• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00


Litigiu de munca. Contestatie decizie de concediere. Recurs

Hotararea nr. 1815/R/2009 din data 2009-10-05
Pronuntata de Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C L U J

Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale

pentru minori şi familie

 

 

 

DECIZIA CIVILĂ NR. 1815/R/2009

Şedinţa publică din 05 octombrie 2009

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE : (...) (...)

JUDECĂTORI : (...) (...)

(...) (...)

GREFIER : (...) (...)

 

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul E. B. împotriva sentinţei civile nr. 1798 din 15 iunie 2009 a T r i b u n a l u l u i C l u j, pronunţată în dosar nr(...), privind şi pe pârâta SC D. DE B. B. SA T, având ca obiect contestaţie decizie de concediere.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, se prezintă reclamantul recurent E. B., asistat de avocat E. T. Tot şi reprezentantul pârâtei intimate SC D. de B. B. SA T, consilier juridic E. B..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost formulat şi motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate şi este scutit de taxa judiciară de timbru şi de timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 30 septembrie 2009, prin registratura instanţei, pârâta intimată a depus la dosar întâmpinare, un exemplar înmânându-se reprezentantului reclamantului recurent.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepţii de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătoreşti şi acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat, în principal casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond iar în subsidiar în situaţia în care se va reţine cauza spre rejudecare solicită a se dispune casarea sentinţei atacate şi pe cale de consecinţă anularea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă nr. 1888/03.10.2008 şi pe cale de consecinţă să se dispună repunerea în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, dezvoltând pe larg motivele arătate în scris prin memoriul de recurs depus la dosar, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul pârâtei intimate solicită respingerea recursului ca netemeinic şi nelegal şi menţinerea în totalitate a sentinţei atacate, dezvoltând pe larg motivele arătate în scris prin întâmpinarea depusă la dosar, fără cheltuieli de judecată.

Curtea reţine cauza în pronunţare.

 

C U R T E A

 

 

Prin sentinţa civilă nr.1798/15.06.2009 a T r i b u n a l u l u i C l u j, s-a respins acţiunea reclamantului E. B. împotriva intimatei SC D. de B. B. SA reţinându-se următoarele considerente:

Reclamantul a fost angajatul pârâtei, având încheiat contractul individual de muncă pe durată nedeterminată nr. 1815/01.10.2008 (f.5-7), pentru funcţia/meseria de muncitor necalificat.

Din analiza deciziei nr. 1888/03.10.2008 instanţa reţine că motivul concedierii îl constituie reorganizarea activităţii, respectiv art. 65 alin. 1 din Codul muncii. Cum societatea pârâtă nu mai dispune de locuri de muncă necalificate instanţa reţine că reorganizarea este reală şi că postul deţinut de reclamant a fost desfiinţat definitiv, astfel că instanţa va respinge petitul privind anularea Deciziei nr. 1888 din 03.10.2008 emise de pârâtă.

Referitor la petitul privind reîncadrarea reclamantului pe postul de conducător auto, instanţa reţine că reclamantul a fost angajat ca muncitor necalificat tocmai datorită lipsei de locuri de muncă de conducători auto. Chiar dacă instanţa ar fi anulat decizia de concediere, aceasta nu ar fi putut dispune reîncadrarea reclamantului într-un alt post decât cel deţinut anterior concedierii, astfel că instanţa va respinge şi acest petit.

Deşi expertiza criminalistică efectuată în cauză (f.35-42) a constat că semnătura de pe decizia contestată (f.14) nu aparţine reclamantului, instanţa constată că acesta se referă la acordul acestuia cu privire la renunţarea la preaviz şi primirea deciziei.

Astfel, faptul că reclamantului nu i s-a acordat preavizul legal ar putea obliga pârâta la plata unor drepturi salariale aferente perioadei de preaviz, drepturi care nu au fost solicitate de reclamant, dar nu poate duce la anularea deciziei de concediere.

Referitor la aspectul privind data comunicării deciziei de concediere, având în vedere faptul că decizia de fost atacată în termenul legal, acesta duce la concluzia că decizia i-a fost comunicată la timp.

Cu privire la daunele morale solicitate, instanţa urmează a le respinge având în vedere faptul că pârâta a procedat în mod legal, reclamantul fiind cel care a refuzat efectuarea analizelor medicale.

Referitor la solicitarea pârâtei ca instanţa să constate nulitatea contractului individual de muncă încheiat cu reclamantul, instanţa reţine că potrivit prevederilor alin. 1 al art. 27 din Codul muncii, o persoană poate fi angajată în muncă numai în baza unui certificat medical, care constată faptul că cel în cauză este pentru prestarea acelei munci. Nerespectarea prevederilor alin. (1) atrage nulitatea contractului individual de muncă. În situaţia în care salariatul prezintă certificatul medical după momentul încheierii contractului individual de munca, iar din cuprinsul certificatului rezulta ca cel în cauza este de munca, contractul astfel încheiat rămâne valabil.

Instanţa constată că pârâta a procedat legal solicitând reclamantului prezentarea la cabinetul medical pentru eliberarea certificatului medical obligatoriu la angajare şi apoi la instructajul de protecţia muncii. Faptul că acesta a refuzat efectuarea analizelor medicale este consemnat în referatul-declaraţie întocmit de angajata biroului Resurse Umane Administrativ al pârâtei.

Legislaţia muncii, dar şi doctrina şi practica judiciară, statuează că în lipsa avizului medical, încheierea contractului individual de muncă este nulă absolut.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul E. B. solicitând în principal casarea cu trimitere spre rejudecare iar în subsidiar, modificarea ei în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.

