• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00


Litigiu de munca. Contestatie decizie de concediere. Recurs

Hotararea nr. 5043R din data 2009-07-07
Pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti

  • R O M A N I A -

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

DOSAR NR(...)

Format vechi nr.3536/2009

SECŢIA A VII A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND

CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia Civilă Nr.5043/R

Şedinţa publică din data de 07 iulie 2009

Curtea compusă din:

PRESEDINTE (...) (...) (...)

JUDECĂTOR (...) (...) (...)

JUDECĂTOR (...) (...)

GREFIER D. N.

 

Pe rol fiind soluţionarea recursului declarat de către recurentul-contestator E. B. D. împotriva sentinţei civile nr.2371 din data de 20.03.2009, pronunţate de către T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr.962/3/LM/2009 în contradictoriu cu intimata SC I - E. Internaţional SRL - având ca obiect “contestaţie decizie concediere”.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns: recurentul-contestator E. B. D. prin apărător d-nul avocat E. J. E. cu împuternicire avocaţială de reprezentare ataşată la fila 10 dosar recurs emisă în baza contractului de asistenţă juridică nr.573 din 06.07.2009 şi intimata SC I - E. Internaţional SRL prin apărător d-na avocat E. B. N. cu împuternicire avocaţială de reprezentare ataşată la fila 11 dosar recurs emisă în baza contractului de asistenţă juridică nr.(...) din data de 01.07.2009.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care,

Intimata SC I - E. Internaţional SRL prin avocat, având cuvântul, arată că înţelege să invoce excepţia tardivităţii declarării recursului, motivat de faptul că în cauză termenul de 10 zile prevăzut de Legea nr.168/1999 nu a fost respectat de către recurentul-contestator, având în vedere faptul că hotărârea atacată a fost comunicată părţii recurente la data de 28.04.2009 iar cererea de recurs a fost introdusă la data de 11.05.2009.

Curtea, după deliberare, constată că ultima zi de declarare a recursului s-a împlinit la data de 11.05.2009, iar recurentul-contestator a formulat recurs pe care l-a depus la data de 09.05.2009, astfel încât recursul este formulat în termenul legal, motiv pentru care respinge excepţia tardivităţii invocată oral la acest termen de către intimata SC I - E. Internaţional SRL prin avocat.

Intimata SC I - E. Internaţional SRL prin avocat depune la dosar întâmpinare la motivele de recurs formulate în cauză, un exemplar al acesteia fiind comunicat şi recurentului-contestator E. B. D. prin avocat.

Curtea, pentru a da posibilitate recurentului-contestator să ia cunoştinţă de conţinutul apărărilor formulate pe cale de întâmpinare, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.

La reluarea pricinii la a doua strigare, părţile prezente, întrebate fiind, arată că nu mai au cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepţii de invocat sau înscrisuri noi de ataşat.

Curtea constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul părţilor prezente în susţinerea, respectiv combaterea motivelor de recurs formulate în cauză.

Recurentul-contestator E. B. D. prin avocat, având cuvântul, solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi motivat în scris, modificarea în tot a hotărârii judecătoreşti recurate, întrucât din întreg materialul probator administrat în cauză rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că instanţa de fond a pronunţat o soluţie interpretând greşit dispoziţiile C o d u l u i m u n c i i, în speţă dispoziţiile art. 31 alin.(4), raportat la decizia contestată, în sensul că intimata nu putea să dispună concedierea printr-o simplă notificare, nemotivată, având în vedere prevederile art. L lit.”b” din contractul individual de muncă, care stipulează fără niciun dubiu că în cazul concedierii există o perioadă de preaviz de 30 de zile lucrătoare, conform Legii nr.53/2003.

În atare situaţie, solicită a se constata faptul că prin întâmpinarea depusă la termenul de azi, se face vorbire de existenţa unui preaviz de 15 zile, ori, având în vedere dispoziţiile art. 731 Codul muncii, perioada de preaviz nu poate fi mai mică de 15 zile, cu atât mai mult cu cât între părţi, convenţia a fost ca în cazul concedierii perioada să fie de 30 de zile lucrătoare.

Referitor la celelalte aspecte, recurentul-contestator prin avocat, având cuvântul, solicită a se constata că în cauză persoana care a semnat decizia de desfacere a contractului individual de muncă al contestatorului nu a făcut dovada calităţii de reprezentant al societăţii intimate.

