Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C O N S T A N Ţ A

SECŢIA CIVILĂ, MINORI ŞI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 713/CM

Şedinţa publică de la 02 decembrie 2009

Completul specializat pentru cauze privind

Conflicte de muncă şi asigurări sociale

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Grefier (...) (...)

Pe rol, soluţionarea recursului civil formulat de recurenta pârâtă (...) D. F. E., cu sediul în C,(...), .1, împotriva sentinţei civile nr.424/27.03.2009 pronunţate de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata reclamantă H. N. E., domiciliată în C,(...), (...) .A, .5, având ca obiect contestaţie decizie de concediere.

Dezbaterile asupra recursului au avut loc în şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2009, susţinerile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanţa, pentru a da posibilitate apărătorului intimatei reclamante să studieze conţinutul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei şi pentru a formula concluzii scrise, a amânat pronunţarea asupra cauzei la data de 02 decembrie 2009, când a dat următoarea soluţie:

C U R T E A

Cu privire la recursul civil de faţă, Curtea reţine următoarele:

Asupra prezentei acţiuni, constată:

Reclamanta H. N. E. a chemat în judecată pe pârâta S.C. D. F. E. C, solicitând pe calea contestaţiei constatarea nulităţii deciziei nr. 1/5.12.2008 prin care s-a hotărât încetarea contractului individual de muncă pe temeiul art. 31 alin. 4¹ Codul muncii, reintegrarea pe funcţia deţinută, plata drepturilor salariale neachitate până la reintegrarea efectivă.

S-a solicitat, în subsidiar, să fie obligată societatea pârâtă la plata drepturilor aferente perioadei 24.04.2008 – 29.09.2008, în cuantum de 5 salarii brute conform contractului de muncă, a celor 12 salarii brute conform clauzei cuprinse în lit. e din contract, precum şi la 5% din valoarea primului proiect care se va încheia prin accesare de fonduri europene.

Reclamanta a contestat decizia de concediere pe faptul că temeiul în drept consemnat este cel dat de art. 31 alin. 4¹ Codul muncii, când în realitate acesta urma a fi art. 65 Codul muncii, în condiţiile în care nu se mai putea afla demult în perioada de probă reglementată de lege. S-a apreciat că această măsură a fost luată pentru ca fostul salariat să nu mai poată pretinde drepturile legale rezultate în urma situaţiei concedierii pentru motive care nu ţin de persoana angajatului.

A fost invocată, totodată, încălcarea normelor referitoare la acordarea dreptului la preaviz ( art. 73 Codul muncii ), precum şi neîndeplinirea de către angajator a obligaţiilor privitoare la propunerea de alte locuri de muncă vacante în unitate şi de solicitarea sprijinului Agenţiei Teritoriale de Ocupare a Forţei de Muncă, pentru redistribuirea salariatului pe piaţa forţei de muncă.

S-a apreciat că în practică s-a reţinut că obligaţia de a notifica proiectul de concediere acestei Agenţii este prealabilă desfacerii contractului, astfel încât omisiunea de a o aduce la îndeplinire atrage nulitatea măsurii.

S-a solicitat, totodată, să se constate dacă decizia îndeplineşte condiţiile de legalitate prin prisma prevederilor art. 268 Codul muncii – sub aspectul dispoziţiilor cu caracter obligatoriu pe care trebuie să le conţină.

Prin precizările formulate la prima zi de înfăţişare, reclamanta a arătat că înţelege să solicite să se constate că în perioada 24.04.2008 – 29.09.2008 a avut contract individual de muncă la societatea pârâtă, fără ca acesta să fie încheiat în formă scrisă, fiind incidente astfel prevederile art. 16 alin. 2 Codul muncii.

Prin sentinţa civilă nr.424/27.03.2009 T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a a admis în parte acţiunea reclamantei.

A anulat decizia nr. 1/5.12.2008 şi oblică societatea pârâtă să plătească reclamantei despăgubiri echivalente cu salariul de care ar fi beneficiat de la data de 5.12.2008 şi până la emiterea unei noi decizii privind încetarea raporturilor de muncă.

A respins ca nefondată acţiunea cât priveşte constatarea existenţei raporturilor de muncă pe perioada 24.04.2008-29.09.2008, plata drepturilor salariale cuvenite pentru această perioadă şi plata contribuţiilor la buget aferente aceleiaşi perioade.

A respins ca nefondată acţiunea sub aspectul plăţii de indemnizaţii şi compensaţii pentru clauza de neconcurenţă, precum şi al pretenţiilor privind 5% din valoarea de proiect.

S-a luat act de renunţarea la judecata capătului de cerere privind reintegrarea în muncă.

Pentru a dispune astfel instanţa de fond a reţinut următoarele:

Între S.C. D. F. E. S.R.L. C, în calitate de angajator şi H. N. E., în calitate de salariat, a fost încheiat în formă scrisă contractul individual de muncă înregistrat la ITM C sub nr. (...)/16.10.2008.

Potrivit acestui înscris, reclamanta a îndeplinit, de la data de 29.09.2008, funcţia de manager de proiect conform C.O.R., cu normă de 8 ore /zi, 40 ore/ săptămână, având un salariu de bază lunar brut de 3.128 lei.

Susţinerile reclamantei au vizat existenţa unor raporturi de muncă în formă nescrisă începând cu 24.04.2008, însă probele administrate au infirmat aceste susţineri.

Societatea comercială a fost înfiinţată conform legii în cursul lunii iulie 2008, primind număr de înregistrare la Registrul Comerţului la 11.07.2008 Astfel, pârâta a dobândit personalitate juridică la data menţionată, însă având în vedere dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 31/1990 r., potrivit cu care fondatorii sunt răspunzători faţă de terţi cât priveşte valabilitatea operaţiunilor încheiate în contul societăţii înainte de constituire, a fost analizat aspectul existenţei unor raporturi de muncă în formă nescrisă.

Declaraţiile testimoniale au infirmat aceste susţineri, fiind probat punctul de vedere al pârâtei conform cu care între părţi au existat relaţii de colaborare, remunerate.

S-a reţinut că deşi înscrisurile depuse probează că reclamanta a lucrat în folosul acestei persoane juridice înainte de constituirea ei, pe baza instrucţiunilor şi discuţiilor purtate cu administratorul H., activitatea desfăşurată nu a implicat din partea nici uneia dintre părţi o convenţie la acea dată, în sensul stabilirii unor raporturi de muncă, ci doar al colaborării pentru viitoarea societate care urma a fi constituită în România. Pentru aceste motive au fost respinse pretenţiile privind recunoaşterea existenţei unor asemenea raporturi în perioada 24.04.2008 – 29.09.2008, ca nefondată, cât şi capătul de cerere referitor la plata drepturilor salariale cuvenite şi plata contribuţiilor la buget aferente aceleiaşi perioade.

Cu privire la decizia nr. 1/5.12.2008, au fost reţinute următoarele considerente:

Prin decizia menţionată s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantei pe temeiul art. 31 alin. 4¹ Codul muncii.

Conform acestui text, pe durata sau la sfârşitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta numai printr-o notificare scrisă, la iniţiativa oricăreia dintre părţi.

Acest text a fost justificat de către pârâtul angajator pentru a înceta în această modalitate raporturile de muncă încheiate la 29.09.2008, întrucât în contractul individual de muncă semnat fusese inclusă o clauză conform căreia perioada de probă este de 3 luni ( fila 9 ).

Decizia emisă este, însă, nelegală, iar încălcarea legii rezultă din faptul că norma convenţională pe care s-a fundamentat contravine, la rândul ei, legii.

Astfel, prevederile art. 31 alin. 4¹ c o d u l m u n c i i urmează a fi interpretate sistemic şi teleologic prin raportarea la prevederile art. 31 alin. 1 Codul muncii, care arată că: ,,pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului individual de muncă se poate stabili o perioadă de probă de cel mult 30 de zile calendaristice pentru funcţiile de execuţie şi de cel mult 90 de zile calendaristice pentru funcţiile de conducere’’.

Clauza instituită prin contractul individual de muncă a fost, aşadar, contrară legii, fiind stabilită cu încălcarea prevederii privitoare la stabilirea limitei maxime a perioadei de probă, pentru funcţia de conducere ( manager proiect ) aceasta fiind de 90 de zile, motiv pentru care decizia a fost dată cu încălcarea legii.

Societatea pârâtă – deşi a invocat prin întâmpinare superficialitatea şi nepriceperea reclamantei în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu – nu a adus nici o probă care să confirme că, în urma delegării unor atribuţii reclamantei, specifice postului ocupat, aceasta nu a reuşit să le aducă la îndeplinire ori că, prin activitatea desfăşurată, fostul salariat i-a prejudiciat interesele.

În absenţa unor asemenea probe, măsura apare ca abuzivă şi neîntemeiată, de natura unei concedieri neconforme prevederilor C o d u l u i m u n c i i, motiv pentru care – pe acest capăt de cerere – a fost admisă.

În raport de disp. art. 78 alin. 1 Codul muncii, instanţa a dispus obligarea societăţii la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate şi majorate la care ar fi avut dreptul, de la data încetării raporturilor de muncă conform deciziei contestate ( 5.12.2008 ) şi până la emiterea noii decizii de încetare a raporturilor de muncă – având în vedere că fostul salariat nu a mai dorit reintegrarea în acelaşi post.

În temeiul art. 78 alin. 2 Codul muncii, s-a luat act de renunţarea reclamantei la capătul de cerere privitor la reintegrarea pe funcţia deţinută în cadrul societăţii, reţinându-se că pe parcursul procesului s-a făcut dovada că fostul salariat doreşte încetarea raporturilor de muncă pe un alt temei.

S-au respins ca nefondate pretenţiile referitoare la obligarea societăţii la plata de indemnizaţii şi compensaţii pentru clauza de neconcurenţă, precum şi al pretenţiilor privind 5% din valoarea de proiect.

Clauza de neconcurenţă invocată operează doar în măsura în care părţile au convenit asupra principalelor elemente ale unei asemenea convenţii, astfel cum se prevede în art. 21 alin. 2 Codul muncii.

În speţă, o asemenea definire a elementelor esenţiale ale clauzei de neconcurenţă nu a avut loc, iar reclamanta nu poate pretinde instanţei să se subroge voinţei părţilor în stabilirea acestora.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs recurenta pârâtă care a formulat următoarele critici:

Instanţa de fond nu a studiat înscrisurile depuse în susţinerea apărărilor societăţii, astfel ar fi remarcat că, perioada pentru care reclamanta H. N. E. ar fi beneficiat de drepturile salariale ca urmare a anulării deciziei nr.1/5.12.2008 este cuprinsă între data de 5.12.2008 – 24.12.2008(data încetării raporturilor de muncă potrivit deciziei nr.2/23.12.2008).

Privitor la obligarea societăţii la plata drepturilor salariale pentru perioada 5.12.2008 – data emiterii noii decizii de încetare a raporturilor de muncă, în speţă, decizia nr.2/23.12.2008, instanţa de fond din nou nu a analizat înscrisurile depuse la dosarul cauzei, întrucât în statul de plată pe luna decembrie 2008 se observă că salariata – reclamanta H. N. E. a beneficiat de un salariu în sumă de 1.968 lei, sumă care a fost achitată în contul salariatei – reclamante potrivit extrasului de cont emis în data de 09.01.2009.

În concluzie, societatea recurentă apreciază că şi-a achitat obligaţiile faţă de reclamanta H. N. E. şi consideră că hotărârea instanţei de fond asupra capătului de cerere privind obligarea societăţii la plata drepturilor salariale pentru perioada 5.12.2008 – 23.12.2008 este nefondat, motiv pentru care solicită admiterea recursului şi modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea societăţii la plata drepturilor salariale pentru perioada 5.12.2009 şi până la emiterea unei noi decizii de încetare a raporturilor de muncă.

Prin întâmpinare, intimata reclamanta a solicitat respingerea recursului ca nefondat arătând ca în mod corect instanţa de fond, după studierea tuturor înscrisurilor de la dosar a obligat societatea la plata drepturilor salariale cuvenite pana la data emiterii unei noi decizii de încetare a raporturilor de muncă având în vedere ca decizia emisa de societate a fost abuziva şi nelegala.

Analizând sentinţa recurată în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul este întemeiat.

Recurenta critică soluţia instanţei de fond numai din perspectiva capătului de cerere referitor la plata drepturilor salariale aferente perioadei 05.12.2008-23.12.2008, motivat de faptul ca aceste drepturi au fost achitate.

Prin urmare, instanţa de control judiciar limitându-se la obiectul cererii cu care a fost investita, va verifica daca reclamanta şi-a încasat drepturile salariale cuvenite pentru perioada cuprinsa intre data emiterii primei decizii, respectiv decizia nr. 1/.5.12.2008 şi data emiterii celei de a doua decizii nr. 2/23.12.2008.

G. colectivă de prezenţă pentru luna decembrie 2008 atestă faptul că reclamanta a lucrat până în data de 23.12.2008 şi a efectuat 128 ore.

Din statul de plată aferent lunii decembrie 2008 rezultă că reclamantei i se cuvenea pentru cele 128 ore lucrate, suma de 1926 lei iar cu extrasul de cont emis de banca V. U. societatea recurenta a făcut dovada că a plătit reclamantei aceasta sumă.

Prin urmare, în condiţiile în care societatea recurenta a achitat drepturile salariale până la data emiterii celei de a doua decizii din 23.12.2008, rezultă că aceasta urmează să achite reclamantei drepturile salariale de care ar fi beneficiat, începând cu data de 23.12.2008 până la data pronunţării sentinţei de fond, respectiv 27.03.2009, având în vedere că nu s-a solicitat reintegrarea în funcţia deţinută anterior deciziei anulate.

În raport de aceste înscrisuri Curtea constată că recursul declarat de recurenta (...) D. F. E. este întemeiat, astfel că în conformitate cu dispziţiile art. 312 cod procedură civilă urmează a modifica sentinţa recurată conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul civil formulat de recurenta pârâtă (...) D. F. E., cu sediul în C,(...), .1, împotriva sentinţei civile nr.424/27.03.2009 pronunţate de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata reclamantă H. N. E., domiciliată în C,(...), (...) .A, .5.

Modifică în parte sentinţa recurată în sensul că obligă pârâta către reclamantă la plata despăgubirilor echivalente cu drepturile salariale cuvenite pentru perioada începând cu 23.12.2008 până la 27.03.2009.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02.12.2009.

Preşedinte, Judecători,

(...) (...) (...) (...)

(...) (...)

Grefier,

(...) (...)

Jud.fond: M.H.; G.M.

Red. Jud. M.E./23.12.2009

U. – gref.C.(...)

4 ex./18.01.2010