R O M Â N I A CURTEA DE A P E L B R A Ş O V Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie ,de conflicte de muncă şi asigurări sociale Şedinţa publică din 27 octombrie 2009 Completul compus din: PREŞEDINTE (...) (...) (...) Judecător (...) (...) Judecător (...) N. (...) Grefier F. E. Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra recursului formulat de intimata S.C. I. S. S.R.L. Feldioara, împotriva sentinţei civile nr. 961 din data de 03 iunie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l B r a ş o v în dosarul civil nr(...). La apelul nominal făcut în şedinţă publică, la pronunţare, se constată lipsa părţilor. Procedura îndeplinită. Dezbaterile în cauza de faţă au avut loc în şedinţa publică din data de 5.10.2009, când părţile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 12.10.2009, apoi pentru data de 19.10.2009, iar apoi pentru astăzi, 26.10.2009. C U R T E A : Asupra recursului de faţă : Constată că prin sentinţa civilă nr. 961/M/2009, T r i b u n a l u l B r a ş o v a admis în parte acţiunea formulată de contestatorul N. E. T. în contradictoriu cu intimata SC I. S. SRL Feldioara, a anulat notificarea nr.2/09.02.2009 emisă de intimată, a dispus reintegrarea contestatorului în funcţia deţinută în cadrul societatii intimate anterior încetării contractului de munca şi a obligat intimata să achite contestatorului salariile nerealizate, începând cu data încetării contractului de munca, respectiv 23.02.2009, şi până la data reintegrării efective, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflaţie la data plaţii efective, la care se adaugă tichetele de masa aferente aceleiaşi perioade precum şi suma de 15.000 EUR în echivalent lei la data plăţii, reprezentând bonus compensatoriu şi suma de 20.000 lei reprezentând daune morale, cu cheltuieli de judecata în cuantum de 4000 lei Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele : La data de 12.12.2008, între contestator si societatea intimata s-a semnat în limba engleza un act intitulat „Contract de munca”, prin care s-a stabilit numirea acestuia în funcţia de Director Operaţiuni al societatii începând cu data de 01.02.2009. S-a stabilit încheierea contractului pe perioada nedeterminata, o perioada de proba la 6 luni, cu preaviz de 2 săptămâni, achitarea unei compensaţii către angajat de 3 salarii brute, în situaţia in care societatea doreşte sa întrerupă contractul, fără culpa contestatorului, în primii 3 ani de la angajare, iar după cei 3 ani, achitarea unei compensaţii de 6 salarii brute. Ulterior, părţile au încheiat în forma scrisa, în limba româna, contractul individual de munca, ce a fost înregistrat la ITM sub nr.50420/09.02.2009. S-a convenit prestarea activităţii pe durata nedeterminata, începând cu data de 01.02.2009, o perioada de proba de 90 zile, cu preaviz de 20 zile in cazul concedierii si 30 zile in cazul demisiei, acordarea pe lângă salariu, a tichetelor de masa. Prin notificarea nr.2/09.02.2009 emisa de societatea intimata, s-a comunicat contestatorului N. E. T. decizia de încetare a contractului de munca al acestuia nr.147/01.02.2009, începand cu data de 23.02.2009, data situata in cursul perioadei de proba, prin aplicarea dispoziţiilor art.31 alin.41 C. muncii. Potrivit acestui text legal, pe durata sau la sfârşitul perioadei de proba, contractul individual de munca poate înceta numai printr-o notificare scrisa , la iniţiativa oricăreia dintre părţi. Practic, perioada de proba este o clauza de dezicere a contractului individual de munca, justificata G. de precaritatea contractului încheiat si care nu se consolidează decât la expirarea perioadei de proba si numai daca salariatul corespunde profesional postului ori daca acesta este mulţumit de acel post si doreşte continuarea activităţii. De aceea nu este necesara nicio evaluare prealabila a salariatului , aşa cum se solicita in cazul concedierii pentru necorespundere profesionala, insa nimic nu împiedica oricare dintre părti sa sesizeze instanţa de judecata pentru verificarea legalităţii măsurii. Chiar daca notificarea emisa de una din părţi nu trebuie motivata, aceasta trebuie sa fie expresia exercitării cu bune-credinţe a drepturilor, iar in privinţa angajatorului presupune concluzia necorespunderii angajatului pentru postul respectiv. In caz contrar s-ar ajunge la