(4805/2009) ROMÂNIA CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I SECŢIA A VII-A CIVILĂ Şl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE Decizia civilă nr.6934/R Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2009 Curtea constituită din: PREŞEDINTE - (...) (...) (...) JUDECĂTOR - (...) (...) (...) JUDECĂTOR - (...) (...) GREFIER - G. E. Pe rol soluţionarea cererii de recurs formulate de recurenta pârâtă SC E. INTERESUL P SRL, împotriva sentinţei civile nr.4082 din 14 mai 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i Secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr. 6019/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimatul reclamant E. P., având ca obiect - obligaţia de a face. Dezbaterile în cauză au avut loc în şedinţa publică din data de 19.11.2009, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunţării soluţiei la data de 26.11.2009, când a decis următoarele: CURTEA, Constată că prin sentinţa civilă nr.4082 din 14.05.2009 pronunţată în dosarul nr(...) de către T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VIII a conflicte de muncă şi asigurări sociale s-a dispus admiterea în parte acţiunea formulată de reclamantul E. P., în contradictoriu cu pârâtul SC E. INTERESUL P SRL; a fost obligată pârâta să înregistreze la Inspectoratul T e r i t o r i a l d e Muncă B contractul individual de muncă încheiat cu reclamantul şi să efectueze menţiunile referitoare la existenţa raporturilor de muncă începând cu 01.08.2008 n carnetul de muncă al reclamantului; a fost obligată pârâta la plata către reclamant a drepturilor salariale în cuantum brut lunar de 5000 lei, pentru perioada octombrie-noiembrie 2008; obligă pârâta să vireze contribuţiile de asigurări sociale de asigurări de sănătate şi pentru şomaj pentru perioada 01 august – 31 noiembrie 2008; a fost respinsă cererea în pretenţii cu titlu de despăgubiri morale, ca neîntemeiată; s-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut potrivit art. 16 din Codul muncii, angajatorul are obligaţia de a încheia contractul individual de muncă în formă scrisă, iar în situaţia în care nu îşi îndeplineşte această obligaţie, părţile convenţiei putând face dovada prevederilor contractuale prin orice mijloc de probă. De asemenea potrivit art. 1 şi 2 din Legea nr.130/1999, angajatorul are obligaţia de a înregistra contractele individuale de muncă, în termen de 20 de zile de la data încheierii la inspectoratele teritoriale de muncă, precum şi de a depune carnetele de muncă ale salariaţilor la inspectoratelor teritoriale de muncă, în vederea păstrării şi completării acestora. Prin depoziţia martorului audiat s-a făcut dovada faptului că în perioada august 2008 – noiembrie 2008 reclamantul a lucrat pentru pârâtă, în calitate de reporter special, că între părţi s-a încheiat un contract individual de muncă în formă scrisă, că reclamantul, ca şi martorul şi-a încasat de la pârâtă salariile pentru lunile august şi septembrie 2008, prilej cu care au semnat într-un tabel. Astfel, instanţa apreciază că prin proba testimonială reclamantul a dovedit existenţa premisei angajării răspunderii pârâte, respectiv că între acesta şi pârâtă au existat raporturi contractuale de muncă, şi implicit a îndeplinirii obligaţiei de a presta muncă în favoarea pârâtei şi a obligaţiilor corelative ale pârâtei de a înregistra contractul individual de muncă la inspectoratul T e r i t o r i a l d e muncă, de a asigura completarea carnetului de muncă cu menţiunile corespunzătoare, de a plăti reclamantului drepturile salariale aferente muncii prestate şi de a reţine şi vira contribuţiile de asigurări sociale, de asigurări de sănătate şi pentru şomaj pentru perioada lucrată. Pârâta nu a dovedit îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul individual de muncă, respectiv că a înregistrat la Inspectoratul T e r i t o r i a l d e Muncă B contractul individual de muncă încheiat cu reclamantul, că a efectuat menţiunile referitoare la existenţa raporturilor de muncă în carentul de muncă al reclamantului, că a achitat salariatului său drepturile salariale aferente lunilor octombrie şi noiembrie 2008 şi că a virat contribuţiile de asigurări sociale, de asigurări de sănătate şi pentru şomaj pentru perioada lucrată de reclamant. Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta prin care a solicitat admiterea recursului şi casarea hotărârii instanţei de fond care a fost pronunţată de către o instanţă necompetentă, iar în subsidiar admiterea recursului şi modificarea în tot a hotărârii instanţei de fond, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate. În motivarea recursului se invocă în fapt următoarele critici ale sentinţei recurate. Primul motiv al recursului constă în faptul că hotărârea pronunţată de către instanţa de fond este nelegală şi netemeinică deoarece obiectul litigiului nu îl constituia un conflict de drepturi în sensul prevăzut de Legea nr.168/1999, în cauză nefiind vorba de un litigiu de muncă ci de un litigiu civil din materia drepturilor de autor, astfel încât prezenţa cauza a fost judecata la fond de o instanţă necompetentă funcţional. Recurenta susţine că în realitate între subscrisa şi reclamant nu au existat nici un moment raporturi de muncă în sensul celor avute în vedere de Codul muncii, astfel încât nu ne aflăm în prezenţa unei speţe în care să se aplice legislaţia din domeniul dreptului muncii cu tot ce implică ea, începând cu instanţa specială. A doua critică se referă la faptul că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, întrucât instanţa a admis în mod greşit acţiunea prin care reclamantul a solicitat pe baza obligaţiei de a face, obligarea pârâtei să înregistreze la J. B contractul individual de muncă încheiat între ei şi să efectueze menţiunile referitoarea la existenţa raporturilor de muncă începând cu 01.08.2008 în carentul de muncă al reclamantului, deoarece, nu se află în prezenţa unui litigiu. Recurenta susţine că în realitate între părţi nu s-a încheiat şi nu s-a semnat nici un contract individual de muncă, în consecinţă instanţa nu putea să admită cererea şi să mai oblige pe subscrisa, care nu a avut calitatea de angajator faţă de reclamantul-intimat să înregistreze vreun contract de muncă individual cu acesta la ITM şi nici să efectueze înregistrarea menţiunilor în cartea de muncă, după cum nu putea să fie obligată nici să plătească salariul şi asigurărilor sociale şi de sănătate. Intimatul a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind netemeinic şi nelegal. Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs cât şi din oficiu conform art. 3041 C. proc. civ., Curtea pentru motivele care se vor arăta în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat. Cu privire la primul motiv de recurs, constând în faptul că instanţa care a soluţionat litigiu nu a fost competentă, deoarece litigiul este unul civil din materia drepturilor de autor. Curtea reţine că prima instanţa a fost pe deplin competentă întrucât litigiul dedus judecăţii este unul de dreptul muncii, deoarece aşa zisul litigiu privind drepturile de autor nu a fost dovedit atâta timp cât recurenta avea obligaţia să dovedească natura raporturilor juridice pe care le-a avut cu intimatul, iar simpla susţinere nu este prin ea însăşi o dovadă a acestor susţineri. De altfel, recurenta nu a făcut dovada acestor afirmaţii nici în judecata în fond şi nici în recurs. Cu privire la cea de-a doua critică, conform căreia hotărârea este netemeinică şi nelegală, este greşită pentru următoarele motive. Potrivit art. 287 din Codul muncii, în litigiile de muncă angajatorul are sarcina probei, ceea ce presupune că acesta trebuie să facă proba contrară a ceea ce angajatul susţine prin cererea de chemare în judecată. Or, cu ocazia judecăţii în fond recurentul-angajator nu a făcut o astfel de dovadă, în sensul că nu au existat raporturi de muncă cu intimatul şi că raporturile juridice s-ar fi întemeiat pe dreptul de proprietate intelectuală. Prin urmare, în aceste condiţii, intimatul-reclamant a propus probe în acest sens din care a rezultat existenţa raporturilor de muncă, precum şi faptul că drepturile salariale pe lunile august-noiembrie 2008. De asemenea, instanţa de fond a reţinut din înscrisurile depuse la dosar că intimatul a fost angajatul recurentei şi pe lunile anterioarei a fost plătit ca angajat şi nu ca un colaborator. De asemenea, Codul muncii prevede prin art. 16 că angajatorul are obligaţia de a încheia contractul individual de muncă în formă scrisă, pe care trebuie să îl depună la ITM, iar în lipsa acestuia se poate face prin orice mijloc de probă, ceea ce intimatul a dovedit. Pe baza acestor probe, Tribunalul a admis cerea intimatului-recurent şi a obligat recurenta la despăgubiri constând în neplata salariului pe lunile august-noiembrie 2008. Pentru aceste considerente, Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE : Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă SC E. INTERESUL P SRL cu sediul în B,(...), .E., sector 1, împotriva sentinţei civile nr.4082/14.05.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i Secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr. 6019/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimatul-reclamant E. P. domiciliat în M, str. (...). (...) I. nr.6, (...) .2 Judeţul C. IREVOCABILĂ. Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 noiembrie 2009. PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR F. M. V. M. D. E. E. B. GREFIER G. E. Red.: P.A. Dact.: Z.G. 4 ex. 22.12.2009 Jud.fond:C.G.D. M.E.
Litigiu de munca. Obligatie de a face. Recurs
Hotararea nr. 6934R din data 2009-11-26
Pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti