Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L I A Ş I

SECŢIA LITIGII DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 66

Şedinţa publică de la 27 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...) N.

Grefier F. H.

Pe rol judecarea cauzei privind pe recurenta COMPANIA NAŢIONALĂ DE D. FERATE CFR SA-SUCURSALA REGIONALĂ DE D. FERATE I împotriva sentinţei civile nr. 1482 din 8 X 2008 a T r i b u n a l u l u i I a ş i, intimată fiind M. D., având ca obiect drepturi băneşti.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă avocat G. N. pentru intimată, lipsă reprezentanta recurentei.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen de judecată.

Apărătoarea intimatei precizează că nu mai are cereri de formulat.

Instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul reprezentantei intimatei.

Avocat G. N. precizează că din discuţiile cu intimata a înţeles că aceasta a primit decizia de reintegrare pe postul şi cu salariul avut anterior concedierii. Dar până la această dată nu s-a procedat şi la achitarea diferenţei de salarii. În consecinţă solicită respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond. Cu cheltuieli de judecată, depune chitanţă reprezentând onorariu de avocat.

Instanţa rămâne în pronunţare.

După terminarea dezbaterilor, înainte de terminarea şedinţei , se prezintă consilier jr. B. J. pentru recurentă şi solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

CURTEA DE APEL

Prin cererea înregistrată la T r i b u n a l u l I a ş i cu nr(...), contestatoarea M. D. a chemat în judecată pe intimata Compania Naţională de D. Ferate CFR SA – Sucursala Regională de D. Ferate I solicitând anularea deciziei nr. 1.8.M/213/12.05.2008 şi a actului adiţional la contractul individual de muncă nr. 1.8.M/214/12.05.2008, revenirea pe funcţia deţinută anterior şi obligarea intimatei la plata diferenţei de drepturi salariale şi a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii, contestatoarea a arătat că, prin decizia contestată, s-a dispus eliberarea sa din funcţia de consilier la Sucursala de D. Ferate I şi numirea în funcţia de şef serviciu I la E. Tehnică, Serviciul P. pe o perioadă de probă de 90 zile, iar prin actul adiţional contestat s-au modificat unilateral două elemente esenţiale ale contractului individual de muncă, respectiv felul muncii şi salariul, cu încălcarea dispoziţiilor art. 41 şi art. 17 alin. 1, 2 şi 4 Codul muncii.

A susţinut contestatoarea că decizia şi actul adiţional nu au la bază consimţământul său, funcţia de şef serviciu I este inferioară ca poziţie şi salarizare funcţiei de consilier, iar decizia nu a fost emisă ca urmare a unor cauze reale şi obiective care să determine trecerea sa în altă funcţie.

Contestatoarea a invocat şi excepţia nulităţii absolute a deciziei, deoarece angajatorul nu a respectat condiţiile de formă şi de fond, decizia nu este motivată în fapt şi în drept şi nu este indicat termenul legal în care poate fi contestată şi instanţa competentă.

Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea contestaţiei, arătând că decizia a fost emisă în mod legal, în limitele de competenţă ale directorului sucursalei, care răspunde de organizarea activităţii în condiţii de eficienţă maximă.

A mai arătat intimata că decizia contestată nu este una de sancţionare, iar trecerea contestatoarei într-o altă funcţie nu este o retrogradare dispusă ca urmare a săvârşirii unei abateri disciplinare.

Atât doctrina, cât şi practica au decis că nu constituie modificare a contractului de muncă trecerea pe altă funcţie, atât timp cât nu s-a schimbat natura muncii prestate, iar locul de muncă a rămas acelaşi.

Cu privire la anularea actului adiţional, intimata a susţinut că salariata nu are un interes legitim, întrucât a refuzat să îl semneze, acesta fiind inexistent din punct de vedere juridic. Este neîntemeiată şi cererea privind plata drepturilor salariale, primite la zi pentru munca prestată.

Intimata a invocat şi excepţia necompetenţei materiale a instanţei, în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. 1 lit. b din Legea nr. 554/2004, susţinând că decizia contestată este un act administrativ dispus în temeiul art. 48 coroborat cu art. 40 alin. 1 şi 2 Codul muncii.

Părţile au depus copii de pe înscrisuri.

Prin încheierea din 10 septembrie 2008, a fost respinsă excepţia necompetenţei materiale a instanţei, constatându-se că prezenta cauză este un litigiu de muncă.

Prin sentinţa civilă nr. 1482 din 8 octombrie 2008, T r i b u n a l u l I a ş i a respins excepţia lipsei de interes a contestatoarei invocată de intimată şi excepţia nulităţii absolute a deciziei nr. 1.8.M/214/12.05.2008 invocată de contestatoare.

A admis contestaţia formulată de contestatoarea M. D. în contradictoriu cu intimata Compania Naţională de D. Ferate CFR SA – Sucursala Regională de D. Ferate I.

A anulat decizia nr. 1.8.M/213/12.05.2008 emisă de intimată şi actul adiţional nr. 1.8.M/214/12.05.2008 şi a obligat intimata să o repună pe contestatoare în funcţia de consilier avută anterior emiterii deciziei nr. 1.8.M/213/12.05.2008.

A obligat intimata să achite contestatoarei drepturile băneşti reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale încasate şi cele care i s-ar fi cuvenit pentru funcţia de consilier, începând cu data de 12.05.2008 şi până la data pronunţării prezentei sentinţe, precum şi suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Excepţia lipsei de interes a contestatoarei invocată de intimată în cererea având ca obiect anularea actului adiţional la contractul individual de muncă este neîntemeiată, urmând să fie respinsă. Actul adiţional nu a fost semnat de contestatoare, însă aceasta a fost trecută pe funcţia înscrisă în acest act şi a primit drepturile salariale menţionate în actul adiţional, motiv pentru care instanţa a apreciat că aceasta îşi justifică interesul în cauză.

Este neîntemeiată şi excepţia nulităţii deciziei contestate invocată de contestatoare şi va fi respinsă, având în vedere faptul că decizia nr. 1.8.M/213/12.05.2008 nu este o decizie de sancţionare disciplinară.

Prin decizia nr. 6888/2.10.2006 emisă de intimată, contestatoarea a fost numită în funcţia de consilier la Sucursala Regională CFR I. În acelaşi sens, părţile au încheiat actul adiţional la contractul individual de muncă nr. 1.8.M/455/3.10.2006, din cuprinsul căruia rezultă că reclamanta a fost angajată pe funcţia de consilier la Sucursala Regională de D. Ferate I.

Prin decizia nr. 1.8.M/213/12.05.2008 emisă de intimată, s-a dispus eliberarea contestatoarei din funcţia de consilier la Sucursala Regională de D. Ferate I, începând cu data de 12.05.2008 şi numirea acesteia, pe o perioadă de probă de 90 zile, în funcţia de şef serviciu I la E. Tehnică-Serviciul P., cu un salariu de 2031 lei. Urmare a acestei decizii, intimata a întocmit actul adiţional la contractul individual de muncă nr. 1.8.M/214/12.05.2008, care nu a fost semnat de contestatoare.

Faţă de dispoziţiile art. 41 alin. 1, 2 şi 3 Codul muncii, s-a constatat că intimata a dispus modificarea unilaterală a contractului individual de muncă al contestatoarei, respectiv a două elemente ale contractului: felul muncii şi salariul. Având în vedere că intimata nu a făcut dovada existenţa vreuneia dintre situaţiile prevăzute la art. 42-28 Codul muncii, pentru a justifica măsura modificării unilaterale a contractului individual de muncă, instanţa a constatat că decizia nr. 1.8.M/213/12.05.2008 este nelegală.

În consecinţă, se va anula această decizie şi actul adiţional, iar intimata va fi obligată să o repună pe contestatoare în funcţia avută anterior şi să-i achite drepturile băneşti reprezentând diferenţa de drepturi salariale. S-au reţinut şi dispoziţiile art. 274 Cod proc. civilă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, intimata Compania Naţională de D. Ferate CFR SA – Sucursala Regională de D. Ferate I.

În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 299 alin. 1 Cod proc. civilă, se susţine, în primul rând, că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la apărările recurentei, mai ales cu privire la dispoziţiile art. 39 alin. 14 din CCM aplicabil, întrucât Codul muncii nu cuprinde dispoziţii cu privire la emiterea deciziilor de eliberare din funcţii de conducere.

Mai solicită recurenta să se respingă excepţia nulităţii absolute a deciziei şi arată că aprecierea din motivele contestaţiei privind unificarea unilaterală a contractului individual de muncă este nefondată. Decizia de eliberare dintr-o funcţie de conducere este în perfectă concordanţă cu principiul fundamental de drept al simetriei formei actelor juridice, contestatoarea dobândind funcţia în baza unei decizii de numire.

Consideră recurenta că instanţa poate aprecia caracterul neesenţial al modificărilor intervenite, iar în condiţiile actuale angajatorul nu poate fi blocat în utilizarea salariaţilor din subordinea sa. Codul muncii nu interzice numirea în funcţii de conducere şi eliberarea din acele funcţii, aşa că se impune respectarea reglementărilor contractului colectiv de muncă şi ale celorlalte acte interne ale angajatorului.

Recurenta mai invocă şi prevederile art. 39 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă al CN CF CFR SA pe anii 2007-2008 şi susţine că, o dată încadrată în muncă, persoana aderă la un statut prestabilit, dându-şi consimţământul general şi prealabil.

Cu privire la drepturile salariale, recurenta consideră că nu datorează contestatoarei nimic în plus faţă de drepturile primite pentru munca prestată la zi.

Prin întâmpinarea formulată, intimata M. D. a solicitat respingerea recursului, arătând, în esenţă, că dispoziţiile legale prevăd că o modificare unilaterală a contractului de muncă poate fi dispusă exclusiv în situaţiile precizate de art. 42-48 Codul muncii.

În recurs nu au fost administrate probe noi şi nu s-au invocat din oficiu motive de ordine publică.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi hotărârea primei instanţe, prin prisma criticilor formulate de recurentă în conformitate cu prevederile art. 304¹ Cod proc. civilă, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Executarea contractului individual de muncă este guvernată de principiul stabilităţii în muncă, ceea ce presupune că modificarea lui poate interveni numai prin acordul părţilor, aşa cum prevede art. 41 alin. 1 Codul muncii. Modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este posibilă cu titlu de excepţie, numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de Codul muncii în art. 42-48, respectiv delegare, detaşare sau modificare temporară a locului şi felului muncii.

Prin decizia nr. 1/6888 din 2.10.2006 emisă de recurentă, intimata contestatoare, economist I la Serviciul Organizare Tehnic Dezvoltare din cadrul Diviziei Tehnice din Sucursala Regională CFR I, a fost numită în funcţia de consilier la Sucursala Regională CFR I, pe o perioadă de probă de 90 zile, însă modificarea felului muncii prestate de intimată nu a avut loc în baza acestei decizii, care este un act unilateral al angajatorului, ci în baza actului adiţional la contractul individual de muncă nr. 1.8.S/107/16.04.2007, semnat de ambele părţi. Prin urmare, „numirea” într-o funcţie de conducere, pe perioadă nedeterminată, reprezintă o modificare unilaterală a contractului individual de muncă al contestatoarei realizată prin acordul părţilor, permisă de Codul muncii.

În condiţiile în care intimata a refuzat să semneze actul adiţional la contractul individual de muncă nr. 1.8.M/214/12.05.2008, prin care se modificau felul muncii, din consilier, în şef serviciu I şi salariul, de la 2364 lei, la 2031 lei, decizia nr. 1.8.M/213/12.05.2008 emisă de directorul Sucursalei Regionale de D. Ferate I, în baza competenţelor acordate prin Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Companiei Naţionale de D. Ferate SA, este un act unilateral, de modificare a contractului individual de muncă al intimatei. Acest act, prin care intimata a fost „eliberată” din funcţia de consilier şi a fost numită pe o perioadă de probă de 90 zile în funcţia de şef serviciu I, nu a fost emis în cazurile şi condiţiile prevăzute de Codul muncii, care permit, cu titlu de excepţie, modificarea unilaterală a contractului individual de muncă. Nelegalitatea acestei decizii, aşa cum a fost constatată de prima instanţă, prin raportare la prevederile C o d u l u i m u n c i i, nu este acoperită prin regulamente de organizare şi funcţionare ori prin dispoziţii ale directorului general, invocate de recurentă. Şi în Contractul colectiv de muncă al CN CF CFR SA pe anii 2007-2008, invocat de asemenea de recurentă, se prevede, în art. 39 alin. 7, că modificarea contractului individual de muncă poate avea loc prin acordul părţilor sau din iniţiativa uneia dintre părţi, în cazurile prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte art. 39 alin. 14 din Contractul colectiv de muncă al CN CF CFR SA pe anii 2007-2008, asupra căruia instanţa de fond nu s-a pronunţat, conform susţinerilor recurentei, se constată că această prevedere este aplicabilă în cazul în care clauzele actului adiţional respectă contractul colectiv de muncă. Chiar dacă intimata a acceptat să presteze munca de şef serviciu I, clauzele actului adiţional prin care s-au modificat două dintre elementele contractului individual de muncă al intimatei, respectiv felul muncii şi salariul, nu sunt valabile deoarece nu respectă contractul colectiv de muncă, care prevede în mod expres, aşa cum s-a arătat, că modificarea contractului individual de muncă din iniţiativa unei părţi poate avea loc doar în cazurile prevăzute de lege.

Plata diferenţelor de drepturi salariale, chiar dacă intimata a prestat munca de şef serviciu I, se impune ca efect al repunerii părţilor în situaţia anterioară emiterii actului nelegal, anulat de instanţa de fond.

Prin cererea de recurs, recurenta face referiri şi la excepţia nulităţii absolute a deciziei, despre care afirmă că nu este o decizie de sancţionare, şi la „motivele contestaţiei”, solicitând respingerea acestei excepţii.

Este evident că aceste „critici”, preluate din întâmpinarea depusă la prima instanţă, nu pot fi examinate de instanţa de recurs, în condiţiile în care, prin sentinţa recurată, excepţia nulităţii absolute a fost respinsă, reţinându-se că decizia contestată nu este o decizie de sancţionare.

În consecinţă, faţă de considerentele expuse, avându-se în vedere şi dispoziţiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, se va respinge recursul şi se va menţine sentinţa.

În conformitate cu dispoziţiile art. 274 Cod proc. civilă, recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimată în recurs, reprezentând onorariul avocatului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul declarat de intimata CN CF CFR S.A. B – Sucursala Regională C.F. I împotriva sentinţei civile nr. 1482 din 08.10.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l I a ş i, sentinţă pe care o menţine.

Obligă recurenta să plătească intimatei M. D. suma de 800 lei, cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din 27 ianuarie 2009.-

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

P.D. B.C. M.A.-G.

Grefier,

G.E.

Red. B.C.

Tehnored. B.C./I.R.

T r i b u n a l u l I a ş i: T. N.,

D. D.-F.

16.02.2009

2 ex.-