Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L I A Ş I

SECŢIA LITIGII DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 70

Şedinţa publică de la 27 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...) N.

Grefier F. H.

Pe rol judecarea recursului declarat de B. D. împotriva sentinţei civile nr. 1318 din 17 09 2008 a T r i b u n a l u l u i I a ş i, intimată fiind S.C. "B. D." S.R.L.V D, având ca obiect conflict de muncă.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă recurentul lipsă reprezentantul intimatei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, nu s-a depus întâmpinare.

Preşedintele completului dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen şi motivat.

Recurentul precizează că nu doreşte să-şi angajeze apărător, nu mai are cereri de formulat.

Instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în susţinerea recursului.

Recurentul solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat , să fie obligată societatea şi la plata orelor suplimentare şi a daunelor morale.

Curtea de Apel,

Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul T r i b u n a l u l I a ş i la nr. 2683/99/14.05.2008, astfel cum a fost precizată ulterior (fila 102 din dosarul Tribunalului), reclamantul B. D. a chemat-o în judecată pe pârâta SC B. D. SRL pentru ca să se constate că între părţi au existat raporturi de muncă în perioadele 20.10.2006 – 20.06.2007 şi 01.08.2007 – 08.04.2008 şi să fie obligată pârâta să îi plătească orele suplimentare lucrate în această perioadă, cât şi daune morale în cuantum de 30000 lei.

În motivarea acţiunii reclamantul a susţinut că în perioadele 20.10.2006 – 20.06.2007 şi 01.08.2007 – 08.04.2008 a lucrat în I la punctul de lucru al SC B. D. SRL ca operator utilaje tipografice, timp în care a efectuat aproximativ 85 ore suplimentare în fiecare lună, care nu i-au fost plătite, şi că nu i s-a întocmit contract de muncă în formă scrisă.

Prin întâmpinare, pârâta SC B. D. SRL V D a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată motivat de faptul că deşi reclamantul s-a prezentat la punctul de lucru al societăţii în vederea angajării, de mai multe ori a dat dovadă de neseriozitate chiar în perioada de probe 01–05.11.2007, perioadă menţionată de Inspectoratul t e r i t o r i a l d e Muncă, ce a recomandat ca până la data de 18.05.2008 să i se întocmească contract de muncă reclamantului pentru această perioadă.

Prin sentinţa civilă nr. 1318/17.09.2008, T r i b u n a l u l I a ş i a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul B. D., în contradictoriu cu pârâta SC B. D. SRL, a constatat că între părţi au existat raporturi de muncă în perioadele 06.01.2007– 20.06.2007 şi 01.08.2007–08.04.2008 şi a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata orelor suplimentare şi a daunelor morale.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că din adeverinţa nr. 02/06.01.2007 emisă de SC B. D. SRL reiese că reclamantul B. D. era salariat pe durată nedeterminată în această unitate, în funcţia de operator maşini de legat, cu un salariu lunar de 600 lei. Această adeverinţă atestă că reclamantul era salariatul pârâtei pe durată nedeterminată, începând cu data de 06.01.2007. Or, pârâta nu a făcut dovada în vreun mod că ar fi încetat raporturile de muncă dintre părţi înainte de data de 08.04.2008 indicată de reclamant.

Apărarea societăţii pârâte precum că în perioada 01 – 15 noiembrie 2007 reclamantul lucra în perioada de probă, nu poate fi primită atât timp cât legislaţia muncii nu prevede existenţa vreunei perioade de probă fără a i se încheia contract de muncă în formă scrisă persoanei în cauză. Dimpotrivă, faptul constatat de Inspectoratul Teritorial al N. că reclamantul a lucrat în acea perioadă la societate fără a avea contract de muncă încheiat în formă scrisă întăreşte convingerea instanţei că societatea pârâtă avea raporturi de muncă cu reclamantul, încercând să eludeze dispoziţiile legale referitoare la obligativitatea încheierii în formă scrisă a contractului individual de muncă din care decurg alte obligaţii de plată către stat a tuturor contribuţiilor şi impozitelor aflate în sarcina sa conform art. 40 alin. 2 lit. f din Codul muncii.

Instanţa a reţinut deci că în perioadele 06.01.2007–20.06.2007 şi 01.08.2007 – 08.04.2008 între reclamant şi pârâtă au existat raporturi de muncă.

În ceea ce priveşte perioada 20 octombrie 2006 – 05.01.2007 prima instanţă a reţinut că din probatoriul administrat în cauză nu reiese că între părţi au existat raporturi de muncă.

S-a mai constatat că nu sunt probe din care să reiasă că reclamantul ar fi efectuat ore suplimentare la societatea pârâtă.

A mai reţinut T r i b u n a l u l I a ş i că este adevărat că potrivit art. 287 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, însă în speţa de faţă angajatorul nu poate face dovada unui fapt negativ, acela că reclamantul nu a efectuat ore suplimentare, însă reclamantul avea posibilitatea să facă dovada unui fapt pozitiv, acela că a realizat ore suplimentare.

Referitor la cererea reclamantului de acordare a daunelor morale, Tribunalul a considerat că este neîntemeiată în condiţiile în care acesta nu a făcut dovada prejudiciului, a atingerii adusă onoarei şi demnităţii sale prin aceea că nu i s-a încheiat contractul în formă scrisă pentru perioada lucrată.

Împotriva sentinţei civile indicate mai sus a declarat recurs reclamantul B. D..

În motivarea recursului său, reclamantul a susţinut că perioadele în care au existat raporturi de muncă sunt 20.10.2006-20.06.2007 şi 01.08.2007-08.04.2008, nu 06.01.2007-20.06.2007 şi 01.08.2007-08.04.2008.

Recurentul reclamant a mai arătat că în mod greşit nu s-a reţinut că a efectuat 85 de ore suplimentare/lună, precum şi faptul că, în baza prevederilor art. 269 din Codul muncii, trebuia să i se acorde daune morale în valoare de 30000 de lei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că hotărârea atacată este legală şi temeinică.

Potrivit dispoziţiilor art. 16 din Codul muncii, contractul individual de muncă se încheie în baza consimţământului părţilor, în formă scrisă, iar în situaţia în care contractul individual de muncă nu a fost încheiat în formă scrisă, se prezumă că a fost încheiat pe o durată nedeterminată, părţile putând face dovada prevederilor contractuale şi a prestaţiilor efectuate prin orice mijloc de probă.

În prezenta cauză, prima instanţă a aplicat corect dispoziţiile legale susmenţionate, reţinând, în baza adeverinţei nr. 02/06.01.2007 emisă de SC B. D. SRL, că reclamantul B. D. a fost salariat pe durată nedeterminată în această unitate în funcţia de operator maşini de legat, începând cu data de 06.01.2007, cu un salariu lunar de 600 lei.

În lipsa altor probe, T r i b u n a l u l I a ş i nu avea posibilitatea să reţină, aşa cum susţine reclamantul, că raporturile de muncă dintre părţi au început la data de 20.10.2006.

Prin urmare, critica recurentului referitoare la data naşterii raportului de muncă este neîntemeiată.

K. este şi soluţia dată cererii de obligare a pârâtei SC B. D. SRL la plata orelor suplimentare.

Aşa cum s-a arătat mai sus, legea permite părţilor contractului individual de muncă să facă dovada prestaţiilor efectuate prin orice mijloc de probă. Probele administrate în prezenta cauză nu confirmă însă susţinerea reclamantului potrivit căreia a prestat în fiecare lună câte 85 de ore suplimentare de muncă. Aşa fiind, Curtea constată că neîntemeiată este şi critica privind soluţia de respingere a cererii de obligare a pârâtei SC B. D. SRL la plata orelor suplimentare.

În ceea ce priveşte cererea de acordare de despăgubiri morale, instanţa de recurs reţine că, în conformitate cu prevederile art. 269 din Codul muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.

Prin decizia nr. 40/2007, Î n a l t a C u r t e de casaţie şi Justiţie a statuat, în procedura recursului în interesul legii, că dispoziţiile art. 269 din Codul muncii se interpretează în sensul că în cadrul litigiilor de muncă privind atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorilor, daunele morale pot fi acordate salariaţilor numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprind clauze exprese în acest sens.

Având în vedere că în cauza de faţă nu sunt incidente texte de lege şi nu există contract colectiv de muncă ori contract individual de muncă ce să conţină dispoziţii ori clauze privind atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorului pentru eventualele daune cauzate angajatului, Curtea consideră că soluţia primei instanţe, de respingere a cererii de obligare a pârâtei la plata de daune morale în cuantum de 30000 de lei este corectă.

Faţă de cele ce preced, Curtea în baza prevederilor art. 312 din C o d u l d e procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

Decide:

Respinge recursul declarat de reclamantul B. D. împotriva sentinţei civile nr. 1318/17.09.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l I a ş i, sentinţă pe care o menţine.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din 27.01.2009.

Preşedinte, Judecător, Judecător, Grefier,

Red./tehnoredactat: N.

2 ex./25.02.2009

Jud. primă instanţă: T. N., D. D. F.