Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

(6566/2008)

DECIZIA CIVILĂ NR. 959/R

Şedinţa publică de la 17.02.2009

Curtea constituită din:

PREŞEDINTE (...) (...) (...)

JUDECĂTOR (...) (...)

JUDECĂTOR (...) O. (...)

GREFIER D. F. E.

Pe rol soluţionarea recursului declarat de recurentul-intimat INSTITUTUL NAŢIONAL DE GERONTOLOGIE ŞI GERIATRIE „B. B.”, împotriva sentinţei civile nr.4883 din data de 12.06.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VIII-a - Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr.10654/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata-contestatoare H. N..

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns intimata-contestatoare, prin avocat S. F. F., care depune la dosar împuternicire avocaţială emisă în baza contractului de asistenţă juridică nr.27206/17.02.2009, lipsă fiind recurentul-intimat.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, în sensul că intimata-contestatoare a formulat întâmpinare înregistrată la dosar la data de 29.01.2009, după care,

Nemaifiind cereri de formulat, excepţii de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Intimata-contestatoare, prin avocat, solicită respingerea recursului, ca nefondat. În combaterea motivelor de recurs, reprezentantul avocat al intimatei-contestatoare arată că recurenta a emis la data de 12.02.2007 Decizia nr.50 prin care a decis în mod unilateral modificarea a două clauze ale contractului individual de muncă, decizie pe care a fost contestată în instanţă şi anulată. Mai arată că la data de 31.01.2008 a fost reintegrată în funcţia de medic şef secţie I Otopeni, cu toate drepturile salariale avute înainte de aplicarea deciziei nr.50/12.02.2007, anulată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i prin sentinţa civilă nr.2062/22.1.2007. La data de 04.03.2008 i s-a adus la cunoştinţă prin Decizia nr.56 că i-a încetat contractul individual de muncă în conformitate cu art.31 alin.4 din Codul muncii. Reprezentantul avocat al intimatei-contestatoare întreabă retoric dacă angajatorul putea printr-un act adiţional la contractul individual de muncă, cu ocazia reintegrării, să propună o nouă perioadă de probă, or, perioada de probă nu este o clauză a contractului de muncă. Chiar în ipoteza absurdă că ar fi existat acest drept de a stabili o nouă perioadă de probă, cu ocazia executării unei hotărâri judecătoreşti de reintegrare, decizia era nulă potrivit art.62 din Codul muncii şi chiar art.31 alin.4 din Codul muncii arată că pe durata sau la sfârşitul perioadei de probă se întemeiază pe necorespundere profesională, însă angajatorul este obligat să pună la dispoziţia salariatului concediat alte posturi vacante. În concluzie, arată că deşi s-ar aprecia că activitatea a fost reluată cu o nouă perioadă de probă, intimata a deţinut funcţia din anul 1999 -2003, prin delegare. O perioadă de 8 ani a asigurat conducerea institutului. Solicită obligarea recurentei-intimate la plata cheltuielilor de judecată potrivit chitanţei nr.113/17.02.2009, pe care o depune la dosar.

În temeiul art.150 Cod procedură civilă, Curtea declară închise dezbaterile şi reţine cauza în pronunţare.

C U R T E A

Cu privire la recursul dedus judecăţii:

Prin sentinţa civilă nr.4883 din data de 12.06.2008, pronunţată în dosarul nr(...), T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, a admis în parte acţiunea formulată de contestatoarea H. N., în contradictoriu cu intimata INSTITUTUL NAŢIONAL DE GERONTOLOGIE SI GERIATRIE „B. B." şi a anulat decizia nr.56/04.03.2008, emisă de intimată.

A dispus reintegrarea contestatoarei pe postul şi funcţia avută anterior emiterii deciziei, respectiv medic şef Secţie I Otopeni.

A obligat intimata la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi salariale de care ar fi beneficia aceasta de la data concedierii până la reintegrarea efectivă.

A obligat intimata la plata sumei de 5.000 lei, cu titlu de daune morale, către contestatoare.

