R O M Â N I A CURTEA DE A P E L C R A I O V A SECŢIA A II-A CIVILĂ ŞI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE DECIZIE Nr. 5365 Şedinţa publică de la 8 octombrie 2009 Completul compus din: PREŞEDINTE (...) (...) Judecător (...) (...) Judecător (...) (...) Grefier (...) (...) B. ******************************* Pe rol, rezultatul dezbaterilor din şedinţa publică din data de 24 septembrie 2009, privind recursul formulat de contestatoarea J. H., împotriva sentinţei nr. 191 din 5 februarie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l M e h e d i n ţ i – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimat SC T. SA, având ca obiect contestaţie decizie de sancţionare. La apelul nominal, au lipsit părţile. Dezbaterile din şedinţa publică din data de 24 septembrie 2009, au fost consemnate într-o încheiere separată care face parte integrantă din prezenta decizie. C U R T E A Asupra recursului de faţă; T r i b u n a l u l M e h e d i n ţ i prin sentinţa nr. 191 de la 5 februarie 2009 a respins acţiunea formulată de reclamanta J. H., împotriva pârâtei SC T. SA Dr. Tr. S, M. Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut următoarele: Contestatoarea J. H., salariată a intimatei SC T. SA a ocupat funcţia de laborant în cadrul Secţiei V. de apă. Prin cererea înregistrată sub nr. 3376/26.05.2008 aceasta a solicitat schimbarea locului şi felului muncii optând pentru funcţia de operator hidraulic. Prin rezoluţia directorului intimatei a fost aprobată cererea salariatei , impunându-i-se acesteia o perioadă de probă de 30 zile, iar prin Dispoziţia nr. 134/26.05.2008 s-a stabilit că începând cu data de 27.05.2008, urmează a ocupa funcţia de operator hidraulic, păstrându-i-se acelaşi salariu şi aceiaşi perioadă de probă. Prin actul adiţional nr. 134/26.05.2008 s-a dispus modificarea contractului de muncă al contestatoarei, înregistrându-i-se noua funcţie, cea de operator hidraulic , precum şi perioada de probă la care urma să fie supusă. Instanţa a constatat legalitatea perioadei de probă impusă de angajator, acesta aflându-se pe tărâmul de aplicare a dipoz. art.32 al.2 Codul muncii potrivit căruia, prin excepţie, salariatul poate fi supus la o nouă perioadă de probă, în situaţia în care debutează la acelaşi angajator într-o nouă funcţie sau profesie. Din analiza comparativă a fişelor posturilor de laborant(filele 13-14 dosar) şi operator hidraulic ( fila 15), capitolul 8-Atribuţii/ responsabilităţi – reiese diferenţa dintre cele 2 funcţii, fiind astfel evidentă necesitatea supunerii salariatei la o perioadă de probă. În data de 17.06.2008, după ce-i fusese făcut cunoscut acest lucru contestatoarei, a fost organizată testarea acestuia în vederea definitivării pe postul de operator hidraulic. Cum la aceasta testare salariata nu a obţinut nota de trecere, fiind notată cu 3 la proba teoretică şi obţinând nota generală de 4.5, a fost încheiat de membrii Comisiei de verificare, Încadrare şi Promovare în muncă un proces verbal prin care s-a recomandat prelungirea perioadei de proba cu încă 30 de zile şi repetarea testării. Urmare a acestui fapt şi după încheierea unui nou act adiţional de prelungire a contractului de muncă, în data de 30.07.2008 s-a organizat o nouă testare, ocazie cu care, în urma verificării cunoştinţelor teoretice, contestatoarea a fost notată cu 2, nereuşind să obţină punctajul necesar ocupării postului de operator hidraulic. Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză instanţa a constatat că susţinerea contestatoarei legată de nelegalitatea testărilor la care a fost supusă prin elaborarea unor subiecte cu înalt grad de dificultate nu este susţinută, toţi cei audiaţi în cauză declarând că subiectele aveau legătură cu obiectul muncii , fiind vorba de proceduri folosite în activitatea zilnică, că, deşi au un grad de dificultate ridicat fac parte din tematica de operator, nefiind mai grele decât testările obligatorii anuale la care sunt supuşi toţi salariaţii. Urmare a neobţinerii de către salariată a notei minime impuse pentru ocuparea postului de operator hidraulic, prin adresa nr. 5125/31.07.2008 aceasta a fost invitată la sediul societăţii în data de 5.08.2008, invitaţie căreia nu i-a dat curs, Cum Codul muncii nu reglementează situaţia salariatului ce optează pentru ocuparea unui alt loc de muncă în cadrul aceluiaşi angajator, neimpunând în sarcina acestuia din urmă rezervarea postului părăsit şi cum contestatoarea, după perioada de probă şi după testarea profesională, nu a dovedit dobândirea cunoştinţelor necesare ocupării noului post, intimata avea la îndemână concedierea acestuia în temeiul art.61 lit.d Codul muncii. Prin adresa nr. 6361/22.09.2008 angajatorul a informat-o pe salariată despre această intenţie, şi făcând aplicare dispoz. art.64 al.1 Codul muncii i-a propus acesteia alt loc de muncă vacant în unitate, compatibil cu pregătirea sa profesională. În atare condiţii instanţa a constatat că în cauză nu a operat o retrogradare a contestatoarei, prin decizia contestată, de pe postul de laborant pe postul de femeie de serviciu, ci o propunere de ocupare a unui alt loc de muncă,în condiţiile art.64 al.1 raportat la art. 61 lit.d Codul muncii, motiv pentru care contestaţia formulată fiind apreciată ca neîntemeiată a fost respinsă. Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs contestatoarea criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. În motivarea recursului a arătat că prin dispoziţia nr.134/2008, unitatea a dispus trecerea sa pe postul de operator hidraulic, cu o perioadă de probă de 30 de zile, perioadă prelungită în mod nelegal Ulterior, a fost trecută pe postul de femeie de serviciu fără acordul său, post ce este inferior pregătirii sala. A mai arătat că este angajata intimatei de o perioadă de 24 de ani şi pe toată această perioadă a susţinut numeroase testări pe care le-a trecut cu calificative foarte bune. În legătură cu testările pentru postul de operator hidraulic, a arătat că la proba practică a luat nota 6 iar subiectele la proba teoretică au fost din cele pentru ingineri. Analizând recursul formulat se constată că este fondat pentru următoarele considerente; Prin dispoziţia contestată s-a dispus trecerea contestatoarei începând cu data de 26.09. 2008, de pe postul de operator hidraulic pe acela de femeie de serviciu. Potrivit art.41 alin 1 Codul muncii, contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părţilor. Potrivit alin. 3 din acelaşi cod, modificarea contractului individual de muncă se referă la oricare dintre elementele contractului de muncă, printre care şi felul muncii. Prin dispoziţia atacată a fost modificat un element al contractului de muncă al contestatoarei, şi anume felul muncii. Pentru aceasta angajatorul ar fi trebuit să aibă acordul contestatoarei, fapt pe care nu l-a demonstrat. Faptul că angajatorul a informat-o pe contestatoare despre această modificare şi i-a propus un alt loc de muncă ca urmare a netrecerii testelor la care a fost supusă, nu suplineşte lipsa acordului. De asemenea nu are importanţă dacă prin modificarea respectivă salariatul a fost promovat sau retrogradat, aşa cum sugerează instanţa de fond, important este ca pentru modificarea respectivă să existe acordul salariatului. Cum în speţă acest acord nu a existat dispoziţia respectivă este lovită de nulitate, astfel că recursul este întemeiat şi în baza art. 304 pct 9 Cod pr. civ şi 312 Cod pr civ. va fi admis şi modificată sentinţa în sensul admiterii contestaţiei. Va fi anulată dispoziţia nr. 250/26 09 2008 emisă de intimată şi în baza art. 274 Cod pr. civ va fi obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către recurenta –reclamantă. PENTRU ACESTE MOTIVE, D E C I D E Admite recursul formulat de contestatoarea J. H., împotriva sentinţei nr. 191 din 5 februarie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l M e h e d i n ţ i – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimat SC T. SA. Modifică sentinţa în sensul că admite contestaţia formulată de contestatoare. Anulează dispoziţia nr. 250/26.09.2008 emisă de intimată. Obligă intimata către recurentă la 600 lei cheltuieli de judecată. Decizie irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 8 octombrie 2009 Preşedinte, (...) (...) Judecător, (...) (...) Judecător, (...) (...) Grefier, (...) (...) B. 22.10.2009 Red.jud.M.(...) 3 ex/AS j.f.G.S. C-E.
Litigiu de munca. Contestatie decizie de sanctionare. Recurs
Hotararea nr. 5365 din data 2009-10-08
Pronuntata de Curtea de Apel Craiova
ÎN NUMELE LEGII