Faţă de aceste considerente, recurentul-contestator prin avocat concluzionează în sensul admiterii recursului, modificării în tot a sentinţei civile recurate, iar reţinând cauza spre rejudecare, în baza probatoriului administrat, să se admită contestaţia aşa cum a fost formulată şi motivată în scris, cu consecinţa constatării nulităţii absolute a deciziei emise de către societatea intimată.

Fără cheltuieli de judecată.

Intimata SC I - E. Internaţional SRL prin avocat, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de către recurentul-contestator E. D. B., menţinerea hotărârii judecătoreşti recurate pronunţate de către instanţa de fond, ca fiind temeinică şi legală, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.

Astfel, solicită ca în cauză să se constate că recurentul-contestator nu face nicio referire la actul adiţional încheiat prin care s-a prevăzut perioada de probă de 90 de zile, act care are putere de lege între părţi, în sensul art.969 Cod civil şi al cărui regim juridic guvernează instituţia perioadei de probă de 90 de zile, pe deplin aplicabile contestatorului.

Aşa fiind, raportat la perioada de probă în care se afla contestatorul, concedierea putea fi dispusă numai printr-o simplă notificare, întrucât angajatorul nu a dispus o concediere a salariatului în baza dispoziţiilor art. 61 lit. „a” Codul muncii şi nici în baza dispoziţiilor art.61 lit.”d” Codul muncii, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.

Faţă de aceste considerente, faţă de cele dezvoltate pe larg în cuprinsul întâmpinării, intimata, prin avocat, concluzionează în sensul respingerii recursului, cu consecinţa menţinerii hotărârii judecătoreşti recurate, ca fiind temeinică şi legală.

Cu cheltuieli de judecată.

Curtea declară închise dezbaterile potrivit dispoziţiilor art. 150 Cod proc. civ. şi reţine cauza spre soluţionare.

C U R T E A,

 

Asupra recursului civil de faţă constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.2371/20.03.2009 pronunţată în dosarul nr(...), T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale a respins contestaţia formulată de contestatorul E. B. D. în contradictoriu cu intimata SC l-E. INTERNATIONAL SRL, ca neîntemeiată.

În considerente a reţinut că prin decizia nr.375/2.12.2008 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă nr.2119/10.09.2007, completat cu actul adiţional nr.2, ce prevede o perioadă de probă de 90 de zil, începând cu data de 01.11.2008, potrivit art.31 alin.4 din Codul muncii.

La încetarea raporturilor de muncă se precizează că s-a avut în vedere atitudinea contestatorului de instigare a colectivului împotriva conducerii societăţii.

Contestatorul, în baza contractului individual de muncă înregistrat la data de 10.09.2007, a fost salariatul intimatei începând cu data de 03.09.2007.

Părţile, prin actul adiţional nr.2 au introdus la lit. I) alte cauze pct. a) potrivit căruia perioada de probă este de 90 de zile.

De asemenea, s-a precizat că actul adiţional îşi produce efecte începând cu data de 01.11.2008.

Decizia a fost emisă la data de 2.12.2008, înăuntrul perioadei de probă de 90 de zile negociate şi stabilite de părţi.

Prevederile din actul adiţional constituie convenţia părţilor în sensul prevederilor art.969 Cod civil şi are putere de lege între acestea.

Actul adiţional este semnat de către contestator, aspect din care rezultă că şi-a dat consimţământul la încheierea acestuia.

Împrejurarea că salariatul nu a lecturat în prealabil actul adiţional nu constituie motiv de nulitate a acestui act în raport de prevederile art.948 Codul civil.

Obligaţia de informare a angajatorului se consideră îndeplinită de către acesta în momentul semnării contractului individual de muncă sau a actului adiţional după caz, conform prevederilor a art.17 alin.1 pct.1 din Codul muncii.

S-a constatat că angajatorul nu a încălcat prevederile art.17 din Codul muncii, potrivit cărora îi revenea obligaţia de a-l informa pe salariat cu privire la elementele pe care urmează să le conţină actul adiţional.

Încetarea raporturilor de muncă în baza art.31 alin.4 din Codul muncii poate avea loc printr-o simplă notificare care nu trebuie motivată.

