Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L A L B A I U L I A

SECŢIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 863/2009

Şedinţa publică de la 29 Iunie 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) (...) - preşedinte secţie

(...) (...) - judecător

(...) (...) - judecător

(...) (...) - grefier

Pe rol se află pronunţarea recursului formulat de reclamanta H. B. N. împotriva sentinţei civile nr.1065/LM/22.11.2007 pronunţată de T r i b u n a l u l H u n e d o a r a în dosarul civil nr(...).

N. dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de amânarea pronunţării din 22 iunie 2009, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de faţă;

În deliberare se constată că prin acţiunea în conflict de drepturi înregistrată pe rolul T r i b u n a l u l u i H u n e d o a r a, sub dosar nr(...), în urma casării cu trimitere spre rejudecare, dispusă prin decizia civilă nr.629/30.04.2007 pronunţată de Curtea de A p e l A l b a I u l i a, în dosar nr(...), reclamanta H. B. N. a contestat legalitatea notificării nr.6729/2006 emisă de pârâtul Spitalul Municipal „Dr. B. T.” H şi a convenţiei din 31.01.2001 prin care i s-a pus în vedere reclamantei să achite suma de 54079 RON , cu titlu de cheltuieli de personal.

În motivarea acţiunii sale a arătat că suma pretinsă de către pârât ca finanţare a rezidenţiatului reprezintă în realitate drepturi băneşti pentru munca prestată în intervalul februarie 2001-martie 2006, fiind plătită din fonduri pentru plata salariilor medicilor rezidenţi, de la bugetul de stat şi nicidecum din fondurile spitalului, iar O.U.G. nr.58/2001, invocată de pârât a intrat în vigoare la 3 luni de da semnarea contractului individual de muncă.

În drept, a invocat art.1 Cod civil şi art.3 din O.G. nr.58/2001.

Prin întâmpinarea depusă, în condiţiile aret,.115-118 Cod proc.civ., pârâtul Spitalul Municipal „Dr. B. T.” H a solicitat respingerea acţiunii reclamantului ca neîntemeiată susţinând că suma de 54079 lei, reprezintă drepturi salariale cu caracter de cheltuieli de şcolarizare pentru perioada 1.02.2001-31.03.2006, conform art.3-5 din O.U.G. nr.58/19.04.2001, deşi reclamanta nu a prestat nici o zi de muncă în cadrul spitalului.

Prin sentinţa civilă nr.1065/LM/22.11.2007 pronunţată de T r i b u n a l u l H u n e d o a r a în dosar nr(...), s-a respins acţiunea în conflict de drepturi formulată de reclamanta H. B. N. împotriva pârâtului Spitalul Municipal „Dr. B. T.” H.

Pentru a hotărî în acest mod, prima instanţă reţinut, după examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, că notificarea nr.6729/2006 emisă de pârât reprezintă un înscris prin care pârâtul a adus la cunoştinţa reclamantei, faptul că datorează suma de 54079 RON cu titlu de cheltuieli de personal, fără a avea caracterul unei decizii de imputare şi că în aceste condiţii reclamanta nu a suferit nici un prejudiciu de ordin patrimonial.

Prin urmare instanţa de fond a apreciat că nu există motive de constatare a nulităţii unui înscris, câtă vreme acesta provine de la o persoană juridică care are capacitate juridică. Prin notificare, pârâta a dus la cunoştinţa reclamantei faptul că aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată prin contractul individual de muncă şi prin convenţia din 31.01.2001.

Cât priveşte susţinerea reclamantei potrivit căreia în cauză nu sunt incidente prevederile O.U.G. nr.58/2001 deoarece la data încheierii contractului individual de muncă de către reclamantă cu pârâtul acest act normativ nu fusese promulgat, a fost respinsă ca nefondată reţinându-se că anterior datei de 1.02.2001, reclamanta semnase la data de 31.01.2001.

Întrucât nu s-a dovedit vicierea consimţământului reclamantei la data încheierii convenţiei obligaţia pe care o conţine rămâne valabilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul de 10 zile prevăzut de art.80 din Legea nr.168/1999, reclamanta H. B. N. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând modificarea ei, în sensul admiterii acţiunii.

În expunerea motivelor de recurs a susţinut că soluţia instanţei de fond se interpretează pe o interpretare eronată a dispoziţiilor legale şi pe a apreciere eronată a probelor administrate în cauză.