un abuz de drept din partea angajatorului care ar putea înceta contractul după bunul plac, cu inculcarea flagranta a drepturilor angajatului. Deşi contractul de munca nu este definitivat decât la expirarea perioadei de proba, angajatul are dreptul de a fi păstrat in funcţie in situaţia in care s-a constatat in acest interval, corespunderea sa postului. Perioada de proba reprezinta practic probarea, verificarea aptitudinilor profesionale ale angajatului si stabilirea daca acesta corespunde sau nu postului. În speţa, astfel cum rezulta din probele administrate, in primele 5 zile lucrătoare ale perioadei de proba, contestatorul s-a aflat intr-o vizita la o fabrica a societatii din Germania, unde, potrivit programului depus la dosar, acesta a vizitat departamentele care vizau activitatea sa viitoare. Conform fisei postului, directorul de operaţiuni este responsabil de managementul societatii, de managementul resurselor umane, managementul informaţiei si comunicării, managementul strategic si managementul resurselor financiare. S-a menţionat de către intimata in răspunsul la interogatoriu ca in aceasta vizita in Germania a avut loc o verificare a aptitudinilor angajatului, in sensul ca, din partea acestuia se aşteptau, in cadrul discuţiei cu echipa manageriala, propuneri de îmbunătăţire, optimizare si extindere a activităţii societatii. Având in vedere ca angajatul nu a prestat nici măcar o zi activitate efectiva la locul de munca stabilit, respectiv unitatea din Feldioara, iar atribuţiile sale vizează managementul acestei unităţi de producţie, instanţa retine ca practic acestuia nu i s-a dat posibilitatea de a-si demonstra competentele profesionale, existenta cărora se putea stabili doar după desfăşurarea efectiva a activităţii pe care a fost angajat sa o presteze. G. de aceste considerente, instanţa de fond a reţinut ca măsura încetării contractului de munca al contestatorului este una abuziva, motiv pentru care va dispune anularea acesteia. In baza art.78 C. muncii, G. de anularea deciziei, a dispus reintegrarea contestatorului in cadrul societatii precum si obligarea acesteia la plata salariilor nerealizate începând cu data de 23.02.2009 si pana la reintegrarea efectiva, sume ce vor fi reactualizate cu rata inflaţiei la momentul plătii efective. De asemenea, având in vedere ca in contractul individual de munca încheiat de parţi se prevede si acordarea tichetelor de masa, intimata a fost obligata si la acordarea acestora către contestator. Anterior semnării primului contract, intre părţi s-a purtat si o corespondenta electronica, pachetul salarial propus de societate fiind cuprins in mesajul trimis prin posta electronica contestatorului la data de 04.12.2008. In cadrul acestuia se menţionează achitarea unei sume cu titlul de compensare bonus L. Foods, in valoare de 15.000 EUR net. Ulterior, la 05.12.2008, E. M. din partea societatii, a expediat in aceeaşi modalitate, către reprezentantul societatii, un mesaj in care se menţionează ca viitorul angajat a acceptat propunerea salariala, inclusiv plata acestui bonus de 15.000 EUR, de achitat in luna ianuarie 2009 si numai in situaţia in care acesta va începe activitatea la 01.02.2009. Anterior angajării la societatea intimata, contestatorul a ocupat postul de sef departament producţie in cadrul SC L. Foods România SA , iar in privinţa acestei societăţi s-a decis de către conducerea sa închiderea unităţii de producţie din B si mutarea in Bulgaria , pana la data de 31.12.2009. In adresa conducerii către sindicatul angajaţilor s-a menţionat ca la încetarea contractelor din acest motiv, angajaţii vor primi plăti compensatorii, care reprezinta 6 salarii brute lunare pentru cei cu pana la 20 de ani vechime, precum si un bonus de retenţie plătibil la fiecare 3 luni condiţionat de prezenta si realizarea volumelor planificate. Din actul expus anterior, rezulta ca partea contestatoare, daca ar fi rămas angajat la societatea anterioara, ar fi beneficiat la concediere, de masurile de asistenta menţionate si care, raportate la salariul brut avut de aceasta, reprezinta o suma deloc neglijabila. Se explica astfel acordarea către contestator de către intimata a sumei de 15.000 EUR net cu titlul de bonus in compensarea sumelor pe care acesta le-ar fi primit daca ar fi rama in continuare angajatul