Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L I A Ş I

SECŢIA LITIGII DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 347

Şedinţa publică de la 10 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Grefier (...) (...)

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursul formulat de

H. B. N. împotriva sentinţei civile nr. 1385 din 13 XI 2008 a T r i b u n a l u l u i V a s l u i, intimat fiind Spitalul Municipal de Urgenţă „F. E.” Bârlad.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică , la ordine, se prezintă consilier jr. D. F. T. pentru intimat, lipsă recurenta.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al treilea termen de judecată.

Consilier jr. D. T. precizează că nu mai are cereri de formulat.

Instanţa acordă cuvântul reprezentantei intimatului atât pe excepţia invocată de recurentă prin apărător la termenul anteriore cât şi în recurs.

Reprezentanta intimatului solicită respingerea excepţiei privind lipsa calităţii procesuale a unităţii ca neîntemeiată. Calitatea de parte în proces a unităţii este dată de contractul individual de muncă încheiat cu recurenta, unitatea a respectat dispoziţiile legii în vigoare la data încheierii contractului de muncă. În ce priveşte recursul, solicită respingerea acestuia ,menţinerea sentinţei instanţei de fond pentru motivele expuse în întâmpinare. Depune concluzii scrise.

Instanţa rămâne în pronunţare.

După închiderea dezbaterilor, înainte de terminarea şedinţei se prezintă avocat M. G. pentru recurentă şi depune concluzii scrise.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de faţă;

Prin sentinţa civilă nr. 1385 din 13 noiembrie 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l V a s l u i a fost admisă acţiunea reclamantului Spitalul Municipal de Urgenţă „F. E.” Bârlad în contradictoriu cu pârâta H. B. N. care a fost obligată să plătească reclamantului suma de 45360 lei cu titlu de daune materiale reprezentând suma echivalentă a 36 salarii medii pe economie.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că prin acţiunea promovată, reclamantul Spitalul Municipal de Adulţi „F. E.” Bârlad a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 45.360 lei - ce reprezintă echivalentul a 36 salarii medii pe economie, cu titlu de daune penalizatorii pentru nerespectarea de către pârâtă a obligaţiilor contractuale asumate şi nerespectate.

A motivat reclamantul că deşi pârâta s-a obligat ca după terminarea rezidenţiatului să lucreze în cadrul spitalului cel puţin 5 ani, sub sancţiunea achitării de dane penalizatoare în valoare de 35 salarii medii pe economie la momentul renunţării, conform clauzelor contractuale şi actului adiţional la contract, la data de 1.03.2007 pârâta şi-a încălcat contractul de muncă.

A reţinut prima instanţă că actul adiţional la contractul individual de muncă al pârâtei a fost încheiat sub imperiul art. 21 din Legea nr.1/1970- fostul Cod al muncii, care prevedea că în cazul trimiterii la o scoală sau la un curs de specializare , cu scoatere din producţie, contractul de muncă se completează printr-un act adiţional în care se prevede îndatorirea persoanei încadrate în muncă de a lucra în unitate după absolvirea scolii sau a cursului o anumită perioadă stabilită de lege .

A mai reţinut instanţa că în momentul încheierii actului adiţional, 31.01.2001, era în vigoare şi OUG nr. 259/7.12.2000 privind organizarea si finanţarea rezidenţiatului . Potrivit art. 3 din acest act normativ, medicii rezidenţi care ocupă prin concurs posturile pentru care se organizează rezidenţiat încheie contract individual de muncă cu unitatea spitalicească care a solicitat postul respectiv, iar după obţinerea diplomei de medic specialist, aceştia sunt obligaţi să lucreze cel puţin 5 ani în unitatea sanitară cu care au încheiat contractul individual de muncă. În plus, se prevede că în contractul individual de muncă încheiat între rezident si unitatea sanitară se va insera o clauză conform căreia nerespectarea obligaţiei de a lucra 5 ani la unitatea sanitară atrage răspunderea materială a salariatului în sensul obligării acestuia la plata unei sume echivalente cu cel puţin 36 de salarii medii pe economie.