Astfel, sub un prim aspect a susţinut că notificare nr.6729/2006 este lovită de nulitate deoarece potrivit noilor reglementări cuprinse în noul Cod al muncii, aprobat prin Legea nr.53/2003, răspunderea patrimonială a unui salariat poate fi angajată doar de către instanţa de judecată, orice demers la angajatorului fiind nul absolut.

A mai arătat că nu se poate reţine, aşa cum a procedat prima instanţă, că notificarea are un simplu caracter informativ, fără nici un fel de consecinţe pentru reclamantă, deoarece din cuprinsul ei rezultă clar că următorul pas pe care pârâta intenţiona să-l facă era obligarea reclamantei la plata sumei indicate în notificare.

O altă critică adusă de reclamantă soluţiei pronunţate a vizat greşita interpretare a dispoziţiilor O.U.G. nr.58/2001, cu privire la care recurenta a susţinut că prevede obligativitatea restituirii a 36 de salarii medii pe economie, nicidecum a salariilor încasate în perioada rezidenţiatului.

Prin urmare, recurenta susţine că a fost indusă în eroare la data semnării convenţiei – angajament din moment ce aceasta cuprinde sancţiuni suplimentare neprevăzute de lege.

Sub un ultim aspect a arătat că dacă obligaţia stabilită prin convenţia-angajament din 31.01.2001 rămâne valabilă şi legală, chiar dacă nu o obligă direct pe recurentă la plata acestei sume , este de natură să o prejudicieze deoarece ulterior nu s-ar mai putea discuta şi dovedi dacă această obligaţie a fost stabilită legal sau nu. În plus, angajamentul a fost încheiat sub imperiul O.U.G. nr.259/2000 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului , stagiaturii şi activităţii de cercetare , act normativ care a fost respins prin Legea nr.605/31.10.2001, astfel încât toate angajamentele încheiate în baza acestui act normativ rămân fără nici un fel de consecinţe juridice.

În drept, a invocat art.304/1 Cod proc.civ. şi art.270 şi urm.Codul muncii.

Intimatul pârât Spitalul Municipal „Dr. B. T.” H, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat în cauză de reclamantă, reiterând aceleaşi aspecte în apărare.

Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate, sub toate aspectele, conform art.304/1 Cod proc.civ., precum şi din oficiu, în limitele statuate de art.306 alin.2 Cod proc.civ., Curtea constată că prezentul recurs este nefondat din următoarele motive:

Prin Angajamentul – Convenţie din data de 31.01.2001 încheiat între părţi, reclamanta s-a obligat ca odată încheiat contractul individual de muncă cu pârâtul să funcţioneze şi să presteze activitatea de medic specialist, în cadrul secţiei Neurologie, timp de 5 ani, de la data absolvirii rezidenţei şi obţinerii specializării, în conformitate cu prevederile Ordinului Ministerului Sănătăţii nr.1086/28.12.2000. Prin acelaşi act s-a stipulat că în situaţia în care reclamanta nu va respecta această obligaţie, aceasta se obligă să suporte cheltuielile ocazionate cu stagiile de pregătire efectuate în clinici universitare sau în unităţile de profil din judeţele acreditate în acest sens de Ministerul Sănătăţii, suportate sub formă de salar şi alte cheltuieli, respectiv 36 salarii medii pe economie (f.23).

La data de 1.02.2001, între părţi s-a încheiat contractul individual de muncă nr.3964/1.02.2001 prin care reclamanta s-a angajat în cadrul spitalului pârât, ca medic rezident la secţia Neurologie, începând cu data de 1.02.2001(f.22).

Ulterior, prin decizia nr.51/2006 emisă de pârât, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantei începând cu data de 3.05.2006, prin demisie (f.7 – dosar nr(...)).

Urmare a acestei demisii, pârâtul a emis notificarea nr.6729/1.09.2006, prin care i s-a adus la cunoştinţă, reclamantei faptul că datorează acestei instituţii medicale suma de 54079 RON, reprezentând cheltuieli de personal, în conformitate cu dispoziţiile art.3 alin.5 din O.U.G. nr.58/2001 aprobată prin Legea nr.41/2002, deoarece nu şi-a respectat obligaţia de a presta după rezidenţiat, un număr egal de ani cu durata corespunzătoare finanţării rezidenţiatului, în specialitatea pentru care s-a scos postul la concurs, asumată prin Angajamentul – Convenţie din 31.01.2001 (f.2 – dosar nr(...)).

