Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

(7062/2009)

DECIZIA CIVILĂ NR. 875/R

Şedinţa  publică de la 17.02.2010

Curtea constituită din:

PREŞEDINTE (...) (...)

JUDECĂTOR (...) (...) (...)

JUDECĂTOR (...) I.

GREFIER F. E. D.

Pe rol soluţionarea recursurilor declarate de recurentul-reclamant E. S. H. şi recurenta-pârâtă SC „D. MEDICAL S.” SRL împotriva sentinţei civile nr.6948/05.11.2009 pronunţate de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i-Secţia a VIII-a Conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr.15644/3/LM/2009.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns recurentul-reclamant prin avocat, care depune la dosar împuternicire avocaţială, emisă în baza contractului de asistenţă juridică nr.(...)/2010, lipsă fiind recurenta-pârâtă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, în sensul că recurentul-reclamant a formulat întâmpinare, înregistrată la data de 02.02.2010, de asemenea că recurenta-pârâtă a formulat întâmpinare, înregistrată la data de 11.02.2010, după care,

Curtea comunică recurentului-reclamant, prin avocat, o copie a întâmpinării.

Reprezentantul avocat al recurentului-reclamant arată că nu are alte cereri de formulat, excepţii de invocat ori înscrisuri noi de propus.

Nemaifiind cereri de formulat, excepţii de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe cererea de recurs formulată de recurentul-reclamant.

Recurentul-reclamant, prin avocat, solicită admiterea recursului, modificarea, în parte, a hotărârii în sensul admiterii şi a capătului de cerere privind daunele morale.

Arată că pe acest capăt de cerere instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile din decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a dispoziţiilor legale prevăzute în art.269 alin.1 din Codul muncii, modificat prin legea nr.237/2007 şi art.329 alin.3 teza finală Cod procedură civilă.

Faţă de susţinerile din întâmpinare în sensul că evoluţia stării de boală s-ar fi datorat unei tulburări anxioase, a făcut dovada prin înscrisurile depuse la dosar că boala s-a cronicizat, urmare a hărţuielii la care a fost supus continuu de către pârâtă, ulterior intervenirii incapacităţii de muncă.

Curtea acordă cuvântul pe cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă.

Recurentul-reclamant, prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea dispoziţiilor sentinţei în raport de criticile formulate. Arată că între părţi au fost încheiate raporturi de muncă la data de 01.10.2008, fiindu-i fixată o perioadă de probă de 90 de zile.

Mai arată că în perioada 23.12.2008-28.02.2009, înainte de expirarea perioadei de probă, s-a aflat în incapacitate temporară de muncă din motive medicale, potrivit certificatelor medicale pe care le-a prezentat. Susţine că i-a fost comunicată adresa nr.1947/22.12.2008 prin care încetau raporturile de muncă.

Întrucât a intervenit internarea sa, la data de 27.02.2009 contestatorul a notificat societatea cu privire la hotărârea sa de încetare a raporturilor de muncă începând cu data de 28.02.2010 şi nu s-a mai prezentat. Mergând în data de 16.03.2009 la societate pentru explicaţii, a aflat că angajatorul a emis o decizie de concediere la data de 27.01.2009, începând cu data de 19.12.2008.

Instanţa de fond a administrat proba cu interogatoriul şi proba testimonială şi nu au apărut detalii cu privire la faptul că s-ar fi comunicat contestatorului decizia. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Curtea reţine cauza în pronunţare.

C U R T E A,

Deliberând asupra recursului civil de faţă constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.6948/05.11.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul (...) a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul E. S. H., în contradictoriu cu pârâta SC D. MEDICAL S. SRL; a fost anulată decizia nr. 1939/27.01.2009 emisă de pârâtă; a fost constatat încetat contractul individual de muncă al reclamantului, înregistrat la ITM B sub nr. 2100/III/F/9.10.2008, începând cu data de 28.02.2009, în temeiul art. 31 alin. 4¹ Codul muncii; a fost obligată pârâta la plata către reclamant a drepturilor băneşti, aferente perioadei 23.12.2008-28.02.2009, reprezentând indemnizaţie de concediu medical; a fost respinsă cererea privind plata daunelor morale ca neîntemeiată. S-a luat act că nu s-au solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că între reclamant, în calitate de angajat, şi pârâtă în calitate de angajator, a fost încheiat contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 2100/III/F/09.10.2008 la ITM, începând cu data de 01.10.2008 pe durata nedeterminată, conform menţiunilor din copia contractului de la filele 10-13 din dosar.

