Cabinet avocat Dreptul muncii

(7731/2008)

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE

MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.2115/R

Şedinţa publică din data de 02 aprilie 2009

Curtea constituită din:

PREŞEDINTE - (...) (...) (...)

JUDECĂTOR - (...) (...) (...)

JUDECĂTOR - (...) (...)

GREFIER - G. E.

Pe rol soluţionarea cererii de recurs formulată de recurentul-reclamant E. N., împotriva sentinţei civile nr.5586 din 10 septembrie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr.5467/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata-pârâtă REGIA AUTONOMĂ DE TRANSPORT B, având ca obiect –drepturi băneşti.

Dezbaterile în cauză au avut loc în şedinţa publică din data de 26.03.2009, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunţării soluţiei la data de 02.04.2009,când a decis următoarele:

C U R T E A,

Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.5586/10.09.2008 pronunţată în dosarul nr.5467/3/LM/2008, T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale a respins ca prescrisă cererea pentru perioada iunie 2004-07.02.2005; a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul E. N. în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă de Transport B; a respins capătul 2 din cerere ca fiind îndreptat împotriva unei persoane juridice fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prioritar, prin încheierea de şedinţă de la data de 14.05.2008, instanţa de fond a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru perioada iunie 2004-07.02.2005 constatând prescris dreptul la acţiune pentru această perioadă şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei pe capătul de cerere privind plata drepturilor băneşti conform OUG nr. 8/2003, Tribunalul a respins, ca prescrisă, cererea reclamantului pentru perioada iunie 2004-07.02.2005 şi capătul 2 din cerere ca fiind îndreptat împotriva unei persoane juridice fără calitate procesuală pasivă.

Cu privire la cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata diferenţelor salariale dintre prevederile Contractului Colectiv de Muncă al S. pe anii 2004/2006 şi cele din Actul adiţional nr.2/14.06.2004 la contractul individual de muncă, pentru perioada 07.02.2005-martie 2006, Tribunalul a reţinut următoarele:

Prin Actul Adiţional nr.2/14.06.2004 la contractul individual de muncă înregistrat sub nr.74612/12.10.1993, reclamantul şi pârâta au hotărât ca, începând cu data de 14.06.2004 salariatului reclamant să i se modifice funcţia - fiind trecut pe funcţie de consilier juridic stagiar cu un salariu de bază de 7.436.900 lei/lună corespunzător nivelului 18, perioada de stagiatură la debut în funcţie fiind de 2 ani conform Legii nr.514/2003, iar prin actul adiţional nr.04/07.10.2004, începând cu 01.07.2004 salariul de bază a fost negociat la suma de 8.329.300 lei pentru nivelul 18 de salarizare.

Nu a fost reţinută de către Tribunal susţinerea contestatorului în sensul că, potrivit Contractului colectiv de Muncă al S. pe anii 2004/2006 nivelul de salarizare ce i se cuvenea pentru funcţia deţinută-consilier juridic stagiar, era de minim 25 şi maxim 29.

Astfel, potrivit art.12 al capitolului „Sistemul de salarizare ce se aplică în cadrul S.-RA" din CCM al S. pe anii 2004/2006 prevede că „absolvenţii unităţilor de învăţământ superior, precum şi ai şcolilor postliceale se încadrează în perioada de probă la debut cu cel puţin un nivel sub nivelul minim al funcţiei sau meseriei pentru care sunt pregătiţi".

Ori, la data de 14.06.2004 reclamantul ca urmare a absolvirii de studii superioare, a fost trecut pe funcţia de consilier juridic stagiar, perioada de stagiatură fiind de 2 ani conform Legii nr.514/2003, raporturile de muncă între părţi au încetat la data de 31.03.2006, perioadă în care acesta nu putea beneficia de prevederile Contractului Colectiv de Muncă al S. pe anii 2004-2006 pentru funcţia de consilier juridic definitiv de o salarizare cuprinsă între nivelele de salarizare de minim 25 şi maxim 29, ci de prevederile art.12 ale aceluiaşi contract, astfel că nu a putut fi reţinută încălcarea de către intimată a prevederilor art.238 pct.2 şi art.236 pct.4 din Codul muncii.

S-a statuat că potrivit unui principiu general de drept - art. 969 din Codul civil - a cărui aplicare o face şi Codul muncii, deoarece încheierea contractului de muncă este rezultatul consimţământului reciproc al părţilor, tot acordul lor de voinţă poate conduce la modificarea raporturilor de muncă. Indiferent cum se realizează acordul părţilor el trebuie să îndeplinească condiţiile generale pentru valabilitatea oricărui act juridic prevăzute de art.948 Cod civil şi anume: consimţământul ambelor părţi, să rezulte indubitabil că a fost dat cu intenţia concretă şi expresă de a modifica contractul de muncă fără a fi afectat de vreun viciu de consimţământ.

Ori, în speţă, Tribunalul, având în vedere înscrisurile depuse la dosar, a reţinut că actul adiţional nr.2 la contractul individual de muncă al reclamantului s-a încheiat atât cu respectarea prevederilor CCM al S. cât şi cu respectarea prevederilor art.41 alin.1 din Codul muncii, prin semnarea acestuia reclamantul exprimându-şi consimţământul cu privire la condiţiile prevăzute de acesta, inclusiv cu privire la salarizare.

A apreciat prima instanţă că reclamantul se putea prevala de dispoziţiile art.283 pct.1 lit.d, respectiv de a contesta clauzele actului adiţional al contractului de muncă pe care le-ar fi considerat nelegale, însă pe toată durata existenţei contractului, şi nu după încetarea acestuia(care a avut loc la 31.03.2006).

Faţă de considerentele reţinute mai sus, Tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata de diferenţe de drepturi salariale pentru perioada 07.02.2005-martie 2006.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal, contestatorul E. N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. Invocând temeiurile de modificare prevăzute de art.304 pct.7, 8, 9 Cod procedură civilă, recurentul susţine în esenţă că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, că a fost pronunţată cu interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii şi normelor de drept material aplicabile în cauză. Se arată în dezvoltarea recursului formulat că prima instanţa ar fi realizat o greşită interpretare a actului juridic dedus judecăţii şi normelor de drept aplicabile, în ceea ce priveşte pretenţiile restrânse la suma de 3678,11 Ron, reprezentând diferenţe de drepturi salariale pentru perioada 7 februarie 2005 – martie 2006. Interpretarea greşită a instanţei pretinde recurenta constă în faptul că se confundă perioada de probă cu perioada de stagiatură.

Tribunalul a reţinut în motivarea sa articolul 12 din CCM, însă a realizat o interpretare eronată a acestuia, neobservând că se referă strict la perioada de probă şi cum perioada de probă era de 30 de zile calendaristice, aceasta era inclusă practic în termenul pentru care a operat prescripţia extinctivă sens în care nu se impunea respingerea capătului de cerere cu privire la pretenţiile salariale astfel cum a fost precizat la termenul din data de 10.09.2008.

Nu trebuie neglijat totodată că Actul Adiţional nr.2/14.06.2004 la contractul de muncă înregistrat sub nr.74612/12.10.1993 nu prevede perioada de probă, dar menţionează printre altele – „schimbat funcţia – consilier juridic stagiar” şi că perioada de stagiatură la debutul în funcţie este de 2 ani conform Legii nr.514/2003” şi totodată că „pe perioada stagiului de 2 ani salariatului îi revin toate obligaţiile prevăzute de Legea nrt.514/2003”.

Drept urmare, toate aceste clauze se referă la perioada de stagiatură şi nu la perioada de probă, cum greşit au fost interpretate. Raportat la conţinutul acestor clauze, la conţinutul paginii 58 din contractul colectiv de muncă a S. pe anii 2004-2006 şi dispoziţiile legale incidente în cauză nivelul de salarizare ce i se cuvenea recurentului-reclamant pentru funcţia deţinută era de minim 25 şi maxim 29 – nivel de salarizare prevăzut pentru funcţia de consilier juridic. Ori, arată recurentul CCM al S. nu face distincţia între consilier juridic stagiar sau consilier juridic definitiv, precizând nivelurile de salarizare doar pentru funcţia de consilier juridic, sens în care s-a raportat la nivelul minim de încadrare în această funcţie, fiind consilier juridic stagiar.

Susţine totodată recurentul, că prima instanţă nu a reţinut nici prevederile art.238 pct.2 Codul muncii, conform cărora contractele individuale de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturile la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă, şi nici de art.236 pct.4 acelaşi cod „contractele colective de muncă indicate cu respectarea dispoziţiilor legale constituie legea părţilor”.

Instanţa de fond nu a reţinut dispoziţiile sus menţionate ci doar incidenţa Legii nr.514/2003, realizând o interpretare eronată a acesteia, respectiv art.12 pct.1 ce face referire la perioada de stagiatură la debutul în profesie, fapt pe care CCM nu-l reglementează în prevederile sale.

Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.

Examinând sentinţa civilă atacată, sub aspectul criticilor aduse, a actelor şi lucrărilor dosarului, normelor de drept material incidente în cauză, Curtea apreciază nefondat recursul pentru considerentele ce se vor înfăţişa în cuprinsul prezentei decizii.

Este adevărat că „perioada de probă” nu poate depăşi 30 de zile calendaristice conform art.31 Codul muncii şi nu se identifică cu „perioada de stagiatură” în profesia de consilier juridic la care face referire dispoziţiile Legii nr.514/2003, funcţie pentru care recurentul solicită plata drepturilor salariale prin acţiunea pendinte. Perioada de probă şi cea de stagiatură în profesia de consilier juridic sunt evident instituţii juridice, cu regim juridic distinct reglementate prin norme cu caracter general (art.31 Codul muncii) „perioada de probă” şi respectiv norme cu caracter special – perioada de stagiatură în profesia de consilier juridic” – art.12 pct.1 din Legea nr.514/2003.

Numai că art.12 al capitolului sistemului de salarizare ce se aplică în cadrul S. – RA din CCM al S. pe anii 2004-2006, face referire la „o perioadă de probă la debut pentru absolvenţii unităţilor de învăţământ superior şi ai şcolilor post liceale”, absolvenţii care vor fi salarizaţi potrivit aceluiaşi articol „cu cel puţin un nivel sub nivelul minim” al funcţiei sau meseriei pentru care sunt pregătiţi”.

Ori, dacă Actul Adiţional nr.2/14.06.2006 la contractul individual de muncă al contestatorului prevedea un nivel de salarizare inferior respectiv 18 (corespunzător perioadei de probă la debut” ca absolvent de învăţământ superior”, în loc de minim 25 şi maxim 29 la care pretinde că ar fi fost îndreptăţit potrivit art.12 pct.1 din acelaşi CCM pe anii 2004-2006 şi dispoziţiile Legii nr.514/2003 pentru profesia de jurisconsult stagiar, recurentul contestator putea eventual să solicite constatarea nulităţii actului adiţional sus-menţionat potrivit art.283 (1) Codul muncii, evident pe durata existenţei contractului său de muncă.

Cum, recurentul contestator nu a fost diligent şi nu a formulat o astfel de acţiune în constatarea nulităţii actului adiţional sus-menţionat, nu se mai poate prevala de dispoziţiile art.238 alin.2 pct.2 şi art.236 pct.4 Codul muncii, în sensul de a invoca pentru acordarea drepturilor salariale pretinse că acestea au fost acordate la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă. Actul adiţional în discuţie produce efecte juridice, fiind pe deplin valabil, recurentul semnându-l fără obiecţiuni, achiesând la toate clauzele sale. Drept urmare, în condiţiile în care nu s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a actului adiţional în discuţie, nu se mai poate solicita pe cale separată drepturi salariale la un nivel superior celui din acest act. Faţă de aspectele de fapt şi de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat, hotărârea atacată fiind legală şi temeinică, neconţinând motive străine de natura pricinii, fiind pronunţată cu interpretarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză cât şi a actului juridic dedus judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-reclamant E. N., împotriva sentinţei civile nr.5586 din 10 septembrie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr.5467/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata-pârâtă REGIA AUTONOMĂ DE TRANSPORT B.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 2 aprilie 2009.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

M. D. E. F. M. V. E. B.

GREFIER,

G. E.

Red.L.E.U.

Dact.L.E.U.

2.ex./24.04.2009

Jud.fond: M.E.; A.E.