Cabinet avocat Dreptul muncii

(963/2009)

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia nr.3639/R

Şedinţa publică din data de 21 mai 2009

Curtea constituită din:

PREŞEDINTE - (...) (...) (...)

JUDECĂTOR - (...) (...)

JUDECĂTOR - (...) M. (...)

GREFIER - G. E.

Pe rol soluţionarea cererii de recurs formulată de recurenta reclamantă D. T., împotriva sentinţei civile nr. 7183 din 19 noiembrie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr.26973/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC H. G. DE PENSII SA, având ca obiect – acţiune în constatare.

Dezbaterile în cauză au avut loc în şedinţa publică din data de 14.05.2009, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunţării soluţiei la data de 21.05.2009, când a decis următoarele:

C U R T E A ,

Prin sentinţa civilă nr.7163/19.11.2008 pronunţată în dosarul nr.26973/3/LM/2008, T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată precizată privind pe reclamanta D. T., în contradictoriu cu pârâta H. Fond de Pensii SA. S-a respins ca nedovedită cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin contractul individual de muncă din 22.02.2008, contestatoarea şi-a început activitatea la data de 25.02.2008. prin art.L lit.a din contractul individual de muncă părţile au stabilit o perioadă de probă de 90 de zile calendaristice. Directoratul prin hotărârea nr.23.05.2008 a stabilit încetarea raporturilor de muncă cu contestatoarea la sfârşitul perioadei de probă. În data de 26.05.2008 contestatoarea a fost invitată pentru a i se comunica notificarea prin care i se încetau raporturile de muncă, dar a refuzat să semneze de primirea actului, aspect ce rezultă din actul de la fila 51 din dosar.

S-a statuat că, potrivit art.31 pct.4 din Codul muncii pe durata sau la sfârşitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta numai printr-o notificare scrisă la iniţiativa oricăreia dintre părţi. Prin notificarea din 26.05.2008 angajatorul, la sfârşitul perioadei de probă, i-a făcut cunoscut contestatoarei că i s-au încetat raporturile de muncă, la sfârşitul perioadei de probă. Textul de lege nu prevede obligativitatea angajatorului de a-i comunica salariatei notificarea în timpul perioadei de probă. De asemenea nu este prevăzută obligativitatea angajatorului de a motiva măsura încetării raporturilor de muncă. Constatându-se că notificarea a fost emisă cu respectarea prevederilor art.31 pct.4 dfin Codul muncii, s-a considerat că nu se mai impune analizarea celorlalte motive de nelegalitate şi netemeinicie invocate prin acţiunea precizată şi s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a cererii prin care s-a solicitat anularea deciziei nr.19/26.05.2008. Reţinându-se că decizia nr.19/26.05.2008 a fost emisă cu respectarea prevederilor legale şi având în vedere prevederile art.78 din Codul muncii s-au respins ca neîntemeiate capetele de cerere prin care s-a solicitat obligarea intimatei la reintegrarea contestatoarei pe postul deţinut anterior şi la plata despăgubirilor reprezentând drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizare cu indicele de inflaţie cât şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat până la data reîncadrării efective.

S-a constatat totodată că în concret contestatoarea a beneficiat de concediu medical în perioada 26.05.2008-30.05.2008 după încetarea raporturilor de muncă cu intimata, astfel că în raport de prevederile art.1 din Legea nr.158/2005 s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea angajatorului la plata indemnizaţiei pe perioada incapacităţii temporare de muncă.

Din probele administrate în cauză s-a considerat că nu s-a probat fapta ilicită a angajatorului, cuantumul pretinsului prejudiciu moral şi legătura de cauzalitate, motiv faţă de care în baza art.269 din Codul muncii s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind daunele morale.

S-a apreciat că intimata nu a făcut dovada cuantumului cheltuielilor de judecată solicitate cu factura seria (...) nr.29 din 17.10.2008. În acest act nu se menţionează numărul de dosar şi nici numărul contractului de asistenţă juridică pentru a se concluziona că suma achitată reprezintă onorariul de avocat pentru serviciile prestate în dosarul nr(...). Ca urmare s-a respins ca nedovedită cererea intimatei de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate. Invocând temeiurile de modificare prevăzute de art.304 pct.7 şi 9 Cod procedură civilă, recurenta susţine în esenţă că prima instanţă a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului pricinii şi că a pronunţat sentinţa atacată cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii. În consecinţă, în principal se solicită admiterea recursului şi casarea sentinţei civile recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că prima instanţă a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului – art.312 alin.5 coroborat cu art.304 pct.9 Cod procedură civilă. În subsidiar în condiţiile în care instanţa de control judiciar apreciază că nu se impune casarea cu trimitere spre rejudecare solicită recurenta – admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate, în sensul admiterii contestaţiei astfel cum a fost formulată, precizată şi completată – art.312 alin.3 coroborat cu art.304 pct.9. Se arată în dezvoltarea recursului formulat că, în speţă casarea sentinţei civile recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare se impune pentru următoarele considerente.

Instanţa de fond, a soluţionat greşit pricina dedusă judecăţii, prin reţinerea incidenţei dispoziţiilor art.31 pct.4 Codul muncii; nu a cercetat totodată motivele de nelegalitate a deciziei nr.19/26.05.2008 – decizie prin care s-a dispus încetarea contractului de muncă a recurentei.

Se invocă greşita reţinere a dispoziţiilor art. 31 alin. 4 din Codul muncii şi a soluţionării cauzei exclusiv în baza acestui text de lege, cu motivarea că articolul susmenţionat nu are legătura cu pricina dedusă judecaţii, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 31 alin.4 din Codul muncii: „(4) B. instituţiilor de învăţământ se încadrează, la debutul lor în profesie, pe baza unei perioade de proba de cel mult 6 luni".

Un asemenea temei juridic excede cu evidenţă cauzei deduse judecăţii, neaflându-ne în situaţia vreunui absolvent al unei instituţii de învăţământ şi, prin urmare, „nu reprezintă o încetare a contractului individual de munca in sensul C o d u l u i m u n c i i" - în acest sens fiind şi răspunsul nr.31421/04.12.2008 emis de AMOFM.

Deşi, la o primă analiză, ar părea o eroare materială, se observă că acest temei de drept este invocat pe parcursul întregii hotărârii judecătoreşti şi chiar în înregistrările efectuate în carnetul de muncă, excluzând, astfel, strecurarea unei simple erori materiale, ci fiind, mai degrabă, o convingere a instanţei sub aspectul incidenţei acestui articol.

Perioada de probă a expirat la data de 24.05.2008, astfel că notificarea redactată abia în data de 26.05.2008 si comunicată prin poştă în data de 03.06.3008 a fost formulată după expirarea perioadei de probă.

În măsura în care se va aprecia că este incidentă o eroare materială, instanţa de fond vizând, în realitate, cazul prevăzut de dispoziţiile art. 31 alin. 4¹ din Codul muncii, se învederează că nici acest text de lege nu mai putea constitui temei juridic al încetării contractului, întrucât perioada de proba (de 90 de zile calendaristice) a expirat la data de 24.05.2008 (zi de sâmbăta, nelucrătoare - data ultimei zile calendaristice de probă), în care intimata ar fi trebuit sa îi notifice în scris încetarea raporturilor contractuale.

Prin urmare, în data de 26.05.2008 recurenta nu mai era sub incidenţa dispoziţiilor art. 31 alin. 4¹ din Codul muncii, iar contractul nu mai putea înceta în baza acelei notificări.

Instanţa de fond retine greşit ca „în data de 26.05.2008 contestatoarea a fost invitată pentru a i se comunica notificarea prin care i se încetau raporturile de muncă, dar a refuzat să semneze de primirea actului, aspect ce rezulta de la fila 51 din dosar" - pag 4, a lin. 9, teza finală din hotărâre.

Nu pot constitui o probă în sensul celor afirmate de intimată şi reţinute de instanţa de fond referatele din datele de 26.05.2008 si 27.05.2008 (filele 51, 52), întrucât acestea nu au număr de înregistrare, fiind evident emise pro causa.

Dacă ar fi refuzat primirea, societatea ar fi trebuit să consemneze acest aspect în finalul notificării. Notificarea nu conţine niciun aspect legat de un eventual refuz de semnare, întrucât ea a fost redactată după ce recurenta a părăsit sediul societăţii, ca urmare a unei urgente medicale.

În realitate, pe data de 26.05.2008 (aşadar, după expirarea perioadei de probă), în jurul orelor 14⁰⁰, imediat după ce a anunţat conducerea companiei că a finalizat întregul proiect la care lucra, i-a fost blocat accesul la calculator (fapt confirmat de însăşi intimată), pentru ca, ulterior, sa i se spună ca societatea nu mai are nevoie de serviciile sale.

Se arată totodată că instanţa de fond reţine în mod greşit că „textul de lege nu prevede obligativitatea angajatorului de a ii comunica salariatei notificarea in timpul perioadei de proba" - pag.4 alin. final din hotărâre.

Ori, potrivit art.31 alin. 4¹ din Codul muncii: "(4*1) Pe durata sau la sfârşitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta numai printr-o notificare scrisă, la iniţiativa oricăreia dintre parţi".

Fără a reitera eroare săvârşită de instanţă în cazul temeiului de drept reţinut, respectiv art. 31, alin.4 din Codul muncii (in loc de art.31 alin. 4¹ din Codul muncii), concluzia instanţei de fond este eronată pretind recurenţii, lăsând să se înţeleagă că o atare notificare poate fi comunicată salariatului oricând, chiar şi după expirarea perioadei de probă.

Chiar dacă decizia de încetare a contractului este luată de angajator, la începutul sau la mijlocul perioadei de probă, ea trebuie adusă la cunoştinţa angajatului prin notificare scrisă în timpul sau până la sfârşitul perioadei de probă, dar nu după expirarea perioadei de probă.

Este lipsit de relevanţă faptul că decizia directoratului a fost luată în data de 23.05.2008, atât timp cât notificarea scrisă către angajat, de încetare a contractului, impusă de textul de lege, nu i-a fost comunicată în timpul perioadei de proba ori la sfârşitul ei, ci după expirarea celor 90 de zile calendaristice prevăzute de Codul muncii şi de contract.

Textul de lege (art. 31 alin. 4¹ din Codul muncii) este foarte clar: „pe parcursul sau la sfârşitul perioadei de probă", iar nu după expirarea acestei perioade, tocmai pentru a evita săvârşirea unor abuzuri de către angajatori, posibilitatea acestora de a se prevala de dispoziţiile art. 31 alin. 4¹ din Codul muncii, prin încălcarea garanţiilor si a exigentelor impuse de legislaţia muncii.

Sunt lipsite de relevanţă, în opinia recurentei, susţinerile intimatei potrivit cărora i-ar fi comunicat verbal, în data de 26.05.2008, dorinţa societăţii de a înceta raporturile contractuale cu aceasta, atât timp cât intimata nu i-a adresat o notificare scrisă în acest sens, pe parcursul perioadei de proba ori la sfârşitul ei, iar nu după expirarea perioadei.

Se invocă astfel, necercetarea fondului, prin neanalizarea Deciziei 19/26.05.2008 - decizia prin care s-a produs încetarea contractului de munca al recurentei.

În concluzie, întrucât contractul de muncă al său nu a încetat in baza notificării scrise, comunicate prin poştă la data de 03.06.2008 şi raportat la considerentele hotărârii recurate, conform cărora „constatându-se ca notificarea a fost emisa cu respectarea prevederilor art.31 punct.4 din Codul muncii, nu se mai impune analizarea celorlalte motive de nelegalitate si netemeinicie invocate prin acţiunea precizata", invocă incidenţa dispoziţiilor art. 312 alin.5, coroborat cu art. 304 pct.9 din Cod procedură civilă.

Practic, instanţa de fond a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului, întrucât nu a supus cercetării judecătoreşti Decizia nr. 19/26.05.2008, sub aspectele de nelegalitate si netemeinicie invocate, solicitându-se admiterea recursul, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Modificarea sentinţei civile recurate - art. 312 alin. 3 coroborat cu art.304 pct.9 din Cod procedură civilă, se solicită pentru următoarele aspecte:

Conform înregistrărilor din carnetul de muncă contractul nu a încetat în baza notificării comunicate la data de 3.06.2008, ci în baza Deciziei nr. 19/26.05.2008, pe care o apreciază recurenta nulă absolut.

Astfel, decizia de concediere dispune că încetarea contractului produce efecte retroactiv. Decizia este emisă în data de 26.05.2008, încetarea contractului urmând a se produce la o dată anterioara emiterii, respectiv 25.05.2008 (zi de duminica, nelucrătoare). Or, o decizie de concediere nu poate produce efecte retroactiv.

Decizia de concediere arată recurenta, nu conţine elementele prevăzute imperativ de Codul muncii, sub sancţiunea prevăzuta de art.76 - nulitatea absolută întrucât contractul de muncă a încetat în baza acestei decizii, aşa cum rezultă şi din înregistrările efectuate în carnetul de muncă (iar nu în baza unei notificări, cum pretinde intimata), se impune a se constata că decizia nu cuprinde niciuna dintre cerinţele impuse imperativ de art. 74 din Codul muncii privind conţinutul obligatoriu al unei decizii de concediere.

Intimata nu poate pretinde că aceste cerinţe nu erau necesare, întrucât contractul nu a încetat în baza notificării scrise, comunicate prin poştă la data de 03.06.2008, ci a încetat în baza acestei decizii - nr.19/26.05.2008.

Se invocă totodată două temeiuri juridice, care acoperă cazuri distincte de încetare a unui contract.

Astfel, pe de o parte, decizia pretinde că măsura ar fi luată în temeiul art. 55, lit. a) din Codul muncii - încetarea de drept a contractului. În raport de dispoziţiile art.55, lit. a), coroborat cu art. 56 din Codul muncii, niciuna dintre situaţiile de încetare de drept a contractului individual de munca nu se pot regăsi în cauză.

Pe de altă parte, decizia pretinde că măsura ar fi luată în temeiul art. 31 alin. 4¹ din Codul muncii - încetarea contractului la sfârşitul perioadei de probă. În raport de dispoziţiile acestui din urma text de lege, trebuie să se constate că notificarea presupus avută în vedere de către intimată (şi supusă deja cercetării judecătoreşti) conţine un alt termen de încetare a raporturilor de muncă, respectiv 26.05.2008 (iar nu 25.05.2008, ca în decizia nr.19/26.05.2008) şi a fost comunicată contestatarei la data de 03.06.2008 (aşa cum rezultă din însăşi confirmarea de primire depusă de intimată la dosarul cauzei), adică la o data la care perioada de proba se încheiase.

Sub un alt aspect, instanţa de fond „omite" faptul că în speţă există situaţia unei duble datări a desfacerii contractului individual de muncă.

Este vorba, pe de-o parte, de încetarea contractului la data de 26.05.2008 (dispusă prin notificare), iar, pe de altă parte, de încetarea contractului la data de 25.05.2008 (dispusă, retroactiv, prin Decizia nr.19/26.05.2008).

Cu toate acestea, instanţa de fond retine că ambele documente (notificare si decizie) au fost emise cu respectarea prevederilor legale.

E. recurenta că decizia de concediere este şi netemeinică.

În consecinţă, în lipsa unei motivări a acestei decizii, dar raportat la conţinutul întâmpinării şi la afirmaţiile privind „o activitate ineficientă, neprofesională", învederează recurenta că acestea sunt lipsite de orice suport probator, fiind doar o încercare nereuşită de a „acoperi", dacă se poate, ilegalităţile majore săvârşite în cazul său.

In raport de dispoziţiile art. 287 Codul muncii, intimata ar fi trebuit să facă dovada, în concret, a acelor activităţi de necorespundere profesională, în condiţiile în care, nu există o fişă a postului corespunzătoare atribuţiilor impuse. În realitate, după 3 luni de zile în care a finalizat toate proiectele asumate, intimata a ales o soluţie profund ilegală de îndepărtarea a sa din companie.

Se susţine greşita soluţionare a tuturor celorlalte capete de cerere.

Constatând în mod greşit legalitatea deciziei nr.19/26.05.2008, instanţa de fond a soluţionat greşit şi celelalte capete de cerere ale acţiunii, astfel cum acestea au fost formulate, precizate şi completate, privind: reintegrarea sa pe postul deţinut anterior, în temeiul contractului individual de munca înregistrat sub nr.1248/05.03.2008; obligarea intimatei la plata unor despăgubiri reprezentând drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate corespunzător indicelui de inflaţie, precum şi a tuturor drepturilor patrimoniale de care ar fi beneficiat, până la reîncadrarea sa efectivă.

Ca efect al constatării nelegalităţii deciziei de concediere, aceste masuri se impuneau în temeiul dispoziţiilor art.78 din Codul muncii, obligarea intimatei la plata concediului medical aferent perioadei 26.05.2008-30.05.2008, conform actului medical anexat.

Sub aspectul concediului medical, se arată că instanţa de fond a respins acest capăt de cerere în temeiul dispoziţiilor art. 1 din Legea 158/2005, fără legătură cu obiectul cauzei.

În ceea ce priveşte obligarea intimatei la plata sumei de 5.000 EUR (echivalent lei la data efectuării plaţii) cu titlu de daune morale, greşit instanţa de fond a respins solicitarea, întrucât nu ar fi fost dovedită fapta ilicită a angajatorului.

E. se traduce însă printr-o încălcare a drepturilor terţilor, care suferă prejudicii de pe urma comiterii faptului ilicit. Când o persoană devine autor al unor acţiuni ce exced limitelor sferei drepturilor sale, el vatămă în mod implicit, automat prerogativele similare ale terţilor.

În cauză, erau îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale, întrucât au fost probate fapta şi caracterul ilicit al acesteia, inclusiv celelalte condiţii care se cer a fi întrunite cumulativ, cu referire la prejudiciul moral şi legătura de cauzalitate dintre acesta şi acţiunile ilicite ale intimatei, prin conducerea sa. Actele şi faptele intimatei au lezat-o în plan psihic cu deosebită intensitate, afectându-i concomitent starea de sănătate, dar şi viaţa socială, profesională şi familială, de care, în definitiv, avea si are dreptul să se bucure.

Astfel, decizia de îndepărtare din societate intr-un mod abuziv i-a
înrăutăţit starea de sănătate.

Boala de care suferă îi pune în pericol însăşi viaţa, iar măsura abuzivă de încetare a contractului de muncă, cu consecinţa firească a lipsirii sale de orice sprijin financiar, au adus-o în situaţia imposibilităţii de a-şi continua protocolul medical pe diagnosticul de neoplasm (mamar).

A depus în acest sens înscrisurile medicale şi tratamentul medical absolut necesar supravieţuirii, pe care trebuie să îl urmeze constant. În lipsa oricărei surse de venit, a fost nevoită să întrerupă tratamentul, iar riscul la care este supusă în orice clipă este evident.

Decizia de desfacere a contractului de muncă a generat în mod direct blocarea demersurilor de obţinere a unui împrumut bancar de nevoi personale, care să o ajute să îşi procure tratamentul absolut necesar după intervenţia chirurgicala de cancer mamar (a se vedea în acest sens înscrisul emis de J. Bank).

În lipsa veniturilor salariale şi a drepturilor aferente funcţiei deţinute la societatea intimată, a fost şi este nevoită să apeleze la diverse modalităţi de împrumut a unor sume de bani, a căror restituire constituie o permanentă stare de grijă şi nelinişte, pentru a asigura întreţinerea sa si a fiului său, pe care îl creşte singură de la vârsta de 3 ani.

N. în care a fost înlăturată din funcţia pe care o deţinea a generat o imposibilitate a sa de a se mai putea angaja şi de a putea obţine un post similar celui deţinut anterior deciziilor ilegale emise de intimată sau un alt post corespunzător pregătirii sale profesionale.

Dincolo de emiterea nelegală a documentelor supuse cercetării judecătoreşti, erorile săvârşite cu ocazia înregistrărilor efectuate în carnetul de muncă (cu referire expresa la art.31 alin. 4) ori inadvertenţele juridice din conţinutul documentelor emise (cu referire la reţinerea art. 55 lit.a, coroborat cu art.31 alin.4¹ în Decizia nr.19), dubla datare a încetării contractului de muncă (25.05.2008, în decizie respectiv 26.05.2008, în notificare), au generat în mod direct imposibilitatea obiectivă de a se angaja ori de a obţine măcar indemnizaţia de şomaj în această perioadă.

Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.

Examinând sentinţa civilă atacată, sub aspectul criticilor aduse, a actelor şi lucrărilor dosarului, normelor de drept material incidente în cauză, Curtea apreciază fondat recursul, pentru considerentele ce se vor înfăţişa în cuprinsul prezentei motivări a deciziei.

În temeiul art.304¹ Cod procedură civilă, recursul declarat împotriva unei hotărâri, care potrivit legii nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare şi modificare prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele.

În speţa dedusă judecăţii sentinţa atacată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Astfel, deşi fusese investită şi cu un capăt de cerere distinct privind anularea Deciziei nr.19/26.05.2008 decizie ce a stat la baza încetării contractului de muncă al recurentei – conform precizărilor şi completărilor la acţiunea introductivă de instanţă (fila 59 dosar fond), prima instanţă nu a supus cercetării judecătoreşti decizia sus-menţionată, aspectele de nelegalitate şi netemeinicie invocate.

Instanţa de fond s-a limitat la o simplă referire generală în sensul că: „apreciind că notificarea a fost emisă cu respectarea prevederilor art.31 alin.4 Codul muncii, nu se mai impune analizarea celorlalte motive de nelegalitate şi netemeinicie invocate prin acţiunea precizată”, ceea ce nu poate constitui o motivare corespunzătoare.

Dispoziţia legală – art.261 pct.5 Cod procedură civilă prin care s-a consacrat principiul general potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, a fost edictată în scopul de asigura o bună administrare a justiţiei, spre a da posibilitatea instanţei superioare de a-şi exercita controlul judiciar. De aceea, judecătorii sunt obligaţi să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt şi de drept care le-au format convingerea.

Motivarea trebuie să se refere la actele dosarului cauzei soluţionate şi să fie în concordanţă cu acestea, ceea ce în speţă nu s-a realizat. Practic, prima instanţă a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului, nesupunând cercetării judecătoreşti Decizia nr.19/26.05.2008, sub aspectele de nelegalitate şi netemeinicie invocate.

Chiar dacă în opinia intimatei era suficientă notificarea scrisă pentru încetarea contractului de muncă al reclamantei la sfârşitul perioadei de probă fiind emisă şi o decizie în acest sens, ce invocă temeiuri de drept diferite, art.55 lit.a, art.56 Codul muncii, contestându-se legalitatea şi temeinicia sa, evident că trebuia analizată şi această pretenţie dedusă judecăţii.

Ori, neîndeplinirea cerinţei legale a motivării constituie motivul de casare prevăzut de art.304 pct.7 Cod procedură civilă, situaţie ce echivalează aşa cum s-a arătat cu nepronunţarea asupra fondului cauzei, ceea ce impune admiterea recursului, conform art.312 pct.5 Cod procedură civilă, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Soluţia se impune şi din perspectiva indicării în cuprinsul hotărârii recurate a dispoziţiilor art.31 alin.4 Codul muncii şi a reţinerii aplicabilităţii lor în cauză, dispoziţii ce exced însă cadrului procesual dedus judecăţii, ce stipulează că: „B. instituţiilor de învăţământ se încadrează, la debutul lor în profesie, pe baza unei perioade de probă de cel mult 6 luni”. Recurenta-reclamantă nu se încadrează însă în această situaţie, nefiind absolventă de învăţământ la debutul său în profesie. Prin casarea sentinţei atacate şi trimiterea sa spre rejudecare, se asigură posibilitatea unei juste şi integrale soluţionării a pricinii, iar părţile din proces nu sunt lipsite de un grad de jurisdicţie, urmând ca instanţa de rejudecare să ţină seama de toate aspecte invocate de recurentă prin motivele de recurs şi de pârâtă prin întâmpinarea depusă în recurs, ca apărări de fond.

Faţă de aspectele de fapt şi de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.5 Cod procedură civilă, va admite recursul, va casa sentinţa civilă atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurenta reclamantă D. T., împotriva sentinţei civile nr. 7183 din 19 noiembrie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr.26973/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC H. G. DE PENSII SA.

Casează sentinţa atacată şi în consecinţă:

Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 21 mai 2009.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

M. D. E. E. B. F. M. V.

GREFIER,

G. E.

Red.L.E.U.

Dact.L.E.U.

2.ex./19.06.2009

Jud.fond: B. E.;

N. E.