R O M Â N I A CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE (7040/2008) DECIZIA CIVILĂ NR.1116/R Şedinţa publică de la 24.02.2009 Curtea constituită din: PREŞEDINTE (...) (...) JUDECĂTOR (...) (...) (...) JUDECĂTOR (...) B. (...) GREFIER D. F. E. Pe rol soluţionarea recursului declarat de recurenta-intimată (...) T. Trans F. SRL împotriva sentinţei civile nr.4124/16.05.2008 pronunţate de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr.23545/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimatul-contestator G O.. La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns recurenta-intimată, prin avocat H. J. care depune la dosar împuternicire avocaţială emisă în baza contractului de asistenţă juridică nr.(...)/09.04.2008, şi intimatul-reclamant, personal şi asistat de avocat E. J. E. care depune la dosar împuternicire avocaţială emisă în baza contractului de asistenţă juridică nr.(...)/17.02.2009. Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, Intimatul-contestator, prin avocat, depune la dosar întâmpinare şi un exemplar îl comunică prin intermediul preşedintelui completului, reprezentantului avocat al recurentei-intimate. Curtea acordă cuvântul la propunerea de probe. Recurenta-intimată, prin avocat, depune la dosar înscrisuri semnate pentru conformitate cu originalul, respectiv Hotărârea adunării generale a asociaţilor nr.2759/40/16.02.2007 şi o declaraţie dată de intimatul-contestator G O. la 11.06.2007. Arată că este un înscris nou care nu a fost pus în discuţie la instanţa de fond. Intimatul-contestator, prin avocat, se opune admiterii probei solicitată de recurenta-intimată, ca nefiind utilă cauzei. Curtea, apreciind proba cu înscrisuri solicitată de recurenta-intimată pertinentă, concludentă şi utilă cauzei, o încuviinţează. Nemaifiind cereri de formulat, excepţii de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe cererea de recurs. Recurenta-intimată, prin avocat, solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat. Critică sentinţa atacată pe următoarele aspecte: O primă critică este aceea de nelegalitate, dezvoltând ideea în sensul că instanţa de fond s-a pronunţat asupra unei contestaţii formulate de intimatul-contestator împotriva măsurii încetării de drept a raporturilor de muncă. Arată că doar împotriva deciziei de concediere poate fi formulată contestaţie întemeiată pe prevederile art.76-78 din Codul muncii. Ori, în speţă este vorba de o încetare de drept a raporturilor de muncă, ceea ce nu poate fi supus controlului judecătoresc. Al doilea motiv de recurs este acela că în mod greşit instanţa de fond a dispus anularea măsurii încetării contractului de muncă şi reintegrarea intimatului-contestator întrucât în speţă a operat încetarea de drept a contractului, ca urmare a expirării duratei. Face referire la existenţa cazului ce a permis încheierea contractului de muncă pe perioadă determinată, datorită creşterii temporare a activităţii. Nu se pune problema reintegrării, întrucât munca a încetat în mod voluntar. Solicită obligarea intimatului-contestator la plata cheltuielilor de judecată. La întrebarea preşedintelui completului privind forma deciziei, reprezentantul avocat al recurentei-intimate arată că decizia este un act unilateral a angajatorului. Intimatul-contestator, prin avocat, solicită respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea hotărârii recurate, ca legală şi temeinică. Arată, în combaterea motivelor de recurs, că instanţa de fond nu a făcut decât să sancţioneze modalitatea desfacerii contractului de muncă. În ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs, în sensul că instanţa ar fi concluzionat că recurenta-intimată nu a făcut dovada existenţei vreunuia dintre cazurile prevăzute de art.81 Codul muncii şi nepunerea în discuţia părţilor necesitatea administrării de probe, arată că recurenta-intimată trebuia să depună la dosar înscrisuri. Susţine că intimatul-contestator a fost preluat prin transfer. Angajatorul trebuia să respecte toate condiţiile iniţiale. Recurenta-intimată a înţeles să elimine o parte din salariaţi folosind metode nelegale. Arată că-şi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli pe cale separată. C U R T E A, Deliberând asupra recursului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 26.06.2007 pe rolul T r i b u n a l u l u i B u c u r e ş t i - Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale sub nr(...), contestatorul G O. a chemat în judecată pe intimata (...) T. Trans F. SRL, solicitând anularea încetării contractului său de muncă, începând cu data de 01.06.2007, adusă la cunoştinţa sa cu înştiinţarea nr.3561/04.06.2007, la data de 06.06.2007; reîncadrarea pe postul de agent comercial deţinut anterior şi obligarea intimatei la plata drepturilor băneşti până la reîncadrarea efectivă pe post. Prin sentinţa civilă nr.4124/16.05.2008, T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i, a admis acţiunea formulată de contestatorul G O., a anulat măsura dispusă de intimata (...) T. Trans F. SRL de încetare a contractului de muncă al contestatorului, a dispus reintegrarea acestuia în funcţia anterioară de agent comercial şi a obligat intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si actualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data 01.06.2007 până la data reintegrării, precum şi la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 700 lei. Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că G O. a fost salariatul Primăriei Comunei B., în funcţia de maistru, până la data de 01.02.2007, când a fost transferat la societatea intimată în baza dispoziţiilor art.169 Codul muncii. Între contestator şi intimata (...) T. TRANS F. SRL s-a încheiat iniţial un contract pe durată nedeterminată. Ca urmare a cererii formulate de contestator la data de 15.01.2007 înregistrată sub nr.2757, prin care acesta solicita încetarea contractului de muncă, intimata a emis decizia nr.16/28.05.2007 prin care a dispus încetarea raporturilor de muncă prin acordul părţilor, în baza art.55 lit.b Codul muncii. Ulterior, părţile au încheiat un nou contract individual de muncă pe durată determinată, pe o perioada de 3 luni, începând cu 01.03.2007 şi până la 01.06.2007. La data de 01.06.2007, intimata a emis decizia nr.57 prin care a dispus încetarea acestui contract de muncă în baza dispoziţiilor art. 56 lit.j Codul muncii ce prevăd încetarea de drept a raporturilor de muncă la data expirării termenului contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată. Instanţa a apreciat că decizia susmenţionată este nelegală întrucât, la rândul său, cel de-al doilea contract de muncă încheiat între părţi pe durata determinată este nelegal. Potrivit dispoziţiilor art.12 alin.1 Codul muncii contractul individual de muncă se încheie pe durată nedeterminată. Aşadar, Codul muncii conţine regula potrivit căreia contractul de muncă se încheie pe durată nedeterminată, această regulă constituind o măsură de a asigura dreptul la stabilitate în muncă. Prin excepţie, contractul individual de muncă se încheie pe durată determinată în condiţiile expres prevăzute de lege, conform dispoziţiilor art.12 alin.2 Codul muncii, aceste cazuri fiind limitativ prevăzute de art.81 Codul muncii. În cauză, intimata nu a făcut dovada existenţei vreunuia dintre cazurile prevăzute de art.81 Codul muncii sau de legi speciale care să justifice încheierea contractului individual de muncă pe durată determinată astfel încât instanţa a apreciat că prevederea din acest contract cu privire la durata determinată este lovită de nulitate absolută. Potrivit dispoziţiilor art.57 Codul muncii, în situaţia în care o clauză este afectată de nulitate întrucât stabileşte drepturi sau obligaţii pentru salariaţi care contravin unor norme legale, imperative, aceasta este înlocuită de drept cu dispoziţiile legale sau convenţionale aplicabile. Întrucât clauza duratei determinate a contractului contestatorului era înlocuită de drept cu clauza privind durata nedeterminată a acestuia, instanţa a concluzionat că raporturile de muncă dintre părţi nu puteau înceta în baza dispoziţiilor art.56 lit.j Codul muncii, la data expirării termenului contractului individual de muncă. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs la data de 28.07.2008 intimata (...) T. Trans F. SRL, înregistrat pe rolul Curţii de A P E L B U C U R E Ş T I - Secţia a VII-a Civilă şi pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale la data de 01.09.2008 sub nr(...). Prin motivele de recurs întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 şi art. 3041 Cod de procedură civilă, se critică soluţia instanţei de fond pentru nelegalitate si netemeinicie şi se solicită admiterea recursului, modificarea sau casarea hotărârii în sensul respingerii acţiunii formulate de contestator ca neîntemeiată, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată. Astfel, s-a arata că a fost nesocotit principiul înscris in art.969 C. civil, potrivit căruia convenţiile legal făcute au putere de lege intre părţile contractante. Prin urmare, judecătorului nu ii este permis sa treacă peste termenii conveniţi de părţi in contract, stabilind alte drepturi si obligaţii, interpretând greşit actul de voinţa al pârtilor sau atribuindu-i alt înţeles decât cel voit de părţi ori denaturând înţelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestuia. Pentru aceasta, se aplică art. 304 pct. 8 din C.proc.civ. In cauză, instanţa a fost chemata sa se pronunţe cu privire la valabilitatea deciziei de încetare a raporturilor de munca dintre părţi, ca urmare a expirării duratei contractului individual de munca încheiat pe perioada determinata, în baza art. 56 lit.j din Codul muncii. Din conţinutul contractului rezulta fără dubiu ca acesta a fost încheiat pe durata determinata, fiind respectate dispoziţiile legale din Codul muncii privind menţionarea duratei contractului, precizându-se totodată si motivul duratei determinate a contractului, respectiv pe perioada suspendării contractului individual de munca al titularului de post, caz prevăzut ca atare de art. 81 lit.a) din C. muncii. Contractul a fost încheiat in forma scrisa, semnat de ambele părţi, iar un exemplar al acestuia a fost înmânat intimatului sub semnătura de primire. Cu rea credinţa a afirmat intimatul ca nu a citit conţinutul contractului, de vreme ce l-a avut tot timpul asupra sa si nimeni nu l-a împiedicat sa-l citească. Pe perioada derulării contractului, intimatul nu a contestat si nici nu a denunţat respectivul contract. Executarea contractului pe toata perioada presupune acoperirea oricărei eventuale cauze de nulitate. Mai mult, la expirarea duratei pentru care a fost încheiat, intimatul a declarat in scris că si-a primit toate drepturile salariale si de alta natura cuvenite si ca nu mai are nici o pretenţie, confirmând încă odată contractul aşa cum a fost încheiat. Declaraţia a fost făcuta la 11 zile după încetarea contractului, respectiv pe data de 11.06.2007. Prin urmare, acest contract exprima voinţa libera a părtilor, exprimata fără echivoc si neîndoielnic de a avea un raport de munca pe durata determinata. Acest contract si-a produs efectele pe întreaga sa perioada de valabilitate. Instanţa de fond a ignorat cu desăvârşire menţiunile contractului, iar prin sentinţa pronunţată a nesocotit dispoziţiile art.969 C.civ. F. controlul de legalitate, chiar si in situaţia in care s-ar fi reţinut o cauza de nulitate a actului, la momentul întocmirii acestuia, soluţia nu putea sa înfrângă voinţa liber exprimată de părţile contractante de a avea un raport de munca pe durata determinata. Potrivit principiului conversiei actului juridic, in situaţia in care contractul încheiat intre părţi nu îndeplinea una din condiţiile prevăzute de lege pentru ca acesta sa ia naştere valabil ca si contract individual de munca pe perioada determinata, dispunând anularea acestuia, instanţa trebuia sa constate valabilitatea "înţelegerii", a "convenţiei" dintre părţile contractante, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta. Potrivit principiului salvgardării actului juridic, care operează si in dreptul muncii, precum si a principiului error communis facit just, trebuia sa constate ca orice cauza de nulitate a fost acoperita (prin confirmare de ambele parti si prin executarea contractului); În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.7 C.proc.civ., se arată că din cuprinsul hotărârii nu rezultă in baza căror probe administrate in mod legal de instanţa de judecata s-a concluzionat ca nu s-a făcut dovada existentei vreunuia între cazurile prevăzute de art.81 Codul muncii sau de legi speciale care sa justifice încheierea contractului individual de munca pe perioada determinata. Instanţa nu a pus in discuţia părtilor necesitatea administrării de probe pentru dovedirea existentei sau inexistentei cazului prevăzut de lege pentru încheierea contractului individual de munca pe perioada determinata. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 din C.proc.civ., recurenta-intimată susţine că legea nu interzice încheierea contractului individual de munca pe perioada determinata, fiind doar enumerate expres, dar nu limitativ, in art. 81 C. muncii, cazurile in care este posibila încheierea contractului individual de munca pe perioada determinata. Legea nu obliga la menţionarea in cuprinsul contractului a acestor cazuri. Cu toate acestea, in cuprinsul contractului din speţa este specificat clar la punctul C. „Durata contractului”, cazul pentru care s-a încheiat pe durata determinata, anume pe perioada suspendării contractului individual de munca al titularului de post, caz prevăzut ca atare de art. 81 lit.a) din C. muncii. In mod greşit a apreciat instanţa ca nu s-a făcut dovada existentei vreunuia dintre cazurile prevăzute de art.81 Codul muncii sau de legi speciale care să justifice încheierea contractului individual de munca pe perioada determinata, in condiţiile in care un asemenea caz a fost specificat clar in cuprinsul contractului, iar o eventuala dovada sau dovada contrara nu putea sa fie decât in sarcina intimatului contestator. În plus, au fost nesocotite si interpretate in mod eronat dispoziţiile legale cu privire la constatarea nulităţii si la efectele acesteia. Nulitatea contractului individual de muncă este o specie a nulităţii actului juridic civil, cu particularităţi generate de specificul raporturilor juridice de muncă. Ori, tribunalul a interpretat si aplicat in mod eronat dispoziţiile art. 57 din C. muncii cu privire la nulitatea contractului individual de munca, ca si pe cele ale Codului civil privitoare la nulitate. Potrivit art. 57 din C. muncii, constatarea nulităţii contractului individual de muncă produce efecte pentru viitor, respectiv de la rămânerea definitiva a hotărârii judecătoreşti. Conform dispoziţiilor din Codul civil, fiind vorba de un contract cu executare succesiva nu se pune problema repunerii pârtilor in situaţia anterioara. Mai susţine recurenta-reclamantă că sunt nejustificate despăgubirile acordate. Salariatul are dreptul la despăgubiri doar pentru munca prestata, inexistenta in speţa. Despăgubirile pentru un eventual prejudiciu trebuiau demonstrate. Nu pot fi acordate despăgubiri pentru o perioada in care, cel puţin si din culpa salariatului, contractul nu a fost executat. Ar fi o plata nedatorata, cu consecinţa unei îmbogăţiri fără just temei pentru intimat. Pe întreaga perioada de la încetarea contractului si pana in prezent, intimatul nu s-a prezentat la sediul societăţii pentru a cere reintegrarea sau continuarea muncii si nici nu a fost împiedicat in vreun fel sa-si caute de lucru în alta parte. La data de 24.02.2009, intimatul-contestator G O. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Examinând motivele de recurs faţă de hotărârea recurată şi probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele după cum dispune art.3041 C.pr.civ., Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente: Între părţi s-au stabilit raporturi de muncă începând cu data de 01.02.2007, în baza unui contract individual de muncă pe durată nedeterminată. Acest raport a încetat la data de 15.02.2007, prin acordul părţilor, urmare cererii formulată de salariat la 15.01.2007 şi deciziei emisă în acest sens de angajator sub nr.16/28.05.2007. Ulterior, între părţi se încheie un nou contract individual de muncă, pe durată determinată însă, începând cu data de 01.03.2007 şi până la 01.06.2007. La împlinirea termenului, angajatorul a emis decizia nr.57/01.06.2007 prin care constată încetat de drept raportul de muncă cu salariatul său. În cauza de faţă, salariatul G O. a solicitat să se constate nulă această încetare a raporturilor de muncă pe motiv că angajatorul nu şi-a respectat obligaţiile din contractul cadru prin care gestiunea serviciilor publice de salubrizare a localităţii B., jud. I a fost concesionat de către Consiliul Local B. către (...) T. Trans F. SRL. De asemenea, s-a invocat faptul că nu a înţeles să încheie un contract pe durată determinată, ci unul pe durată nedeterminată. Instanţa de fond a constatat nulitatea celui de-al doilea contract de muncă încheiat de părţi cât priveşte durata contractului, apreciind că este lipsită de eficienţă juridică aceasta prin raportare la cazurile expres şi limitativ prevăzute de art.81 Codul muncii în care se poate încheia un contract de muncă pe durată determinată. Curtea constată greşită această soluţie atât prin raportare la interpretarea normelor C o d u l u i m u n c i i, cât şi a probelor administrate în cauză. Este de observat că salariatul