L.. Având in vedere ca aceasta suma este condiţionata de începerea activităţii in cadrul societatii intimate, si rolul acordării ei, aceea de a determina plecarea in avans a contestatorului, nu exista nicio o raţiune pentru includerea acestei sume, care trebuie plătita in ianuarie 2009, in prevederile contractului individual de munca încheiat, ce reglementează practic raporturile intre parţi începând doar cu data angajării in societate, respectiv 01.02.2009. G. de conţinutul mesajelor electronice transmise, acordul de voinţa al parţilor cu privire la acordarea acestui bonus s-a realizat, astfel ca instanţa a obligat intimata la plata către contestator si a acestei sume, in echivalent lei la data plaţii. Având in vedere modalitatea de a proceda aleasa de societatea contestatoare, instanţa de fond a reţinut ca prin concedierea intempestiva, realizata la o săptămâna după angajare, perioada in care angajatului nu i s-a oferit şansa demonstrării competentelor sale profesionale, acestuia i s-a produs un prejudiciu moral, sens in care a dispus obligarea societatii la plata către acesta a sumei de 20.000 lei cu titlul de daune morale. Restul pretenţiilor constând in daune morale vor fi respinse. Având in vedere ca instanţa a admis in parte petitele formulate in principal, in sensul ca nu a acordat daunele morale in cuantumul solicitat, nu s-a mai impus analiza pititelor subsidiare, ce ar fi presupus si analiza raportului dintre cele doua contracte încheiate de părti. Reţinând culpa procesuala a societatii intimate, instanţa de fond a dispus obligarea acesteia la plata către contestator a sumei de 4000 lei reprezentând cheltuieli de judecata constând in onorariu avocaţial potrivit chitanţei depuse la dosar. Împotriva hotărârii pronunţate de T r i b u n a l u l B r a ş o v a formulat recurs societatea intimată S.C. I. S. S.R.L. Feldioara, iar prin motivele de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 Cod procedură civilă, soluţia atacată este criticată pentru următoarele considerente : Hotărârea nu este motivată în drept în sensul că nu s-a indicat temeiul de drept al nelegalităţii notificării de încetare a raporturilor de muncă dintre părţi şi nici al obligării societăţii la plata sumei de 15.000 Euro şi a daunelor morale în lipsa încheierii unei convenţii în acest sens. De asemenea, în opinia recurentei, soluţia atacată are la bază o eronată interpretare a probelor administrate în cauză. Astfel, instanţa de fond a ignorat înscrisurile încheiate de părţi şi a dat întâietate unor simple presupuse propuneri, dovedite prin mesaje email. Referitor la anularea notificării de încetare a raporturilor de muncă pe motiv că a fost emisă prea devreme, recurenta arată că dispoziţiile legale incidente (art. 31 alin. 4 Codul muncii) nu prevăd astfel de îngrădiri, ceea ce înseamnă că pe durata perioadei de probă se poate dispune încetarea contractului de muncă, chiar din prima zi. Practica şi doctrina judiciară au considerat că aprecierea aptitudinilor profesionale ale salariatului în perioada de probă constituie un atribut exclusiv al angajatorului, iar din probele administrate nu se poate reţine un abuz al societăţii. Prin motivele de recurs se mai invocă faptul că instanţa de fond a dispus reintegrarea angajatorului şi plata salariilor nerealizate în baza art. 78 Codul muncii, confundând încetarea contractului de muncă în perioada de probă cu concedierea. În final, acordarea daunelor morale este apreciată de recurenta ca fiind neîntemeiată şi nemotivată, nearătându-se în nici un fel în ce constă prejudiciul moral suferit de contestator. De asemenea, obligarea societăţii la suma de 15.000 euro este apreciată ca neîntemeiată şi bazată pe presupuse mesaje F., ignorându-se convenţia scrisă încheiată anterior contractului de muncă, prin care nu se prevede o asemenea obligaţie. Recursul societăţii pârâte este fondat în parte, după cum urmează : Motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, nu pot fi reţinute întrucât prin hotărârea atacată s-a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale aplicabile la situaţia de fapt, astfel cum aceasta a fost dovedită prin probatoriul administrat. Astfel, în mod corect prima instanţă a apreciat caracterul abuziv al încetării contractului de muncă determinat de împrejurarea că acesta nu a