Referitor la nulitatea acestei notificări, se constată că aspectele critice invocate de către recurentă nu pot fi primite deoarece aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond prin acest înscris, reclamantei i se aduce la cunoştinţă care sunt despăgubirile pe care trebuie să le plătească ca urmarea nerespectării obligaţiei asumate prin convenţia din 31.01.2001.

Faptul că la sfârşit, pârâtul menţionează că are convingerea că reclamanta va achita de bună voie suma de 54079 RON , nu este de natură a transforma acest act într-o decizie de imputare deoarece aşa cum corect a susţinut recurenta acest lucru este inadmisibil în lumina prevederilor noului Cod al muncii, aprobat prin Legea nr.53/2003.

Referitor la legalitatea convenţiei încheiate de părţi, se constată că această înţelegere a fost încheiată sub imperiul O.U.G. nr.259/7.10.2000, care la art. 3 prevedea că :

„ (1) N. şi farmaciştii rezidenţi care ocupă prin concurs posturile pentru care se organizează rezidenţiat în condiţiile art. 2 alin. (2) încheie contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată cu unitatea sanitară care a solicitat postul respectiv.

    ( 2) După obţinerea diplomei de medic, de stomatolog sau de farmacist specialist aceştia sunt obligaţi să lucreze cel puţin 5 ani la unitatea sanitară cu care au încheiat contractul individual de muncă.

    (3) Contractul individual de muncă încheiat între rezident şi unitatea sanitară în condiţiile alin. (1) va cuprinde o clauză conform căreia nerespectarea obligaţiei prevăzute la alin. (2) atrage răspunderea materială a rezidentului, în sensul obligării acestuia la plata unei sume echivalente cu cel puţin 36 de salarii medii pe economie, sumă calculată la data încetării contractului individual de muncă din iniţiativa rezidentului.”

Susţinerile recurentului, că ar fi fost indusă în eroare de către intimat în sensul că acesta a inclus în convenţie sancţiuni pecuniare suplimentare sunt nefondate deoarece la data semnării acestui angajament era în vigoare O.U.G. nr.259/2000, care la art.3 alin.3, prevedea obligarea rezidentului la plata a 36 de salarii medii pe economie, iar la data emiterii notificării, consecinţă a demisiei reclamantei din 3.05.2006, era în vigoare O.U.G. nr.58/2001 cu modificările şi completările ulterioare, care la art.3 alin. 4 şi 5 prevedea:

„ 4) Rezidenţii care ocupă prin concurs posturile pentru care se organizează rezidenţiat, în condiţiile alin. (1) şi (2), încheie contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată cu unitatea sanitară care a publicat postul respectiv, cu respectarea legislaţiei în vigoare şi a normelor Uniunii Europene cu privire la libera circulaţie a persoanei.

    (5) După obţinerea titlului de specialist aceştia sunt obligaţi să lucreze la unitatea sanitară cu care au încheiat contractul individual de muncă cel puţin un număr de ani egal cu durata corespunzătoare finanţării rezidenţiatului în specialitatea pentru care s-a scos postul la concurs.

    (6) Ocuparea unui alt post decât cel pe care au fost confirmaţi ca rezidenţi se poate face numai după îndeplinirea obligaţiei prevăzute la alin. (5). Nerespectarea acestei obligaţii atrage răspunderea materială a rezidentului, prevăzută anume în contractul individual de muncă menţionat la alin. (4).”

În consecinţă, nu a existat nici un viciu de consimţământ, convenţia încheiată având, potrivit art.969 Cod civil, putere de lege între părţile contractante care sunt obligate potrivit art.970 alin.1 Cod civil să o execute cu bună credinţă. Prin urmare, recurenta a ştiut exact care sunt consecinţele nerespectării convenţiei încheiate cu spitalul la data de 1.01.2001, cu atât mai mult cu cât drepturile de natură salarială încasate de reclamantă pe perioada rezidenţiatului au fost plătite pentru pregătirea în specialitate, şi nu pentru munca prestată.

În raport de cele ce preced se constată că soluţia instanţei de fond este la adăpost de criticile formulate, motiv pentru care, în temeiul art.312 alin.1 Cod proc.civ., prezentul recurs urmează să fie respins ca nefondat.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta H. B. N. împotriva sentinţei civile nr.1065/LM/22.11.2007 pronunţată de T r i b u n a l u l H u n e d o a r a în dosarul civil nr(...).

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din 29 iunie 2009.

Tehnored. CF, 2 ex.IM 15.07.2009

Jud.fond-N. M, H. A.