În cuprinsul acestui contract, respectiv la pct. L lit. a - alte clauze, se menţionează că perioada de probă este de 90 de zile(cu posibilitatea disponibilizării sau definitivării, înainte de împlinirea termenului prevăzut – în funcţie de rezultate).

Din copia deciziei nr. 1939/27.01.2009 emisă de pârâtă, depusă, în copie, la fila 9 din dosar, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 31 alin.4¹ din Codul muncii, rezultă că, începând cu data de 19.12.2008, reclamantului îi încetează contractul individual de muncă, decizie care a fost contestată în prezentul litigiu.

Tribunalul a considerat că această decizie este netemeinică şi nelegală pentru următoarele motive:

Potrivit dispoziţiilor art. 31 alin. 4¹ din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, pe durata sau la sfârşitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta numai printr-o notificare scrisă, la iniţiativa oricăreia dintre părţi.

Aşadar, notificarea încetării raporturilor de muncă trebuie să fie făcută fie în timpul perioadei de probă fie la încetarea acesteia iar nu ulterior, deoarece, în dreptul muncii, deciziile produc efecte de la data comunicării.

Comunicarea notificării, după încetarea perioadei de probă, nu mai poate produce efectul de încetare, în sensul dispoziţiilor art. 34 alin.4¹ din Legea nr. 53/2003, deoarece după data respectivă se intră în derularea necondiţionată de probă a contractului de muncă, iar desfacerea acestuia nu mai poate fi dispusă în baza dispoziţiilor art. 31 alin.4¹ din Legea nr. 53/2003.

Or, în speţă, pârâta a emis decizia nr. 1939, cu valoare de notificare, la 27.01.2009, în cuprinsul căreia indică faptul că, începând cu data de 19.12.2008, încetează contractul individual de muncă al reclamantului.

Probatoriul administrat în cauză, martori şi interogatorii, nu au confirmat că notificarea ar fi fost comunicată anterior emiterii deciziei, respectiv la data de 19.12.2008, pentru a reţine că, în fapt, decizia contestată ar veni să reconfirme o asemenea împrejurare.

De altfel, chiar intimata arată prin întâmpinare faptul că s-a încercat comunicarea către reclamant a notificării prin care i se aduce la cunoştinţă decizia conducerii de încetare a raporturilor de muncă în temeiul art. 31 alin.4¹.

În sensul că raporturile de muncă nu au încetat la data de 19.12.2008, este şi adresa nr. 1947/22.12.2008 emisă de pârâtă, comunicată reclamantului în cursul lunii ianuarie 2009, conform înscrisurilor de la filele 17-19 din dosar, prin care reclamantul era invitat ca în termen de 5 zile calendaristice de la primire să se prezinte la sediul societăţii pentru clarificarea situaţiei sale ca urmare a hotărârii conducerii de a înceta raporturile de muncă.

Or, dacă notificarea scrisă ar fi fost comunicată reclamantului anterior, nu se mai punea problema lămurii aspectelor referitoare la încetarea contractului de muncă.

Nici din proba testimonială administrată în cauză, şi nici din proba cu interogatoriu, nu a rezultat că notificarea scrisă, referitoare la încetarea raporturilor de muncă, a fost comunicată reclamantului la data de 19.12.2008.

Faptul că martorii au auzit discuţia dintre d-na M. E. şi reclamant, prin care i se spunea reclamantului că vrea să înceteze relaţiile de colaborare, coroborat cu faptul că martorii declară că reclamantul nu a vrut să primească un înscris de la directorul societăţii, nu sunt motive care să confirme că ar fi fost îndeplinită procedura legală referitoare la încetarea contractului de muncă pe perioada de probă, pentru că încetarea contractului de muncă are loc doar la data comunicării notificării scrise. Mai mult decât atât, conţinutul respectivului înscris nu poate fi atestat de cei doi martori şi, prin urmare, nu se poate specula cu privire la cele ce ar fi fost menţionate în acel înscris, în pofida celor consemnate în nota de constatare încheiată la data de 19.12.2008, de la fila 39 din dosar, în care sunt menţionate şi martorele.

Tribunalul a precizat că încercarea de a comunica notificarea nu echivalează cu realizarea obligaţiei legale.

Aşadar, este cert faptul că la data de 19.12.2008, reclamantului nu i s-a comunicat notificarea de încetare a raporturilor de muncă pe perioada de probă.

