• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00


Contencios administrativ si fiscal. Litigiu privind functionarii publici (Legea 188/1999). Fond

Hotararea nr. 131 din data 2010-02-25
Pronuntata de Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE A P E L T I M I Ş O A R A Operator 2928

SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

DOSAR NR(...)-20.11.2009

 

 

 

 

SENTINŢA CIVILĂ NR.131

Şedinţa publică din 25.02.2010

 

PREŞEDINTE : (...) (...)

GREFIER: (...) (...)

 

S-a luat în examinare acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul P.-H. D.-E. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor B, având ca obiect litigiu privind funcţionarii publici.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, se prezintă reclamantul asistat de avocat O. D.-P., lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită. Cererea timbrată cu 4 lei taxă timbru şi 0,3 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă după care, reprezentantul reclamantului arată că în conformitate cu prevederile art. 246 alin.1 din C o d u l d e procedură civilă reclamantul renunţă la judecarea acţiunii de faţă şi solicită instanţei să ia act de această renunţare. Reclamantul personal declară şi în scris în faţa instanţei că renunţă la judecată în dosarul de faţă.

 

C U R T E A

 

Asupra acţiunii de contencios administrativ de faţă, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de A p e l T i m i ş o a r a la data de 20.11.2009 sub nr(...), reclamantul P.-H. D.-E. a chemat în judecată pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor B solicitând; anularea Ordinului nr.70136 din 02.10.2009 emis de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor; reintegrarea sa în funcţia de director coordonator adjunct sanitar veterinar la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor T; obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale, a indemnizaţiei de conducere şi a sporurilor calculate asupra drepturilor băneşti cuvenite la data eliberării din funcţie şi până la reintegrarea sa în funcţie; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare se arată că urmare a evaluării organizate în data de 25.06.2009 s-a încheiat între reclamant şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor contractul de management nr.154/07.07.2009. La data de 02.10.2009 s-a îmbolnăvit şia intrat în concediu medical, iar la data de 02.11.2009 i s-a comunicat prin poştă Ordinul 70136/02.10.2009 emis de către pârâtă, prin care a fost înştiinţat despre eliberarea sa din funcţie de director coordonator adjunct al Direcţiei Sanitare Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor T.

Reclamantul arată că măsura destituirii este criticabilă iar ordinul sus amintit este lovit de nulitate absolută întrucât acest ordin i-a fost comunicat în timpul cât se afla în concediu medical, iar din punct de vedere formal, respectivul ordin nu conţine toate elementele prevăzute de art.62 alin.2 din Codul muncii şi anume motivarea în fapt explicită care a condus la luarea măsurii precum şi instanţa şi termenul în care poate fi contestat acest ordin. Totodată pârâta invocă în cuprinsul ordinului contestat prevederile art.31 alin. 41 din Codul muncii cu trimitere şi la art.4 alin.2 din Contractul de management. Potrivit contractului de management, perioada de probă s-ar fi încheiat abia la mijlocul lunii octombrie 2009, în urma unei evaluări, iar ordinul contestat a fost emis la începutul lunii octombrie 2009, până nu s-a făcut evaluarea, deci în mod cu totul nejustificat. Deşi art. 31 alin.41 din Codul muncii prevede că „pe durata sau la sfârşitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta numai printr-o notificare scrisă, la iniţiativa oricăreia dintre părţi”, notificarea a fost emisă la aceeaşi dată cu ordinul a cărui anulare o solicită reclamantul, fiind emisă fără justificare, întrucât, susţine reclamantul, în toată această perioadă şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu, a respectat contractul încheiat, fişa postului şi indicatorii de performanţă, nerezultând nici din notificarea comunicată şi nici din ordinul emis că i se pot aduce reproşuri legate de activitatea desfăşurată.

În drept, reclamantul şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe prevederile art.60 alin.1 lit.a, art.62 alin.2 din Codul muncii, art.1 şi urm. din Legea nr.554/2004.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor solicită respingerea acţiunii reclamantului, în principal ca prematur introdusă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.

În motivare, în esenţă, pârâta a invocat excepţia de prematuritate a acţiunii raportat la dispoziţiile art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, întrucât reclamantul nu a efectuat procedura prealabilă anterior sesizării instanţei de judecată.

Cu referire la faptul că reclamantul a invocat nulitatea absolută a Ordinului nr.70136/02.10.2009, pârâtul învederează instanţei că nu subzistă niciunul dintre motivele invocate întrucât ordinul este motivat în drept şi în fapt, în conţinutul său se face vorbire despre instanţa şi termenul în care poate fi contestat iar notificarea nu a fost emisă fără nici o justificare atâta vreme cât reclamantul a fost în perioada de probă conform contractului de management (art.4 alin.2) pentru o perioadă de până la 90 de zile calendaristice.

La termenul de judecată din data de 25.02.2010, reclamantul P.-H. D.-E. declară că în conformitate cu prevederile art.246 alin.1 din C o d u l d e procedură civilă, renunţă la judecarea acţiunii de faţă şi solicită instanţei să ia act de această renunţare.

Instanţa în virtutea principiului disponibilităţii părţii în procesul civil şi având în vedere dispoziţiile art. 246 Cod procedură civilă va lua act de renunţarea la judecată a reclamantului.

Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

 

Ia act de renunţarea la judecată a reclamantului P.-H. D.- E. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor B.

Definitivă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din 25.02.2010.

 

PREŞEDINTE

(...) (...) GREFIER

(...) (...)

 

 

 

 

 

 

 

Red.M.B./15.03.2010

Tehnored.M.S./17.03.2010

Ex.2

Emis 2 comunicări

 

 

reclamantul P.-H. D.-E. – L,(...)

pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor B

Toate spetele


Sus ↑