A obligat intimata la plata sumei de 2.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată .
A respins restul pretenţiilor, referitoare la acordarea de daune morale, ca neîntemeiate.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că, contestatoarea a fost angajata instituţiei intimate în baza contractului individual de muncă nr.69/1980, în funcţia de medic la Secţia Otopeni, aşa cum rezultă din copia carnetului de muncă; ulterior a fost încheiat un nou contract individual de muncă,înregistrat sub nr. 1859/1.10.1998.

Tribunalul a reţinut că din consemnările efectuate în carnetul de muncă a rezulta faptul că reclamanta a ocupat funcţia de Ş. Secţie la Secţia I Otopeni, fiind confirmată în această funcţie prin Ordin al Ministrului Sănătăţii. Aceasta este funcţia pe care reclamanta o ocupa la data modificării unilaterale a contractului individual de muncă prin decizia nr.50/12.02.2007.

Decizia menţionată a fost contestată de către reclamantă, iar prin sentinţa civilă nr. 2062/22.11.2007 pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VIII-a a fost admisă contestaţia, s-a dispus anularea deciziei, iar intimatul a fost obligat la reintegrarea contestatoarei în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei nr.50/12.02.2007, respectiv în funcţia de Medic Ş. Secţie I Otopeni, la plata drepturilor salariale de care contestatoarea a fost lipsită de la data emiterii deciziei până la reintegrarea efectivă, la plata de daune morale şi cheltuieli de judecată.

Având în vedere această sentinţă, intimatul e emis decizia nr.24/31.01.2008 în baza căruia a dispus reintegrarea contestatoarei în funcţia de Medic Ş. Secţie I Otopeni, cu toate drepturile salariale avute înainte de aplicarea deciziei anulată prin sentinţa civilă nr.2062/22.11.2007, începând cu data de 31.01.2008; în ciuda titlului executoriu amintit prin care instanţa a dispus reintegrarea şi plata despăgubirilor ca o concretizare a principiului restitutio in integrum, la aceeaşi dată la care intimatul a emis decizia de reintegrare, a încheiat cu reclamanta şi actul adiţional nr.25/31.01.2008 prin care a modificat contractul individual de muncă.

S-a mai reţinut de către instanţa de fond că, în baza acestui act s-a convenit ca reclamanta să revină la funcţia Medic Ş. Secţie I Otopeni, cu perioada de probă stabilită şi îndeplinită conform C o d u l u i M u n c i i pentru funcţii de conducere, iar din conţinutul acestui act juridic, având în vedere terminologia folosită, dar şi data la care a fost încheiat, instanţa constată că prin încheierea lui s-a dorit reintegrarea efectivă a contestatoarei în funcţia deţinută anterior deciziei nr.50/2007, anulată prin hotărâre judecătorească. această concluzie a rezultat din faptul că actul adiţional a fost încheiat în aceeaşi zi cu decizia de reintegrare, respectiv la 31.01.2008.

Mai mult,a reţinut instanţa de fond că prin actul adiţional s-au modificat două elemente ale contractului individual de muncă : funcţia şi salarizarea. în privinţa primului element părţile au hotărât ca reclamanta să revină la funcţia Medic Ş. Secţie I Otopeni, fiind o executare a sentinţei amintite care prevedea obligarea intimatei la reintegrarea contestatoarei în această funcţie, dar reintegrarea este expresia repunerii părţilor în situaţia anterioară actului juridic anulat şi, în consecinţă, reclamanta avea toate drepturile avute anterior emiterii deciziei anulate, inclusiv funcţia şi drepturile salariale. Pentru a confirma această repunere în situaţia anterioară angajatorul a emis atât o decizie de reintegrare, cât şi un act adiţional în care stabileşte funcţia şi salarizarea contestatoarei. Deşi trebuia să asigure executarea contractului de muncă în condiţii identice celor anterioare deciziei anulate, prin actul adiţional, în mod surprinzător şi nelegal, angajatorul inserează o clauză cu următorul conţinut: „ cu perioada de probă stabilită şi îndeplinită conform C o d u l u i m u n c i i pentru funcţii de conducere".