Totodată instanţa a reţinut că în litigiul dintre părţi sunt incidente dispoziţiile contractului individual de muncă şi ale actului adiţional al acestuia , care reprezintă voinţa părţilor şi îşi produc efectele fiind legal încheiate sub imperiul actelor normative în vigoare la data încheierii acestora, adică la data de31.01.2001.

Contractul individual de muncă, precum şi actul adiţional al acestuia fiind semnate de către ambele părţi , constituie contracte consensuale şi reprezintă acordul de voinţă al părţilor, devenind legea lor. Simpla manifestare de voinţă a părţilor este suficientă pentru valabilitatea contractului şi a actului adiţional şi, deci, şi pentru obligativitatea obligaţiilor asumate prin acesta de către părţile contractante.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta H. B. N., criticând-o ca netemeinică şi nelegală.

A invocat recurenta că hotărârea primei instanţe este nelegală, în contextul în care nu înlătură din dreptul intern prevederile ce sunt contrare legislaţiei europene în ceea ce priveşte domeniul drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

În acest sens susţine recurenta că art. 3 alin. 4 din O.U.G.259 /2000 al cărui spirit a fost preluat de art. 3 alin. 6 din O.U.G. nr. 58/2001, contravine art. 52 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene limitarea adusă libertăţii prevăzute de art. 15 alin. 2 din acelaşi act normativ european (potrivit căruia orice cetăţean al Uniunii Europene are libertatea de a-şi căuta un loc de muncă, de a lucra, de a se stabili sau de a presta servicii în orice stat membru) necorespunzând celor două condiţii impuse cumulativ şi anume - ca limitările să fie necesare şi să corespundă unor obiective de interes general.

Mai invocă recurenta că actul normativ sub autoritatea căruia a încheiat actul adiţional la contractul de muncă, şi pe care instanţa a considerat că l-ar fi încălcat, conţine dispoziţii contrare Constituţiei şi C o d u l u i M u n c i i, respectiv a art. 41 din Constituţie,care la alin. 1prevede că „dreptul la muncă nu poate fi îngrădit „ şi că „alegerea profesiei a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă, este liberă”.

Recurenta invocă şi încălcarea dispoziţiilor art. 3 alin. 3 din Codul muncii care stipulează că „nimeni nu poate fi obligat să muncească sau să nu muncească într-un anumit loc, ori într-o anumită profesie, oricare ar fi aceasta. Că la momentul la care a absolvit examenul de medic specialist era în vigoare O.U.G. nr. 58/2001, care dicta obligaţiile sale faţă de vechiul angajator şi care în opinia recursului i-a încălcat libertatea contractuală obligând-o să indice actul adiţional la contractul de muncă, prin care se angaja să rămână 5 ani în unitatea în care funcţionase ca rezident - condiţie impusă prin O.U.G. 259/2000. Mai arată recurenta că însăşi O.U.G. nr. 58/2001 la art. 3 alin. 4 menţiona că „rezidenţii care ocupă prin concurs posturile pentru care se organizează rezidenţiat încheie contract individual de muncă pe perioada nedeterminată cu unitatea care a publicat postul respectiv cu respectarea legislaţiei în vigoare şi a normelor Uniunii Europene cu privire la libera circulaţie a persoanei”.

În fine, recurenta mai invocă şi faptul că sancţiunea echivalentă cu 36 de salarii medii pe economie nu mai era prevăzută de către O.U.G. 58/2001, răspunderea patrimonială în acest din urmă act normativ, deşi rămâne menţionată , nu mai este cuantificată. Susţine în final recurenta că obligaţiile sale în raport cu angajatorul Spitalul Municipal de Urgenţă „F. E.” Bârlad, în ceea ce priveşte obligaţia asumată prin actul adiţional din 31 martie 2001 este de natură legală derivând din O.U.G. nr. 58/2001 – care nu mai cuantifică sancţiunea şi doar indirect contractuală.

În concluzie recurenta solicită admiterea recursului său şi modificarea în tot a sentinţei primei instanţe în sensul respingerii acţiunii reclamantului .

