nouă judecată.

Decizia este irevocabilă.

Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 24 februarie 2009.

PREŞEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

(...) (...) (...) (...) (...) (...) (...) (...)

red. LŞ/dact.MM

3ex./

Jud.fond:E.E./C.E.