Angajatorul a indicat temeiul de drept şi a precizat că încetarea raporturilor de muncă s-a dispus în raport de perioada de probă stipulată în actul adiţional nr.2 la contractul individual de muncă.

Referirea la comportamentul contestatorului din conţinutul deciziei se poate interpreta ca fiind o motivare a deciziei emise.

Instanţa a constatat că angajatorul nu a dispus o concediere a salariatului în baza art.61 lit. a) din Codul muncii, astfel că nu se impunea efectuarea cercetării disciplinare prealabile şi nici în baza art.61 lit. d) din Codul muncii invocat de către contestator referitor la necorespunderea profesională a salariatului pentru a fi necesară îndeplinirea condiţiilor precizate în art.63 pct.2 din Codul muncii.

Faţă de motivarea expusă, s-a dispus respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată, formulată împotriva deciziei nr. 375/2008.

În raport de soluţia adoptată de instanţă asupra capătului principal al acţiunii, s-au respins, ca neîntemeiate, şi capetele de cerere accesorii, având în vedere şi prevederile art. 78 din Codul muncii.

S-a lua act că intimata nu solicită cheltuieli de judecată, faţă de precizarea expresă a apărătorului acesteia din şedinţa publică din 20.03.2009.

Împotriva sus-menţionatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs E. B. D., înregistrat pe rolul Curţii de A P E L B U C U R E Ş T I – Secţia a VII a Civilă şi pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale sub nr(...).

În susţinerea recursului a arătat că instanţa de fond, conform dispoziţiilor art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, a interpretat greşit prevederile C o d u l u i m u n c i i, în speţă dispoziţiile art.31 alin. 4 raportate la decizia contestată, în sensul că intimata angajatoare nu putea să dispună concedierea printr-o simplă notificare, nemotivată, având în vedere prevederile art. 61 lit. b) care stipulează fără nici un dubiu că în cazul concedierii există o perioadă de preaviz de 30 zile lucrătoare.

Actul adiţional nr.2 încheiat la data de 03.11.2008, chiar dacă este considerat încheiat în condiţii legale, nu anulează în nici un fel o convenţie legal semnată de părţi, în sensul acordării unui preaviz de 30 zile, perioadă în care contestatorul putea să îşi asigure un nou loc de muncă, chiar dacă motivul încetării raporturilor de muncă ar fi fost de natură disciplinară, aşa cum este motivat prin decizia contestată şi reţinut ca atare în considerentele sentinţei recurate.

Rezultă, fără tăgadă, că intimata a încălcat dispoziţiile contractului individual de muncă, dispoziţiile art.61 lit. a) din Codul muncii, care impunea efectuarea cercetării disciplinare prealabile, cu atât mai mult cu cât abaterea la care face referire intimata a fost consumată în perioada executării concediului legal de odihnă şi nu avea legătură cu noua promovare a recurentului sau cu atitudinea ostilă faţă de conducerea firmei.

Aşa cum rezultă din materialul probator administrat la instanţa de fond, intimata în mod greşit a precizat că decizia de încetare a raporturilor de muncă contestată a fost motivată pe dispoziţiile art.31 alin.4 din Codul muncii, dacă există chiar recunoaşterea angajatorului că aceasta are la bază "atitudinea contestatorului de instigare a colectivului împotriva conducerii societăţii".

Oare, "atitudinea contestatorului de instigare a colectivului împotriva conducerii societăţii" nu reprezintă abatere disciplinară? Nu trebuia cercetată disciplinar o asemenea atitudine?

În mod greşit instanţa de fond a interpretat dispoziţiile legale cu privire la aplicarea prevederilor referitoare la faptul că în speţa de faţă nu se impunea efectuarea de angajator a cercetării disciplinare prealabile şi acordarea, potrivit convenţiei dintre părţi, a unui preaviz de 30 zile lucrătoare, indiferent de faptul că a existat o perioadă de probă acordată cu ocazia numirii în noua funcţie, motivat şi de faptul că părţile se aflau în exercitarea unui contract individual de muncă încheiat sub nr.2119/10.09.2007.