Prin întâmpinarea depusă intimatul a solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii primei instanţe, reiterând ca apărări susţinerile formulate prin petitul acţiunii.

Recursul nu este fondat.

Verificând actele şi lucrările dosarului instanţei de fond prin prisma criticilor formulate de recurentă, Curtea constată că acestea sunt întemeiate pe o situaţie de fapt neconformă cu realitatea.

Astfel deşi recurenta susţine că raporturile sale contractuale s-au născut după intrarea în vigoare a O.U.G. 58/2001 din înscrisurile depuse la filele 21 – 24, 25 rezultă fără putinţă de tăgadă că la momentul încheierii contractului ei de muncă nr. 891 din 1.02.2001 cu reclamantul Spitalul de Adulţi Bârlad în vigoare era O.U.G. 259 din 2000 .

Sub prevederile acestui act normativ a fost încheiat şi actul adiţional la contractul individual de muncă, act încheiat la 31.01.2001, cu respectarea întocmai a dispoziţiilor art. 3 alin. 3.

Prin urmare, Curtea constată că atâta timp cât la momentul încheierii contractului de muncă şi a actului adiţional la acel contract erau în vigoare dispoziţiile O.U.G. 259/2000 , nu se poate susţine că respectivele acte sunt nelegale.

Curtea constată că înscrisurile respective au fost corect reţinute de instanţa de fond care a făcut în mod corect aplicarea principiului fundamentat „tempus regit actum”.

Faptul că ulterior, după absolvirea rezidenţiatului de către recurentă, a intrat în vigoare O.U.G. nr. 58/2001, care a abrogat dispoziţiile O.U.G. 259/2000 nu înseamnă că actele încheiate sub imperiul vechii ordonanţe sunt nelegale, cu atât mai mult cu cât şi prin noul act normativ sunt reluate dispoziţiile criticate de recurentă .

Astfel şi O.U.G. nr. 58/2001 prin art. 3 punctele 4, 5 şi 6 – reglementează situaţia medicilor rezidenţi după cum urmează:

A. 4 - prevede că medicii rezidenţi, care ocupă prin concurs posturile pentru care se organizează rezidenţiat în condiţiile alin. 1 şi 2 din art. 3, încheie contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată cu unitatea sanitară care a solicitat postul respectiv.

A. 5 – menţionează că „după obţinerea titlului de specialist, aceştia sunt obligaţi să lucreze la unitatea sanitară cu care au încheiat contractul de muncă, cel puţin un număr de ani egal cu durata finanţării rezidenţiatului în specialitatea pentru care s-a scos postul la concurs”. A. 6 – prevede că „ocuparea unui alt post decât cel pentru care au fost confirmaţi ca rezidenţi se poate face numai după îndeplinirea obligaţiei prevăzute la alin. 5”.

Rezultă deci din textele de mai sus că şi după abrogarea O.U.G. 259/2000 dispoziţiile privind obligativitatea de a lucra în unitatea sanitară, care a solicitat şi scos la concurs postul respectiv de medic rezident, un număr de ani egal cu numărul celor în care s-a desfăşurat rezidenţiatul, au fost preluate şi prin noul act normativ O.U.G. 58/2001 în vigoare la data absolvirii rezidenţiatului de către recurentă.

Faptul că în noul act normativ nu a mai fost cuantificată sancţiunea nerespectării obligaţiilor impuse prin art. 5 alin. 4, 5 şi 6 nu poate conduce la concluzia că obligaţia asumată legal prin actul adiţional la contractul de muncă, nu ar mai fi legală. Aceasta întrucât potrivit art. 969 Cod civil „convenţiile legal făcute au putere de lege între părţi”.

Şi cum potrivit art. 295 Codul Munci dispoziţiile acestui cod se întregesc şi cu celelalte dispoziţii din legislaţia civilă, Curtea urmează să constate că atâta timp cât obligaţia asumată prin actul adiţional la contractul de muncă al recurentei nu a contravenit nici unei norme legale, ci dimpotrivă a fost încheiat tocmai în baza unei astfel de norme (art. 3 alin. 3 din O.U.G. 259/2000) el trebuie să fie îndeplinit cu bună credinţă, aşa cum părţile în mod legal au convenit.