Elementele contractuale anterioare deciziei anulate nu conţineau prevederile referitoare la o perioadă de probă, astfel încât prin reintegrarea în funcţia si postul deţinut, cu toate drepturile anterioare, contestatoarea nu putea fi obligată la acceptarea unei perioade de probă, cu atât mai mult cu cât, prin reintegrare, nu s-a încheiat un nou contract de muncă, ci s-a prevăzut executarea în continuare a celui vechi, în condiţii perfect identice, deci fără perioada de probă.

Mai mult, Codul muncii în art.31 şi urm., stabileşte posibilitatea negocierii unei perioade de probă doar la încheierea contractului individual de muncă, cu scopul verificării aptitudinilor salariatului. In speţă nu s-a încheiat un nou contract de muncă, ci doar s-a dispus reintegrarea salariatului în funcţia şi postul deţinut anterior, respectiv Medic Ş. Secţie I Otopeni, funcţie deţinută de contestatoare de mult timp, astfel încât nu se putea pune problema verificării aptitudinilor sale.

Tribunalul a reţinut că în fapt, angajatorul a dorit să creeze un artificiu prin care să dispună concedierea salariatului său, în condiţii mai puţin restrictive, cum sunt cele pe durata perioadei de probă când nu trebuie respectat tot formalismul prevăzut de Codul muncii în cazul încetării Contractului de muncă.

Aşa cum a rezultat din notificarea transmisă contestatoarei s-a dorit concedierea acesteia pentru ne corespundere profesională, fără a fi respectate însă dispoziţiile prevăzute de art.61 lit. d, raportat la dispoziţiile art.64 din Codul muncii.

În cauza de faţă, tribunalul a reţinut că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 31 al.4¹ din Codul muncii, deoarece prin reintegrare contestatoarea nu era suspusă unei noi perioade de probă.

Instanţa de fond nu a putut reţine apărările intimatului în sensul că prin actul adiţional amintit s-a modificat felul muncii, în baza acordului bilateral al părţilor, deoarece stabilirea unei perioade de probă nu reprezintă o modificare a felului muncii, având în vedere raţiunea avută în vedere de lege la reglementarea acestei instituţii.

Faţă de toate aceste considerente de fapt şi de drept instanţa de fond a admis contestaţia şi a dispus anularea deciziei de concediere ca nelegală şi netemeinică.

Astfel,în temeiul art.76 şi 78 Codul muncii, instanţa a dispus obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii(4.03.2008) si pana la reintegrarea efectiva.

Având în vedere cererea contestatoarei, instanţa a dispus reintegrarea acesteia în funcţia şi postul deţinut anterior deciziei anulate, respectiv Medic Ş. Secţie I Otopeni.

Însă, cu privire la capătul de cerere având ca obiect daune morale, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art.269 Codul muncii, potrivit cărora angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.

Pentru angajarea răspunderii patrimoniale a angajatorului faţă de salariat trebuie îndeplinite cumulativ condiţiile răspunderii civile contractuale: existenţa contractului individual de muncă, fapta ilicită a angajatorului, prejudiciul şi legătura de cauzalitate dintre prejudiciul şi faptă, precum şi vinovăţia.

Tribunalul a apreciat că, contestatoarea avea calitatea de salariat al intimatei la data producerii prejudiciului, iar fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu consta în emiterea unei decizii de concediere nelegale de către angajator, nelegalitatea şi netemeinicia acesteia fiind analizate mai sus.

Prejudiciul a constat în atingerea adusă imaginii şi demnităţii contestatoarei prin emiterea deciziei de concediere nelegale. Instanţa va reţine din materialul probator administrat în cauză faptul că este incontestabila imaginea profesionala si sociala a contestatoarei, aşa cum a dovedit cu înscrisurile depuse la dosar, aceasta bucurându-se de apreciere profesională, fiind o persoană mediatizată. De-a lungul timpului aceasta a ocupat diverse funcţii de conducere şi deţine titlul de doctor în medicină. De asemenea, a mai reţinut tribunalul că reclamanta este cadru universitar, fiind o persoană foarte activă din punct de vedere profesional. în aceste condiţii, concedierea abuzivă, act ce face parte dintr-un şir de acţiuni prin care s-a urmărit înlăturarea acesteia din cadrul institutului pârât este fără îndoială un juridic dedus judecăţii, s-a instituit principiul răspunderii civile şi pentru fapta săvârşită cu cea mai uşoară vinovăţie, angajatorul răspunzând şi pentru faptele săvârşite din culpă.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art.269 Codul muncii, instanţa va admite în parte pretenţiile contestatoarei cu titlu de daune morale, al căror cuantum, având în vedere circumstanţele cauzei, îl apreciază la suma de 5.000 lei, urmând a respinge restul pretenţiilor cu acest titlu.

în temeiul art.274 C.p.c, constatând culpa procesuală a intimatului, instanţa va admite şi cererea având ca obiect plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat, potrivit chitanţei depusă la dosar.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, motivat în termenul legal, recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului B, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea recursului aşa cum a fost formulat, modificarea sentinţei recurate, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantă ca nelegală şi netemeinică.

Recurenta, în dezvoltarea motivelor de recurs, susţine că:

a) instanţa de fond a analizat decizia contestatoarei H., făcând un melanj între aceasta şi actul adiţional care a fost încheiat în aceeaşi zi, prin care pe de o parte s-a dispus reintegrarea acesteia în funcţia de şef de secţie la secţia I Otopeni, ( prin decizia 24 din 31.01.2008), iar pe de altă parte s-a stabilit de comun acord cu contestatoarea, acest acord bilateral fiind concretizat prin încheierea actul adiţional la contractul individual de muncă, o perioadă de probă aşa cum de altfel prevăd disp. art. 31 alin. 1 Codul muncii;

b. Executarea sentinţei civile nr.2062/22.11.2007, s-a făcut prin
decizia 24 din data de 4.01.2008, prin care s-a dispus reintegrarea d-nei
H. N., în funcţia de medic şef de secţie, decizie prin care s-a
aplicat necondiţionat pricipiul resitutio in intergrum, iar din punctul său
de vedere nu poate fi primită susţinerea instanţei de fond cum că acest
principiu nu ar fi fost respectat, încheindu-se actul adiţional la contractul
individual de muncă.

Actul adiţional fost încheiat între două părţi reprezintă voinţa părţilor, de modificare a contractului individual de muncă. Potrivit atr. 17 alin. 4 din c o d u l u i m u n c i i, orice modificare a unui contract individual de muncă impune încheierea unui act adiţional. De altfel contestatoarea nu executase o perioadă de probă obligatorie, aşa cum prevăd disp. legale, întrucât la numirea în funcţie, sub diferite motive nu a fost prezentă la muncă.

c. Decizia de concediere a contestatoarei a fost emisă ca fiind un
act subsecvent acestui act adiţional şi nu ca act subsecvent deciziei 24
din 31.01.2008, prin care s-a dispus punerea în executare a sentinţei civile
nr. 2062/22.11.2007.

d. Există o evidentă contradicţie, între considerentele sentinţei
civile recurate şi dispozitivul acesteia. Astfel, în urma raţionamentului
logico juridic cuprins în considerentele acţiunii civile, instanţa de fond a
ajuns la concluzia că decizia contestată este netemeinică şi nelegală.
Nelegalitatea unei decizii este un motiv de nulitate absolută a acesteia, iar netemeinicia unei decizii a angajatorului este sancţionată prin nulitatea relativă. Considerând că decizia este lovită de nulitate absolută sau de nulitate relativă, instanţa a dispus anularea acesteia.

Instanţa de fond a considerat că la modificarea unui contract individual de muncă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art 31 alin 41, deoarece la reintegrare contestatoarea nu este supusă unei perioade de probă, făcând însă abstracţie de faptul că ce nu-mi este intezis de lege îmi este ingădut. Dacă am aplica raţionamentul instanţei de fond am ajunge la concluzia că în momentul în care există un contract individual de muncă între un angajat şi angajator, având funcţia de portar, în cazul modificării contractului individual de muncă printr-un act adiţional, din funcţia deţinuta în cea de "contabil", nu am avea nevoie de o perioadă de probă întrucât, nu ne-am afla în momentul încheierii contractului individual de muncă.

În motivarea, în drept, a cererii sale de recurs, invocă dispoz. art.304 Cod pr.civilă.

Intimata H. N. a formulat întâmpinare (filele 9 – 14 dosar recurs), prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea, ca legală şi temeinică a hotărârii fondului, invocând apărări de fond la motivele de recurs.

Analizând actele şi lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, prin prisma apărărilor invocate prin întâmpinare, precum şi, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art.304¹ Cod proc. civilă, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art.312 alin.1 Cod proc. civilă, apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:

Întrucât recurentul-intimat INSTITUTUL NAŢIONAL DE GERONTOLOGIE ŞI GERIATRIE „B. B.”, nu a indicat temeiurile juridice ale cererii sale de recurs, invocând doar generic dispoziţiile art.304 C o d u l d e procedură civilă, Curtea, făcând aplicarea dispoziţiilor art.306 al.3 din C o d u l d e procedură civilă, apreciază că dezvoltarea motivelor de fapt invocate, face posibilă încadrarea lor în dispoziţiile art.304 pct. 8 şi pct.9 din C o d u l d e procedură civilă, astfel că va analiza recursul prin prisma acestor temeiuri de drept.

Cât priveşte recursul, Curtea reţine că, aşa cum corect a apreciat prima instanţă, în fapt, angajatorul a dorit să creeze un artificiu prin care să dispună concedierea salariatei, în condiţii mai puţin restrictive, cum sunt cele pe durata perioadei de probă, când nu trebuie respectate procedurile riguroase prevăzute de dispoziţiile imperative ale C o d u l u i m u n c i i (adoptat prin Legea nr.53/2003).

Din notificarea transmisă contestatoarei rezultă că s-a tins la concedierea acesteia pentru necorespundere profesională, fără, însă, a fi respectate dispoziţiile prevăzute de art.61 lit. d, raportat la dispoziţiile art.64 din Codul muncii, astfel că în mod justificat a reţinut prima instanţă că, în cauza de faţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art.31 alin.4¹ din Codul muncii, deoarece, reintegrarea sa în muncă, s-a făcut în temeiul sentinţei civile nr.2062/22.11.2007, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VIII-a (hotărâre judecătorească prin care a fost soluţionat un litigiu anterior dintre aceleaşi părţi), motiv pentru care contestatoarea nu putea fi, în nici un caz, suspusă unei noi perioade de probă.

Ca urmare, în mod corect, instanţa de fond nu a primit (apreciindu-le ca nefondate), apărările institutului recurent-intimat, în sensul că prin actul adiţional s-ar fi modificat felul muncii, prin acordului ambelor părţi. Aceasta întrucât stabilirea unei perioade de probă nu reprezintă o modificare a felului muncii, faţă de intenţia legiuitorului în ce priveşte reglementarea acestei instituţii.

Pentru toate considerentele expuse mai sus, Curtea, apreciază că hotărârea fondului este legală şi temeinică, astfel că o va menţine ca atare.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 312 Cod proc. civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-intimat INSTITUTUL NAŢIONAL DE GERONTOLOGIE ŞI GERIATRIE „B. B.”.

Întrucât recurentul-intimat a căzut în pretenţii, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art.274 Cod proc. civilă, îl va obliga pe acesta să plătească intimatei-contestatoare cheltuielile de judecată efectuate în recurs în valoare de 2.380 lei, reprezentând onorariul de avocat (conform chitanţei fiscale de la fila 17 dosar recurs).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-intimat INSTITUTUL NAŢIONAL DE GERONTOLOGIE ŞI GERIATRIE „B. B.”, împotriva sentinţei civile nr.4883 din data de 12.06.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VIII-a - Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr.10654/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata-contestatoare H. N..

Obligă recurenta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în valoare de 2380 lei.

IREVOCABILĂ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.02.2009.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

E. B. D. E. N. J. O. S.

GREFIER,

D. F. E.

red. M.P. / tehnored. I.G.

2 ex. / 31.03.2009

Jud.fond: N. D.;

N. B. H.