Prin urmare, s-a analizat care era natura raporturilor de muncă dintre părţi în luna ianuarie 2009, ţinând cont de incapacitatea temporară de muncă care a intervenit în perioada de probă.

Astfel, din actele depuse la dosar, rezultă că, în cursul perioadei de probă, respectiv începând cu data de 23.12.2008, conform copiei certificatului medical seria (...) nr. (...), de la fila 14 din dosar, reclamantul a intrat în incapacitate temporară de muncă, stare de incapacitate care a continuat până la data de 28.02.2009(conform copiei certificatelor seria (...) nr. (...) şi nr. seria (...) nr. (...) de la filele nr. 15,16 din dosar).

Faţă de această împrejurare, decizia nr. 1939/27.01.2009 a fost emisă de pârâtă, în perioada de incapacitate temporară de muncă, când raporturile de muncă erau suspendate de drept, în sensul dispoziţiilor art. 50 lit. b din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii.

În condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor  art. 60 alin.1 lit. a din Legea nr. 53/2003, concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă: pe durata incapacităţii temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii, nici încetarea contractului de muncă, în temeiul art. 31 alin.4¹ din Legea nr. 53/2003, nu poate fi dispusă în perioada de suspendare a raporturilor de muncă, pentru aceleaşi raţiuni.

Mai mult decât atât, aşa cum s-a mai menţionat în prezentele considerente, notificarea încetării raporturilor de muncă trebuie să fie făcută fie în timpul perioadei de probă fie la încetarea acesteia dar nu pentru o dată anterioară, cum se indică în decizia contestată, faţă de faptul că prestaţiile efectuate în baza raporturile de muncă sunt cu executare succesivă.

Conform dispoziţiilor art. 49 alin.2 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, suspendarea contractului individual de muncă are ca efect suspendarea prestării muncii de către salariat şi a plăţii drepturilor de natură salarială de către angajator.

Ca atare, în speţă, aceste dispoziţii legale prezintă relevanţă, pentru că, prin efectul lor, Tribunalul a considerat că termenul de probă de 90 de zile, în interiorul căruia a intervenit incapacitatea temporară de muncă a fost suspendat.

Pentru a reţine astfel, Tribunalul a avut în vedere natura juridică a acestui termen, faptul că dacă până la intervenirea incapacităţii părţile nu au notificat în scris încetarea raporturilor de muncă, perioada de probă nu a fost epuizată, şi la rândul ei perioada de probă a fost suspendată, urmând a fi reluată de la data încetării cauzei de suspendare.

În speţă, incapacitatea temporară a încetat la data de 28.02.2009 iar la data de 27.02.2009, pârâta a fost notificată cu privire la încetarea raporturilor de muncă, data de 28.02.2009 fiind ultima zi de muncă, în baza dispoziţiilor art. 31 alin.4¹ din Legea nr. 53/2003, după cum rezultă din copia notificării de la fila 22 din dosar, fiind înregistrată la pârâtă sub nr. 5124/27.02.2009.

Pentru motivele de fapt şi de drept anterior expuse, s-a dispus anularea deciziei nr. 1939/27.01.2009 emisă de pârâtă şi s-a constatat încetat contractul individual de muncă al reclamantului, înregistrat la ITM B sub nr. 2100/III/F/9.10.2008, începând cu data de 28.02.2009, în temeiul art. 31 alin. 4¹ din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.

În ceea ce priveşte cererea referitoare la obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale corespunzătoare perioadei 23.12.2008-28.02.2009, reprezentând indemnizaţia de concediu medical, Tribunalul a constatat că este întemeiată pentru următoarele motive:

Conform dispoziţiilor art. 12 alin.1 din OUG nr. 158/2008, indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă se suportă după cum urmează: A. de către angajator, din prima zi până în a 5-a zi de incapacitate temporară de muncă; B. din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, începând cu: a) ziua următoare celor suportate de angajator, conform lit. A, şi până la data încetării incapacităţii temporare de muncă a asiguratului sau a pensionării acestuia.

Potrivit dispoziţiilor art. 36  alin.1 din OUG nr. 158/2005 calculul şi plata indemnizaţiilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se fac pe baza certificatului de concediu medical eliberat în condiţiile legii, care constituie document justificativ pentru plată.

Conform art. 36 alin.3 lit. a din OUG nr. 158/2005 plata indemnizaţiilor se face lunar de către: a) angajator, cel mai târziu odată cu lichidarea drepturilor salariale pe luna respectivă, pentru asiguraţii prevăzuţi la art. 1 alin. (1) lit. A şi B, iar conform art. 38 alin.1 sumele reprezentând indemnizaţii, care se plătesc asiguraţilor şi care, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, se suportă din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, se reţin de către plătitor din contribuţiile pentru concedii şi indemnizaţii datorate pentru luna respectivă..

Întrucât reclamantul a avut calitatea de salariat al pârâtei în perioada 23.12.2008-28.02.2009, iar pârâta a fost angajatorul reclamantului în această perioadă, întrucât pârâta nu a făcut dovada plăţii acestor drepturi către reclamant, s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamant a drepturilor băneşti, aferente perioadei 23.12.2008-28.02.2009, reprezentând indemnizaţie de concediu medical.

În ceea ce priveşte cererea privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale, în temeiul art. 269 alin.1 Codul muncii, se va dispune respingerea acesteia ca neîntemeiată.

Tribunalul a avut în vedere faptul că prin Decizia nr. XL (40)
din 7 mai 2007 pronunţată de Î n a l t a C u r t e de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Î n a l t a C u r t e de Casaţie şi Justiţie şi s-a constatat că în cadrul litigiilor de muncă privind atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorilor, potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, daunele morale pot fi acordate salariaţilor numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprinde clauze exprese în acest sens. Ca atare, solicitarea, în principiu a daunelor morale este admisibilă, dar nu este suficientă pentru admiterea acţiunii fără îndeplinirea cerinţelor menţionate.

    În speţă, nu s-a făcut nici dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor pentru angajarea acestei forme de răspundere, şi nici dovada faptului că ar exista clauze exprese în acest sens, opozabile părţilor contractante, motiv pentru care, reţinând şi caracterul obligatoriu al deciziei pronunţată în interesul legii, potrivit art. 329 alin. 3 din C o d u l d e procedură civilă, s-a dispus respingerea cererii privind plata daunelor morale ca neîntemeiată. Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs motivat în termen legal ambele părţi.

Recurentul-reclamant E. S. H. critică sentinţa pentru motivul prevăzut de art.304 pct. 9 Cod procedură civilă.

În motivarea recursului se arată că în mod greşit a apreciat instanţa de fond că, nefiind clauze exprese negociate de ambele parţi cu privire la condiţiile şi posibilitatea de acordare a unor daune morale, acest capăt al cererii de chemare în judecată a recurentului trebuie respins ca neîntemeiat. În realitate însă, aşa cum dispune şi Î n a l t a C u r t e de Casaţie şi Justiţie în decizia sus-menţionată, legiuitorul, la data de 12 iulie 2007 prin Legea 237 a modificat în mod expres conţinutul art.269 alin.1 din Codul muncii, reglementând obligaţia angajatorului de a-l despăgubi pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu moral din culpa angajatorului, în legătură cu serviciul.

Recurentul arată că a dovedit prin înscrisurile depuse în faţa instanţei faptul că, urmare a hărţuielii la care a fost supus în mod continuu de către pârâtă ulterior intervenirii incapacităţii de muncă (la data de 23.12.2008), constând în remiterea unor solicitări scrise în vederea prezentării la locul de muncă în vederea expunerii intenţiei de a înceta raporturile de muncă cu unitatea, a suferit o puternică cădere nervoasă (despre care nu se poate aprecia în niciun caz că ar fi o «evoluţie firească» a diagnosticului pentru care a intrat în incapacitate de muncă la data de 23.12.2008) pentru care au fost necesare un număr mare de zile de internare într-un spital de profil.

Analizând critica astfel formulată în cadrul recursului declarat de recurentul reclamant E. S. H., Curtea o găseşte nefondată, pentru următoarele considerente:

Chiar şi după modificarea alin.1 al art.269 Codul muncii, prin Legea nr.237/2007, obligarea angajatorului la repararea prejudiciului moral suferit de salariat în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul este posibilă numai dacă sunt întrunite cumulativ condiţiile răspunderii civile contractuale, inclusiv cele care privesc existenţa faptei ilicite şi a vinovăţiei angajatorului.

Pentru a se putea naşte dreptul la despăgubiri, este necesar ca neexecutarea sau executarea necorespunzătoare să-i fie imputabilă angajatorului. Aşadar, vinovăţia acestuia din urmă poate fi prezumată, potrivit regulilor de drept comun, numai atunci când, fie creditorul dovedeşte nesocotirea unei obligaţii de a nu face, fie debitorul nu dovedeşte executarea unei obligaţii de a da sau de a face.

Simpla enumerare a unor drepturi pretins încălcate, fără indicarea modului în care li s-a adus atingere prin fapte ilicite culpabile, concrete şi probate, nu poate conduce la antrenarea răspunderii angajatorului.

Prin recursul declarat de pârâta SC „D. MEDICAL S.” SRL, se critică sentinţa pentru motivul prevăzut de art.304 pct.8 Cod procedură civilă.

În motivarea recursului se arată că instanţa de fond a reţinut greşit faptul că "pârâta a emis decizia nr.1939/27.01.2009, în cuprinsul căreia indica faptul că, începând cu data de 19.12.2008, încetează contractul individual de munca al reclamantului", precum şi faptul că "probatoriul administrat în cauză, martorii şi interogatoriile, nu au confirmat că notificarea ar fi fost comunicată anterior emiterii deciziei, respectiv la data de 19.12.2008, pentru a reţine că, în fapt, decizia contestata ar veni sa reconfirme o asemenea împrejurare".

 Referitor la Adresa nr.: 1947/22.12.2008 primita de DI E. la data de 14.01.2009, la care instanţa face trimitere în motivarea sentinţei, în sensul că prin aceasta se dovedeşte faptul că respectiva Notificare de încetare din data de 09.12.2008 nu ar fi fost comunicată anterior adresei 1947/22.12.2008, învederează faptul că, aşa cum a arătat şi în cuprinsul întâmpinării, această adresă era însoţită şi de Notificarea de încetare a raporturilor contractuale.

Scopul acelei adrese a fost acela de a i se aduce la cunoştinţă notificarea, cât şi acela de a i se pune în vedere obligaţia de a se prezenta în vederea întocmirii şi eliberării Notei de lichidare.

Cu privire la decizia de concediere nr. 1939/27.01.2009, învederează faptul că aceasta nici nu era necesară, fiind suficientă Notificarea de încetare a raporturile contractuale, în temeiul art. 31 alin. 4 din Codul muncii: (41) Pe durata sau la sfârşitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta numai printr-o notificare scrisă, la iniţiativa oricăreia dintre părţi. ".

Consideră ca reţinerile instanţei în sensul că decizia nr.: 1939/27.01.2009 a fost emisa de societatea noastră în perioada de incapacitate temporara de munca, când raporturile de munca erau suspendate de drept, sunt neîntemeiate, întrucât Notificarea de încetare a raporturilor de munca, prevăzută de art.31 alin. 4 din Codul muncii a fost corect şi la timp întocmită, însă, DI. E. refuzând sa o primească, a fost comunicata la o data ulterioara, mai ales că în acea perioada erau sărbătorile de iarna.

Şi acest recurs a fost găsit nefondat.

Astfel, tribunalul a reţinut în mod corect că decizia nr.1939/27.01.2009, având valoarea unei notificări, aducea la cunoştinţa reclamantului faptul că acestuia îi înceta contractul de muncă la data de 19.12.2008.

Prin probele administrate, recurenta pârâtă nu a făcut dovada faptului că notificarea, în formă scrisă, ar fi fost comunicată reclamantului anterior datei înscrise la emiterea ei.

Cum starea de incapacitate temporară de muncă a reclamantului a încetat la data de 28.02.2009, conform certificatelor nr.(...) şi (...), apare cu evidenţă faptul că decizia nr.1939/27.01.2009 a fost emisă în cursul perioadei incapacităţii temporare de muncă, aşadar în perioadele suspendării de drept a raporturilor de muncă (conform art.50 lit.b Codul muncii).

Faţă de dispoziţiile art.60 alin.1 lit.a din Codul muncii, în mod corect a dispus tribunalul anularea deciziei contestate.

Cât priveşte plata drepturilor băneşti aferente perioadei 23.12.2008-28.02.2009, şi sub acest aspect soluţia este temeinică şi legală, faţă de reglementările cuprinse în dispoziţiile art.12 alin.1 din O.U.G. nr.158/2008.

Pentru considerentele arătate şi în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă şi acest recurs va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondate recursurile formulate de recurentul-reclamant E. S. H. şi recurenta-pârâtă SC „D. MEDICAL S.” SRL împotriva sentinţei civile nr.6948/05.11.2009 pronunţate de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VIII-a Conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr.15644/3/LM/2009.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 17.02.2010.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

N. D. T. H. J. M. I.

GREFIER,

F. E. D.

Red:L.H

Tehnored:N.V.

2 EX./11.03.2010

Jud.fond: C. B.; M. B.