Curtea nu poate primi nici susţinerile recurentei potrivit cărora dispoziţiile art. 3 alin. 4 din O.U.G. 259/2000 şi care au fost preluate de art. 3 alin. 6 din O.U.G. 58/2001 ar contraveni art. 52 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, o limitare adusă libertăţii prevăzute de art. 15 alin. 2 din aceeaşi Cartă, întrucât în cauză dispoziţiile menţionate invocate nu aduc nici o atingere libertăţii fiecărui cetăţean de a-şi căuta un loc de muncă.

Aceasta întrucât dispoziţiile în vigoare nu prevăd o interdicţie pentru recurentă de a-şi căuta un alt loc de muncă. Ele reglementează doar posibilitatea ca investiţiile făcute de Ministerul Sănătăţii la propunerea şi solicitarea unităţii sanitare reclamante de a scoate postul la concurs şi de a-şi specializa în acest fel un medic, să poată fi materializată, în sensul ca unitatea să beneficieze de serviciile unui medic specialist.

Nimic nu o împiedica pe recurentă să îşi găsească un alt loc de muncă, caz în care însă, aşa cum a reţinut şi Curtea Constituţională, aceasta este însă datoare să restituie celui datorită căruia a putut să se specializeze o despăgubire pentru faptul că, deşi a scos un post la concurs pentru a avea un medic specialist, solicitând în acest fel Ministerului Sănătăţii să formeze un astfel de specialist, rămâne după perioada de şcolarizare tot fără specialist.

Curtea apreciază că soluţia astfel pronunţată de instanţa de fond este nu numai legală dar şi morală.

Hotărârea este legală, nu numai pentru faptul că obligaţia asumată a fost prevăzută de legiuitor în O.G. 259/2000, ci şi pentru faptul că recurenta, cu bună ştiinţă a acceptat să încheie un act adiţional la contractul individual de muncă, asumându-şi obligaţia din actul adiţional conform art. 969 Cod civil.

În consecinţă Curtea va respinge în temeiul dispoziţiilor art. 312 Cod procedură civilă recursul pârâtei H. B. N. şi va menţine ca legală şi temeinică sentinţa 1385 din 13.11.2008 a T r i b u n a l u l u i V a s l u i.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Spitalul Municipal de Adulţi Bârlad, invocată de pârâta – recurentă H. B. N..

Respinge recursul declarat de pârâta H. B. N. împotriva sentinţei 1385 din 13.11.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l V a s l u i, sentinţă pe care o menţine.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 10.04.2009.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

(...) (...) (...) (...) (...) (...)

Cu opinie separată

Red. P.G.

Tehnored. M.C.

02 ex. 13.05.2009

T r i b u n a l u l V a s l u i Jud. I. E.

Jud. M. N. E.

OPINIE SEPARATĂ ÎN T. B. RECURSULUI ŞI

RESPINGERII ACŢIUNII

Între reclamantul Spitalul Municipal H şi pârâta – recurentă H. B. N. a fost încheiat contractul individual de muncă nr. 891 din 1.02.2001, acesta fiind precedat de actul adiţional fără număr încheiat la 31 ianuarie 2001 şi declaraţia autentificată la BNP V.U. sub nr.52/31 ianuarie 2001. Prin acestea, pârâta – recurentă H. B. N. ca medic rezident, se obliga să funcţioneze ca specialist pe post pe o perioadă de minimum 5 ani de la obţinerea specialităţii în obstetrică ginecologie. În caz de nesocotire a acestei obligaţii salariata se angaja să achite daune penalizatorii de 36 de salarii medii pe economie proporţional cu perioada nelucrată din perioada de 5 ani.

Prin cererea înregistrată sub nr.9183 din 18.07.2007 pârâta a denunţat unilateral contractului individual de muncă, iar ca urmare, Spitalul Municipal H a emis dispoziţia nr. 347/18.07.2007 prin care s-a hotărât încetarea raporturilor de muncă începând cu data de 01.03.2007.