Dacă recurentul nu corespundea din punct de vedere profesional, nu era promovat în funcţia de MANAGER PROIECTE INFORMATICE cod D. (...), cu acelaşi salariu, cu menţiunea aplicării dispoziţiilor art.65 alin 1 din Codul muncii, data de 01.11.2008.

Mai mult, instanţa de fond nu a consemnat şi susţinerea recurentului în cuvântul acordat, după pretinsa încetare a cercetării judecătoreşti (care nu a avut loc), asupra faptului că decizia contestată a fost semnată de o persoană fără a avea calitatea să efectueze operaţiuni legale de angajare a personalului firmei.

Nu au putut exista consemnări nici cel puţin în caietul grefierului, motivat de faptul că în chiar momentul dezbaterilor a existat o E. de energie electrică, iar în sala de şedinţe nu a existat altă sursă de energie electrică sau naturală care să poată permite consemnările prezentate de părţi, dar judecarea pricinii a continuat.

Faţă de cele prezentate mai sus, şi în raport cu probatoriile administrate sau care se vor administra, recurentul solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi solicită ca prin decizia ce se va pronunţa se desfiinţeze în totalitate decizia recurată, iar reţinând cauza spre rejudecare, în baza probatoriilor ce se vor administra, să se admită contestaţia aşa cum a fost formulată, să se constate nulitatea absolută, nelegalitatea şi netemeinicia acesteia şi instanţa să dispună reîncadrarea recurentului pe postul care l-a deţinut;

- să oblige angajatorul să îi plătească salariul cuvenit de la data la care nu a mai fost primit la locul de muncă şi până la reîncadrarea recurentului;

- să oblige angajatorul la plata cheltuielilor de judecată.

Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că acesta este nefondat.

Într-adevăr, în mod legal şi temeinic, întemeiat pe menţiunea expresă şi neechivocă a deciziei contestate, a statuat prima instanţă că în speţă nu este vorba despre concediere motivată pe vreuna din situaţiile prevăzute de art. 61, 65 sau 66 din Codul muncii, pentru a se da eficienţă exigenţelor legii referitoare la cercetarea prealabilă sau acordarea unui termen de preaviz, ci despre încetarea contractului individual de muncă în temeiul art. 31 alin. 41 din legea nr. 53/2003, adică în baza unei notificări scrise, în cursul sau la sfârşitul perioadei de probă, la iniţiativa oricăreia E. părţi.

Faptul că angajatorul a şi explicat de ce notifică în sensul încetării contractului individual de muncă, salariatul aflat în perioada de probă, nu transformă decizia într-una de concediere disciplinară, de vreme ce temeiul ei a fost specificat expres ca aflându-se în prevederile art. 31 alin. 41, pentru care este îndeplinită întocmai ipoteza în speţă, diligenţa angajatorului, care şi-a motivat opţiunea, deşi nu avea o atare obligaţie, dispunând de aprecierea de a notifica încetarea, neputându-se utiliza în contra voinţei lui clare şi neechivoce.

Sub aceste aspecte, sunt nepertinente motivele din recurs referitoare la corespunderea profesională, respectiv la caracterul de abatere disciplinară al faptei reţinute în cuprinsul deciziei, angajatorul fiind cel care dispune de prerogativa disciplinară, nefiind obligat s-o exercite, după cum avea şi posibilitatea de a notifica încetarea, în temeiul art. 31 alin. 41 din Codul muncii, de care a făcut uz în cauză.

Cât priveşte calitatea celui care a semnat decizia, se constată că acesta este reprezentantul legal, împuternicit să exprime valabil voinţa societăţii, care, de altfel, a încheiat în numele acesteia şi contractul individual de muncă cu reclamantul.

În consecinţă, în aplicarea art. 312 alin. 1 C. pr. civ., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat, precum şi cererea intimatei de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată, nefiind făcută dovada avansării vreunora în recurs.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

 

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-contestator E. B. D. împotriva sentinţei civile nr.2371 din data de 20.03.2009, pronunţate de către T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr.962/3/LM/2009 în contradictoriu cu intimata SC I - E. Internaţional SRL.

Respinge cererea de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 07.07. 2009.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

(...) (...) (...) (...) (...) (...) (...) (...)

 

GREFIER

D. N.

 

Red.J.

Tehnored.C.P.

2 EX./01.09.2009

Jud. fond :A.P

M.Z

Toate spetele


Sus ↑