prestat nici măcar o zi de activitate efectivă la locul de muncă stabilit, respectiv la unitatea din Feldioara şi nici nu i s-a dat ocazia să-şi dovedească abilităţile în îndeplinirea atribuţiilor sale care priveau managementul acestei unităţi de producţie, ceea ce înseamnă că practic nu i s-a dat posibilitatea de a-şi demonstra competenţele profesionale. Ori, legiuitorul a reglementat posibilitatea angajatorului de a angaja un salariat pentru o perioadă de probă, pentru a da posibilitatea verificării aptitudinilor angajatului, iar această posibilitatea legală se constituie şi într-un drept corelativ al angajatului de a-şi dovedi aptitudinile. S. acestui drept al salariatului reprezintă un abuz în exercitarea dreptului de către angajator, ori este de principiu că drepturile recunoscute de lege trebuie exercitate cu bună credinţă şi potrivit scopului în vedere căruia au fost edictate de legiuitor. Temeiul de drept ce stă la baza soluţiei recurate şi reţinut de către instanţa de fond este art. 78 Codul muncii, iar prin aceasta nu s-a realizat o confundare a încetării contractului de muncă în perioada de probă cu concedierea. Codul muncii nu interzice posibilitatea salariatului de a se plânge asupra legalităţii notificării prin care se dispune asupra încetării contractului de muncă în perioada de probă iar o soluţie contrară ar avea drept efect răpirea accesului la justiţie. Prin urmare, curtea reţine că în mod corect s-a dispus anularea notificării nr.2/2009 emisă de intimată şi ca o consecinţă, s-a dispus reintegrarea contestatorului şi plata drepturilor salariale nerealizate. În ceea ce priveşte soluţia de obligare a societăţii la plata sumei de 15000 Euro, curtea reţine că motivele de recurs invocate de recurentă sunt fondate întrucât, această dispoziţie este lipsită de orice temei legal sau convenţional. Într-adevăr, pentru ca societatea să poată fi obligată la această sumă era necesar ca reclamantul să facă dovada existenţei unei convenţii cu privire la această obligaţie şi, întrucât este vorba de o sumă mai mare de 250 lei, potrivit art. 1191 alin. 1 Cod civil, dovada unui asemenea act juridic nu se poate face decât prin act autentic sau act sub semnătură privată. În speţă nu s-a făcut o asemenea dovadă ci dimpotrivă, din contractul de muncă încheiat de părţi la data de 1.02.2009 nu rezultă ca părţile să se fi înţeles asupra unei asemenea obligaţii. Ori, potrivit art. 1191 alin. 2 Cod civil, nu se poate dovedi cu martori „în contra sau peste” ceea ce cuprinde convenţia părţilor, „nici despre ceea ce se pretinde că s-ar fi zis înaintea, la timpul sau în urma confecţionării actului, chiar cu privire la o sumă sau valoare ce nu depăşeşte 250 lei”, întrucât există prezumţia că înscrisul (autentic sau sub semnătură privată) cuprinde ultima manifestare de voinţă a părţilor cu privire la înţelegerile anterioare. De asemenea, curtea reţine că este întemeiat şi motivul de recurs referitor la plata daunelor morale de 20.000 lei întrucât acordarea salariilor de care reclamantul ar fi beneficiat reprezintă o reparaţie suficientă şi echitabilă faţă de prejudiciul produs ca urmare a abuzului săvârşit de societate cu privire la dispoziţia de încetare a raportului de muncă pe perioada de probă. Reclamantul nu a făcut nici o dovadă că a suferit un prejudiciu moral, iar soluţia atacată nu este motivată sub aspectul conţinutului acestui prejudiciu. Faţă de aceste considerente, în baza art. 312 Cod procedură civilă, recursul societăţii pârâte va fi admis în parte conform dispozitivului prezentei. Pentru aceste motive, În numele legii, D E C I D E : Admite în parte recursul formulat de recurenta I. S. SRL Feldioara, împotriva sentinţei civile nr. 961/M/2009 a T r i b u n a l u l u i B r a ş o v pe care o modifică în parte în sensul că : Respinge pretenţiile contestatorului privind plata sumei de 15.000 Euro şi plata sumei de 20.000 lei daune morale. Menţine restul dispoziţiilor. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27.X.2009. Preşedinte, (...) (...) (...) Judecător, (...) (...) Judecător, (...) N. (...) Grefier, F. E. Red.C.Ş./20.11.2009 Tehnoredact.E.P./26.11.2009/ 5 ex. Jud. fond N. G., M. E.
Litigiu de munca. Contestatie decizie de concediere. Recurs
Hotararea nr. 1283/M din data 2009-10-27
Pronuntata de Curtea de Apel Brasov