La momentul încheierii contractului ei de muncă nr. 891 din 1.02.2001 cu reclamantul Spitalul de Adulţi Bârlad era în vigoare era O.U.G. 259 din 2000 .

Sub prevederile acestui act normativ a fost încheiat şi actul adiţional la contractul individual de

Potrivit dispoziţiilor art. 3(2) din O.G. nr. 259/2000 după obţinerea titlului de specialist medicul rezident este obligat să lucreze la unitatea sanitară cu care a încheiat contractul individual de muncă cel puţin 5 ani.

Conform al.(3)al aceluiaşi articol contractul individual de munca încheiat între rezident şi unitatea sanitară în condiţiile alin. (1) va cuprinde o clauza conform căreia nerespectarea obligaţiei prevăzute la alin. (2) atrage răspunderea materială a rezidentului, în sensul obligării acestuia la plata unei sume echivalente cu cel puţin 36 de salarii medii pe economie, suma calculată la data încetării contractului individual de munca din initiativa rezidentului.

Legiuitorul prevede, în cuprinsul acestui articol, ca şi sancţiune pentru nerespectarea acestei obligaţii răspunderea materială a rezidentului.

Nu se prevede în mod expres care sunt condiţiile de atragere a răspunderii materiale.

Prin urmare, sub acest aspect sunt incidente dispoziţiile art. 270 din Codul muncii, norma generală aplicabilă răspunderii patrimoniale a salariaţilor.

Dintre condiţiile impuse imperativ de art. 270 şi neîndeplinită în cauză este cea relativă la prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului Spitalul Municipal H.

În raport de dispoziţiile O.G. nr. 250/2001 şi actul adiţional reclamantul-angajator era obligat, conform dispoziţiilor art. 1169 Cod civil, să dovedească cheltuielile ocazionate de pregătirea profesională a rezidentului.

Curtea relevă faptul că nici din motivarea acţiunii introductive şi nici din apărările formulate în recurs de către Spitalul Municipal H nu rezultă în ce au constat cheltuielile avansate pentru activitatea de specializare a pârâtului la locul de muncă, în situaţia în care acesta era absolventul unei facultăţi de medicină iar punerea la dispoziţia acestuia a aparaturii şi materialelor adecvate se înscriu pe linia specifică a executării contractului de muncă.

Invocarea de către intimatul Spitalul Municipal H prin întâmpinare a faptului că actul adiţional a fost semnat şi însuşit de către recurenta-pârâtă, cu alte cuvinte are putere obligatorie în sensul art. 969 Cod civil, nu poate fi primită în condiţiile în care acest act adiţional este lipsit de suport legal în partea privind descrierea cheltuielilor profesionale.

Curtea notează că dovedirea prejudiciului trebuie făcută prin raportare la dispoziţiile C o d u l u i m u n c i i, art.270 combinat cu art.195 al.3, pe care de altfel şi reclamanta îşi fundamentează acţiunea introductivă. Pentru a concluziona în acest fel se au în vedere, pentru identitate de raţiune, modificările intervenite în actele normative privind privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului. Astfel, legiuitorul, prin art.6 din OUG 12 din 30 ianuarie 2008 “T. formaţi în urma promovării concursului de rezidenţiat pe post sunt obligaţi să lucreze la unitatea sanitară publică cu care au încheiat contractul individual de muncă cel puţin un număr de ani egal cu durata corespunzătoare pregătirii în rezidenţiat. Obligaţia se stabileşte prin act adiţional la contractul individual de muncă, în baza prevederilor art. 193 din Legea nr. 53/2003- Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare. Nerespectarea de către salariat a obligaţiei asumate îl obligă pe acesta la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, respectiv a cheltuielilor de personal pe perioada pregătirii în rezidenţiat, precum şi la restituirea primei de instalare, proporţional cu perioada nelucrată din perioada stabilită, conform actului adiţional la contractul individual de muncă”.

Pentru aceste considerente, Curtea, în opinia separată, constată că recursul declarat de pârâta – recurentă H. B. N. este întemeiat.

JUDECĂTOR,

(...) (...)

Red/Tehnored P.D.

20.05.2009