G O. a fost preluat în cadrul societăţii recurente urmare contractului de concesiune a serviciilor publice de salubrizare menţionat anterior. La art.24 din contractul cadrul de concesiune se prevede obligaţia concesionarului de a prelua tot personalul existent la Consiliul Local B. – Serviciul de Salubrizare (între care şi intimatul-contestator), acesta urmând un stagiu de pregătire şi instruire. Obligaţia arătată aici şi menţionată de contestator în acţiunea sa a fost întrutotul respectată de recurentă, dovadă fiind contractul individual de muncă semnat în februarie 2007. Urmare cererii formulate de chiar salariat de încetarea raporturilor de muncă, angajatorul emite decizia prin care se constată aplicabilitatea art.55 lit.b Codul muncii. Urmare acestui moment, între părţi se puteau încheia raporturi de muncă guvernate de Codul muncii, fără ca angajatorul să mai fie ţinut de obligaţiile asumate prin contractul de concesiune. Aşa fiind, a înţeles să încheie cu salariatul un contract pe durată determinată perfect valabil, asumat prin semnătură de salariat. Referirile instanţei de fond asupra valabilităţii acestui contract prin raportare la art.81 din Codul muncii vor fi înlăturate de C deoarece nu au fost invocate de parte prin contestaţie şi, apoi, ca motiv de ordine publică invocat din oficiu, de tribunal ar fi trebuit puse în discuţia părţilor. Tribunalul nu a procedat astfel ci prin hotărâre a declarat nevalabilitatea clauzei referitoare la durata contractului de muncă, punând părţile în imposibilitatea de a face apărări asupra acestui aspect. De altfel, în recurs recurenta-intimată susţine că acest contract pe durată determinată a fost încheiat ca urmare a suspendării altui raport de muncă cu un salariat al său. Curtea mai notează şi faptul că Codul muncii declară, ca regulă, durata nedeterminată a unui contract de muncă. Prin excepţie, raportul de muncă poate fi stabilit pe o durată determinată în anumite cazuri prezentate în art.81, fără însă a se prevedea vreo sancţiune pentru încheierea unui astfel de contract şi în alte cazuri decât cele enumerate de lege. În atare situaţie, nu se poate concluziona în sensul unei nulităţi absolute ca sancţiune pentru situaţia analizată aici. Din contră, interesul care poate fi prejudiciat prin încheierea unui contract de muncă pe durată determinată este numai al salariatului, şi prin urmare, numai acesta putea invoca o eventuală nulitate, ceea ce însă reprezintă o nulitate relativă ce nu ar putea fi invocată de instanţă din oficiu. Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art.312 C.pr.civ., va admite recursul, va modifica în tot sentinţa recurată, în sensul că va respinge contestaţia ca neîntemeiată, apreciind că prin împlinirea duratei contractului, acesta şi-a încetat efectele, iar decizia emisă de angajator pentru constatarea acestui fapt juridic este legală şi temeinică. În temeiul art.274 C.pr.civ., va obliga intimatul-contestator care se găseşte în culpă procesuală să plătească recurentei-intimate cheltuieli de judecată în valoare de 2.000 lei, reprezentând onorariu avocaţial, conform chitanţei nr.0019/23.01.2009 emisă de Cabinet de Avocat H. J.. În privinţa acestor cheltuieli de judecată Curtea a făcut şi aplicarea dispoziţiilor art.274 alin.3 C.pr.civ., în sensul că a redus cheltuielile afirmate de recurentă, cheltuieli totale în valoare de 4.000 lei considerând că acestea sunt nejustificat de mari, faţă de complexitatea cauzei şi munca îndeplinită de reprezentantul părţi. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Admite recursul declarat de recurenta-intimată (...) T. Trans F. SRL împotriva sentinţei civile nr.4124/16.05.2008 pronunţate de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr.23545/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimatul-contestator G O.. Modifică în tot sentinţa recurată în sensul că respinge contestaţia, ca neîntemeiată. Obligă intimatul-contestator să plătească recurentei-intimate cheltuieli de judecată în valoare de 2.000 lei. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24.02.2009. PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR N. E. O. S. B. D. J. E. GREFIER F. E. D. Red. C.A.B. Dact. A.C./2ex. 20.03.2009 Jud. fond: Dalina P.; B. E. U.
Litigiu de munca. Obligatie de a face. Recurs
Hotararea nr. 1116R din data 2009-02-24
Pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti