DOSAR NR(...) R O M Â N I A CURTEA DE A P E L B A C Ă U SECŢIA CIVILĂ, MINORI ŞI FAMILIE CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE DECIZIA CIVILĂ NR.776 ŞEDINŢA PUBLICĂ D(...)P. 2008 PREŞEDINTE - (...) (...) - judecător - (...) (...) - judecător - (...) (...) – judecător GREFIER - N. POLITIC &&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&& La ordine a venit spre soluţionare recursul civil formulat de recurenta-pârâtă S.C. T. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr.399 din 20.05.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l B a c ă u în dosarul nr(...). La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă consilier juridic B. E. pentru recurenta-pârâtă S.C. T. S.R.L. şi intimata-reclamantă H. D.-B. asistată de av.T. E. I. Procedura de citare a fost legal îndeplinită. S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care : Consilier juridic B. E. depune la dosarul cauzei răspuns de la Î.C.C.J., certificat de soluţie din care rezultă doar stabilirea termenului pentru strămutare, nefiind stabilită suspendarea prezentei cauze şi probe de la I.T.M. N şi I, unde a lucrat intimata. I se înmânează un exemplar după acte apărătoarei intimatei-reclamante. Avocat T. E. I pentru intimata-reclamantă arată că se opune probelor depuse de reprezentantul recurentei şi depune la dosarul cauzei copia contractului individual de muncă cum a fost semnat de contestatoare. Instanţa respinge cererea privind probatoriul formulat de reprezentantul recurentei, nefiind pertinentă cauzei, şi faţă de faptul că din certificatul emis de Î.C.C.J. (fl.32 dosar) nu rezultă suspendarea cauzei până la soluţionarea cererii de strămutare, potrivit art.40 (2) Cod procedură civilă, având în vedere natura litigiului – litigiu de muncă, respinge cererea de suspendare a prezentei cauze şi constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond. Consilier juridic B. E. având cuvântul pe fond pentru recurentul-pârât S.C. Staro S.R.L. solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat. Avocat T. E. I având cuvântul pe fond pentru intimata-reclamantă H. D.-B. solicită respingerea ca nefondat. Arată că decizia de concediere este nelegală şi netemeinică. Mai arată că pe contract există o singură semnătură a contestatoarei. În concluzie solicită respingerea recursului ca nefondat cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, sens în care depune chitanţă la dosarul cauzei. S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare. C U R T E A - deliberând - Asupra recursului civil de faţă constată următoarele : Prin sentinţa civilă nr.399/20.05.2008, T r i b u n a l u l B a c ă u a admis acţiunea formulată de H. D. B. în contradictoriu cu S.C. Staro S.R.L. P N. S-a constatat nulitatea deciziei nr. 1653/04.10.2007. S-a dispus reintegrarea contestatoarei în funcţia avută. A fost obligată intimata să plătească contestatoarei salariile indexate , majorate şi reactualizate precum şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data desfacerii contractului şi până la data reintegrării contestatoarei precum şi tichetele de masă calculate potrivit Legii 142/1998 şi contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anul 2005-2006. A fost obligată intimata să plătească toate contribuţiile şi impozitele aflate în sarcina sa precum şi să efectueze menţiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al contestatoarei. Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut următoarele : Prin decizia nr. 1653/04.10.2007 emisă de pârâta SC T. SRL s-a dispus în baza art. 31 al. 4 1 din Codul muncii încetarea contractului individual de muncă al reclamantei H. D. B., avându-se în vedere notificarea nr. 1652/04.10.2007 din care a rezultat că reclamanta, absolvent debutant, s-a dovedit a fi necorespunzătoare în perioada de probă 14.08.-03.10.2007. Din motivarea în fapt şi în drept rezultă că SC T. SRL a dispus încetarea contractului de muncă în condiţiile prevăzute de Codul muncii pentru perioada de probă şi a făcut aplicarea prevederilor art. 31 al. 41 Codul muncii potrivit cărora pe durata sau la sfârşitul perioadei de probă contractul individual de muncă poate înceta numai printr-o notificare scrisă, la iniţiativa oricăreia dintre părţi. La dosar s-a depus contractul individual de muncă al reclamantei înregistrat la I.T.M. N sub nr. 74951/23.08.2007 ( fila 12 dosar fond) din care rezultă că perioada de probă este de 90 de zile. Probatoriile administrate, au confirmat susţinerile reclamantei în sensul că iniţial contractul individual de muncă s-a încheiat pentru o perioadă de probă de 5 zile iar reclamanta l-a semnat în această formă după care, înainte de a fi înaintat la I.T.M. N, în contract s-a trecut o perioadă de probă de 90 de zile. Potrivit art. 41 al. 1 Codul muncii contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părţilor. Din analiza probelor dosarului a rezultat că pârâta nu a făcut dovada existenţei consimţământului obligatoriu al reclamantei la modificarea contractului individual de muncă şi îndeplinirii obligaţiei de informare a reclamantei în termenul precizat de art. 17 al. 4 Codul muncii cu privire la modificarea perioadei de probă. Neinformarea reclamantei anterior modificării contractului individual de muncă cu privire la perioada de probă duce potrivit art. 32 al. 3 C o d u l M u n c i i la decăderea angajatorului din dreptul de a verifica aptitudinile reclamantei printr-o asemenea modalitate respectiv prin perioada de probă şi prin urmare este exclusă procedura încetării contractului individual de muncă în baza art. 31 al. 4 1 Codul muncii numai printr-o notificare scrisă la iniţiativa oricăreia dintre părţi. Împotriva acestei hotărâri în termen legal şi motivat intimata S.C. Staro S.R.L. P N a formulat prezentul recurs. În motivare se arată că sentinţa este netemeinică şi nelegală, deoarece prima instanţă a reţinut în mod eronat lipsa acordului reclamantei în legătură cu durata perioadei de probă stabilită prin contractul individual de muncă, contract înregistrat ca atare la I.T.M. Intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Curtea, potrivit dispoziţiilor art.3041 Cod procedură civilă analizând recursul, reţine următoarele : Prima instanţă a pronunţat o soluţie legală şi temeinică, având în vedere dispoziţiile art.32 alin.3 şi 31 alin.41 Codul muncii. Astfel susţinerile recurentei intimate potrivit cărora a avut loc o modificare a perioadei de probă trecută în contract, prin acordul părţilor nu pot fi reţinute. Din actele depuse, copii ale contractului individual de muncă (fl.33, f.56), rezultă cu certitudine modificări ale acestuia cu referire strictă la durata perioadei de probă, din care nu rezultă cu certitudine acordul părţilor. Într-adevăr, perioada de probă reprezintă o clauză de dezicere, consacrată legal. Este evident însă că exercitarea acestui drept discreţionar nu poate degenera într-un abuz. Astfel prima instanţă a reţinut că s-a probat caracterul culpabil al actului unilateral al desistării de contract în ceea ce o priveşte pe recurenta intimată. Faţă de acestea, Curtea potrivit art.312 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat. În temeiul art.274 Cod procedură civilă, va fi obligată recurenta ca parte aflată în culpă procesuală la plata cheltuielilor de judecată suportate de intimata reclamantă, reprezentând onorar avocat. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E : Respinge ca nefondat recursul civil formulat de recurenta-pârâtă S.C. T. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr.399 din 20.05.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l B a c ă u în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata-reclamantă H. (...)-B.. Obligă recurenta să plătească intimatei 500 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 29.10.2008. PREŞEDINTE, JUDECĂTORI, (...) (...) (...) (...) (...) (...) GREFIER, N. POLITIC Red.s.N. P.M./B. G. Red.d.r.N.Ţ. Tehnored.M.P./2 ex. 21/24.11.2008
Contestatie decizie de concediere. Recurs
Hotararea nr. 776 din data 2008-10-29
Pronuntata de Curtea de Apel Bacau