Criticile aduse hotărârii instanţei de fond vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:

Astfel, recurentul susţine că în urma expertizei dispusă în cauză s-a dovedit modul ilicit în care s-a dispus concedierea lui.

Or, instanţa de fond în aceste condiţii a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii şi a raporturilor juridice dintre părţi.

Or, concedierea lui s-a dispus fără un preaviz prealabil conform art.73 alin.1 C.muncii , situaţie în care în conformitate cu art.76 concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate.

În aceeaşi idee se susţine că din decizie nu rezultă condiţiile legale ce au determinat încetarea raporturilor de muncă, nefiind îndeplinite nici procedurile prealabile încetării raporturilor de muncă.

Intimata SC D. de B. B. SA prin întâmpinarea depusă la filele 14-15 s-a opus admiterii recursului.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, a dispoziţiilor art.304 pct.9 c.pr.civ., Curtea de Apel reţine următoarele:

Prin decizia nr.1888/3.10.2008 intimata SC D. de B. B. SA a dispus desfacerea contractului individual de muncă nr.1815/1.10.2008 conform art.65 alin.1 C.muncii a salariatului E. B..

În decizia de desfacere a contractului de muncă se reţine că „ţinând seama de reorganizarea activităţii în cadrul companiei s-a ajuns la concluzia că se impune încetarea contractului de muncă în temeiul art.65 alin.1 C.muncii a reclamantului şi de faptul că s-a desfiinţat postul de muncitor necalificat pe care era angajat reclamantul, care a renunţat la termenul legal de preaviz la care avea dreptul (f.11 şi 14 dos.instanţei de fond).

Pe această Decizie s-a făcut o menţiune „sunt de acord cu renunţare ala preaviz. Am primit 1 exemplar” E. B., fiind sub numele reclamantului o semnătură.

Întrucât semnătura de pe această Decizie a fost contestată, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize de către Laboratorul de Criminalistică C.

Astfel, prin Raportul de expertiză nr.113/3.06.2009 efectuat de Laboratorul de Criminalistică C , f.36-39 dos.instanţei de fond s-a concluzionat că Decizia nr.1888/3.10.2008 „nu a fost semnată de către titularul E. B.”.

Ca atare, în condiţiile desfacerii contractului de muncă, reclamantul avea dreptul de a beneficia de un preaviz de 15 zile în condiţiile prev.de art.73 C.muncii.

Or, aceste dispoziţii legale nu au fost respectate de către intimată, nefiind acordat dreptul de preaviz prevăzut expres şi imperativ de art.73 C.muncii.

Deşi intimata a încheiat cu reclamantul contractul de muncă nr.1815 la 1.10.2008, prin decizia nr.1888 la numai 2 zile respectiv la 3.10.2008 se dispune desfacerea lui în condiţiile art.65 alin.1 C.muncii reţinându-se desfiinţarea postului de muncitor necalificat pe care reclamantul fusese angajat.

Or, acest aspect ce rezultă fără posibilitate de echivoc chiar din Decizia 1888/3.10.2008, precum şi faptul că nu există la dosar nici o dovadă în sensul desfiinţării postului reclamantului, nefiind depusă nici organigrama instanţa reţine că instanţa de fond a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii şi a raporturilor juridice dintre părţi, situaţie în care fiind prezent motivul de recurs prev.de art.304 pct.9 C.pr.civ., urmează a se admite în parte recursul reclamantului, a se modifica în parte hotărârea instanţei de fond îns ensul admiterii în parte a acţiunii reclamantului şi a dispune anularea Deciziei nr.1888/3.10.2008 şi reintegrarea reclamantului pe funcţia deţinută anterior de muncitor necalificat cu obligarea intimatei să plătească reclamantului despăgubiri egale cu salariile indexate majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi la care ar fi putut beneficia reclamantului de la data de 3.10.2008 până la reintegrarea reclamantului.

În ce priveşte petitul privind daunele morale, instanţa reţine următoarele:

Instanţa de fond, în mod corect a reţinut aspectele legate de daunele morale solicitate, cu atât mai mult cu cât potrivit Deciziei nr.40/7.05.2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dată în interesul legii (decizie obligatorie pentru instanţă în condiţiile art.329 C.pr.civ.), daunele morale ar putea fi acordate salariaţilor numai în cazul în care legea, sau contractul colectiv de muncă sau cel individual de muncă cuprinde clauze exprese în acest sens.

Cum în cauză nu s-a făcut dovada existenţei unor clauze exprese în sensula cordării daunelor morale nici în contractul colectiv de muncă şi nici în cel individual, cererea reclamantului fiind plata daunelor morale este nu numai nefondată şi ci neavenită.

Astfel, faţă de cele expuse, recursul reclamantului urmează a fi admis doar în parte.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Admite în parte recursul declarat de reclamantul E. B. împotriva sentinţei civile nr.1798 din 15.06.2009 a T r i b u n a l u l u i C l u j pronunţată în dosar nr(...), pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acţiunea reclamantului E. B. împotriva pârâtei SC D. DE B. B. SA dispune anularea deciziei nr.1888 din 03.10.2008 emisă de pârâte, dispune reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior, respectiv cea de muncitor necalificat şi obligă pârâta să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data de 03.10.2008 şi până la reintegrarea sa efectivă.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii.

Decizia este irevocabilă.

Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 5 octombrie 2009.

 

 

PREŞEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

(...) (...) (...) (...) (...) (...) (...) (...)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Red.PE/CA

4 ex. – 10.11.2009

Jud.fond.E. E.; E. C.

Toate spetele


Sus ↑